ZIDURILE PACIFICATOARE

Emilian M. Dobrescu

O Istorie a zidurilor Umanității

Acolo unde ajungeau cu stăpânirea lor prin intermediul legiunilor, romanii construiau mari ziduri de apărare. Aşa s-a întâmplat în Dacia, unde a rămas legendar « valul lui Traian », înălţat în actuala Câmpie a Burnasului din Marea Câmpie Română, pentru a feri provincia de atacurile migratorilor asiatici sau în Britania, unde pe vremea împăratului Hadrian (117-138), în anul 122, s-a construit un zid de apărare cu lungimea de 117 km, în partea cea mai îngustă a Angliei, de a Marea Nordului la Marea Irlandei, pentru a feri provincia de atacurile scoţilor şi picţilor din nord; de-a lungul zidului britanic s-au ridicat 17 fortăreţe, unde erau cantonaţi 5.500 cavalerişti şi 13.000 infanterişti. De atunci datează celebritatea, milenară azi, a lui « murus dacicus » şi « murus romanus ».

Flavius Anastasius devine împărat bizantin sub numele de Anastasius I. A domnit în perioada 491-518 și a fost ultimul membru al dinastiei Leonide. Principalul război din timpul lui Anastasiu a fost războiul cu perșii, numit războiul Sassadine, purtat între anii 502-505). Ambii aadversari au fost nevoiți să facă pace în anul 506. De asemenea, Balcanii au fost pustiiți de slavi și, din această cauză, Anastasiu a întărit cetățile dunărene și a creat un zid lung de 72 km, la nord de Constantinopol – zidul ce îi poartă numele și care care se întindea de la Narea Marmara la Marea Neagră.

Alte mari ziduri pacificatoare – care, însă, nu mai există azi decât ca vestigii istorice, au intrat în conştiinţa civilizaţiei umane de-a lungul timpurilor:

Zidul (zidurile) Babilonului, capitala Mesopotamiei, care susținea celebrele grădini ale reginei Semiramida, grădini menționate cu temei printre cele 7 minuni ale lumii; în 1983, Saddam Hussein, președintele de atunci al Irakului a început restaurarea vechilor ruine.

            Zidul lui Hadrian din Anglia

            Acest zid roman a fost construit pentru a proteja nord-vestul Britaniei de barbari. Lucrările au fost demarate în anul 122 d.Hr., la cererea împăratului roman Hadrian (a domnit între 117-138) și 15.000 de infanteriști au avut nevoie de 14 ani pentru a  termina de ridicat zidul.

            Pe lângă zidul dublu, înalt de 5-6 m se aflau turnuri, rambleuri de pământ și piatră, în lungime de 120 km, pe linia Solvay-Tyne (Carlisle-Newcastle Upon Tyne, de astăzi). Zidul este un exemplu notabil de arhitectură militară a Imperiului Roman. Din partea estică a zidului au mai rămas niște ruine, iar bastioanele pot fi recunoscute după secțiunile de bază; legionarii își permiteau chiar și instalații de baie.

            Atacat în numeroase rânduri de picți, Zidul lui Hadrian a fost părăsit de romani în anul 383. A intrat în Patrimoniul UNESCO în anul 1987[1].  

            Zidul lui Hadrian a inspirat unul dintre cele mai celebre ziduri din cultura populară, Marele Zid de Gheață din filmul „Urzeala Tronurilor”.

            Zidul lui Teodosius din Istanbul

            Închizând la vest peninsula pe care este așezat orașul vechi Istanbul, zidul a fost construit începând din anul 408 d. Hr., în vremea împaratului roman Teodosius.

            Extins treptat, dărâmat de cutremure pe alocuri, restaurat pe anumite porțiuni, măcinat de trecerea implacabilă a Timpului, străpuns pentru a face loc unor străzi, reparat și iar prăbușit pe alocuri, întreținut mai bine sau mai puțin bine pe diferitele sale secțiuni, Zidul lui Teodosius este o fascinantă colecție de stiluri constructive și mărturii ale unui mileniu și jumatate de intervenții asupra lui, ale naturii și ale Oamenilor. O plimbare pedestră pe un traseu de cca 7 kilometri, pe lângă el și/sau pe el este o plimbare prin Timp, pasionantă pentru cei interesați de Istorie.

            Zidul (zidurile) Păcii din Belfast (Irlanda de Nord)

            Primul Zid al Păcii au fost construit în Belfast, în 1969, pentru a separa cartierele catolice de cele protestante. Acesta a fost un conflict violent între unioniști (în principal protestanți), care doreau să rămână parte a Regatului Unit, și naționaliști (catolicii), care doreau să se alăture Irlandei.

            În cele din urmă, s-au ridicat peste 100 de ziduri și alte bariere. Însă unii consideră că, în loc să creeze o stare de bună vecinătate, zidurile „au alimentat o atmosferă de anormalitate”. În 2013, guvernul Irlandei de Nord a promis că va demola toate zidurile până în 2023, iar primul „Zid al Păcii” a fost demolat în 2016.

