Cum va fi viitorul?

Moto:“După cum e mersul lumii și după cum știm și noi și voi, legea îi privește doar pe cei la fel de puternici. Altfel, cei tari fac ce le stă în putință iar cei slabi suferă ce le este dat ” – Tucidide acum 2500 de ani

Corneliu PIVARIU

O întrebare care apare de fiecare dată când încercări neașteptate confruntă o colectivitate, o țară, iar acum întreaga planetă. Lumea se găsește într-o profundă criză existențială, declanșată pe nesimțite odată cu dispariția bipolarismului și evoluția spre globalizare, odată cu decăderea clasei politice la nivel mondial, care nu mai este în măsură (cel puțin așa o arată de ceva timp și inclusiv în momentul de față)  să găsească cele mai bune soluții pentru evoluția viitoare a umanității.

Considerații de ansamblu

Amețită de explozia tehnologică și informațională, cea mai mare parte a omenirii a uitat de natură și legile acesteia, ba mai mult, omul a devenit cel mai distructiv element al acesteia, ecologismul fiind doar o palidă apariție, care nu este în măsură să elimine sau să diminueze esențial răul produs de om naturii, cu consecințe iremediabile chiar pentru viitorul său. Omul continuă să aibă comportamente care nu țin seamă de echilibrele naturale, iar dezechilibrele care se accentuează în societatea umană contribuie din plin la evoluția – nefericită aș spune – a societății umane în prezent și viitorul pe termen scurt și mediu cel puțin.

Cum va fi viitorul? Așa cum ni-l croim, sau cum spune un vechi proverb românesc, “cum îți așterni așa dormi”. Ori, imensa majoritate a clasei politice mondiale este dispusă să se culce pe un pat făcut de altcineva (fie alte state sau alte entități transnaționale), neavând soluții pertinente la situația actuală, cel puțin în momentul de față.

Lupta pentru supremația mondială se desfășoară într-un mod cu totul nou, deoarece după dispariția bipolarismului și scurta perioadă a lumii unipolare condusă de SUA, nu au mai fost găsite soluții viabile pentru noi echilibre geopolitice mondiale, formulele încercate, dovedindu-se neviabile.

În acest context și după apariția pandemiei cauzate de COVID-19 (virusul botezat SARS2-COV a fost anunțat – de altfel – cel puțin din 2017) a devenit tot mai clar că, în afara actorilor geopolitici reprezentați de state, în lume acționează și alte forțe cu interesele geopolitice globale, unele din ele mult mai puternice decât numeroase state dar care, în actuala arhitectură internațională nu sunt reprezentate internațional și ca urmare nu pot acționa deschis pentru promovarea intereselor specifice.

De altfel, existența lor a fost vizibilă deja din a doua jumătate a secolului XX, odată cu apariția marilor concerne din domeniul petrolier, apoi cu cea a corporațiilor industriei de armament, iar în ultimele decenii au apărut cele din domeniul medico-farmaceutic (cunoscute sub denumirea generică de Big Pharma), dar și cele din domeniul informatic, marile platforme de socializare, care au câștigat deja poziții internaționale importante, dar nu și în actuala arhitectură instituțională internațională în care se discută, negociază și uneori se hotărăște evoluția societății umane.

Cu cât trece mai mult timp de la declanșarea pandemiei COVID-19, ca de altfel la orice alt fenomen de amploare, datele contradictorii se acumulează, dar și cele care urmează, într-un viitor nu foarte îndepărtat să contureze realitatea despre această pandemie. Nu voi insista pe acest subiect, dar apare tot mai evident că acest eveniment global va avea efecte importante asupra evoluției geopolitice globale, cu impact direct asupra economiei (din păcate se va accentua polarizarea bogați-săraci, concentrarea capitalurilor, slăbirea clasei de mijloc).

Din păcate, în paralel cu aceste aspecte politico-economice se desfășoară o campanie mai amplă care vizează minimizarea rolului procesului de educație, amputarea drepturilor și libertăților universale ale omului, negarea rolului și importanței familiei, creșterea animozității între clase și categorii sociale până la promovarea urii (de la vechea dispută între muncitori și intelectuali până la cea dintre tineri și bătrâni sau cea între salariați și pensionari, etc), negarea importanței cunoașterii trecutului și chiar ura față de cei deja morți. “Cine și-ar fi imaginat vreodată că statuile lui Cristofor Columb, Cervantes sau Voltaire vor fi distruse sau profanate? În anumite zone ale Globului, ura prezentă s-a extins asupra trecutului (care bun sau rău, nu mai poate fi schimbat de nimeni!), oamenii de azi urăsc pe oamenii de demult … dar care au construit, au inventat, au descoperit, au lăsat opere durabile. Lupta contemporanilor cu statuile este un semn de mare paupertate intelectuală, de lipsă de cultură, de clar infantilism, de pierdere a limpezii judecăți„[1].

