De ce este nevoie de o Mare Alianță electorală la Chișinău? Și nu de altceva

Dan DUNGACIU

Situația din Republica Moldova, dincolo de sunetele de fanfară care se mai aud din când în când în urma vizitelor prezidențiale ale doamnei Maia Sandu prin diverse capitale europene – modelul Zelenski de după câștigarea alegerilor în Ucraina! -, este gri. Incertitudinile sunt mai mari decât certitudinile, întrebările, mai multe decât răspunsurile.

Nu a fost niciodată altfel, acolo. Dar dincolo de multiplele dubitații, datoria fiecărui om politic responsabil este să gestioneze provocările care îi stau în față și să se ocupe de cele care îi sunt la îndemână. Iar miza principală astăzi la Chișinău este modul în care forțele pro-europene și pro-românești vor aborda alegerile parlamentare de anul acesta, care nu vor putea fi amânate, doar, eventual, întârziate.

Practic, sunt trei scenarii care merită discutate.

Primul scenariu: o Mare Alianță formalizată (PAS, DA, PUN, MPU)

Am mai spus deja că evoluțiile electorale de dincolo de Prut trebui să fie înțelese după o singură grilă, geopolitică, aceeași care a funcționat de la începutul republicii până astăzi: Vest versus Est. Alegerile au fost și sunt întotdeauna geopolitice, lucru confirmat și de eșecul coaliției efemerei coaliții PAS-PSRM din iunie 2019, care a încercat că depășească geopolitica și să instituie „națiunea civică”. Estul și Vestul au ponderi relativ egale în electoratul de peste Prut. Așa a fost întotdeauna și așa e și azi. Inclusiv în 2001, când comuniștii lui Vladimir Voronin aveau în parlament 71 de deputați, în realitate PCRM a luat 50,07%, dar prin redistribuire au ajuns la majoritate constituțională. La fel a fost și în 2009, când Alianața pentru integrare Europeană (AIE) a câștigat, la mustață, majoritatea, după ce a scindat Partidul Comuniștilor și a schimbat mecanismele de redistribuire a voturilor.

Avem de-a face, pe fond, cu o bătălie perpetuă între două blocuri geopolitice, nu politice, unul numit, generic, „Alianța pentru Integrare Europeană”, celălalt – „Partidul Comuniștilor/Socialiștilor”. Primul include pe toți europenii, de toate nuanțele, al doilea pe toți pro-esticii, de toate nuanțele. Miza principală în orice competiție electorală este ca fiecare „bloc” să nu aibă „dubluri” și să reușească să își adune toate voturile, să nu le risipească. Despre asta e vorba în orice alegere.

Despre asta va fi vorba și acum.

Acest mod de a aborda politica din R. Moldova ne-a permis să înțelegem și faptul că, ținând seama de campania electorală pe care a susținut-o și de modul cum a tratat tot spectrul politic potențial pro-european, Maia Sandu avea prima șansă la alegerile prezidențiale din 2020 și înainte de turul I (aici) și după turul al doilea (aici).

De ce sunt importante aceste precizări? Pentru că, în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare din 2021, singura soluție pentru tabăra pro-europeană de a câștiga 50% în parlamentul RM este (tot) o Mare Alianță, inclusivă, având ca prim solist PAS-ul, o coaliție formalizată, care să includă și partenerii pro-europeni sau pro-români precum Dreptate și Adevăr (Andrei Năstase), Partidul Unității Naționale (Octavian Țîcu) sau Mișcarea pentru Unire

 (Dorin Chirtoacă și Valeriu Munteanu). Ar fi replica, pentru parlamentare, a strategiei adoptate de Maia Sandu pentru câștigarea strălucită a alegerilor prezidențiale.

În politică, unu plus unu fac mai mult decât doi, iar avantajul coalițiilor este că reușesc să colecteze mai multe voturi decât toate partidele componente luate separat. Mecanismul este psihologic, ține mai cu seamă de distibuția nehotărâților, votul util, transmiterea unui mesaj de coerență și hotărâre și electoratului intern, dar și celui de peste hotare (care se va demobiliza masiv în fața unor confruntări intestine în tabăra europenilor).

Deci, Marea Alianță. Ce șanse are? Teoretic, are, practic, va fi mai greu. Declarația liderului PAS la un post de televiziune prin care s-a transmis ideea că partidul merge singur în alegerile parlamentare, în ciuda oricăror nuațe care pot interveni, este, din păcate, primul gând, și cel mai sincer, al PAS-ului. Sinceritățile trebuie însă bine gestionate în politică; pe fond, a fost o greșeală indiscutabilă care a lăsat un gust amar potențialilor parteneri.