            Marele Zid Chinezesc, ridicat cu cca 700 de ani înainte de Hristos, cel mai celebru zid aflat pe o graniță, este una dintre cele mai mari structuri din lume. Deși se crede în general că are o lungime de 8.850 de km, China a dat publicității în 2012 un studiu (ale cărui concluzii încă sunt dezbătute) care susținea că zidul avea o lungime de 21.195 de km – mai mult de jumătate din circumferința Pământului, fiind menit a apăra graniţa Chinei de Nord de hoardele migratoare[2]. Cca 1 milion de muncitori au murit în timpul edificării sale, motiv pentru care zidul și-a câștigat porecla de „cel mai lung cimitir de pe Pământ”. Totuși, zidul nu a fost prea eficient la prevenirea invaziilor. La începutul secolului al XIII-lea, de exemplu, Ginghis Han și armata mongolă au străpuns cu ușurință zidul. Potrivit unor savanți răuvoitori cel mai probabil, „zidul nu a funcționat niciodată”, fiind mai mult un mijloc de „propagandă politică” decât o structură care să ofere siguranță. Astăzi zidul este bine întreținut în scopuri istorice și turistice, în primul rând. Se spune că două mari contrucții umane se vad ușor pe Pământ din spațiul cosmic, Casa Poporului (Palatul Parlamentului) din România și Marele Zid Chinezesc. 

Zidul Gorganului

Deși nu este la fel de cunoscută ca Marele Zid Chinezesc, această barieră din nordul Iranului își merită numele. Zidul a fost construit în secolele alV-lea și al VI-lea, în timpul dinastiei Sasanide, și avea rolul de a respinge atacurile întreprinse în special de heftaliți și turci.

            Zidul se întinde pe aproximativ 200 de kilometri în provincia modernă Golestan și include aproape 40 de forturi. Pe lângă zid, s-a construit un sistem elaborat de canale care să asigure apă pentru fabricarea a 200 de milioane de cărămizi din care a fost construit. Cărămizile erau roșii, de unde și porecla zidului: „Șarpele Roșu”.

Zidul din Sacsayhuaman (Peru), de fapt un complex de ziduri, situat deasupra capitaeli imperiale a incașilor, Cuzco; aici, cel mai înalt zid, are 8,5 m, cântărește 140 de tone și este construit stfel încât o foaie de hârtie nu poate trece printre pietre[3].

            Zidul orașului Ston, din Croația, este lung de 5,6 km și a fost construit pentru protecție în secolul al XV-lea, în timp ce localnicii luptau pentru a fi independenți față de Imperiul Otoman.

Zidul cetății Troia, aflată în Turcia de azi, care datează din anii 1900-1300 în. Hr. ; conform poemului Iliada a lui Homer, aici a avut loc războiul troian pentru frumoasa Elena din Troia.

            Zidul Plângerii de la Ierusalim (Israel), unul din cele mai sfinte locuri pentru evrei, un rest din templul construit inițial de regele Solomon, ulterior reconstruit de Irod.

            Marele Zid din Siberia

            În 2017, arheologii din Rusia au descoperit una dintre cele mai misterioase construcții antice. Botezată „Marele Zid din Siberia”, vechea fortificație datează, probabil, din primul mileniu dinaintea erei noastre[4]. Zidul, de dimensiuni impresionante, a fost construit de o civilizație necunoscută, care trăia în Munții Altai. Imensa fortificație avea rolul de a apăra zona de atacurile popoarelor din nord, potrivit profesorului Andrei Borodovsky, liderul echipei care a făcut descoperirea. Unii arheologi cred că acest complex de ziduri datează din epoca în care au fost ridicate alte construcții antice de proporții, precum Marele Zid Chinezesc și Zidul lui Hadrian.

            Acum, fortificația este acoperită cu un strat gros de pământ și iarbă. Din această cauză, cea mai mare parte a zidurilor este ascunsă privirii. Cu ajutorul scannerelor, arheologii au descoperit până la șase rânduri paralele de ziduri. Din informațiile adunate până acum reiese că acest complex avea un rol de apărare împotriva invaziilor. Potrivit unui raport preliminar, „Marele Zid din Siberia” avea o grosime de aproximativ 10 m și o înălțime impresionantă, de 8 m. „La est de aceste ziduri se află un pasaj relativ lat, străjuit lângă versantul muntelui de un alt sistem de ziduri. Acest al doilea sistem este orientat vest-est de-a lungul Văii Katun. El avea rolul de a direcționa masele de oameni în direcția dorită de cei care au realizat aceste construcții antice”, a afirmat Andrei Borodovsky într-un interviu pentru Siberian Times.