Dezvoltarea tehnologică accentuată din ultimele decenii, mai ales în domeniul informaticii, în paralel cu cea a Inteligenței Artificiale (AI)de după pandemie nu vor fi chiar atât de spectaculoase, pe cât se estimează (nimic nu va mai fi ca înainte) ci vor fi induse mai ales de evoluțiile tehnologice, 5G și 6G, Internetul Lucrurilor (IoT), inteligența artificială (AI), acțiuni necontrolate ale factorului uman asupra mediului, soldate cu provocarea unor cataclisme majore. Să nu uităm că evoluția conștiinței sociale este totdeauna mai înceată decât progresul științei și tehnologiei, iar istoria demonstrează că, cel puțin până acum, toate noile descoperiri științifice au fost aplicate inițial în domeniul militar – distructiv, în scopul realizării unor obiective politico-militare, apoi adaptate pentru mediul civil.

După cum spunea profesorul Klaus Schwab, într-o conferință on-line dedicată pregătirii Forumului Economic de la Davos din ianuarie 2021, avem nevoie de o “mare resetare” (Great Reset) a capitalismului.De fapt este vorba de folosirea oportunităților oferite de pandemia COVID-19 pentru schimbări mondiale mai ambițioase decât cele inițiate de Uniunea Europeană (UE) prin Green New Deal. Sau ca să spun foarte direct, folosind pretextul de a face lumea mult mai „echitabilă”[2]este vorba de un nou Război Rece, care se va purta între China și SUA, dar la care participă și toate celelalte state ale lumii. O analiză succintă evidențiază următoarele evoluții probabile:

China

Situația pandemiei COVID-19 afectează evoluțiile geopolitice globale, dar aceasta este în strânsă interdependență cu interesele politice ale unor mari actori statali, dar și cu influențele și interesele importante pe care actori nestatali dar cu mare putere economică doresc să și le promoveze. China este în poziția de a obține un rol unic pe plan mondial, are capacitatea de a deveni unica superputere mondială, în condițiile când SUA au renunțat la aceasta și probabil că, cel puțin pentru un deceniu nu va mai reveni la ponderea mondială pe care o reprezenta la sfârșitul secolului XX. Totuși deține o foarte mare putere militară, avantaje tehnologice (numai că în domeniul Inteligenței Artificiale –AI, China și-a propus să ajungă la nivelul SUA în anul 2025 și să devină lider mondial în 2030) și influență politică, pe care China nu le-a depășit decât în parte. SUA au încă și o mare putere financiar-economică, atât timp cât dolarul va continua să fie o monedă de referință pe plan mondial.

China poate profita de avantajul oferit de sistemul politic al conducerii unice, pentru a lua inițiativa în adoptarea unor măsuri pentru evoluția situației geopolitice globale, democrațiile occidentale și SUA fiind mult mai încete în procesul de adoptare a deciziilor. În acest context, inițiativa Noului Drum al Mătăsii (Belt and Road Initiative -BRI) lansată în 2013 a luat amploare și până acum au aderat la ea 138 de state și 30 de organizații internaționale. Chiar dacă va fi încetinita o perioadă de COVID-19, pandemia a creat și noi oportunități pentru China în acest context, BRI poate muta centrul de greutate al comerțului mondial (și probabil chiar și pe cel financiar) din SUA în China.

Dezvoltarea pozițiilor câștigate în Africa și mai ales în Orientul Mijlociu pot facilita obținerea rolului de unică super-putere al Chinei. În Orientul Mijlociu, dacă va reuși înlocuirea „en doceur” a Rusiei și Iranului în Siria, în procesul de refacere economică, China va câștiga o poziție extrem de favorabilă nu numai pentru bazinul Mediteranei ci și pentru Europa.

