Eșecul instituțiilor statului român în relația cu R. Moldova, asimilarea continuă a comunităților istorice românești, fenomenul emigrării masive a populației României, ineficiența MRP și MAE, situaţia dramatică a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş, segregarea pe criterii etnice, asimilarea românilor în propria țară, sunt câteva din temele grave ale dezbaterilor de la Universitatea de Vară de la Izvorul Mureșului. O parte din soluții se află în Rezoluția adoptată de participanți și care va fi transmisă către Parlament, Administrația Prezidențială, Guvern, ministere, partide politice și alte instituții, transmite Romanian Global News.

Rezoluția

Participanţii la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului, ediţia a XVII-a, cu genericul România și românii din jurul României, în primul an după Centenar, desfăşurată în perioada 11-17august 2019, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României, la finalul dezbaterilor, au formulat următoarea rezoluţie adresată Administraţiei Prezidenţiale, Parlamentului și Guvernului României:

Având în vedere

Reperul ontologic pe care Marea Unire de la 1918, ca act de împlinire a idealului de consolidare a statului român şi de afirmarea naţiunii române, îl reprezintă pentru toți românii;

Regresul evident al politicilor şi acţiunilor autorităţilor statului român în relaţia cu românii din afara graniţelor ţării;

Faptul că instituţiile statului român abilitate să realizeze politica externă şi relaţia cu românii de pretutindeni au ignorat cu desăvârşire Declaraţia Parlamentului României din 27 martie 2018 prin care s-a considerat ca fiind pe deplin legitimă dorința cetățenilor Republicii Moldova care susțin unificarea celor două state și a declarat că România și cetățenii ei sunt și vor fi întotdeauna pregătiți să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetățenilor Republicii Moldova, definind astfel politica statului român și a instituțiilor sale;

Eşecul major al politicii externe a autorităţilor române în relaţia cu Republica Moldova, pentru protejarea intereselor populaţiei româneşti majoritare (peste 80%) din acest stat;

Continuarea procesului agresiv și sistematic de asimilare forțată a românilor din comunitățile istorice din jurul granițelor și Balcani, aceștia fiind într-un stadiu avansat de pierdere a identității etno-lingvistice, şi atitudinea de indiferenţă şi ignorare a acestor procese din partea autorităţilor române;

Fenomenul emigrării masive a populației României care s-a cronicizat, producând la scară largă procese și efecte complexe cu care statul român nu s-a mai confruntat până în prezent și care implică inclusiv pierderea treptată a identității naționale;

Faptul că Ministerul pentru Românii de Pretutindeni are, în continuare, o capacitate administrativă şi competenţă specifică extrem de reduse, iar bugetul pentru susţinerea identităţii celor aproximativ 12 milioane de români de pretutindeni este derizoriu;

Situaţia dramatică a românilor din judeţele Covasna, Harghita şi parţial Mureş care sunt expuşi în continuare unui proces de deznaționalizare metodică și sistematică, precum și de segregare etnică din cauza politicii autorităţilor locale şi a unor oranizaţii maghiare, dar şi ca urmare a dezinteresului autorităţilor statului român;

Perpetuarea fenomenului de neînvăţare a limbii române în cadrul sistemului naţional de educaţie, de către elevii maghiari, ceea ce favorizează segregarea pe criterii etnice şi acumularea unor tensiuni nefireşti în relaţiile interetnice;

Existenţa pe teritoriul statului român a unor procese continue de maghiarizare, uneori forțată, la care sunt supuşi etnici români în unele zone ale ţării, acceptate tacit de autorităţile statului român;

înaintează următoarele solicitări:

Românii de pretutindeni

• regândirea structurală a instituțiilor abilitate să gestioneze relaţia cu românii de pretutindeni şi promovarea persoanelor competente şi dedicate în mod real acestui domeniu, în aşa fel încât să se depăşească rapid actuala stare de pasivitate şi indiferenţă, pentru ca aceste instituţii să poată răspunde rapid și eficient nevoilor majore de natură identitară, educațională, administrativă și spirituală ale comunităților de români din afara frontierelor;