            „Marele Zid din Siberia” le permitea celor care l-au construit să controleze accesul dinspre stepă spre munte. În prezent, zidul este ascuns privirii, în special din cauza vegetației. De asemenea, o mare parte din el a fost distrusă în timpul construcției drumului Chuya, în epoca Rusiei țariste. Mai mult, partea vestică a structurii a fost în mare parte distrusă odată cu dezvoltarea satului Souzga. „Zidurile sunt foarte greu de fotografiat deoarece nu sunt prea vizibile. Mai mult, nici imaginile din satelit nu sunt foarte utile”, recunoaște Borodovsky. Totuși, studiile geofizice și scanările făcute în zonă demonstrează în mod cert că aceste ziduri au fost construite de către om și nu sunt formațiuni naturale. „Vârsta structurilor este foarte greu de stabilit cu exactitate, dar cred că cel mai probabil ele au fost construite în primul mileniu dinaintea erei noastre. Probabil în Epoca de Fier sau chiar în Epoca de Bronz, dar cel mai probabil e vorba de Epoca de Fier”, a afirmat Borodovsky.

            În afirmațiile sale, arheologul se bazează pe faptul că la acea vreme au fost edificate și alte construcții antice asemănătoare. „Problema e că singurele vestigii găsite deocamdată în zonă datează din Evul Mediu. Dar eu susțin că epoca medievală este exclusă, deoarece la acea vreme comunitățile din zonă erau mici și împrăștiate. Mai mult, toate liniile de apărare din Eurasia au fost construite de la începutul primului mileniu înaintea erei noastre și până în prima jumătate a primului mileniu din era noastră”, conchide Borodovzky.

            Andrei Borodovsky și echipa sa continuă cercetările și speră să lămurească misterul Marelui Zid din Siberia. De asemenea, ei vor încerca să identifice și civilizația care a edificat aceste construcții antice…

            Zidul orașului Zimbabwe, din statul sud-african cu același nume azi ; orașul era un centru important încă din secolele al XI-lea și al XII-lea ; zidurile orașului ajung până la 11 m înălțime și sunt considerate pe locul al doilea în Africa, din punct de vedere al celebrității, după piramidele din Egipt.

          Zidurile pacificatoare ale secolului al XX-lea

            Zidul Berliului, ridicat începând din noaptea de 12-13 august 1961, în doar câteva luni, care separa Berlinul de vest – capitalist de cel de est – comunist. Sistemul de ziduri și facilități s-a extins pe 45 km în Berlin și 120 km în jurul Berlinului de Vest. Deși era prevăzut cu turnuri de pază, amplasamente cu mitraliere și mine, zidul a devenit scena unor evadări celebre. Se crede că în jur de 5.000 de cetățeni din Germania de Vest au trecut dincolo de zid. Însă în jur de 200 de cetățeni au murit încercând să facă acest lucru. Zidul Berlinului a devenit un simbol marcant al Războiului Rece, iar în 1987 președintele american Ronald Reagan i-a cerut liderului sovietic Mihail Gorbaciov „să dărâme zidul”. Începând din 9 noiembrie 1989, Zidul Berlinului a început să fie demolat, după reunificarea celor două Germanii. Azi mai există puține porțiuni din el, păstrate ca relicve istorice, precum și în scopul aducerii aminte…

            Ideea acestui zid i-ar fi aparținut lui Walter Ulbricht, secretarul general al Partidului Comunist Est-German, care a condus Germania de est din 1949 și până la înlăturarea sa de la putere, în 1971; propunerea i-a aparținut lui Ulbricht, dar felul cum a fost realizată l-au stabilit rușii; după ridicarea Zidului Berlinului, numărul celor care părărseau ilegal Berlinul de Est și RDG-ul a scăzut semnificativ de la 2,5 milioane persoane în perioada 1949-1961, la doar 5.000 persoane între 1961-1989[5].

            În 9 noiembrie 1989 a avut loc o ședință a Comitetului Central al Partidului Comunist Est-German. La această ședință a fost dezbătut, printre altele, un nou proiect de lege privind călătoriile în străinătate. Deși călătoriile urmau a fi înlesnite, proiectul de lege conținea totuși o seie de restricții și urma să fie publicat abia a doua zi. Gunter Schabovski, purtătorul de cuvâna la Biroului Politic al Partidului Comunist Est-German a primit însărcinarea ca, în cadrul unei conferințe de presă, programată pentru 9 noiembrie 1989, ora 18,00, să prezinte jurnaliștilor noul proiect de lege. Dar Schabovski nu participase la dezbaterea acestuia în Comitetul Central și nici nu cunoștea bine conținutul său.

            La conferința de presă, timp de aproape o oră a vorbit mult. Dar nu a spus nimic. Abia cu câteva minte înainte de încheierea conferinței a abordat problema călătoriilor, dar numai în linii generale. Enervate de lipsa de conținut a celor spuse, jurnalistul italian, Riccado Ehrmann l-a întrebat pe Schabowski dacă nu este și el de părere că legea călătoriilor în străinătate, adoptată la 6 noiembrie, deci cu 3 zile înaintea conferinței de presă la care asista, este defectuoasă. Răspunzîndu-i, Schabovski a scos din geantă un bilet cu textul noului proiect de lege, dându-i citire. În text se spunea că cei care vor să călătorească în străinătate nu mai trebuie să îndeplinească anuite condiții, iar pe viitor termenele de aprobare a căătoriilor vor fi scurte.

