MAROC. UN REGAT CUM NU MAI ESTE ALTUL…
April 5, 2020 | GEOPOLITICĂ | No Comments
Marocul este o țară localizată în nord-vestul Africii[1]. Are o populație de aproape 35,5 de milioane de locuitori (în 2018) și o suprafață de 710.850 km² incluzând disputata Sahară de Vest, care este în principal sub administrație marocană. Coasta țării de la Oceanul Atlantic ajunge și dincolo de Strâmtoarea Gibraltar, la Marea Mediterană. Are graniță maritimă cu Sapnia la nord și frontiere terestre cu Algeria la est și Mauritania la sud. Este o monarhie constituțională de jure cu un Parlament ales. Regele Marocului deține puteri executive și poate dizolva chiar Parlamentul dacă dorește. Puterea executivă este exercitată de către guvern și de rege. Puterea legislativă este acordată atât guvernului, cât și celor două Camere ale Parlamentului, Adunarea Reprezentanților și Adunarea Consilierilor. Regele poate emite decrete numite dahir, care au puterea unei legi. Alegerile parlamentare care au avut loc în Maroc pe 7 septembrie 2007 au fost considerate de unii observatori neutri ca fiind libere și corecte, deși prezența la vot a fost estimată la 37%, cea mai mică din ultimele decenii.
Civilizația umană este cunoscută aici de peste 8.000 de ani, și a fost fondată de berberi, care au fost primii locuitori ai țării. Primul stat independent marocan a fost Regatul Berber de Mauretania, condus de regele Bocchus I, care a existat de la anul 110 î.Hr. Arabii omeiazi au cucerit această regiune în secolul al VII-lea, aducând aici limba și sistemul lor de guvernare, precum și religia islamică, la care mulți dintre berberi s-au convertit. În era islamică primul stat marocan musulman, independent de Imperiul Arab, a fost Regatul Nekor, un emirat în zona Rif, fondat de un imigrant din Yemen, Salih I ibn Mansur în anul 710 d.Hr.
Asociația Justiție și Binefacere
Fondată în 1973 de către Abdelssalam Yassine, zis Șeicul Yassine, inspector în învățământul secundar marocan – asociația care pe numelele său arab sună Jamaâ-Al-Adl Wal-Ihsana – este încă tolerată de regele Mohammed al VI-lea deși este susținută de cei care contestă radical Monarhia. Pentru aceasta, Șeicul Yassine a fost permanent supravegheat la reședința sa până în 2012, când a murit.
În 2011, fiica șeicului, Nadine Yassine a fost în centrul unei campanii de defăimare sexuală – metodă utilizată de makzen (puterea marocană) pentru a-și discredita adversarii – și a fost apoi urmărită în justiție pentru că a declarat că “preferă Republica, nu Monarhia”.
“Jamaâ” – cum toată lumea o numește – dispune de un sediu național la Sale, oraș geamăn cu Marocul. Asociația Justiție și Binefacere nu are dreptul să organizeze reuniuni publice decât în Sale: “Suntem pentru o adevărată schimbare democratică, în conformitate cu marile principii ale Islamului”, explică Mohamed Hamdaoui, membru al cercului politic al Jamaâ, care continuă: “Militanții noștri sunt prezenți pretutindeni acolo unde statul este adesea absent. Și, alături de Justiție, noi reclamăm o repartiție echitabilă a bogățiilor țării”.
Asociația Regelui
Asociația Națională pentru Dezvoltare Umană (INDU) a fost lansată de regele Mohammed al VI-lea în anul 2005 și a avut un buget de 11 miliarde euro în ultimii 10 ani. INDU distribuie/împrumută bani pentru proiectele mai mici, gândite de asociații mai mici, case ale tinerilor, cooperative feminine de producție etc. Modul cum această Asociație a activat în ultimii ani nu a făcut obiectul nici unei raportări din partea acesteia și nici al vreunui studiu independent de evaluare a activității acesteia.