• iniţierea unui audit prin care să se verifice modul în care Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român şi-au îndeplinit misiunea de apărare şi promovare a identităţii româneşti în comunitățile istorice şi diaspora;

• discutarea în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi în comisiile parlamentare de specialitate –în şedinţă publică, a felului în care Serviciul de Informaţii Externe şi Ministerul Afacerilor Externe au înţeles să servească interesele româneşti în spaţiul basarabean şi în celelalte comunităţi istorice;

• identificarea unor soluţii pe termen scurt, mediu şi lung pentru atragerea şi formarea în instituţiile statului cu atribuţii specifice, a unor specialişti de înaltă clasă, pentru problematicile complexe din sudul şi estul Europei, precum şi din bazinul Mării Negre, capabili să gestioneze şi să reprezinte într-un mod adecvat interesele naţionale româneşti;

• iniţierea unor activităţi extinse de cercetare şi cartografiere, realizate cu girul Academiei Române, a comunităţilor istorice româneşti şi a diaporei, care să genereze soluţii eficiente şi adecvate la nevoile identificate ale acestora;

• alocarea unui număr de cel puțin 100 de posturi Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), profesionalizarea personalului din MRP, simplificarea legislației și a procedurilor privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni și alocarea către MRP a unui buget de 50 de milioane de euro;

• rezolvarea în regim de maximă urgenţă a blocajului de la Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, prin demiterea directorului general adjunct, Nicolae Brînzea, care nu a fost niciodată interesat de situaţia dramatică a românilor din comunităţile istorice, care blochează acţiunile destinate sprijinirii acestor români şi care a deturnat instituţia către scopurile sale personale, deprofesionalizând-o în mod grav, prin angajarea a numeroase persoane fără competenţe şi aptitudini reale în domeniu, care îi servesc diverse interese strict personale şi de relaţionare;

• completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, astfel încât aceasta să prevadă posibilitatea dobândirii, în procedură simplificată, a cetățeniei române, de către românii de pretutindeni, demers iniţiat şi din interiorul actualei conduceri a statului, pe care îl susţinem;

• combaterea propagandei ruseşti din întreg spaţiul românesc, în special a celei derulate prin intermediul grupului de presă Sputnik;

• promovarea identităţii şi demnităţii naţionale în toate mediile culturale, cu precădere în cinematografie şi televiziune;

Republica Moldova

• definirea și aplicarea unor politici concrete care să susțină procesul de reunificare a celor două state românești, în principal prin susținerea consistentă a mass-media de expresie românească în spaţiul basarabean, conectarea reală şi consistentă a televiziunii şi radioului public la realităţile din Republica Moldova, precum şi a agenţiei naţionale de presă AGERPRES, facilitarea accesului investitorilor din România în Republica Moldova, accelerarea interconectării energetice a celor două maluri ale Prutului, etc.;

• deblocarea urgentă a procesului de redobândire a cetățeniei române, prin întărirea capacităţii administrative a Autorității Naționale pentru Cetățenie, în special prin dublarea personalului acestei instituţii;

• constituirea unei circumscripții electorale separate pentru Republica Moldova, demers iniţiat şi din interiorul actualei conduceri a statului, pe care îl susţinem;

• crearea Ministerului Reunificării pe modelul german;

• sprijinul financiar către Republica Moldova să fie acordat direct către comunitățile locale, nu prin intermediul guvernului de la Chișinău;

• menținerea aceluiași cuantum pentru bursele etnicilor români din Republica Moldova;

• refacerea celor 14 poduri peste Prut, distruse de sovietici;

• accelerarea procesului de recunoaştere a diplomelor medicilor cu cetățenie română din Republica Moldova;

Comunităţile istorice

• aplicarea, în regim de urgenţă, a Strategiei Naționale pentru românii de pretutindeni pentru perioada 2017-2020, prin care comunităţilor româneşti din vecinătate şi Balcani trebuie să le fie asigurate mijloacele necesare păstrării identităţii naţionale;