            După ce a termnat de citit textul, reporterul ziarului Bild, Peter Brinkman, l-a întrebat pe Schabovski: Dar asta când intră în vigoare? Întrebare la care Schabovski, confuz, a răspuns inventând: După câte știu eu, asta intră în vigoare imediat, neîntârziat. Conferința de presă era transmisă în direct de mai multe posturi de radio și televiziune, printre ele și televiziunea est-germană DDR-F1. Imediat, după încheiere, cei care au urmărit-o în fața micului ecran s-au îndreptat entuziaști spre punctele de trecere din est spre vest. Grănicerii, neavând nici un ordin, au refuzat să le permită să treacă dincolo. Dar, văzând că mulțimea evenea din ce în ce mai mare și auzind strigătele Tor auf ! Tor auf !  (Deschideți poarta ! Deschideți poarta !), la urma urmei au cedat. Astfel a căzut Zidul Berlinului. Dintr-o greșeală a lui Schabovski[6].

Zidul cipriot

Din 1974, când nordul insulei Cipru a fost ocupat de trupele de la Ankara, ciprioţii greci au fost separaţi de cei turci prin aşa numita Linie Verde, o arie demilitarizată gestionată de forţele ONU, de altfel, un alt zid pacificator de notorietate. Guvernul cipriot grec a fost singurul recunoscut de comunitatea internaţională, în vreme ce partea de nord a insulei este recunoscută doar de Turcia, care menţine în zonă circa 40.000 de militari. La începutul lunii martie 2007, ciprioţii greci au dărâmat simbolul celor peste trei decenii de divizare a Ciprului, zidul care traversa inima capitalei Nicosia şi au cerut Turciei să acţioneze similar şi să îşi retragă trupele din zonă. Demolarea zidului de 80 de metri, ridicat transversal pe Strada Ledra din Nicosia – principala arteră comercială din oraş, s-a încheiat pe 8 martie 2007, dimineaţa, locuitorii Nicosiei, comparând evenimentul cu cel al căderii Zidului Berlinului. Strada respectivă, care traversează capitala din zona nordică în cea sudică, a fost simbolul cel mai puternic al separării insulei. Deşi între partea de nord a insulei şi cea de sud sunt cinci puncte de trecere, în Nicosia nu a existat un astfel de punct. Autorităţile de la Nicosia au anunţat însă că, din motive de securitate, zona va fi supravegheată de civili până când Turcia îşi va retrage trupele. Porţiunea lungă de 80 de metri de pe Strada Ledra din Nicosia a fost deschisă circulaţiei pietonilor, în cadrul unei ceremonii la care au luat parte trimişi ai Naţiunilor Unite, asistenţi ai liderilor ciprioţi grec şi turc şi oficiali ai misiunii ONU de menţinere a păcii. “Ziua de astăzi este istorică. Suntem martori la distrugerea unuia din obstacolele Istoriei”, a declarat cu acest prilej Osdil Nami, asistentul liderului cipriot turc Mehmet Ali Talat. “Prin deschiderea acestei străzi sperăm să fie deschis şi drumul spre o soluţie pentru problema cipriotă”, a declarat, la rândul său, George Iacovou, asistent al preşedintelui Ciprului, Demetris Christofias.

Zidul dintre cele două Coreei, aflat în zona militarizată – în relitate o fîșie de teren neîmprejmuită, minată, păzită din foișoare – dintre cele două țări și care taie în două Peninsula Coreană, de-a lungul a 238 km; deo parte și de alta a zonei demilitarizate sunt poziționați sute de mii de sodați.

Zidul israelian

Separă terenurile aparţinând Autorităţii Palestiniene de cele ale Statului Israel Un raport de la jumătatea anului 2002 al Shin Beth, serviciile interne de securitate israeliene, releva că se află în pregătire 60 de atentate sinucigaşe palestiniene. Avi Dichter, şeful Shin Beth,  prezenta acest val “iminent” de atentate, precizând că 12 proiecte au fost dejucate de serviciile pe care le conduce. În acest raport se arăta că mişcarea islamistă radicală Hamas este responsabilă de majoritatea atentatelor sinucigaşe, urmată de Fatah, Jihadul Islamic şi Frontul Popular de Eliberare a Palestinei. Şeful Shin Beth considera că cel mai bun mijloc de a determina eşuarea atentatelor este ridicarea unei împrejmuiri electronice şi stabilirea unei zone tampon de-a lungul Cisiordaniei, aşa cum există în jurul Fâşiei Gaza. La 13 iunie 2003, Dominique de Villepin, ministrul francez de externe, rostea într-un discurs susţinut la Institutul de Înalte Studii pentru Apărare Naţională al Franţei, următoarele cuvinte: “Deschizând porţile unei lumi noi, căderea zidului Berlinului, n-a adus pacificarea aşteptată”. Pe 29 iulie, tot 2003, preşedintele SUA George W. Bush a discutat cu primul ministru israelian Ariel Sharon chestiuni legate de construirea unui “zid de securitate” de-a lungul Cisiordaniei. Statul Israel justifică zidul ca pe o măsură de a impiedica infiltrările palestiniene, pentru comiterea de atentate. “Este foarte greu să se dezvolte încrederea între palestinieni şi israelieni, cu un zid şerpuitor de-a lungul Cisiordaniei”, declara George W. Bush cu acest prilej.