Este clar faptul că China dorește să devină forța dominantă pe plan global, dar trebuie să țină seama de greșelile tuturor „imperiilor” anterioare, deja încep să se audă tot mai puternic critici privind modul de acțiune în Hong Kong, comportamentul față de minoritatea uigură, acțiunile în țari unde a făcut investiții majore și unde se înregistrează mari întârzieri în plata datoriilor acumulate fată de Beijing. De asemenea, trebuie să țină seama de problemele specifice cu care se confruntă pe plan intern și care sunt cel mai mare pericol pentru realizarea și menținerea supremației globale.

În toată acțiunea sa cred că Beijingul este de mult convins că nu are prieteni sau aliați eterni, ci doar aliați temporari și pentru anumite obiective punctuale, atunci când interesele coincid. De același lucru probabil sunt convinși și partenerii temporari, numai că aceștia nu vor dispune de pârghiile economice, financiare, politice și militare ale Chinei.

SUA

Evenimentele interne declanșate în primăvara anului 2020 în SUA, folosind emoția provocată și accentuată de mijloace media odată cu decesul tragic al lui George Floyd, aduce în prim plan mișcarea Black Lives Mater (BLM), apărută cu mai mulți ani în urmă și care duce la mari tulburări sociale în SUA. În afară de faptul că aceste evenimente demonstrează existența unor probleme sociale, politice și inegalități economice pe care clasa politică americană nu le-a tratat cu atenția necesară în ultimele decenii, asistăm cu siguranță la o mișcare politică a democraților pentru a diminua șansele lui Donald Trump în câștigarea unui nou mandat la alegerile prezidențiale din noiembrie 2020. Pandemia COVID-19 se suprapune peste evenimentele interne din SUA și reprezintă cea mai serioasă provocare pentru ordinea mondială internațională condusă de SUA, rol la care președintele Trump l-a trecut într-un plan secund prin sloganul său “America first”. Un raport al Council on Foreingn Relations[3], menționează că Statele Unite trebuie să se concentreze pe îmbunătățirea politicii interne și a competitivității economice, dacă dorește să joace un rol activ pe arena internațională. În acest sens SUA ar trebui să investească în relațiile sale cu Canada și Mexicul, să dezvolte o colaborarea mult mai activă cu aliații, să dezvolte parteneriatul cu Europa, să îmbunătățească relațiile cu India, să investească în instituțiile internaționale , căutând o cale de a relua relațiile cu Rusia, focusându-se mai puțin în Orientul Mijlociu și mai mult în Asia. Desigur, competiția inevitabilă și în dezvoltare cu China trebuie pusă în centrul politicii externe americane, în căutarea sa pentru o nouă ordine mondială. Care va fi decizia sau răspunsul clasei politice americane la această situație vom afla după alegerile din noiembrie 2020. Deși democrații îl prezintă deja pe Joe Biden ca un învingător detașat, nu cred că Donald Trump este deja învins. Chiar dacă va câștiga un nou mandat, președintele Trump se va confrunta în continuare cu o opoziție internă acerbă, care îi va face mai dificilă  acțiunea pe plan extern pentru recâștigarea rolului de lider mondial în competiția cu China.

Uniunea Europeană (UE)

Proiectul UE a apărut în urmă cu 70 de ani pentru a soluționa problemele intra-europene, mai ales asigurarea păcii și reconcilierii. Evoluțiile care au urmat au transformat UE într-un model atractiv, stabilitatea și prosperitatea de care s-a bucurat fiind sprijinită de alianța politico-militară cu SUA și umbrela NATO. Mai mult Uniunea Europeana este o necesitate stringentă, pentru că nici o țară europeană, fie ea Germania, Marea Britanie sau Franța nu pot, în acest moment, și cu atât mai puțin vor putea în viitor să facă față unor giganți cum sunt China, SUA, India, Rusia.Aceasta a fost logica adunării voluntare a statelor europene într-o uniune. Doar ca, odată formată, “inteligenția” de la Bruxelles, trăind în altă lume, iluzorie, s-a rupt de realitatea geopolitică, părând a se concentra doar pe economie, finanțe și utopii. A uitat sau desconsiderat presiunea agresivă constantă a Rusiei, noua agresiune a Chinei și reluarea în mare forță a cuceririi islamice. Mai mult, în ultimii 12 ani, UE a trecut prin trei crize majore, cea financiară, criza Euro și apoi migrația din Orientul Mijlociu și Africa, cu consecințe negative, inclusiv BREXIT-ul.