• adoptarea şi utilizarea cu înalt profesionalism a tuturor instrumentelor europene de protecţie a drepturilor minorităţilor naţionale, în beneficiul românilor care trăiesc în state în care sunt minoritari;

• acordarea de burse și indemnizații de sprijin identitar elevilor și profesorilor din școlile și clasele cu predare în limba română, din statele în care există comunități românești autohtone;

• sprijinirea înființării de școli publice sau private cu predare în limba română, în statele în care există comunități românești autohtone;

• modificarea metodologiei de selecţie a bursierilor din sistemul naţional de educaţie;

• ridicarea Vicariatului Ortodox Român al Daciei Ripensis la rang de episcopie pentru toţi credincioşii ortodocşi români din Timoc, inclusiv pentru cei care se află pe teritoriul Bulgariei;

• acordarea, în regim de urgenţă, a liberului acces pe piaţa muncii din România, pentru toți etnicii români din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Macedonia de Nord şi Albania;

• condiţionarea neechivocă a sprijinului acordat Serbiei în procesul de integrare în Uniunea Europeană, de respectarea efectivă a drepturilor populaţiei autohtone româneşti;

• monitorizarea respectării și implementării Recomandării APCE nr. 1845 (2008) privind situaţia minorităţilor naţionale din Voievodina şi a minorităţii etnice române din Serbia;

• înfiinţarea, în regim de urgenţă, a două centre culturale româneşti în Timoc, Serbia, la Bor şi Negotin;

• elaborarea de către Academia Română a unei sinteze privind originile şi evoluţia comunităţilor istorice româneşti din jurul frontierelor şi Balcani, redactată în cele 4 dialecte ale limbii române şi diseminată în cadrul acestor comunităţi;

• introducerea în manualele de istorie a unui capitol privind comunităţile istorice româneşti;

• înființarea ICR Kiev, cu filială la Cernăuți, ICR Moscova, ICR Belgrad, ICR Atena, ICR Sofia și ICR Tirana, cu filială la Saranda, și înființarea unor filiale ICR la Bălți și Cahul;

Ucraina

• inventarierea situațiilor de încălcare de către Ucraina a Tratatului bilateral din 1997, în partea referitoare la asigurarea drepturilor naționale ale etnicilor români şi analizarea posibilităţii iniţierii procedurii de revizuire a acestuia;

• regândirea, în regim de maximă urgență, a procedurii de acordare a burselor de sprijin identitar pentru elevii etnici români din Ucraina, în sensul simplificării semnificative a acesteia şi acordarea de burse tuturor elevilor din Ucraina care studiază în școli sau clase cu predare în limba română;

• acordarea unor indemnizații de sprijin pentru toți profesorii din școlile și clasele cu predare în limba română;

• implicarea nemijlocită a comunităţilor româneşti din Ucraina în toate discuţiile, tratativele şi negocierile dintre statul român şi cel ucrainean, care se referă la situaţia acestora, inclusiv şi mai ales în cele care se derulează prin intermediul comisiei mixte româno – ucrainiene;

• sprijinul efectiv al statului român în faţa autorităţilor statului ucrainean pentru:

– a se opri, cu caracter de urgenţă, închiderea a 3 şcoli cu predare în limba română din municipiul Cernăuţi, respectiv şcoala nr. 10 Roşa, şcoala nr. 17 Stânca şi şcoala din Horecea, până la 1 septembrie 2019;

– recunoaşterea românilor din Ucraina ca popor băştinaş;

– revenirea la numărul de şcoli cu predare în limba română existente până în anul 1991 şi menţinerea acestora;

– procesul educaţional destinat românilor din Ucraina să se desfăşoare integral în limba română, prin modificarea tuturor actelor normative care au dus la anularea acestor drepturi;