În pofida acestor semnale, ceremonia de inaugurare a lucrărilor de construcţie a primului tronson de 140 km al “zidului apartheidului” (după cum îl numesc palestinienii) sau “linia de securitate” (denumirea preferată de israelieni), a avut loc pe 30 august 2003. Zidul cu scop pacificator, este prevăzut cu sârmă electrică, piste speciale de patrulare şi tranşee de apărare antitanc. Bariera separă Ierusalimul de est şi scindează Bethleemul. Israelul afirmă că zidul este destinat să împiedice pătrunderea palestinienilor, care organizează atacuri teroriste, în timp ce aceştia consideră că nu este decât o modalitate de a li se mai lua o parte din teritoriu. Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a declarat zidul ilegal, în iulie 2004, dar Israelul a ignorat decizia acesteia. Duminică 10 iulie 2004, cabinetul israelian a decis să construiască un alt segment al zidului, ce urmează să înconjoare Ierusalimul, oficialii israelieni recunocând că acesta va separa efectiv 55 mii de palestinieni rezidenţi, de restul oraşului sfânt. Uniunea Europeană s-a pronunţat împotriva construirii unei bariere de separare în jurul Ierusalimului, considerând-o ilegală; Javier  Solana, reprezentantul UE pentru politica externă a spus următoarele, după întâlnirea din 12 iulie 2005, cu ministrul de externe de atunci al statului evreu, Silvan Shalom: “Credem că Israelul are dreptul să se apere, dar credem că zidul construit în afara teritoriului israelian nu este întocmai legal şi crează probleme umanitare”.

Ex-ministrul israelian al apărării, Shaul Mofaz, a declarat că „tronsonul liniei de securitate” pe care îl construieşte Israelul pe linia de demarcaţie cu Cisiordania şi care înglobează sectorul estic al Ierusalimului (anexat în 1967), are o lungime de 68 km şi va fi terminat într-un an. Cu o lungime de 350 km, “linia de securitate” urmează de la nord spre sud “linia verde”, de demarcaţie, şi izolează Cisiordania de sectorul oriental al Oraşului Sfânt, unde palestinienii doresc să instaleze capitala viitorului lor stat. Preţul total al zidului este de peste un miliard de dolari. SUA se opun construirii acestei „lucrări defensive” care, potrivit traseului prevăzut, va intra profund în Cisiordania, creând o anexare de facto a acestor sectoare. Israelul a trimis emisari la Washington în încercarea de a ajunge la un acord cu puternicul său aliat american.

În iunie 2006, palestinienii au săpat un tunel pe sub zidul de securitate care împrejmuieşte Gaza, provocâd o ambuscadă soldată cu moartea a doi soldaţi israelieni şi capturarea unui al treilea. Ei au propus eliberarea soldatului în schimbul a 95 de femei şi 313 copii din cei aproximativ 10.000 de arabi aflaţi în închisorile israeliene, însă de această dată Israelul a refuzat să accepte târgul şi a atacat Gaza, în încercarea de a recupera ostaticul şi a opri tirurile de rachete lansate asupra teritoriului israelian. Însărcinat de Ministerul Israelian al Apărării să conceapă, să traseze şi să construiască « bariera de securitate » (după terminologia oficială), colonelul Danny Tirza, colon din Kfar Adoumim, este supranumit « al doilea Nakba » de către palestinieni. Conform acestui proiect, zidul pacificator israeliano-palestinian va avea în final 11 puncte de control asemănătoare terminalurilor de aeroport[7].

