Constatări mărunte, concluzii majore

Tamen HOMINIS

O să o iau pe departe, căci este foarte necesar.

În urmă cu 25-30 de ani, dacă voiam să văd ce se întâmplă în lume şi să am o analiză bună, treceam televizorul pe CNN. Într-o discuţie cu un pilot american de pe una din navele de desant din Marea Mediterană a US Marine Corps, am aflat că în punctele lor de comandă aveau un televizor care stătea în permanenţă pe CNN pentru că aşa puteau afla informaţii în timp util, care să le completeze pe cele primite prin canalele militare. Destul de des informaţiile de pe CNN le precedau pe cele militare. Asta spune multe despre cât de bun şi de dedicat era CNN-ul prezentării cu profesionalism a evenimentelor internaţionale. Asta i-a adus renumele, poziţia de frunte în mass media şi bogaţia.

Observasem de câţiva ani buni că CNN-ul devenise mult mai puţin atractiv, căci în loc să furnizeze ca şi înainte cu obiectivitate şi distanţare informaţii, situaţii şi analize de interes general,  se lansa din ce în ce mai des în lucruri conexe, în afişări şi luări de poziţii partizane dubioase, în orice caz total distanţate de interesul meu şi de punctele mele de vedere. Orice om are puncte de vedere şi are dreptul la ele. Eu căutam şi eram interesat doar de informaţii brute, corecte, obiective şi complete, nu de punctele de vedere partizane ale reporterilor şi moderatorilor CNN.

Trecerea CNN s-a petrecut treptat de la statutul de post foarte apreciat şi căutat, la faza de pierdere a interesului, ajungând în acest moment la cea de post nesuferit şi automat ocolit. Nu prea înţelegeam logica conducerii companiei, căci era cert că ştiau că pierdeau audienţă, dar ce şi cum gândeau ei nu era preocuparea mea. Totuşi CNN nu s-a oprit aici. În urmă cu 4 ani am constatat cu surprindere că se implicase destul de mult în campania prezidenţială din SUA. Care pe mine chiar nu mă interesa şi bănuiesc că nici pe mulţi telespectatori din afara Statelor Unite. Nu eu urma să le votez preşedintele. Urma să văd rezultatele opţiunilor americanilor în noiembrie. Aşa că nu înţelegeam de ce CNN mă bombarda încă din martie cu campania lor electorală. Am zis că este o perioadă tranzitorie şi că în câteva săptămâni va înceta şi va reveni la programul normal. Mă deranja tare că nu mai puteam să primesc decât tangenţial informaţii, iar în aşteptarea lor eram obligat să mă uit la circ politic. În fond, acesta este rostul unei televiziuni de ştiri şi logica pentru care oamenii se uită la el. CNN se concentra pe politica internă americană şi pe ţigăneala politică de acolo, ambele total lipsite de interes pentru mine. În al doilea rând nu îmi plăcea că nu erau echidistanţi. Dacă tot credeau că telespectatorii internaţionali ar fi dorit să urmărească minut de minut campania electorală americană, măcar să fi fost obiectivi.

În fazele iniţiale ale campaniei electorale am crezut că era vorba doar de o uşoară părtinire pentru Hillary Clinton, ca preferinţă personală a moderatorilor. Ca să constat în termen scurt că părtinirea era din ce în ce mai făţişă şi generală. Şi mai surprins am fost când am văzut că CNN-ul a continuat campania şi după încheierea alegerilor, trecând la atacuri permanente, făţişe şi foarte agresive împotriva lui Donald Trump şi a republicanilor. Aşa cum se poate deduce din ce am spus mai sus, nu persoana lui Trump şi nici Partidul Republican american se află în centrul atenţiei mele, ca telespectator dintr-o ţară aflată pe alt continent. Bineînţeles că politica externă americană mă afectează şi mă interesează, dar nu mai interesează bucătăria lor internă şi urâţenia acesteia. Cum la fel de bine nu mă interesează mişcările #MeToo, #BlackLivesMatter, Antifa, muzica şi “cultura” africană, drepturile LGBT-iştilor, ce face o precupeaţă din cine ştie ce sat african, etc. Cu această ocazie am constatat şi că #MeToo şi #BlackLivesMatter sunt foarte agresive, divizive, distructive. Dar mai mult de atât nu mă interesa. Voi reveni totuşi asupra acestui aspect. A-mi băga pe gât cu forţa lucruri care nu mă interesau a dus reflexiv la adversitate faţă de cel ce o făcea, aşa incât de 4 ani CNN-ul nu mai există pentru mine.