– recunoaşterea urgentă de către statul ucrainean a identităţii etnice dintre români şi aşa-numiţii „moldoveni” de pe teritoriul Ucrainei, care vorbesc o singură limbă, respectiv limba română, cu consecinţa, între altele, a unificării programelor şcolare de limbă română cu cele de „limbă moldovenească”;

– reforma administrativ-teritorială din Ucraina să includă reunirea celor 4 raioane în care românii locuiesc compact (Storojineţ, Hliboca, Herţa şi Noua Suliţă), într-un singur raion;

– cetăţenii din aceste raioane locuite majoritar de români să fie incluşi într-o singură circumscripţie electorală;

– să fie garantată prezenţa în Rada Supremă a Ucrainei a unui reprezentant al comunităţii romăneşti din Ucraina, după modelul din România;

– să se garanteze liberul acces al cărţilor şi altor materiale culturale necesare susţinerii identităţii naţionale, dinspre România spre Ucraina;

– deschiderea la Cernăuţi a unor grădiniţe cu predare integrală în limba română;

• recunoaşterea în Ucraina a diplomelor celor care studiază în România;

• punerea în aplicare a ordonanței de guvern privind reparația Casei Memoriale „Aron Pumnul” din Cernăuți, ca sediu al Muzeului „Mihai Eminescu”;

Diaspora

• sprijinirea înființării, în comunitățile mari din emigrație, a unor clase sau școli bilingve;

• asigurarea, în toate comunităţile româneşti din diaspora, a unui ciclu integrat de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească;

• facilitarea procesului de reintegrare în sistemul educaţional românesc a copiilor emigranţilor români care ar opta pentru întoarcerea în ţară;

• înfiinţarea centrelor comunitare în zonele în care există o mare concentrare de populaţie românească, ca centre suport pentru aceste comunităţi;

• aplicarea corectă a normei legale de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților și Senatului în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul în afara țării, raportat la numărul real al acestora;

• asigurarea unui număr suficient de secții de votare peste hotare, ținând cont de numărul real al cetățenilor români cu drept de vot, precum și de numărul de secții de votare organizate în scrutinele anterioare;

Românii din județele Covasna, Harghita și Mureș

• finanţarea unor măsuri pentru consolidarea suveranităţii statului român pe întreg teritoriul naţional, pentru înlăturarea pericolului instaurării cosuveranităţii altui stat în diverse regiuni ale României, măsuri precum infrastructura transcarpatică – căi ferate şi autostrăzi, consolidarea elitelor profesionale de limbă română şi dezvoltarea economică a zonelor în care există acest risc;

• exprimarea de către Guvern, Parlament şi Preşedinţia României, a unor reacţii ferme de respingere şi dezaprobare a ingerințelor anormale ale Guvernului de la Budapesta în problemele interne ale României și solicitarea respectării de către Ungaria a prevederilor Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate dintre România și Ungaria;

• înființarea unei structuri, la nivelul Guvernului României, având ca principal obiectiv respectarea drepturilor și protejarea identității populaţiei româneşti din județele Covasna, Harghita și Mureș, precum și combaterea discriminării pe criterii etnice a acestora;

• încetarea finanţării din bani publici, precum și a oricărei alte forme de sprijin, a manifestărilor, programelor, proiectelor sau acţiunilor de orice natură care contravin intereselor naţionale ale poporului român, Constituţiei şi legilor ţării, culturii şi tradiţiilor istorice, precum şi bunei convieţuiri;

• finanțarea de la bugetul central, prin Secretariatul General al Guvernului României, a proiectelor culturale multianuale ale instituțiilor, publicațiilor și asociațiilor culturale, religioase și civice româneşti din județele Covasna și Harghita;

• elaborarea, sub egida Academiei Române, a unei Strategii guvernamentale coerente de dezvoltare economico-socială a județelor Covasna și Harghita, care să asigure efectiv respectarea drepturilor comunității românești numeric minoritare în zonă;

• asigurarea respectării statutului, rolului și funcțiilor limbii române ca limbă oficială în activitatea instituţiilor administraţiei publice locale, inclusiv prin amendarea normelor care aduc atingere acestui statut în teritoriu;