În februarie 2007, 27 înalţi clerici, de fapt conducerea Consiliului Arhiepiscopilor din Germania, cel mai important for religios german, au vizitat, pentru prima oară, locurile sfinte ale Creştinătăţii din Israel şi teritoriile palestiniene. La ieşirea din Ierusalim, la unul din barajele armatei israeliene[8], delegaţia arhiepiscopilor germani a fost reţinută ceva mai multă vreme. Imaginea zidului de securitate, care desparte teritoriul israelian de cel palestinian i-a “îngrozit” pe clericii germani. Arhiepiscopul din Köln, cardinalul Johanan Meissner, care a trăit în Germania comunist a declarat: “Aşa ceva se face câinilor, nu oamenilor. Aceasta îmi readuce în minte trecutul cu zidul odios al Berlinului. Nu m-am gândit că voi revedea vreodată în viaţa mea, un asemenea zid. După cum a căzut Zidul Berlinului, aşa va dispărea şi acest zid, ridicat de israelieni. Nu are nici o utilitate”. Arhiepiscopul Gregor Maria Hanke a fost şi mai dur: “Dimineaţa am văzut la Iad Vashem fotografii îngrozitoare din ghetto-ul din Varşovia, iar seara am văzut ghetto-ul din Ramallah. E insuportabil! Desigur, Israelul are dreptul la existenţă, dar nu e drept să se comporte cu vecinii palestinieni atât de brutal”. Hanke a anunţat că va schimba textul tradiţional al mesei, pe care o va transmite credincioşilor germani de Paşte, adăugând referiri la cele văzute şi trăite în vizita din Ţara Sfântă, precum şi cererea ca autorităţile israeliene să-şi schimbe atitudinea faţă de palestinieni. O declaraţie provocatoare a formulat şi arhiepiscopul Augsburgului (oraşul în care a oficiat Papa Benedict al XVI-lea, şi în care locuieşte fratele acestuia). El a asemănat localităţile palestiniene cu nişte “cuşti asemănătoare ghetto-urilor”. Cotidianul ebraic Yediot Aharonot titrează că autorităţile israeliene de la Ierusalim sunt profund şocate de acest atac antisemit al capilor Bisericii Catolice din Germania.

Zidul chinezesc, zidul german, zidul cipriot şi cel israelian – iată patru construcţii esenţiale ale cetăţenilor Terrei al căror scop a fost acela de a-i pacifica pe cetăţenii separaţi. Trei dintre ele au fost trimise însă la « lada de gunoi a Istoriei »… Implacabil, va urma şi al patrulea…

            Zidul mexican

            Construcţia unui zid la frontiera Statelor Unite cu Mexicul, după cum cere preşedintele american, Donald Trump, ar dura peste 10 ani şi ar necesita circa 10.000 de muncitori. Zidul ar putea avea o lungime cuprinsă între 600 și 3.200 km, aşa cum doreşte Trump. Cu primii 5,7 miliarde dolari solicitaţi de Trump s-ar putea construi doar primii 400 km din zidul mexican, fapt ce a generat la discuția bugetului Guvernului SUA pentru 2018 o dispută între republicaii și democrații din Congres, cauzând închiderea parţială a administraţiei SUA.

            Costul total al proiectului ar fi de cel puţin 25 de miliarde de dolari, potrivit estimărilor lui Ed Zarenski, profesor de calcul în construcţii la Institutul Politehnic Worcester din Massachusetts:”Nu aş spune că este imposibil, dar trebuie să ţinem cont de anumite considerente de inginerie”, a spus Zarenski, care a lucrat timp de 30 de ani pentru compania Gilbane, una din cele mai importante firme de construcţii din lume.

            Deblocarea bugetului SUA a fost necesară și în inauarie 2019, pentru că a devenit deja o tradiție americană: pentru a debloca în Congres disputele dintre republicani și democrați pentru finanțarea Guvernului SUA, pe 25 ianuarie 2019, președintele Donald Trump a semnat ordinul executiv de finanţare a zidului anti imigranţi la frontiera cu Mexicul[9]. Trump a mai precizat că între timp o comisie formată atât din republicani, cât şi din democraţi, se va reuni pentru a discuta nevoile de securitate la frontieră ale SUA: ”Nu avem altă opţiune decât să construim un zid puternic sau o barieră din oţel”, a insistat el. 

          Apoi, pe 15 februarie 2019, Congresul american a adoptat un ansamblu de măsuri bugetare menite să asigure finanțarea unei părți a guvernului federal până la 30 septembrie 2019[10]. Acest compromis între Republicani și Democrați ignoră cererile președintelui Donald Trump și nu alocă decât 1,35 de miliarde de dolari (față de cei 5,7 miliarde necesari) construirii zidului anti-imigranți de la frontiera cu Mexicul. De altfel, în documentele adoptate, cuvântul „zid” nu este menționat”, fiind folosit termenul „bariere”.

            Donald Trump nu este dispus să renunțe la construirea zidului (ceea ce ar fi considerat de adversarii săi ca un semn de slăbiciune și o înfrângere), iar acesta nu are la dispoziție decât două opțiuni: fie își folosește dreptul de veto față de decizia Congresului – ceea ce ar provoca un nou „shurdown”, fie face uz de puterile sale executive pentru a rechiziționa fondurile necesare construirii zidului de la alte capitole bugetare. Trump a ales a doua opțiune.

            Pe 15 februarie 2019, la ora 10 (18 în România), președintele SUA a semnat o lege bugetară, decretând în același timp starea de urgență la frontiera mexicană.  Prin această măsură, președintele va re-aloca anumite bugete ale Pentagonului ca și unele fonduri destinate ajutorării victimelor catastrofelor naturale. Casa Albă a anunțat că intenționează în acest stadiu să aloce 8 miliarde de dolari construirii zidului anti-imigranți, adică o sumă mai mare decât cei 5,7 miliarde solicitați Congresului, dar totuși departe de totalul de 25 de milliarde estimați necesari pentru realizarea întregului proiect.