Au venit alegerile prezidenţiale din acest noiembrie, cu toată tevatura aferentă (în româneşte îi spunem ţigăneală). M-am ţinut departe, dezinteresat ca şi până acum, dar dădea ea peste mine, mă călca ea pe bătături, căci şi alte posturi de televiziune şi canale media de ştiri o prezentau. Şi nu se oprea aici! Primeam pe reţelele sociale o avalanşă de fel de fel de “ştiri” şi “analize”. Pe care chiar că le decartez imediat. Mi-am văzut de treburi în continuare.

În urmă cu o săptămână, căutând pe YouTube ceva ce nu avea nici o legătură cu evenimente internaţionale, mi-a apărut totuşi o ştire legată tot de prezidenţialele americane. Potrivit acesteia, fiul lui Joe Biden şi-ar fi trimis laptop-ul MacBook Pro la reparat (fusese cufundat în apă) la o firma din Wilmington, Delaware şi nu s-a mai dus sa îl ia înapoi. Văzând că a uitat, firma respectivă l-a contactat şi i-a adus aminte de el. Dar Robert Hunter Biden s-a arătat dezinteresat şi nu s-a prezentat să îl ridice. Potrivit legii americane se consideră cu bunul a fost abandonat. Aşa că cei de la firma de reparaţii şi-au băgat nasul prin laptop şi văzând ce conţine, au anunţat FBI-ul. Care nici el nu s-a arătat interesat. Şi atunci l-au contactat pe Rudy Giuliani şi i l-au predat acestuia. Care avocat la rândul lui l-a informat pe Steve Banon, foarte probabil şi pe Donald Trump. De remarcat că Steve Banon a declarat că un avocat al lui Joe Biden a dorit să ştie dacă şi cum poate recupera laptop-ul, ceea ce indică o recunoaştere implicită şi înlătură presupusa implicare a ruşilor.

Pe laptop se găseau o gramada de email-uri care indicau că Robert Hunter Biden şi Joe Biden sunt puternic implicaţi în traficul de influenţă cu oameni de afaceri din Ucraina şi că au primit şi urmează să primească “subvenţii” substanţiale din China. Potrivit aranjamentelor chinezeşti ar fi vorba de câte 10 milioane de dolari anual. Rezulta totodată că Joe Biden a minţit când a afirmat răspicat în repetate rânduri că nu s-a întâlnit vreodată cu cineva de la firma ucraineană la care era angajat fiul său.

Pentru orice entitate media o asemenea ştire ar fi mană cerească şi ar merge pe ea până în pânzele albe. Cum au procedat cu Richard Nixon între 1972-1974 în scandalul Watergate, care a dus la demisia acestuia. Cum au procedat şi cu Donald Trump în privinţa colaborării cu Rusia pentru a ieşi preşedinte. Din câte îmi aduc aminte, în cazul lui media parcă era o haită de lei care înconjuraseră o antilopă (iertaţi comparaţia, dar nu am găsit alta mai potrivită). Totuşi vremurile s-au schimbat mult faţă de începutul secolului, aşa cum vedem pe propria piele. Mass media de anvergură a refuzat şi să investigheze cazul laptop-ului din Wilmington, nu numai să publice informaţiile. Ca urmare, Rudy Giuliani a apelat la tabloidul New York Post, care a publicat-o pe 14 octombrie. Surprinzător (sau mai degrabă nu), Twitter a blocat pentru o jumătate de zi contul lui Donald Trump (!!!) pentru că a făcut referire la informaţia respectivă şi împreună cu Facebook au blocat conturile New York Post şi se pare că şi pe cele ale utilizatorilor care o răspândeau. Twitter a deblocat contul tabloidului de abia pe 30 octombrie, cu doar 4 zile înainte de alegerile prezidenţiale.