În martie 2016, după 5 ani de la mișcarea de contestare din 2011, marocanii participă în masă doar la spectacole de teatru stradal, cu subiecte legate de autoritate, femei, violență. Cine are curajul să discute despre realitățile din Maroc este acuzat de atingere adusă siguranței statului, mai ales dacă primesc ajutorul unor ONG-uri din afara țării. Cei în cauză sunt judecați și primesc pentru faptele lor, de 10 ani de închisoare în sus, perioadă după care nu mai au cum să fie la fel de “revoluționari”…
Încotro merge țara?
Nimeni nu știe să răspundă la această întrebare. Nici măcar regele Mohammed al VI-lea. El a recunoscut oficial limitările unui model care, în 1999, a asigurat trecerea regimului răposatului Hassan al II-lea, tatăl său, la al său. “Datoria de claritate și obiectivitate necesită nuanțarea bilanțului atins, deoarece progresul și realizările obținute nu au avut încă un impact suficient asupra societății în ansamblu”, a continuat el regele în ajunul Sărbătorii Tronului, în iulie 2019.
Modelul actual este cel al unei monarhii atotputernice, care promovează o economie ultra-liberală prin intermediul organismelor publice pentru proiecte spectaculoase: linia feroviară de mare viteză (LGV) Casablanca-Tangier, zona Port Tanger Med, Teatrul Mohammed al VI-lea din Casablanca, noi autostrăzi… Proiecte mari care, desigur, fac apel la nivel internațional, și care i-au permis regelui să treacă de 20 de ani de domnie fără o opoziție puternică, ce ar putea afecta imaginea sa. De la Paris sau din centrul orasului Rabat, țara încă pare a fi un vultur fără petrol, un vârf al economiei africane, ușor de integrat în lanțurile valorice globale, de exemplu, devenind un producător de greutate în sectoarele auto și aeronautică.
Dar, în Maroc, iluziile se evaporă ca apele subterane, iar turismul de masă – principalul factor de creștere a țării – va fi cu siguranță sever penalizat de epidemia Covid-19. În urma discursurilor reprezentanților Palatului și-au făcut loc critici autorizate privind distribuirea insuficientă a bogăției. În ultimele lor rapoarte, Curtea de Conturi, Banca Al-Maghrib (banca centrală), precum și Consiliul Economic, Social și de Mediu (CESE) au avertizat cu privire la problemele structurale ale țării.
Pietrificat de regele țării
Oficiul Marocan al Fosfaților (Offce Cherifien des Phosphates – OCP) este prima întreprindere a țării, cu 21 de mii de lucrători și al doilea producător mondial de fosfați (un îngrășământ foarte căutat pe piața internațională), după China[2]. Un lucrător la OCP câștigă cca 15.000 dirhami pe lună (aprox 920 euro), la care se adaugă ajutoarele de locuit și sănătate[3].
Din cei 35,5 milioane locuitori, 22 milioane au peste 18 ani și pot să voteze, iar 13,5 milioane, adică 38% din populație are sub 18 ani. După statisticile Înaltului Comisariat Marocan al Planului, șomajul atinge cca 1 milioan de persoane, adică 8,6% din populație, iar 25% din posesorii de diplome universitare nu găsesc de lucru.
Abdelilah Benkirane de la Partidul Justiției și Dezvoltării (PJD) este prim-ministru și aplică un program liberal, orientat spre clasele mijlocii – care urmărește reducerea inegalităților dintre locuitorii țării, conservarea obiceiurilor musulmane, interzicerea libertății de credință.
Regele Mohammed al VI-lea a propus în iulie 2011, în timpul primăverii arabe (după tulburările din Tunisia și Egipt, prima manifestare marocană a avut loc pe 20 februarie 2011), să fie adoptată o nouă Constituție a Marocului, fapt care s-a și produs, cu 97,5% din voturi. Atunci a fost recunoscută limba tamzight (berberă), a fost proclamată egalitatea femeilor cu bărbații și islamismul statului; noua Constituție nu a afectat însă nucleul dur al puterii monarhice: regele rămâne cheia de boltă a sistemului marocan, legislativ, executiv și judiciar. Și chiar financiar, pentru că familia regală deține 60% din Societatea Națională de Investiții (SNI). Regele este actorul economic cel mai important al regimului său
Ca și tatăl său, Hassan al II-lea, mort în 1999, Regele Mohammed al VI-lea continuă să prezideze Consiliul de Miniștri și poate să dizolve Parlamentul după bunul lui plac; tot regele numește directorii principalelor instituții publice. Monarhul este cel mai mare proprietar agricol al țării, cel mai mare antreprenor, șef al executivului și al sistemului judiciar
Regele domină și Societatea Națională de Investiții (SNI)
Cifra de afaceri a SNI reprezintă 3,5% din PIB. Cele mai mari firma care operează în numele SNI sunt: în domeniul bancar – Atijariwafa Bank, în asigurări – Wafa Assurances, telecom – Inwi, distribuția de automobile – Sopriani – importator excusiv al mărcilor franțuzești Peugeot și Citroen, distribuai de bunuri – lanțul de magazine Marjane, domeniul imobiliar – Addobra, turism – Atlas Hospitality, energei verde – Nereva.