• adoptarea unor măsuri urgente de monitorizare a modului în care se realizează procesul didactic de învățare a limbii române în clasele cu predare în limba maghiară;

• stabilirea prin lege a unor garanţii privind asigurarea cadrului legal de reprezentare a populaţiei româneşti din zonă, în structurile decizionale legislative şi administrative locale şi centrale;

• distribuirea, în mod proporţional cu ponderea populaţiei româneşti, a fondurilor alocate pe proiecte culturale de către autorităţile locale și rezolvarea problemei încadrării unor intelectuali de naţionalitate română la Bibliotecile Judeţene Covasna și Harghita, casele municipale de cultură și primăriile municipale, orășenești și din localităţile etnic mixte;

• susţinerea de la bugetul de stat a finanțării de către Academia Română a Centrului European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, instituție care din anul 2017 funcționează sub egida Academiei Române, fără a beneficia însă de componenta de finanțare;

• examinarea de către Avocatul Poporului, în regim de urgenţă, a constituționalității Codului Administrativ, adoptat de Guvern prin Ordonanță de Urgență, în urma presiunilor UDMR, în vederea sesizării Curții Constituționale;

• sprijin financiar pentru începerea lucrărilor de amenajare a Muzeului în aer liber din Voineşti-Covasna, din cadrul Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni;

• restaurarea, în regim de urgență, a bisericilor ortodoxe „Sf. Nicolae” din Brețcu și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din Vârghiș, monumente istorice;

• realizarea unei legături feroviare între Ciceu şi Odorheiu Secuiesc;

• soluționarea grabnică de către Guvern, conform legislației naționale și internaționale în domeniu, a situației Cimitirului Internațional al Eroilor de la Valea Uzului;

• finanţarea lucrărilor de reabilitare a cimitirelor şi monumentelor eroilor români din localităţile judeţelor Covasna și Harghita;

• implicarea activă a europarlamentarilor români, precum și a membrilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și Congresului Puterilor Locale și Regionale,în prezentarea corectă a situației reale referitoare la respectarea de către România a prevederilor instrumentelor juridice europene și internaționale în domeniul autonomiei locale și a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale;

• anularea restituirilor ilegale de proprietăți imobiliare care au aparținut statului român, precum și adoptarea unei legi care să permită îndreptarea abuzurilor privind retrocedarea ilegală a unor proprietăţi agricole, forestiere şi imobiliare din România;

• asigurarea finanțării pentru construcția unei noi săli de sport la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului, precum şi pentru întreţinerea şi reparaţiile curente necesare;

• stoparea procesului de maghiarizare a românilor romano-catolici din judeţele din Moldova şi sprijinirea păstrării identităţii româneşti a acestora.

• contracararea fermă a oricăror acţiuni prin care se urmăreşte maghiarizarea românilor sau a populaţiilor de altă etnie, pe teritoriul statului român

Izvoru Mureșului, județul Harghita, România

17 august 2019

în numele participanţilor, semnează, în calitate de coorganizatori:

Federația Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei

Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni

Centrul European de Studii Covasna-Harghita

Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

Notă: la Universitatea de Vară de la Izvoru-Mureşului au participat lideri ai comunităţilor istorice româneşti din Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Ungaria, alături de reprezentanţi ai societăţii civile din R. Moldova, precum şi români din diasporă (din Statele Unite ale Americii, Germania, Italia) dar și din județele Covasna, Harghita, Mureș, Bacău, Iași, Cluj, Hunedoara, Dolj și București.

Publicat pe site-ul www.rgnpress.ro Marţi, 20 August 2019 Izvoru Mureșului, România/Romanian Global News

Autor: George Traicu

Amiralul (r) Romulus Hâldan face o radiografie sumbră forțelor armate române acuzând distrugerea sistemului național de apărare, lipsa resursei umane precum și achizițiile de armament depășit de care alții vos să scape. Iată analiza și argumentele, potrivit infobrasov.net.