Am cautat să văd ce informaţii referitoare la incident apar în mass media internaţionala şi spre surprinderea mea, nimeni nu zicea nimic. Deci, nu numai mass media principală din SUA, ci şi cea din alte ţări tăcea chitic. În loc să se arunce ca hienele asupra prăzii, se întorceau cu spatele la ea şi se făceau că nu există. Doar Sky News Australia toca mărunt. BBC nimic, Al Jazeera nimic, Euronews nimic, Deutsche Welle nimic, etc, etc. DE ABIA ACUM A DEVENIT INTERESANT PENTRU MINE!

Înţeleg că proprietarii televiziunilor, ziarelor, serverelor web şi cei ai Twitter şi Facebook au fiecare propriile simpatii sau afilieri politice, aşa încât firmele deţinute de ei vor prezenta părtinitor ştirile, conform dorinţei proprietarilor şi acţionarilor majoritari. Dar logic ar fi să existe şi trusturi care prezintă ambele puncte de vedere, chiar dacă ar fi mai numeroase pentru una din tabere. În schimb, de data asta informaţia era blocată de toţi, în ciuda atractivităţii ei. Şi nu numai de către cei din SUA, ci din toata lumea!

Ceva asemănător se întâmpla pe vremuri în regimul comunist. Nimeni nu putea publica ceva ce regimul nu dorea. Dar asta se întâmpla doar în ţara respectivă, unde exista un partid unic şi o unică voinţă care dicta. Cum de este posibil ca într-o lume contemporană, presupus complet liberă, întreaga maşină mass media din toate ţările, să facă la unison ce făcea pe vremuri presa comunistă??? Înseamnă că există o forţă, o voinţă unică, care dictează. Iar ea este atât de puternică, mult mai puternică decât un regim comunist, încât nimeni nu iese din rând, indiferent unde se află în lume.

Dar să continuăm!

Aşa cum spuneam, nu politica internă americană mă preocupă şi nu acesta este motivul pentru care am scris aceste rânduri. Ce am prezentat mai sus a fost doar o introducere.

Nu numai CNN avea un comportament ciudat. De mult timp constatasem că întreaga mass media nu mai este un organ de informare, ci de cenzură şi de propagandă. Schimbarea nu s-a produs rapid, căci ar fi fost sesizată de populaţii. Ca urmare, occidentalii privesc cu dispreţ şi oroare la cenzura din Coreea de Nord, dar nu o identifică pe cea globală, care li se aplică lor şi care este mult mai apăsătoare, din ce în ce mai completă şi mai odioasă.

Reluând, schimbarea s-a produs în timp îndelungat, astfel încât oamenii să aibe impresia că ideile injectate sunt naturale, ale lor proprii, convingerea devenind astfel profundă şi generală, uşor de apărat şi natural de accentuat şi mai tare. Ea nu cuprinde doar mass media care prezintă ştirile. Trece cu mult dincolo de domeniul ştirilor, el fiind totuşi vârful de lance. Ca urmare, s-a format în timp un curent de opinie hiper-liberal dictatorial, extrem de opresiv, împotriva căruia nu este permis să apară sau să se zică ceva. S-a ajuns la situaţia în care dacă un individ îşi spune părerea, iar aceasta este contrară “curentului”, instantaneu este contondent catalogat negativ, ostracizat în mass media şi în media socială, atacat din toate părţile şi chiar concediat. Sunt numeroase exemple, inclusiv de fotbalişti, rugbişti, actori, IT-işti concediaţi pentru că şi-au exprimat deschis părerile contrare “curentului”. Despre vulnerabilitatea oamenilor obişnuiţi nu are rost să mai vorbim.