În sistemul economic marocan nu există concurență; în mod curent, toate întreprinderile sunt sub aripa SNI și preiau ofertele publice lansate de înalți funcționari ai statului, numiți de rege, care este acționarul principal al SNI.
Nu există un studiu public în societatea marocană despre ce crede populația în legătură cu acest sistem în care regele domină totul, cu averea sa de 5 miliarde dolari, după cum spune revista Forbes în Clasamentul miliardarilor lumii din 2015. Constituția țării menționează în art. 46 că “persoana regelui este inviolabilă, iar respectarea sa – o datorie”. Chiar și militanții politici se exprimă cu grijă când vine vorba despre rege: “În Maroc, forțele de represiune pot fi tolerante, dacă te atingi de Dumnezeu din Cer, dar nu și dacă te atingi de Dumnezeu de pe Pământ”, afirmă un vechi militant de extremă strângă, vechi prizonier politic sub regele Hassan al II-lea.
“Noi nu cerem abolirea Monarhiei, ci, democratizarea instituțiilor sale” – precizează Nabila Mounib, secretar general al Partidului Socialist Unificat, formațiunea politică cea mai critică a regimului, care mai adaugă: “Noi suntem pentru o Monarhie parlamentară, cu un rege care nu domnește, ci, doar guvernează și deci, un sistem politic cu o veritabilă separare a puterilor.
Turismul aduce celebritate țării
Marocul este un regat fascinant, căutat de secole de călătorii veniți aici să se bucure de frumusețile și bogățiile acestei țări, de oazele sale bogate, de frumusețile palatelor regale și de talentul meșteșugarilor locali. Marocanii sunt oameni foarte primitori și îi preocupă foarte mult ca musafirii lor să se simtă foarte bine.
În Maroc te încântă arta islamică și cea culinară, atmosfera bazarelor, piețelor și a satelor berbere. Orașele principale ale țării sunt: Casablanca, Fes, Marrakech și Rabat, capitala țării, locuri în care palatele, moscheile și riad-urile[4], care se pierd pe străduțe înguste, vechi de secole, unde aromele condimentelor și ale preparatelor tradiționale, în culori vii, contrastante, fascinează privirea. Marocul propune turiștilor circuite arhitecturale, culturale și gastronomice de excepție.
Fiecare oraș are o medina[5], orașul vechi, înconjurat de zidurile de apărare medievale, încrengătură labirintică de străzi înguste, cele mai multe având o lățime de 1 m și ceva.
Principala atracție turistică în Casablanca este Moscheea Hassan II (Abu el Hassan). Construcţia, proiectată de arhitectul francez Michel Pinseau este printre cele mai noi și mai mari moschei din lume, fiind finalizată în 1993. Aşezată pe malul mării, a fost ridicată la ordinul regelui care îi poartă numele și care îşi dorea să pună Casablanca pe harta mondială şi cu ajutorul unui monument care să creeze o impresie puternică. Întreaga construcţie are suprafața de 90.000 metri pătraţi și poate găzdui până la 105.000 de credincioși. Coloanele sunt construite din granit, candelabrele sunt din sticlă de Murano, iar minaretul – cu cei 210 metri înălţime – este cel mai înalt din lume.