Peste asta se poate trece, însă. Iar dacă s-a putut constitui, în 2018, un Bloc electoral (ACUM), ar trebui să se poată și azi. E vorba despre necesități politice și strategice, nu de opțiuni private. În plus, să invoci, fie și tacit, animozități de ordin personal e ridicol, ținând seama că, în 2019, Blocul ACUM s-a aliat pentru guvernare, fără să clipească și în pofida jurămintelor publice, cu… Partidul Socialiștilor a lui Igor Dodon! Adică Igor Dodon, fostul partener (pasiv) de Binom al lui Vladimir Plahotniuc,  și PSRM lui, erau atunci mai acceptabili decât actualii potențiali partneri proeuropeni și pro-români?

Pentru unii, da. De aceea, indiferent cât de bine sună pe hârtie – și e singura versiune potențial câștigătoare! -, un asemenea scenariu se va naște greu. Dacă se va naște vreodată.

Al doilea scenariu: Adio, dar rămân cu tine („alianță” electorală neformală)

Prin urmare, se va lansa un al doilea scenariu. Și acesta se bazează pe ideea unei „alianțe” electorale neformalizate, tacite, între potențialii parteneri a unui bloc electoral. PAS merge pe drumul său, unioniștii pe drumul lor, iar DA-ul pe drumul lui, încercând să culeagă, fiecare, cât mai multe voturi. Partidele nu se vor ataca decât „septic”, pe chestiuni mai degrabă banale, se vor răni, eventual, ușor, cu vârful floretei, dar în niciun caz nu vor scoate cuțietele din teacă. Și vor face asta pentru că, nu-i așa, urmează să se reunească, fericiți și victorioși, într-o coaliție amplă, după alegeri, în Parlamentul R. Moldova.

Planul acesta sună, teoretic, bine; dar, pe fond, este o nerozie.

În primul rând, dacă cineva își imaginează că în 2021 se va repeta situația de la alegerile din 2009 și 2014, când partidele Alianței pentru Integrare Europeană candidau separat și în campanie își făceau cu ochiul unele către altele, dar și către electorat, atunci se minte singur. La vremea respectivă nu se punea problema riscului ca unul dintre partidele AIE să nu treacă pragul electoral și voturile lor să meargă prin redistribuire la comuniști. Astăzi, situația e complet diferită.

În al doilea rând, o „alianță” neformalizată nu are nicio bază politică. Orice „alianță” de acest gen, informală, trebuie să se bazeze pe un consens mai profund, capabil să o facă viabilă și eficace indiferent de faptul că nu există niciun acord formal. Or, tocmai acest consens mai profund lipsește. Nici liderii nici formațiunile politice despre care vorbim aici nu se înțeleg între ei foarte bine, de aici și nevoia pentru o coaliție formalizată, care să înlocuiască adeziunile private între membii (care nu există!) cu obligații contractuale.

În al treilea rând, realitățile politice sunt cele care sunt în RM: PAS, prin victoria fără precedent a președintelui Maia Sandu, este pe val. Prin urmare, este principalul partid care nu vrea confruntare dură în viitoarea campanie, care vrea pace și incluziune, încercând să imite, la nivel de partid, prestația fostului/actualului său lider în campania prezidențială. În aceste condiții, un asemenea scenariu de non-combat nu ar fi, în realitate, decât un cec în alb oferit PAS-ului de celelalte formațiuni politice, adică un acord de non-beligeranță, fără ca aceastea să primească nimic în loc. Căci tocmai partidele cu un scor mai mic, unele sub limita pragului electoral, își doresc confruntare, dezbatere, polemică. Așa funcționează logica politică.

Prin urmare, un asemenea acord tacit ar fi, de fapt, 100% în favoarea PAS, o centură de protecție pentru acest partid care vrea să se menajeze –  și nimic altceva.

Se așteaptă cineva ca acest scenariu să fie acceptat de celelalte forțe politice în afară de PAS? Dacă da, înseamnă că nu a înțeles nimic din politică în general și din politica din stânga Prutului în particular.

Cine crede că personalități politice tari și intempestive precum Andrei Năstase sau Octavian Țîcu vor sta cuminți și vor apăra, disciplinat, „onoarea PAS-ului”, fără să crâcnească împotriva lui și a politicilor sale, e complet nerealist. Au susținut-o pe Maia Sandu în turul al doilea, și au făcut bine. Dar să le ceri să facă asta și în cazul partidului PAS, e lipsit de logică.