În prezent UE traversează criza provocată de pandemia COVID-19, pe care – poate prea optimist- vicepreședintele și Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Joseph Borrell, o apreciază „ca un mare accelerator al istoriei”[4]. Borrell pledează pentru o politică externă comună a UE, în care este nevoie să se investească, nu numai politic, dar și financiar. În fapt, politica externă europeană este aproape inexistentă, iar Borrell pledează pentru o UE care să își urmărească propriile interese și valori, evitând să devină ia partea unuia sau altuia din marii actori care doresc să controleze lumea globalizată. Teoretic sună frumos, practic nu prea se vede și probabil nici reuniunea UE-China din toamna anului 2020, programată să aibă loc la Leipzig, nu va înregistra evenimente notabile în acest sens, cu toate că recent a fost aprobat primul acord bilateral[5] între UE și China. Mai interesantă mi se pare declarația Președintelui Consiliului European, Ursula von der Leyen, făcută cu această ocazie“Pandemia de Covid-19 şi câteva provocări majore bilaterale și multilaterale arată cu claritate că Parteneriatul UE-China este crucial, fie că este vorba despre domeniul comerțului, climatului, tehnologiei sau al apărării multilateralismului. Dar pentru ca relația noastră să evolueze în continuare, ea trebuie să fie fondată și mai mult pe reguli și pe reciprocitate, astfel încât să asigure reguli de joc perfect echitabile”.

Democrația și respectul pentru drepturile omului sunt în pericol și în acest sens discriminarea pe criterii de vârstă(ageismul) este cel mai bun exemplu. Deși Comisarul European pentru Egalitate – malteza Helena Dalli, afirma în martie 2020: “Egalitatea și non-discriminarea sunt principii fundamentale ale legii drepturilor omului, inclusiv în Uniunea noastră. Nici o criză nu ne permite să abandonăm aceste principii… Nu este loc pentru ageism în UE…. Criza COVID-19 a relevat atitudini discriminatorii asupra persoanelor în vîrstă… Comisia Europeană se angajează să asigure că drepturile tuturor, inclusiv ale europenilor în vîrstă, sunt respectate pe parcursul acestei crize și că nimeni nu va fi lăsat în urmă… Asta include activitatea lucrativă, măsurile sociale și de mobilitate la nivelul UE”[6]. Din păcate nu peste tot în UE s-a ținut seama de această declarație. În România, persoanele de peste 65 de ani, în timpul stării de urgență au fost aproape total sechestrați în locuințe, permițându-le doar 2 ore, ulterior 3 ore pe zi, pentru aprovizionare sau alte nevoi în afara locuinței. Mai menționăm și declarațiile premierului olandez Mark Rutte care propune o lege a eutanasiei pentru persoanele sănătoase de peste 75 de ani, care consideră că viața lor a fost completă[7].

Așa că să fim foarte atenți în ce direcție accelerează COVID-19 istoria! În această etapă istorică UE rămâne profund tributară stufoasei birocrații bruxelleze și nu va putea răspunde oportun marilor provocări cu care se confruntă.

Germania

“Problema Germaniei este că e prea mare pentru Europa, dar prea mică pentru lume”, spunea Henry Kissinger, în timp ce Rusia, atât putere europeană cât și asiatică, fără a fi dominantă în nici unul din continente, dorește să joace un rol primordial pe plan mondial. Poate și acesta este unul din motivele pentru care, de-a lungul istoriei, cele două țări au colaborat îndeaproape (vezi modelul tratatului secret “de reasigurare” încheiat între Germania și Rusia în 1887). Să nu credem că, dacă recent Germania s-a pronunțat împotriva reprimirii Rusiei în G7, cooperarea ruso-germană trece prim momente de criză.

După Al Doilea Război Mondial evoluția Germaniei a fost marcată de câteva momente favorabile, cum ar fi planul Marshall, reunificarea după căderea zidului Berlinului (sprijinită ferm de SUA în contextul unei Uniuni Sovietice slăbite și chiar dacă Franța și Marea Britanie au avut unele reticențe), extinderea UE către Est și introducerea monedei Euro.

În acest context și mai ales după ce la conducerea SUA a venit Donald Trump, a devenit evident că Germania are o nouă repoziționare strategică în raport cu Statele Unite, pe care ministrul de externe german Heiko Maas o vede ca una a întregii Europe.