A. Armata este elementul maxim de siguranță al unei țări. Atunci când este națională. 
Să vedem ce înseamnă o armată națională. Și să vedem dacă noi avem o armată națională. În dreptul fiecărui criteriu care definește o armată națională, vom pune DA sau NU.

1. Existența unui sistem national de apărare –NU
ARGUMENTE: 
– Ministerele și departamentele care au în organică structuri militare sau cu regim 
militar (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență) și alte structuri tip militar (Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale) nu au stabilită o strategie comună, o doctrină comună și planuri de acțiune comune pentru a putea fi subsumate sintagmei de forte armate naționale. 
Nu există un sistem unitar de pregătire pentru apărarea națională. 
Documentele elaborate, de regula cu foarte mare intarziere, de catre cei cu obligatii in acest sens (Președinție, Guvern, Parlament, ministere), sunt doar vorbe alambicate si nimic altceva. Nimic concret! Nimic aplicabil! Nimic ancorat in realitate! Nimic constructiv! Si totul datorită faptului ca sunt elaborate de farseuri diletanti si semnate de persoane care, deși au functia prevăzută de lege, nu au pregatirea potrivită sau nu au nivelul de pregătire potrivit sau nu au o consiliere adecvată, mai ales din punct de vedere calitativ. Sistemul este, încă, infestat de foști UTC-iști care, după revoluție s-au transformat în experți în mobilizare, resurse umane și, mai ales în strategi de cabinet. Și fac ce au învățat, adică să înșire vorbe, nu idei. Și le este tare ușor, deoarece indivizii cu funcții în stat, datorită incompetenței lor, au nevoie de ei. Unii au ajuns chiar ministri sau consilieri de stat.

2. Existența unei concepții unitare de apărare a țării în care să nu fie luate în calcul alte elemente decât capacitățile naționale existente –NU

Toate concepțiile privind apărarea națională sunt croite pe principiul alianței, neexistând varianta când alianța nu funcționează, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă în majoritatea cazurilor.

3. Cetățenii țării participă, sub diferite forme, la realizarea sistemului national de apărare, în structuri militare, economice, administrative sau sociale cu atribuții și sarcini în acest domeniu – NU
ARGUMENTE:
– Nu există structuri militare destinate, în exclusivitate, misiunii de apărare a țării. Toate structurile militare, sub o formă sau alta, sunt destinate executării de misiuni în teatre de operații, sub comandă străină, deși sunt considerate contingente naționale. 
– Structura armatei române nu corespunde intereselor naționale și nevoilor de apărare și securitate națională;
– Bugetul alocat armatei este destinat pentru îndeplinirea obiectivelor alianței, nu pentru îndeplinirea obiectivelor naționale.

Cheltuim bani pentru interoperabilitate, dar nu și pentru operabilitate;

– Principala formă de serviciu militar nu este serviciul militar obligatoriu. Predominantă este forma de serviciu militar pe bază de contract, care este o formă mascată de mercenariat. Militarii angajați pe bază de contract sunt lefegii care, în orice moment, pot să își dea demisia din cu totul alte motive decât cele care țin de domeniul militar: oferte materiale mai bune în diferite structuri civile românești sau străine; faptul că, după parcurgerea perioadei de instrucție, pot pleca, deținând un document care să ateste că au făcut pregătire militară (cerut la angajare în foarte multe țări, dar și în diferite structuri de securitate și pază). De asemenea, acești militari nu pot fi reținuți peste program în unitate, decât în condițiile când sunt plătiți suplimentar sau primesc zile libere, care, cumulate, devin adevărate concedii de durată. Apariția rutinei, care, în timp, coroborată cu înaintarea în vârstă, duce la erodarea deprinderilor inițiale, practic, militarii angajați pe bază de contract, parazitând sistemul.
Normal ar fi ca, acești militari, începând cu vârsta de 30 de ani să fie pregătiți pentru a deveni maiștri și subofițeri sau, funcție de studii, chiar ofițeri, bineînțeles, în urma unor cursuri și, mai ales, în urma unui examen extrem de riguros. Cei ce nu trec acest examen, să mai fie menținuți în armată încă cinci ani, iar la vârsta de 35 de ani (când , în mod evident, nu mai pot face față, fizic, în structuri de luptă), să fie integrați în structuri logistice sau, de ce nu? Să părăsească sistemul. Trebuie înțeles o data pentru totdeauna că armata nu este instituție de protecție socială. Tot timpul, acești militari angajați pe bază de contract au revendicări de sorginte sindicală, transformând armata în altceva decât cee ace ar trebui să fie. Și tot timpul sunt obosiți, blazați, nervoși și revendicativi, deoarece, majoritatea au și un al doilea loc de muncă în diferite structure civile, la unitate venind să se odihnească. Practic, parazitează sistemul.