Dar nu este unul din principiile de bază al democraţiei că orice om are dreptul inalienabil să îşi spună părerea?! Nu este înscris cu litere de aur în toate constituţiile democratice?! Atunci cum este posibil ca cineva să fie concediat doar pentru că exprimă ce gândeşte, contrar dorinţei “curentului” şi nici un organ al statului să nu îi ia apărarea??? În condiţiile astea mai vorbim de democraţie???

Începusem prin a arăta că în decursul anilor CNN-ul s-a transformat dintr-un post redutabil de televiziune de ştiri într-unul anost şi respingător de propagandă şi cenzură. Hai să trecem la alte domenii ale mediei televizate. Tot în urmă cu 25-30 de ani puteam vedea pe Discovery Channel, Discovery Science, National Geographic, Animal Planet, emisiuni şi documentare ştiinţifice de calitate, aşa cum te aşteptai de la asemenea posturi. Făcând saltul peste timp, vedem astăzi pe aceleaşi posturi surogate de pseudo-ştiinţă (adică chiar mai jos de aceasta), unele de-a dreptul dizgraţioase, în care diferiţi indivizi (foarte mulţi chiar antipatici) se bagă în mijlocul constructorilor, dându-i pe aceştia la o parte ca să arate ei ce şi cum se face; alţii fac fel de fel de simulacre de experimente absurde, fără nici o utilitate practică; perechi sau triouri de femei-bărbaţi complet dezbracaţi care fac “supravieţuire” pe câte o insula izolată (probabil că producătorii consideră că toţi telespectatorii sunt exhibiţionişti); căutători de aur care sapă în pământ sau cern nisipul; pescuit de crabi sau de peşti; licitaţii de containere cu vechituri; evaluări şi vânzări de antichităţi; supravieţuiri în sălbăticie, deşi informaţiile nu mai folosesc nimănui, căci nu prea mai există sălbăticie pe planeta asta; condamnaţi la închisoare care lucrează cu câini; întreceri între echipe de 3-5 oameni care construiesc din fiare vechi fel de fel de tălâmbenii; căutări de fantome prin case “băntuite”,  şi aşa mai departe. Intenţionat nu se prezintă în mod obiectiv noţiuni, idei, concepte, cercetări ştiinţifice, ci diferiţi indivizi aflaţi în diferite activităţi, care adoptă atitudini agresive şi care au un limbaj de cleveteală. Extrem de rar dau “prestigioasele” posturi de ştiinţă ceva de calitate. Documentarul “Free solo” în care Alex Honnold a urcat cu mâinile goale, fără să fie asigurat cu coardă, pe peretele vertical de 1.000 m al stâncii El Capitan din Parcul Naţional Yosemite, prezentat de National Geographic, a fost un eveniment excepţional, unic! De altfel, documentarul a câştigat premiul BAFTA şi Oscarul.

Nu poţi să nu te întrebi de ce intenţionat posturile de televiziune care sunt considerate serioase şi de aceea se presupune că ar trebui să ofere numai lucruri de calitate, se aruncă cu mare voluptate în derizoriu, în banal, în subcultură?! Am fi tentaţi să credem că este vorba doar despre legea cererii şi a ofertei şi că posturile se conformează interesului oamenilor. Iar dacă ei asta vor, asta li se dă. Numai că lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Eu vreau să văd emisiuni de calitate şi nu am unde să le găsesc, căci toate posturile prezintă doar emisiuni de neurmărit. Bănuiesc că destul de mulţi alţi oameni se află în aceeaşi situaţie. Rezultatul este că neavând altceva la dispoziţie, vrei, nu vrei, te vei uita până la urmă la ceva din cele prezentate. Efectul? Văzând ani şi ani de zile, zi de zi astfel de lucruri, omul devine întâi mai permeabil la noile idei care se urmăreşte a i se băga în cap, i se face lehamite să mai opună în mintea lui rezistenţă şi işi schimbă optica. Începe apoi să gândească aşa cum se doreşte de la el. După un timp ajunge să creadă că ideile sunt chiar ale lui! Ba chiar devine convins de asta.