Referitor la felul în care Berlinul va poziționa Germania în raport cu Rusia, China, Europa de Est și relațiile transatlantice sunt interesante concluziile profesorului Carlo Masala[8], în urma unui discurs rostit de cancelarul Angela Merkel la fundația Konrad Adenauer pe 27 mai 2020. Prima este că Berlinul nu dorește să adopte o linie dură în relația cu China, subliniind că UE are un interes strategic în această relația, care va fi o prioritate pentru guvernul său. Al doilea este că pentru Germania, relația cu Rusia are prioritate în raport cu cea cu Europa de Est. Al treilea este o ruptură în relațiile transatlantice, chiar dacă cancelarul Merkel a precizat că parteneriatul cel mai important al Europei este cu Statele Unite. Remarcăm că relația cu SUA a coborât de la “cel mai important prieten din afara UE” – în manifestul politic al CDU din 2017 la cea de „partener”. Situația relațiilor dintre Germania și SUA sunt exemplificate cel mai recent prin decizia SUA de a retrage 11.900 de militari din Germania (ca urmare a refuzului Berlinului de a crește cheltuielile militare la 2% din PIB), care vor fi redislocați, o parte în Italia și Belgia, alții vor fi retrași în SUA (Polonia s-a oferit să găzduiască aceste efective, dar SUA probabil nu dorește să sensibilizeze și mai mult Rusia cu o asemenea decizie).

În timp ce Rusia și China au președinți care asigură stabilitate pe termen lung în politica externă, cancelarul Merkel urmează să se retragă în august 2020. Urmașul său, oricare ar fi, nu pare să dispună de o statură politică comparabilă nici cu aceasta, nici cu alți competitori.

Rusia

După referendumul din perioada 25 iunie- 1 iulie 2020, la care 78,56% din participanți s-au pronunțat pentru, președintele Vladimir Putin s-a asigurat că poate rămâne președinte până în 2036. Dacă până în 2010 Moscova dorea să fie cel puțin egala Washingtonului pe plan mondial, situația  s-a schimbat, Kremlinul fiind conștient de schimbările ce apar și se vor manifesta pe plan internațional. Un document al cunoscutei organizații Valdai sintetizează pericolele geopolitice globale din 2020, menționând: riscul ca SUA și China să rupă cooperarea, cele două țări reprezentând 40% din PIB-ul global; revenirea la un alt fel de război rece, care va schimba fundamental relațiile economice internaționale; declinul integrării economice; inteligența artificială (AI) va deveni o nouă linie de competiție geopolitică; creșterea mișcărilor populiste; nemulțumirea profundă a cetățenilor, născută din dezaprobarea felului în care guvernele tratează provocările economice și sociale, declanșând proteste în toată lumea, slăbind abilitatea guvernelor de a lua măsuri corespunzătoare. Grupate în patru mari capitole, acestea sunt considerate a fi: Geopolitice/economice (exacerbarea confruntărilor economice, protecționismul în comerț/investiții, recesiunea marilor puteri); de mediu (încălzirea globală, distrugerea ecosistemelor naturale, criza apei);  tehnologice (ciber-atacurile împotriva infrastructurii și instituțiilor financiare, pierderea vieții private); sociale (polarizarea politicii interne, stratificarea socială, pierderea încrederii în sursele media, dominanța știrilor false – fake news).

Deși Rusia apare, la o primă vedere, într-un anumit avantaj în momentul de față, se confruntă cu două probleme importante: declinul demografic și scăderea prețului petrolului ( după cum spunea un renumit analist – citez aproximativ – la peste 100 de dolari barilul Rusia este o superputere, sub acest nivel este o putere oarecare).

Într-o analiză a ordinii post-globale, Alexadr Dughin aprecia că elita conducătoare existentă în Rusia, formată în vremurile sovietice târzii și post-sovietice, nu corespunde de loc provocărilor vremii, fiind moștenitoarea ordinii bipolare și unipolare (globaliste) și a gândirii asociate acesteia, Rusia fiind strâns legată de legată de structura globalistă, iar urgența pe termen scurt este crearea unei noi și ireversibile ordini mondiale post-globale.

India

A cincea economie a lumii, cu o populație care a depășit un miliard de locuitori, India este o putere regionala, o putere globală în formare și o potențială superputere. Dispune de o influență internațională în creștere și este o voce importantă în problemele globale, dar care se confruntă cu serioase probleme economice și sociale, ca urmare a secolelor de exploatare colonială.

Principalii parteneri strategici ai Indiei sunt Federația Rusă, Israel, Afganistan, Franța. După unii analiști, Israelul se estimează că va lua locul Rusiei, atât în ceea ce privește  parteneriatul strategic, cât și în ceea ce privește livrarea de armament.