Un raport corect și efcient de militari angajați pe bază de contract și militari în serviciu militar obligatoriu, este, în opinia mea, de 1/5.

– Voluntariatul este o mare eroare. Este un fel de azil pentru tot felul de amatori de senzații tari care, cum nu le convine ceva, imediat pleacă și uită de voluntariat. Mulți confundă armata cu air softul sau tot felul de comicării militare din mass media.
– Armata este condusă de cadre militare a căror pregătire pentru funcții de conducere este, predominant, în străinătate, în special SUA. Se repetă situația din perioada stalinistă când cei care au condus armata erau școliți în URSS. Ulterior, s-a dovedit că majoritatea acestora fusese recrutată de serviciile secrete sovietice. Cazul generalilor Șerb, Militaru etc. Din păcate, pregătirea în străinătate nu aduce nimic nou, deoarece, logic, instituțiile unde se instruiesc ofițerii străini trimiși la studii, nu asigură decât o pregătire superficială, mai mult politică decât militară, unde se însușesc notiuni eminamente teoretice, ce pot fi găsite și pe internet. Este un fel de „ai noștri tineri la… învață, la gât cravatei cum se leagă nodul…” 
Cine crede că fac afirmații gratuite, să studieze cazul diferitelor state, membre sau nu 
NATO, europene sau din alte zone ale lumii.

B. Nu avem o concepție unitară și continuă privind componența armatei, misiunile acesteia pentru apărarea națională și, mai grav, nu avem variante de apărare, pornind de la ideea greșită că singurul inamic probabil (ba, chiar sigur) este Rusia și că NATO rezolvă problema. Nu am învățat lecția istorică, trăită de multe ori, că alianțele sunt cele mai nesigure forme de apărare. Sunt valabile politic, dar nu și militar. Primii care sar la gâtul tău, sunt vecinii. Ei, întotdeauna, vor avea destule de împărțit cu tine.

C. Armata română nu are rezervă. Singurii rezerviști ai armatei române sunt pensionarii și aceștia, bineînțeles, pentru foarte scurt timp, deoarece, datorită vârstei, sunt scoși din lucrările de mobilizare.
O armată normală are rezerviști care râmân în ștatele de mobilizare cel puțin 20 de ani, nu câțiva ani (nu mai mult de 5). Mai grav, armata română nu are ofițeri, subofițeri și maiștri în rezervă. Cei existenți sunt cei care parăsesc sistemul înainte de vârsta de pensionare . Singura categorie de rezerviști unde avem excedent este cea a gradelor mari (locotenent-colonel, colonel, general), dar cea stringent necesară, grade mici și vârste tinere, cei care instruiesc nemijlocit trupa, nu există. Fiindcă, dispărând noțiunea de serviciu militar obligatoriu, a dispărut și noțiunea de militar cu termen redus, adică, acea categorie care asigura ofițeri de rezervă instruiți.
Avem Centre Militare Județene și Zonale, cu destul personal, dar care nu au obiectul muncii. Practic, acestea se ocupă cu evidența pensionarilor.