Este vorba despre o politică generală de îndoctrinare şi de cenzură pe care o fac toate canalele de televiziune, vârful de lance fiind cele de ştiri, aşa cum am spus.  Şi la care sunt înhămate şi Facebook, Twitter,  mass media scrisă. Orice se poate folosi. Până şi reclamele îşi aduc obolul. În fapt, se transformă modul de gândire al occidentalilor, căci mass media, în special cea vizuală, are şi efect de formator de opinie. Se formează “omul nou”. Chiar s-a reuşit ca după multe zeci de ani de prezentare de idei post-moderniste hiper-liberale, la început timidă şi episodică, apoi energică şi foarte frecventă, pentru ca acum să fie permanentă şi extrem de agresivă, ideile respective să devină intrinseci, naturale, iar oamenii să opună rezistenţă agresivă dacă li se prezintă şi alte idei, alte puncte de vedere.

Dacă acum 25-30 de ani oamenii vibrau pentru noţiunea de patrie, de interes comun, de patriotism, de binele aproapelui, de sacrificiu pentru idealuri, astăzi sunt interesaţi de numărul de like-uri şi al celor ce îi urmăresc pe FaceBook, WhatsApp, YouTube, de ce au mai făcut vedetele sau fotbaliştii, de serialele care îi ţin lipiţi de ecran, de talk show-uri, etc. S-a dorit şi urmărit cu obstinaţie acest lucru, căci urmează ceva foarte mare! Ideile înalte, vizionare sunt stârpite, căci ar constitui piedici. Lucrurile de bun simţ, de bun gust, de politeţe, de gândire sunt ridiculizate şi alungate. La modă sunt violenţa, individualismul, egoismul, răutatea, gândirea rapidă şi superficială. Ele au fost şi sunt cultivate şi acum stăpânesc lumea occidentală, căci ele sunt utile Marelui Plan.

Formarea opiniei începe cu vârstele fragede. Până şi canalul “Da Vinci for Kids” prezintă emisiuni care mustesc de “multiculturalism”, “corectitudine politică”, “diversitate”. Vedem din ce în ce mai des fete purtând burka printre copii cu alte ţinute europene; din ce in ce mai des că prezentatorii sunt de orice alte etnii, numai albi, nu; copii de diferite etnii şi rase (dar foarte putini sau deloc albi!!!), amestecaţi unii cu alţii; emisiuni care prezintă copiilor lucruri care altă dată ar fi fost considerate respingătoare, chiar obscene, şi aşa mai departe. Textele sunt bineînţeles doar cele “corecte politic”.

Este evident că există o preocupare masivă a concernelor mass media faţă de aceste aspecte, dar din asta rezultă că atenţi, interesul lor sunt concentrate doar pe o anumită doctrină politică, nu pe conţinutul obiectiv el emisiunilor şi documentarelor şi pe ceea ce este bun şi util pentru telespectatori.

Vorbeam ceva mai sus de mişcările #MeToo şi #BlackLivesMatter. Mai sunt şi altele. Este uimitor cum de feministele nu îşi dau seama că atitudinea lor pe lângă că este foarte agresivă, este şi abuzivă, total neonestă, inechitabilă şi puternic, puternic divizivă. Poate da naştere la mişcarea contrară, opusă lor, căci principiul lui Newton potrivit căruia orice acţiune dă naştere la reacţiune se aplica şi mediului social! Sau poate că nu le interesează aspectele acestea.