Încă de la cucerirea independenței, India a căutat să aibă o autonomie față de celelalte mari puteri, însă repetatele incursiuni ale Chinei în zona de frontieră din Himalaia au obligat-o să ia serios în calcul două opțiuni: alinierea la China, sau căutarea unei coaliții internaționale mai largi, care să frâneze ambițiile geopolitice ale vecinului său.

Este de așteptat ca pe viitor preponderența Indiei pe arena internațională și rolul său în noua ordine internațională să sporească semnificativ.

Turcia

“Cei care cred că am șters din inimile noastre pământurile din care ne-am retras în lacrimi cu o sută de ani în urmă, greșesc“, a declarat public președintele Erdogan la jumătatea lunii februarie 2018, probabil cea mai sugestivă declarație pentru a înfățișa viziunea politică a actualului lider de la Ankara privind politica externă și cea militară a Turciei pentru următorii ani. Politica externă a Turciei trebuie însă să găsească soluția cea mai bună între fluctuațiile anti-occidentale și visul neo-otoman  de hegemonie regională pe de o parte și nevoia unor relații bune cu Uniunea Europeană, SUA, China și chiar Iranul, pe de altă parte.

Sub conducerea lui Erdogan, Turcia merge hotărât pe direcția maximizării rolului și poziției sale geopolitice profitând de ezitările marilor jucători internaționali. În ce măsură își va realiza aceste planuri este dificil de estimat, însă joacă un rol tot mai important în ecuația din Orientul Mijlociu (Siria) și Nordul Africii, inclusiv Mediterana.

România în pandemia COVID-19

Evoluția României în prima jumătate a anului 2020 a fost marcată, ca și cea a celorlalte țări din lume, de pandemia COVID-19, cu unele note specifice, unele pe care nu le-aș fi dorit și pe care le voi prezenta succint în continuare. Clasa politică românească și-a demonstrat din nou slaba capacitate de a gestiona foarte bine situația, față de analiza anterioară[9] nu s-au înregistrat evoluții pozitive semnificative, acțiunea politică fiind mult influențată de perspectiva alegerilor locale (deja amânate pentru 27 septembrie, dată incertă încă la trimiterea acestor rânduri spre publicare)  și parlamentare. Mai mult, prin comportarea față de populație, clasa politică demonstrează că cei 50 de ani de dictatură comunistă continuă să aibă puternice influențe. Imensa majoritate a politicienilor se consideră stăpânii noștri (dar vina ne aparține și nouă, care acceptăm acest comportament) și se comportă ca atare (în timpul stării de alertă președintele a avut mai multe apariții televizate în care discursul său era acompania de un gest de atenționare făcut cu degetul), iar discursurilor multor demnitari erau presărate cu atenționări (ca să nu spun amenințări), accentuând sentimentul de diferențiere (ei – aleșii, cărora li se permite totul; noi – plebea, care trebuie să fim supuși și să nu gândim). De altfel, probabil este un record european, în primele două luni ale stării de urgență au fost date amenzi în valoare totală de peste 120 milioane de Euro, iar acțiunile de constrângere sunt în continuare considerate (cel puțin așa rezultă din declarațiile publice) o principală modalitate de combatere a pandemiei. Desi ar părea astfel că populația este foarte indisciplinată și nu respectă legile și regulile, adevărul este însă că românii, în imensa lor majoritate, la fel ca și în alte state europene, respectă legislația și reglementările impuse de autorități. Deficiențele în educație, proces îndelungat, dar care a fost mult neglijat în ultimele decenii, își spun însă cuvântul.

Se exagerează neinspirat pericolul reprezentat de pandemie (virusul SARS2-COV) (ID-2) cu siguranță există și provoacă victime, nu există nici un dubiu în acest sens), statisticile conțin însă erori și nu sunt prezentate convingător, recunoașterea acestora vine cu întârziere, ceea ce accentuează neîncrederea, lipsa de transparență contribuind și mai mult la accentuarea acestei neîncrederi.Autoritățile au recunoscut destul de târziu că 94% din cei decedați și raportați ca fiind morți din cauza COVID-19, sufereau de cel puțin o altă comorbiditate. Interzicerea autopsiilor pentru a stabili cauza morților[10], sub motivul pueril și neadevărat al pericolului răspândirii virusului a fost un alt motiv al neîncrederii.