La fel stau lucrurile și cu Dorin Chirtoacă sau Valeriu Munteanu (MPU), care nu vor mai accepta o asemenea postură… tocmai pentru că ei au fost în ea din campania de prezidențiale încoace! Spre deosebire de colegii lor unioniști de la PUN, cei de la MPU s-au aliniat disciplinați alături de Maia Sandu și PAS, au sprijinit-o pe candidata PAS nu doar în turul al doilea, ci și în primu tur (!), în ciuda faptului că MPU avea propriul candidat, devenind un fel de „bodyguarzi” politici ai acesteia. Prețul a fost câștigarea unei simpatii publice din partea susținătorilor PAS (!), dar o pierdere accelerată de voturi și de susținători proprii. MPU s-a comportat față de Maia Sandu și PAS ca un… ONG, unul disciplinat și necondiționat susținător al acestora. De ce au făcut asta? Pentru că, probabil, MPU năzuia la o alianță politică mai profundă, logică, la… alegerile parlamentare ulterioare. Adică, sprijinul necondiționat pe care l-au oferit Maiei Sandu ar fi urmat să fie recompensat de o alianță electorală la parlamentare, pe care să le-o ofere PAS-ul.

Iar MPU nu a primit… nimic! Doar o bătaie pe spate, zâmbete frumoase când este de față, și disprețuitoare când iese din cameră.

Va mai călca MPU pe aceeași greblă? Evident, nu.

Și încă ceva. Este vorba aici și despre resurse. Într-o asemenea „alianță”, lăsate pe dinafară de PAS, celelalte partide primesc mesajul că trebuie să își vadă de ale lor, nu au loc la masa bogaților politici, în ciuda faptului că multe resurse nu au, iar mass media liberă din republică, atâta câtă este, va fi concentrată, previzibil, în primul rând pe președintele Maia Sandu și partidul său, apoi pe restul „partenerilor” pro-europeni.

Din aceste motive, scenariul unei „alianțe” neformalizate este o naivitate.  

Al treilea scenariu: cu cărțile pe față (Blocul electoral DA-PUN-MPU)

Așa că se va ajunge la al treilea scenariu. Căci nu se poate altfel.

În condițiile în care li se va propune o „alianță” informală, ceea ce înseamnă că vor avea rol de „decor” politic irelevant, fără personalitate și fără sprijin politic, financiar sau mediatic, DA, PUN și MPU trebuie să facă, ele însele, un Bloc pre-electorală. În acest fel, vor relansa complet lupta politică.

E un gest logic după refuzul PAS a unei coaliții largi, și singura posibilitate de a conta în politica de peste Prut a unor lideri politici de care este nevoie în Parlamentul RM și care nu își mai pot permite să piardă trenul electoral care vine. Pentru mulți, ultimul.

În primul rând, un asemenea Bloc electoral nu va fi opus, explicit, PAS-ului. Așa cum acesta merge, singur, pe drumul lui – tot mai spre centru-stânga, într-o speranță naivă că va reuși, precum liderul său, Maia Sandu, să colecteze tot!  -, noul Bloc politic va face la fel, căutându-și un drum propriu. Și există un spațiu (geo)politic pe care trebuie și poate să îl umple în R. Moldova. Este cel pro-european și pro-românesc, angajat fără echivoc în proiectul de integrare euroatlantică, mai tradiționalist decât liberalul PAS și, geopolitic, mai ferm, respectiv mult mai puțin dispus să accepte concesii inclusiv în dosarul transnistrean, indiferent cine le-ar cere.

În al doilea rând, acest potențial Bloc politic a strâns, prin candidații săi prezidențiali, 6,47% la ultimele alegeri prezidențiale. În condițiile pragului de 7% pentru coaliții electorale în RM, scorul de la care pleacă este pozitiv. Se va spune că scorul la prezidențiale nu se transferă partidelor; e adevărat, doar că, în acest caz, în condițiile unei maxime polarizări Maia Sandu – Igor Dodon la alegerile prezidențiale din 2020, cei 6,47% care au votat, totuși, cu Andrei Năstase, Octavia Țîcu și Dorin Chirtoacă nu sunt, limpede, votanți PAS, din moment ce nu au fost nici măcar votanți ai Maiei Sandu! Prin urmare, acești electori nu se vor duce în altă parte decât la acest potențial bloc electoral despre care vorbim.

În al treilea rând, acest bloc ar avea un spațiu de manevră politică și geopolitică incomparabil mai mare decât o aveau candidații în alegerile prezidențiale. Să nu uităm că, atunci, nu doar Maia Sandu poza în candidat ne- sau anti-geopolitic, ci și… Igor Dodon, care se vroia inclusiv, și cu Estul și cu Vestul, fără digergențe și fără discursuri geopolitice. Doar că pe el nu îl credea nimeni.