Spuneam că mişcarea feministă este abuzivă şi inechitabilă. Să dau doar un exemplu. Cam în toate ţările occidentale, femeile ies mai devreme cu câţiva ani la pensie decât bărbaţii. Care este logica din spatele acestui lucru şi de ce se întâmplă el, atât timp cât declarăm sus şi tare că milităm pentru egalitate deplină în drepturi?! Dacă ţinem cont de faptul că femeile trăiesc în medie cu 7 ani mai mult decât bărbaţii, inechitatea este şi mai mare şi mai evidentă! Şi totuşi se continuă, căci nimeni nu vrea sau nu are curajul să schimbe ceva. De ce? Pentru că mişcarea feministă este mai activă, mai agresivă şi mai vocală. Adică ţipă mai tare. Se constată că fenomenul este valabil peste tot şi pentru tot: cel ce ţipă primeşte, în timp ce liniştitul, pacifistul o încasează.

Cel puţin la fel de agresivă este mişcarea #BlackLivesMatter. Însăşi denumirea naşte imediat întrebarea: dar viaţa albilor nu mai contează? Albii au ajuns să fie atât de blamaţi încât deja simt un disconfort pentru culoarea pielii mele. Probabil că în curând îmi va fi teamă, căci nimeni nu se ridică în apărarea noastră, iar asta nu face decât să îi încurajeze şi mai tare pe radicalii mişcării #BlackLivesMatter. În campania electorală, Joe Biden şi-a ales partener o femeie de culoare, ca să le mulţumească şi pe feministe şi pe activiştii BLM. În cadrul confruntărilor electorale, atât Biden, cât şi Kamala Harris i-au atacat pe Donald Trump şi pe Mike Pence pentru că erau albi. Iar cei doi s-au chinuit să dea fel de fel de răspunsuri, când cel mai bun şi mai natural răspuns era: NU ESTE O VINĂ, O INFRACŢIUNE SĂ FII ALB!!! DE CE NE ABUZAŢI???

Să fie doar o coincidenţă că cam (iertaţi!) de când mass media occidentală s-a schimbat, Islamul a trecut la ofensivă susţinută? Şi că ritmul acesteia a ţinut şi ţine în continuare pasul în intensitate cu cel al schimbării mass media occidentale?! Nu cred în coincidenţe în general; ele se intamplă mult mai rar decât se crede. Dar în geopolitică chiar nu se întâmplă niciodată. Deci, nu poate fi întâmplător nici că deşi părea că s-a păstrat cât de cât echidistantă faţă de alegerile prezidenţiale americane, în cele din urmă şi Al Jazeera a intrat în horă, bineînţeles de partea lui Joe Biden şi a democraţilor, cu două săptămâni înainte de 3 noiembrie prezentând un documentar care se dorea devastator pentru Donald Trump. Pe lângă alte luări de altitudine părtinitoare.

Chiar să fie adevărată ideea că pe timpul cât se aflau în Ţara Sfântă, cavalerii templieri nu Sfântul Graal (indiferent dacă acesta era un obiect extrem de preţios care avea legătura cu Iisus Hristos sau era vorba doar de cunoştinţe foarte valoroase) l-au găsit în Ierusalim, ci că au fost convertiţi în secret la Islam, primind misiunea secretă de a submina lumea creştină din interior, chiar din inima ei, ajutând la cucerirea acesteia?! Poate că o să scriu o carte despre treaba asta. Da, cred că o să o scriu!

S-a început din Palestina, bineînţeles. În preambulul recuceririi Ierusalimului de către Islam în 1187, templierii au fost implicaţi în mai multe lupte importante pe care le-au pierdut, în special în cea de la Hattin. În urma acesteia, creştinii din Palestina au avut pierderi atât de mari încât le-a fost inposibil să mai apere regiunea şi oraşul. Decisiv în înfrângerea lor a fost tocmai sfatul dat de marele maestru al Templierilor, Gerard de Rideford, în noaptea de 2 iulie, regelui Ierusalimului, Guy de Lusignan, de a părăsi aşezarea fortificată Sepphoris, pe care o putea apăra uşor cu cei 20.000 de oşteni ai săi şi unde existau rezerve suficiente de apă, şi să străbată un teren deschis şi arid pentru a merge în ajutorul cetăţii Tiberias, aflată la 35 km distanţa, pe malul lacului Tiberiadei (astazi cunoscut ca Marea Galileei). Care cetate putea rezista mult timp şi fără ajutor. Raymond de Tripoli dăduse sfatul contrar, de a aştepta la Sepphoris ca Saladin să vină la ei, unde aveau o poziţie foarte bună şi unde ar fi putut să îl confrunte pe acesta cu şanse mai mari de succes. Pentru că Guy dădea semne că ar înclina spre sfatul lui Raymond, marele maestru templier a făcut presiuni, amintindu-i regelui că Raymond avusese anterior o înţelegere cu Saladin. Aşa că până la urmă Guy a decis greşit să facă deplasarea.