Discriminarea pe criterii de vârstă, așa cum spuneam, în prima perioadă a stării de urgență, România a fost singura țară europeană în care cei peste 65 de ani nu au avut voie să iasă din casă decât 2 și ulterior 3 ore pe zi, într-un interval orar stabilit de autorități, a fost o măsură pentru care nimeni nu și-a cerut scuze. Dintre personalitățile importante ale țării doar președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop a avut o poziție clară de condamnare a acestei măsuri[11], la care ar fi trebuit să se ralieze mult mai mulți decât au făcut-o. Discriminarea continuă și prin nerespectarea legii pensiilor care prevede o creștere a acestora de la 1 septembrie, pe care președintele deja a anunțat că guvernul nu poate să o respecte, datorită situației economice create de pandemie. În condițiile in care (când) în România pensiile reprezintă aproximativ 8% din PIB ((iar) în țările membre UE acest procent trece de 12%), iar indexările cu inflația prevăzute prin lege a avea loc anual în ianuarie(,) au fost efectuate în 2019  doar în luna septembrie, iar în 2020 de loc până în prezent.“Cine nu are bătrâni să-și cumpere”, spunea un vechi proverb românesc, folosit destul de des cu mândrie(,) până acum câteva decenii. Se pare că se dorește schimbarea lui cu sintagma „cine are bătrâni să-i omoare”.

Înregistrăm încălcări ale drepturilor și libertăților omului cu o frenezie demnă de o cauză mai bună, menționate în noua lege 136/2020, “prin care medicul recomandă carantinarea ta, medicul stabilește izolarea ta, medicul recomandă prelungirea izolării tale… fără aprobarea medicului nu poți părăsi locația unde ai fost izolat forțat… Medicul a înlocuit până și puterea judecătorească, putând să te lipsească de libertate, indiferent de ce îți dorești tu[12]”.

În tot acest timp se continuă nestingherită defrișarea pădurilor (trei hectare pe oră după date din decembrie 2019), în pofida avertizărilor UE, numărul șomerilor se apropie de 900.000, economia înregistrează pierderi asupra cărora autoritățile nu ne oferă o situație clară, dar împrumuturile externe, numai în prima jumătate a anului 2020, au ajuns la circa 10 miliarde de euro.

Doar Curtea Constituțională și Avocatul Poporului, dintre instituțiile de stat, par a mai fi rămas ca apărători ai drepturilor și libertăților omului în România.

Pandemia a mai relevat un trist adevăr: statul român nu este în stare să asigure locuri de muncă pentru forța de muncă existentă. În plină stare de urgență mii de muncitori români au plecat cu avioane charter în Germania – care și ea era lovită de pandemie – pentru a culege sparanghel (ceea ce făceau de mulți ani), Austria a pus la dispoziție un tren special pentru a readuce îngrijitoarele sociale din România. Astfel, au fost devoalate pentru publicul larg situații ale zecilor de mii de români care lucrează în fermele și abatoarele din Germania, Olanda și Marea Britanie, îngrijitoarele din Austria și Italia, culegătorii de căpșune din Spania. Guvernul român nu a avut nici o tresărire pe acest subiect; probabil politicienii noștri nu realizează că ar putea ajunge să fie tratați la fel cu aceștia în sediul de la Bruxelles.

Închei optimist cu promisiunile președintelui Klaus Iohannis la conferința de presă din 29 iulie:“Am avut o ședință pe tema fondurilor europene. Am discutat despre modalitățile ca România să poată valorifica dei 80 de miliarde de euro, bani europeni. Am stabilit domeniile prioritare. Vrem ca România să prospere, asta se poate face doar prin investiții masive. Facem o prioritate zero din investițiile în infrastructură. Avem bani de autostrăzi și căi ferate, să modernizăm infrastructura de energie, să investim în educație și sănătate.”

Până acum autoritățile ne-au oferit multe promisiuni, vorbind mereu despre viitor: vom face, vom pregăti, urmează să, în scurt timp. Vom vedea ce ne rezervă viitorul, însă nu trebuie să adoptăm o atitudine pasivă. Trebuie creat un factor de coagulare care să miște lucrurile înainte, spre bine.

Educație, dezvoltare economică, democrație, trebuie să fie cele trei principale domenii de acțiune ale României în viitor și nu comportamente politicianiste fără viziune.