            Declarând „starea de urgență națională” scopul șefului statului este de „a pune capăt crizei de securitate națională și umanitară de la frontieră”, a declarat Sarah Sanders, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. „Încă o dată, președintele își ține promisiunea de a construi zidul, de a proteja frontiera și de a asigura securitatea măreței noastre țări”, a adăugat ea.

          Ziduri marine

            De-a lungul coastei Japoniei se găsesc sute de pietre de tsunami, avertismente puternice și amintiri ale impactului devastator al valurilor enorme ce lovesc atât de des această țară[11]. Cele mai vechi au fost ridicate în urmă cu mai bine de 600 de ani, iar unele au fost spălate de mai multe ori de valurile puternice. La unul dintre cutremurele care au avut loc în 2019 în Japonia, s-a emis și o avertizare de tsunami. Cutremurul de 6,8 grade a lovit puternic, însă avertizarea de tsunami a fost, în cele din urmă, anulată.

            Japonezii au de-a face frecvent cu cutremure și tsunami-uri. Un tsunami este o serie de valuri oceanice înalte, cauzate de un cutremur, de o alunecare de pământ subacvatică, de o erupție vulcanică sau de apropierea unui asteroid de Pământ. Tsunami-urile pot avansa cu aproape 50 de km pe oră și pot atinge înălțimea de 30 m. Japonia este o țară asigurată în mod special  în eventualitatea unor valuri tsunami, iar pregătirile pentru catastrofe sunt o parte foarte bine documentată. Cu toate acestea, 15.894 de oameni au murit în tsunami-ul din 2011, care a cauzat un accident nuclear la centrala Fukushima.

            De-a lungul Timpului, Guvernul japonez a reacționat la tsunami prin construirea de ziduri marine. Aceste ziduri, înalte de 12 metri, sunt proiectate pentru a împiedica sau a întârzia inundarea zonelor vulnerabile și locuite. Zidurile se întind pe cca 400 km de-a lungul coastelor Japoniei. Dar, zidurile marine nu sunt văzute cu ochi buni de toată lumea: unii locuitori se tem că vor tulbura curgerea naturală a apelor, vor duce la descreșterea turismului sau vor înghiți fonduri care ar putea fi alocate pentru proiecte mai urgente de infrastructură. În plus, construirea lor este costisitoare. Până în 2018, guvernul japonez a cheltuit 12 miliarde de dolari pe zidurile marine. Poate că această soluție modernă este eficientă, însă locuitorii zonelor cu risc ridicat de tsunami ne-au lăsat dovezi legate de soluțiile lor mai simple și mai eficace.

            Până la mijlocul secolului al XX-ea, Oamenii nu își construiau case sub anumite altitudini, pentru a se afla deasupra zonei periclitate de tsunami. În unele orașe, locuitorii încă onorează avertismentele strămoșilor. Pietrele de tsunami sunt pietre care avertizează oamenii să nu construiască nimic mai jos de cotele marcate. Aceste cote pot avea o înălțime cuprinsă între 0,6 și 3 metri. Toate pietrele, care pot fi găsite cel mai adesea pe coasta de nord-est a Japoniei, poartă mesaje care au fost gravate în piatră pentru generațiile următoare.

            Unele menționează numărul morților din tsunami-urile trecute. Altele au mesaje directe pentru trecătorii care vor să ia aminte. O piatră de tsunami din Kesennuma spune următoarele: „Întotdeauna să fii pregătit de venirea unui tsunami neașteptat. Alege viața în locul posesiunilor și al lucrurilor tale de preț”. Poate că cea mai celebră piatră de tsunami din Japonia este cea din Aneyoshi. Această regiune a trecut prin două tsunami-uri, unul în 1896 și altul în 1933. O piatră de tsunami înaltă de 1,2 metri a fost ridicată după tsunami-ul din 1933. Pe piatră stă scris: „Locuințele înalte sunt pacea și armonia urmașilor noștri. Adu-ți aminte de calamitățile produse de marile tsunami-uri! Nu construi case sub această cotă!”. În urma cutremurului și tsunami-ului de la Aneyoshi din 1933, au existat patru supraviețuitori și toți s-au mutat pe un teren mai înalt. 

            Unele zone au căpătat nume care servesc drept avertismente. De exemplu, „Valea supraviețuitorilor” și „Creasta valului” se află pe un teren ridicat, care este sigur, în timp ce „Terenul caracatiței” este numit așa după animalele marine aduse pe plajă de tsunami. Fumihiko Imamura, profesor de planificare a dezastrelor la Universitatea Tohoko, spune că aceste memento-uri istorice sunt necesare, deoarece, de obicei, supraviețuitorii reușesc să transmită cu succes poveștile lor numai cale de trei generații. După aceea, generațiile următoare uită de greutățile îndurate de strămoși, dacă aceștia nu lasă în urma lor relatări scrise. Pietrele de tsunami sunt niște relatări scrise de mare valoare. Din nefericire, mesajele de pe unele dintre ele nu pot fi citite, fiindcă scrisul a fost șters de valurile tsunami-urilor.  