Chefchaouern este situat la 4 ore de mers cu mașina de Fes, în Munții Rif, fiind cunoscut pentru străduțele sale labirintice, vopsite în întregime în nuanțe de albastru. Zona a fost un refugiu pentru evreii spanioli, care au fugit din pricina Inchiziției în secolul al XVI-lea; astăzi, mulți dintre ei au migrat în Israel, dar aleile albastre au răam în amintirea celor care le-au construit. Situat în nord-vestul Marocului, face parte din categoria celor ai frumoase orașele din această țară, fiind celebru pentru clădirile sale colorate în mai multe nuanțe de albastru. A fost fondat n anul 1471 ca o fortăreață, existentă și azi, de către maurii exilați din Spania, iar aici au venit apoi și evreii goniți de Inchiziție; evreii și-au vopsit casele în culoarea albastră – culoarea Cerului – pentru a fi astfel, mai aproape de Dumnezeu și de Rai.
Fes – fosta capitală imperială a Marocului – a fost fondat în secolul al IX-lea și este un important centrul religios al Occidentului musulman, oraș al culturii și al credinței, păstrător al comorilor artei islamice. Adăpostește Moscheea Al Qaraouniyyine, cel mai reprezentativ monument de artă islamică din nordul Africii, nu numai pentru vechime sa de 11 secole și dimensiunile sale gigantice, ci, mail ales, pentru stilul arhitectural și neasemuitele sale decorații interioare.
Săracii țării. Agravarea inegalităților
Marocul are 12 milioane persoane care trăiesc cu cca 2 dolari/zi, conform Raportului pe 2015 al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO). În Maroc trăiesc în sărăcie 3,6 milioane persoane, adică 11% din populație, față de 8,2% în Algeria și 4,3% în Tunisia. În Raportul Dezvoltării Umane al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) pentru anul 2015, Marocul ocupă locul 126 din 188 de ări, față de Tunisia – locul 96 și Algeria – locul 83.
Iată ce declara Mohamed Hamdaoui, din cercul polititc al Asociației Jamaâ: “Regele este foarte bogat. Bogăția sa nu este un rău în sine, dar, noi, musulmanii, trebuie să știm dacă această bogăție a fost achiziționată onest și apoi dacă ea este redistribuită săracilor. Ori, între 2011 și 2016, bogăția regelui a crescut progresiv, iar sărăcia – de asemenea. Ceea ce nu este normal”.
În Maroc, “ești tratat ca o insectă”. Recunoscând faptul că modelul de dezvoltare al Marocului nu și-a atins obiectivele, în special în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, autoritățile țării au în vedere o nouă strategie[6]. Această reflecție a început într-un context marcat de agravarea inegalităților, de întârzierea acumulată în domenii precum sănătatea și persistența protestului popular.
[1] Vezi site-ul https://ro.wikipedia.org/wiki/Maroc, vizitat pe 2 aprilie 2020
[2] Cf. US Geological Srvey, Mineral commodity summaries, Reston, Virginia, janvier 2016
[3] Piere Daum, Le Maroc pietrifiee par son roi, Le Monde Diplomatique, octobre 2016, pp. 8-9
[4] Un riad este un tip de casă sau palat marocan tradițional, cu grădină interioară sau curte. Termenul este în zilele noastre adesea folosit în Maroc pentru a se referi la un hotel sau la cazare în stil de casă de oaspeți, cu zone comune comune și camere private.
[5] Labirintul în sine al medinei nu a fost realizat întâmplător, ci, funcționa ca o ultimă redută în fața invadatorilor.
[6] Pierre Pouchot, Au Maroc, « on te traite comme un insecte », Le Monde Diplomatique, avril 2020, pp. 4-5
Emilian M. Dobrescu este prof. univ. dr., membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru de onoare al Asociației Internaționale Sonnenberg, membru al Asociației Române pentru Clubul de la Roma etc.; întemeietor și organizator al Școlii Academice de Sociologie din România. A fost între 1990-2019, secretar științific al Secției de științe economice, juridice și sociologie a Academiei Române și, respectiv, al Comisiei de istorie economică și istoria gândirii economice a Academiei Române; din anul 2000 este profesor universitar, iar din 2010 – conducător de doctorat în domeniul Economie; este autor și coautor a 145 cărți de specialitate, a participat la peste 300 sesiuni științifice interne și internaționale și a publicat peste 1000 de articole în publicații economice și în reviste științifice indexate în cele mai cunoscute BDI.