Ieşiţi a doua zi în câmp deschis şi nereuşind să ajungă la Tiberias, în seara de 3 iulie oastea creştină a fost nevoită să facă tabără pe platoul Hattin. Au fost imediat strâns încercuiţi de forţele superioare ale lui Saladin (cam 40.000 de oşteni), fără să aibe la dispoziţie nici un pic de apă în căldura necruţătoare din mijlocul verii în acea regiune. Ca să pună capac suferinţelor lor, în cursul nopţii islamiştii nu i-au lăsat să doarmă, cântând, rugându-se cu voce tare, chiuind, bătând până în zori tobele şi bând apă pe săturate în văzul lor.

În dimineaţa zilei de 4 iulie, islamiştii au dat foc vegetaţiei uscate, înecându-i pe soldaţii creştini cu fum, dezorientându-i şi crescând şi mai mult temperatura aerului. În condiţiile date, mare parte din infanterişti, printre care şi templieri, au luat decizii proprii, încercând cu disperare să spargă încercuirea spre Lacul Tiberiadei, pentru a fi imediat măcelăriţi de islamişti. Demoralizaţi, alţii nu au vrut să mai lupte. Cei rămaşi au dat totuşi o bătălie foarte sângeoasă. De mirare să fie că după luptă, marele maestru al Templierilor, Gerard de Rideford, care fusese făcut prizonier şi el, nu a fost executat, deşi alţi 200 de templieri au fost măcelăriţi şi li s-au tăiat capetele?!  Ba chiar a fost eliberat anul următor, după ce i-a convins pe templierii care apărau o fortăreaţă să o predea fără luptă luptătorilor lui Saldin. Până la urmă Saladin tot i-a tăiat capul, în anul următor, pentru că l-a prins că ataca cetatea Acra. Sau o fi considerat că Gerard de Rideford devenise indisciplinat şi nu mai executa întocmai ordinele?!

Nu trebuie uitate nici practicile templierilor dezvăluite chiar de un templier care fusese exclus din ordin şi care au fost confirmate doi ani mai târziu, pe timpul cercetărilor ordonate de regele francez Filip al IV-lea. Ei scuipau pe cruce, îl renegau pe Iisus Hristos, se sărutau pe gură, practicau homosexualitatea, se închinau la idoli, etc. Mărturisirile sunt scuzate de contemporanii noştri, la distanta a 600 de ani, cu faptul că au fost obţinute sub tortură. În schimb, se înaintează ideea că motivul desfiinţării ordinului Templierilor a fost faptul că regele francez avea datorii mari faţă de ei, de care voia să scape. Totuşi, la începutul anulu 1307, cu 9 luni înainte de declanşarea arestărilor din data de vineri 13 octombrie, papa Clement al V-lea a discutat la Roma cu marele maestru templier, Jaques de Molay, acuzaţiile făcute cu doi ani înainte de denunţătorul templier. Deci ele existau cu mult înainte ca cineva să fi fost torturat. Până la urmă, în faţa evidenţelor, la 5 ani distanţă, papa Clement al V-lea a dizolvat perpetuu ordinul prin bula Vox in excelso. Este interesant de citit textul, căci papa recunoaşte că faptele de care erau acuzaţi templierii erau reale!