Concluzii

            Încă din antichitate se construiesc ziduri pe granițele dintre diferitele țări, însă acestea au intrat în mod special în atenția publicului abia în secolul al XXI-lea, când numărul lor a crescut. Cei care sunt în favoarea lor spun că zidurile limitează migrația ilegală, traficul de droguri și terorismul. Cei care le critică spun că sunt ineficiente și prea costisitoare.

            Opinia noastră este că aceste ziduri – oriunde au fost construite – au adus PACEA, între popoarele/populațiile respective, aflat în conflict, chiar și temporar, la scara Istoriei.

            O categorie specială de ziduri o constituie cele ridicate de japonezi, în fața tsunami-urilor ucigătoare care, periodic, lovesc coastele insulelor arhipelagului japonez…

Emilian M. Dobrescu este prof. univ. dr., membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru de onoare al Asociației Internaționale Sonnenberg, membru al Asociației Române pentru Clubul de la Roma etc.; întemeietor și organizator al Școlii Academice de Sociologie din România. A fost între 1990-2019, secretar științific al Secției de științe economice, juridice și sociologie a Academiei Române și, respectiv, al Comisiei de istorie economică și istoria gândirii economice a Academiei Române; din anul 2000 este profesor universitar, iar din 2010 – conducător de doctorat în domeniul Economie; este autor și coautor a 145 cărți de specialitate, a participat la peste 300 sesiuni științifice interne și internaționale și a publicat peste 1000 de articole în publicații economice și în reviste științifice indexate în cele mai cunoscute BDI. 

Bibliografie

• *  *  *, 1000 de minuni ale lumii. Comorile Omenirii de pe cinci continente, traducerea din limba germană Felicia Voicu, Editura Aquila International
• Ivaneș, Cristina, Berlin, după 25 de ani, în Zidurile lumii, în Sinteza. Revistă de cultură și gândire strategică, nr. 10, noiembrie 2014, p. 40-41, selectiv
• Pătrușcă, Adrian, Stare de urgență națională. Trump ia zidul pe cont propriu, în Evenimentul zilei, 15 ianuarie 2019
• Rekacewicz, Philippe şi Vidal, Dominique, A l’ombre du mur. Comment Israël confisque Jérusalem-Est, în Le Monde Diplomatique, février 2007, p. 16
• Solomovici, Teşu, „Atacul antisemit” al capilor Bisericii Catolice germane, în Ziua, 7 martie, 2006
• *    *    *, Zidurile lumii, în Sinteza. Revistă de cultură și gândire strategică, nr. 10, noiembrie 2014, pp. 9-10 (selectiv)  

---

[1] *  *  *, 1000 de minuni ale lumii. Comorile Omenirii de pe cinci continente, traducerea din limba germană Felicia Voicu, Editura Aquila International, p. 26

[2] Preluare de pe site-ul https://incredibilia.ro/5-ziduri-spectaculoase-ridicate-pe-granitele-dintre-state/?utm_medium=banner&utm_source=onesignal&utm_campaign=pushnotification, postat și vizitat pe 6 septembrie 2019

[3] *    *    *, Zidurile lumii, în Sinteza. Revistă de cultură și gândire strategică, nr. 10, noiembrie 2014, pp. 9-10 (selectiv)  

[4] Preluare de pe site-ul https://incredibilia.ro/constructii-antice-marele-zid-siberia/, postat și vizitat pe 6 septembrie 2019

[5] idem, pp. 39-40 (selectiv)

[6] Cristina Ivaneș, Berlin, după 25 de ani, în Zidurile lumii, în Sinteza. Revistă de cultură și gândire strategică, nr. 10, noiembrie 2014, p. 40-41, selectiv

[7] Philippe Rekacewicz şi Dominique Vidal, A l’ombre du mur. Comment Israël confisque Jérusalem-Est, în Le Monde Diplomatique, février 2007, p. 16

[8] Teşu Solomovici, „Atacul antisemit” al capilor Bisericii Catolice germane, în Ziua, 7 martie, 2006

[9] Preluare de pe site-ul https://www.realitatea.net/blocajul-federal-din-sua-rezolvat-temporar-trump-amenin-a-in-continuare_2178592.html, postat pe 25 ianuarie, orele 23:00, site vizitat pe 27 ianuarie 2019, orele 7:23

[10] Art. lui Adrian Pătrușcă, preluare de pe site-ul https://evz.ro/stare-de-urgenta-nationala-trump-ia-zidul-pe-cont-propriu-car.html?v=1, pstat și vizitat pe 15 ianuarie 2019

[11] Preluare de pe site-ul https://incredibilia.ro/pietrele-de-tsunami/, postat și vizitat pe 30 ocotmbrie 2019