Astăzi, însă, lucrurile s-au schimbat radical. Nici nu au pierdut bine alegerile prezidențiale, că socialiștii au și început să dea jos geopolitica din cui. Resusitarea statutului limbii ruse și transformarea acesteia în „limbă de comunicare interetnică” a fost doar un pas în a deschide dosarul geopolitic, dar unul semnificativ, care va agita spiritele și apele.

Deci, indiferent ce vrea PAS sau chiar președintele Maia Sandu, faptul că socialiștii „geopolitizează” dezbaterea electorală va genera, firesc, o reacție. Iar faptul că, împotriva legii privind statutul limbii ruse, PAS nici măcar nu s-a pronunțat și nici nu s-a opus la Curtea Constituțională, doar DA și PUN au făcut asta, va fi, evident, reamintit în campania electorală, decupând din electoratul acestui partid acele fracțiunii pentru care geopolitica contează, la fel și reacția publică față de excesele rusești sau pro-ruse. PAS va fi împins tot mai la stânga. Mai mult, resuscitarea ideii de geopolitică va readuce conflictul socialiștilor cu România în prim plan, o temă care nu este, nici ea, favorita PAS-ului ci, mai degrabă, a DA, MPU și PUN. (Ca să nu mai amintim despre unele numiri de pe lista guvernului Gavriliță propuns recent parlamentului de PAS, care nu fac decât să sugereze, odată în plus, opțiunea că geopolitica a murit și trebuie să rămână îngropată. Decizie politică legitimă, firește, dar riscantă, mai ales într-o campanie electorală în care PAS va avea, pe de-o parte, socialiștii (și Rusia), pe de alta, prezumatul și dezirabilul bloc DA-PUN-MPU).

În al patrulea rând, un asemenea bloc ar avea un avantaj de persoane. Maia Sandu a fost și este cel mai votat lider politic din RM. Asta este un atu, în sensul că plaja de voturi, inclusiv a partidului său, este teoretic mare, dar și un dezavantaj, în sensul în care foarte puține voci din PAS au răzbit pe scena la nivelul discursului public. PAS are o garnitură de lideri „tehnici” și tineri inteligenți, dar, la nivel de personalități politice conturate nu a marcat multe puncte. Umbra Maiei Sandu a fost prea deasă. Din această perspectivă, un bloc DA-PUN-MPU stă incomparabil mai bine. Vocile și personalitățile publice pe care un asemenea Bloc le-ar livra sunt o armă redutabilă, puse să lucreze împreună, într-o confruntare politică electorală și cu reprezentanții Estului (PSRM, Partidul Nostru, Pro-Moldova), dar și cu cei din PAS. Ultimii, nu adversari, evident, dar indiscutabil concurenți politici.

Concluzii de etapă

Experimentul Belarus în RM a eșuat, respectiv coaliția anti-geopolitică împotriva naturii dintre PSRM și Blocul ACUM din 2019, deși a avut „nași” dintre cei mai prestigioși. În acest spațiu, socoteala de acasă rareori se potrivește cu cea din târg.

Dar ceva pozitiv tot a rămas de atunci, respectiv conștiința unor politicieni că sunetele de sirenă care se aud uneori nu sunt de fiecare dată acceptabile. Indiferent de unde vin ele. Sfătuitorii vin și pleacă, politicienii și electoratul lor rămân pe loc. Nu tot ce strălucește este aur.

Iar în ceea ce privește „socoteala de acasă…”, așa va fi, se pare, și de data aceasta.

Ideal pentru RM, în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate, este o Mare Alianță a forțelor pro-europene și pro-românești.

Din rațiuni politice – pentru unii geopolitice (?) -, acest scenariu riscă să fie ignorat și să se lanseze al doilea scenariu, unul de „substitut”, respectiv o „alianță” neformalizată, o căsătorie fără acte, în care unii vor avea totul, iar alții, nimic. Evident că nu va ține nici acesta, indiferent de „nașii” lui.

Ideal este, cum spuneam, primul scenariu, dar se va merge pe al doilea, însă, în realitate, se va petrece, cel mai probabil, ultimul…

Să ne pregătim, așadar, de anticipate.

Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.

Articol publicat inițial de Larics https://larics.ro/dan-dungaciu-de-ce-este-nevoie-de-o-mare-alianta-electorala-la-chisinau-si-nu-de-altceva/ și republicat cu acceptul autorului