Câteva marginalii La Huntington . Între “criza islamului”, laicism şi radicalism.

Amb. Prof. Dumitru CHICAN

– Cine a văzut filmul “Numele trandafirului”” ecranizat după romanul omonim al semioticianului Umberto Eco, trebuie să fi reţinut prezenţa personajului Bernardo Gui, replică a inchizitorului real căruia istoriografia îi atribuie peste 900 de condamnări la moarte sub acuza de erezie – un concentrat filmic a ceea ce au însemnat tribunalele inchizitoriale ale Evului Mediu creştin.

– Acum câţiva ani, am vizitat marea catedrală (fostă moschee) din Sevilla unde se află şi rămăşiţele lui Cristofor Columb, pe numele lui original Cristobal Colón. La întrebarea mea, cam tupeistă, dacă există vreo legătură etimologică între numele Colon şi –ism-ul “colonialism”,  ghidul, o respectabilă señora autohtonă m-a tras de-o parte de grupul în care eram, confirmându-mi cu jumătate de gură, presupoziţia .

–  După recentele crime teroriste din Franţa, premierul canadian Justin Trudeau a găsit de cuviinţă  să anunţe decizia guvernului  său ca, la anul, Canada să mai primească cca, 1,2 milioane de emigranţi, pentru a compensa pierderile de pe piaţa muncii, datorate îmbătrânirii şi demografice şi pandemiei Covid

– Către ce formă de dialog şi toleranţă îndemna fostul premier al Malayeziei, Mahathir Mohammed,  atunci când, ca reacţie la recentele asasinate de la Paris şi Nisa, declara, că “musulmanii au dreptul să ucidă milioane de francezi”?

-­ În ce măsură există sau nu o legătură cauzală între momentul ales de preşedintele Macron pentru a vorbi despre “criza globală a islamului”, despre “restructurarea islamului” şi laicism ca valoare republicană fundamentală, pe de o parte, şi alegerile prezidenţiale din 2022? Este vorba – da sau nu?- de o transparentă miză electorală?

Este laicismul înţeles pe deplin şi corespunde în modul cel mai acceptabil, imperativelor de coexisteţă socială, confesională, de înţelgere şi de prevenire a izolaţionismulu, comunitarismului despre care vorbea preşdintele Macron şi ghetoizării în raporturile dintre minorităţi şi majorităţi?

– În Franţa, dar şi în alte spaţii geografice, din Uniunea Europeană pţii geografice, din Uniunea Europeană până în Statele Unite, Canada sau Australia exită sute de federaţii, aşezăminte educaionale, fundaţii de caritate precum Federaţia Naţională a Musulmanilor din Franţa, Liga Lumii Islamice, Federaţia Musulmană a Ulemalelor Musulmane ş.a. a căror orientare ideologică este fundamentată pe teoretizările doctrinare ale Mişcării Fraţilor Musulmani, având drept obiectiv apărarea musulmanilor din statele respective, formarea educaţională, încurajarea şi facilitarea practicii ritualice islamice şi diseminarea în societăţile-gazdă a standardelor şi a modului de viaţă islamic, în conformitate cu legea musulmană Sharia.  In ce măsură este implicat acest miriapod organizatoric confesional în combaterea şi prevenirea radicalizării în spaţiul si în dialogul constructiv cu instituţiile competente ale statelor de reşedinţă şi de cetăţednie?

Ce vor    să spună   aceste cuvinte:

• Nu islamul a inventat şi a instrumentalizat colonialismul;
• Nu islamul a născocit multiculturalismul;
• Dacă, în 1529, musulmanii otomani ai lui  Selim I au ajuns la porţile Vienei, astăzi Europa este cea care, nesilită de nimeni (dar şi speriată de şantajele lui Erdogan), şi-a deschis porţile în  faţa valurilor de  fanatizaţi , flămânzi şi apostoli ai urii;
• Radicalismul religios a fost practicat, cu aceeai acribie şi  de religiile monoteiste anterioare islamului. Istoria zeloţilor şi Deuteronomul , dar şi cruciadele papale şi Inchiziţia  medievală oferă destule exemple.

Din cele 6.236 de versete ale Coranului, doar 300 fac trimitere la cuvinte precum “luptă”,  “spadă”, “a ucide” şi variante şi doar 29 incită explicit la “ücidere”.

Problema Islamului contemporan este aceea că, în vreme ce iudaismul şi creştinismul au avut capacitatea de a se adapta la contextul evolutiv al istoriei, Islamul, instrumentalizat de teologia  fanatică dar şi de regimurile politice, se cramponează cu obstinaţie în nostalgia trecută a Evului Mediu şi în sacralizarea supralicitată a unui mod de viaţă şi a unor surse fondatoare –aceleaşi de peste 1.500 de ani.

Radicalismul islamic care a dat naştere şi sintagmei “gestionarea  sălbăticiei” care a constituit lozinca utopicului dar barbarului Stat  Islamic al “califului” Al-Baghdadi este o provocare existenţială pentru valorile perene ale civilizaţiei.

Dar Conservatorismul islamic şi inadaptabilitatea la integrare, alteritate şi coexistenţă egală între religiozitate şi laicism nu vor fi corectate prin decrete de cabinet şi legi, ci printr-o asanare sistematică a lacunelor şi raanchiunelor care există de ambele părţi din care să nu lipsească recursul la combinarea între egalităţile sociale şi  instrumentele securitare şi juridice ferme de prevenire şi descurajare. Şi poate că o reproblematizare a valorilor moştenite de la Revoţia franceză şi fixate într-o legede la începutul acestui secol (ca în cazul Franţei), va avea potenţialul de a produce o altă perspectivă a valorilor şi tabuurilor fiecăreia dintre părţi.

Dar este cineva dispus cu a devărat  la un asemenea demers, la adăpost de orgolii şi calcule mercantile? Retorica vituperantă, politica sancţiunilor comunitare, inerţia comodă a refugiului tuturor în paradigme osificate riscă să producă o foarte dramatică lunecare în “Ciocnirea civilizaţiilor” profeţită de Samuel Huntington şi în egală măsură letală şi conflictuală pentru toată comunitatea universală.