Scurte concluzii

Pandemia COVID-19 se pare că grăbește evoluția spre multilateralism, însă aceasta se va realiza nu de o manieră idilică, ci printr-o competiție globală pentru putere, influență și resurse în care resentimentele și frustrările istorice care alimentează dorința de revanșă nu pot fi neglijate.

Respectarea drepturilor și libertăților individuale ale omului, convenite și înscrise în Carta ONU după al Doilea Război Mondial, care își păstrează pe deplin valabilitatea, sunt în pericol și greșelile trecutului nu trebuie repetate.

Statele și piețele vor înregistra noi schimbări în domeniul politic și economic, de o manieră care va fi vizibilă doar peste o perioadă de timp, de exemplu, deja multe corporații își mută capacitățile de producție din China. Inegalitățile se vor accentua și vor apare noi state eșuate.

În condițiile actuale nu va fi foarte dificil pentru China să devină unica superputere mondială, problema va fi cât va reuși să se mențină în această poziției. Multilateralismul va câștiga în cele din urmă.

Deficiențele procesului de educație pe plan global vor fi evidente, însă AI va contribui la preluarea multor activități executate în prezent de oameni, cu consecințe existențiale importante, deja pentru  2020, pe plan mondial, se prevede reducerea cu 25 de milioane a numărului de angajați ca urmare a dezvoltării AI.

Dezvoltarea comunicațiilor 5G și 6G, IoT vor avea efecte importante în evoluția relațiilor interumane, dar și a celor internaționale. Există pericolul ca aceste dezvoltări să fie folosite pentru (în) reducerea drepturilor omului și intruziuni de neacceptat în viața privată.

O opțiune între a fi și a avea cred că este vitală pentru evoluția și viitorul omenirii, de aceea reiau aici concluzia președintelui Emil Constantinescu[13]: “Politica în societatea cunoașterii și în lumea globalizată a viitorului trebuie construită ca o viziune complexă asupra viitorului, bazată pe un nou dialog asupra valorilor umane. Actuala criză sanitară mondială, care a adus în prim-plan nu averea noastră, ci viața noastră, ne impune cu brutalitate să optăm între a avea sau a fi. Este nevoie de crearea unui nou arbitraj între putere şi cunoaștere, care să reconfigureze un cadru în care fiecare individ să poată nu numai să fie, ci şi să devină”.

Totuși, Tucidide a avut dreptate acum 2500 de ani, are dreptatea azi și, cel mai probabil, va avea și într-un viitor pe termen lung.

---

[1] Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române în interviu acordat ziarului Gazeta de Cluj, 2020.

[2]Atât de mult sau străduit statele și organizații internaționale să facă lumea mai bună, încât azi un nou miliardar apare la două zile, iar averea celor mai bogați 2.200 miliardari a sporit cu 12%anual; 1% din cei mai bogați oameni ai planetei dețin venituri echivalente cu cele ale celor mai săraci 3,8 miliarde oameni din lume. 

[3]The End of the World Order and American Foreign Policy, Council Special Report no.86, May 2020

[4] Discurs la Reuniunea anuală a ambasadorilor Germaniei, 2020.

[5]Acord între UE şi China în ceea ce priveşte Indicatorii Geografici (IG), aprobat la 20 iulie, după aproape 10 ani de negocieri

[6]https://www.age-platform.eu/policy-work/news/eu-commissioner-equality-reaffirms-older-persons-rights-time-covid-19

[7]https://www.dutchnews.nl/news/2020/07/euthanasia-law-proposed-for-healthy-over-75s-who-feel-their-lives-are-complete/

[8] Carlo Masala, profesor de politici internaționale la  universitatea Bundeswehr din Munchen

[9]https://corneliupivariu.com/romania-la-101-ani-de-la-crearea-statului-national-unitar/

[10] Decizia Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT): “Decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli preexistente (de ex. cancer, afecțiuni hematologice, etc) și COVID-19 trebuie raportată ca și cauză a decesului, indiferent de condițiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluția severă a COVID-19. COVID-19 trebuie menționată pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces.”

[11] Articolul său, intitulat Periculoșii bătrâni a fost publicat pe site-ul Academiei și preluat de mai multe cotidiene naționale.

[12]http://teopal.ro Tragedia cetățeanului roman: Ești bolnav, ești vinovat!

[13]Emil Constantinescu, Președinte al României 1996-2000, Președintele Academiei de Diplomație Culturală din Berlin. Articolul Criza sanitară mondială, o șansă istorică pentru un nou proiect politic global