Vă întrebaţi probabil: ce ne interesează pe noi ce au făcut sau nu templierii acum 700 de ani?! Sărim peste timp în anul 1923. Când elitistul conte mason Richard de Coudenhove-Kalergi a emis manifestul masonic (de circulaţie internă) “Pan-Europa” în care arăta negru pe alb că “Astăzi, democraţia este o faţadă a plutocraţiei; deoarece popoarele nu ar tolera plutocraţia pură, puterea nominală le este lăsată lor, în vreme ce puterea reală stă în mâinile plutocraţilor. În democraţiile republicane, ca şi în cele monarhice, oamenii de stat sunt marionete ale păpuşarilor capitalişti: ei dictează liniile directoare ale politicii, ei îi controlează pe votanţi prin cumpărarea opiniei publice, iar prin relaţiile de afaceri şi cele sociale, controlează miniştrii”…. “Plutocraţia de astăzi este mult mai puternică decât aristocraţia de ieri, deoarece nimeni nu este mai presus de ea în ţara care este unealta şi complicele lor“.

În 1925, tot Coudenhove-Kalergi a emis documentul intern masonic intitulat “Praktischer Idealismus” (Idealismul practic (???)). În el trasa sarcina de creare a unui om al viitorului de rasă euroasiatică-negroidă, care să înlocuiască “diversitatea de popoare” şi cea de “rase şi clase” cu “diversitatea de oameni“. Iată cum suna ordinul: “Omul viitorului va avea o rasă mixtă. Rasele de astăzi vor dispărea treptat datorită restrângerii spaţiului, timpului şi a prejudecăţilor. Rasa neagră eurasiatică, similară ca aspect egiptenilor antici, va înlocui diversitatea popoarelor printr-o diversitate de indivizi“

Richard von Coudenhove-Kalergi a trasat şi sarcina înfiinţării Uniunii Europene, dând impulsul încă în 1922, prin înfiinţarea împreună cu arhiducele Otto von Habsburg a Uniunii Pan-Europene. Tot el a hotărât încă din 1929 ca imnul Uniunii Europene să fie “Oda bucuriei” a lui Beethoven. Oficial Uniunea Europeană a fost constituită pe 1 noiembrie 1993, dar încă din 1947 fiinţa şi funcţiona Uniunea Parlamentară Europeană, entitate privată formată şi condusă până la moartea lui de Coudenhove-Kalergi. Entitate privată, dar care hotărăşte soarta sutelor de milioane de oameni fără a avea mandatul votului public. Cam cum se întâmplă şi acum cu Uniunea Europeană, deşi aceasta pare a avea un parlament ales. Codenhove-Kalergi a trasat şi viitoarea constituţie europeană.

În viziunea lui Coudenhove-Kalergi întreaga lume trebuie să fie constituită (pentru început!) din doar 5 ţări: Statele Unite ale Europei, care să cuprindă şi posesiunile Franţei şi Italiei din Africa; Uniunea Pan-Americană, care să cuprindă America de Nord şi de Sud; Commonwealth-ul britanic întins în toată lumea; Rusia, care să cuprindă Euroasia; Uniunea Pan-Asiatică, prin care China şi Japonia să controleze cea mai mare parte a Pacificului.

Comparaţi conceptele lui Richard von Coudenhove-Kalergi cu situaţia de acum si vedeţi cât de mult coincide ea cu sarcinile trasate de el atunci, cât s-a făcut şi cât mai este de făcut. Astfel vă puteţi da seama şi ce va urma. Am totuşi o mare, mare semnalare!!! Cel puţin la prima vedere, planurile elitistului conte mason nu ţin cont absolut deloc de Islam. Sau să fie totuşi adevărată ideea convertirii la Islam a cavalerilor Templieri şi faptul că aceştia acţionează de 700 sute de ani în conspirativitate spre realizarea proiectului lumii islamiste?! Chiar aş dori să vă ştiu părerea!

Legaţi singuri punctele între ele, completaţi cu ce lipseşte (dacă consideraţi că lipseşte ceva), faceţi fiecare analiza pe care o puteţi face şi trageţi concluziile pe care le doriţi. Dar este clar ca lumina zilei că aveţi la ce să vă gândiţi!!!