D. Nu avem planuri de mobilizare a economiei reale și viabile, deoarece componenta strict națională a economiei românești este insignifiantă. 
În caz de război, o să ne trezim că trebuie să facem licitații. Că, de, suntem în economia de piață. Firmele străine, mai mult decât majoritare în țara noastră, vor face ce le dictează interesele lor nu cele ale noastre. Și este logic. Vedeți, cumva, Luk Oil-ul furnizând carburanți armatei române? Sau MOL-ul? Sau chiar Petromul? Am fi naivi să credem asta!

Reducerea efectivelor armatei s-a făcut de către politicieni total aserviți unor interese străine.

E. Peste noapte ne-am trezit că orice analfabet din politică se ocupă de strategii militare. Reamintesc doar un exemplu – machedonul electrician Costică Canacheu care chema generalii la ordin că, de, era la comisia de apărare și siguranță națională. Sau de metresele târâte după ei de către miniștrii apărării, în fața cărora generalii trebuiau să aibă grijă cum mișcă. Mai rău este că aceste hoarde hămesite erau mereu prezente în unități operative, împreună cu te miri cine suită, pentru a se bucura de viață, petrecând fără rușine pe banii cadrelor militare și pe norma de hrană a trupei. Puteai să zici ceva? Puteai să faci ceva? Poporul i-a ales, armata este datoare să suporte aleșii poporului! 
Apar tot felul de pițifelnici care declamă emfatic: „De ce generalii nu își prezintă demisia în semn de protest?” Dar nu se întreabă de ce ei, prin votul lor exprimat ca la galeria de fotbal, au băgat pe gât generalilor aceste gunoaie nule, lacome și nesimțite și că pe aștia îi doare undeva chiar dacă toți generalii și-ar da demisia.
S-au desființat unități și mari unități de-a valma, fără nicio logică, cu complicitatea unor generali făcuți la apelul de seară. Orice opoziție față de această frenetică demolare a fost stârpită din fașă. 
S-au facut greșeli grave, ireparabile. Dau un singur exemplu – în Munții Apuseni a mai rămas doar un batalion de vânători de munte, iar de la Curtea de Argeș până la Turnu Severin, unde munții întâlnesc Dunărea (250 Km.) nu există nicio unitate de vânători de munte. Exemplele pot continua. Nu mai este necesar să fac comentarii.
După reducerile masive și prostești, norocul nostru a fost că au fost generali care au reușit să convingă nulitățile politice și sociale care au decis soarta apărării țării și, implicit, a armatei, că este neapărat necesar să se reînființeze unele structuri. Așa a fost cazul, spre exemplu, cu reînființarea brigăzilor din Banat și Dobrogea, unde nu prea mai era nimic pe zona terestră. Oricum, sunt județe în Romania unde nu mai există unități militare, în afara inutilelor centre militare.
Nimeni nu ne-a obligat să facem reduceri și nimeni nu ne-a spus oficial cât să reducem. Dar noi am redus mai mult decât oricine. Interesele au fost mari. Practic, au fost vizate terenurile si clădirile armatei. A urmat jaful la drumul mare, fiecare șmecher implicat servind o felie cât mai mare din acest tort primit gratis. Din pacate, aceste terenuri și clădiri sunt iremediabil pierdute. Și nu numai acestea. A fost jefuit ștocul de mobilizare, astfel că, la această data, armata română, efectiv, nu mai are ștocuri de mobilizare viabile. Dar are structuri care mănâncă, încă, pâine albă gestionând și ținând evidențe fantomă.

ARMATA ROMANA NU MAI ARE CE MOBILIZA. NICI RESURSE UMANE, NICI MATERIALE!

F. Avem structuri expandate, gen Brigada 30 Gardă și Protocol, care se ocupă de spectacolul drag capilor politici ai României, gen „Onorul, Zgomotul și Focul”, deoarece avem o droaie de doritori de astfel de spectacole, care nu ar înființa o companie de infanterie în plus, dar ar avea nevoie de o divizie de protocol. Această structură de protocol era suficient să aibă dimensiunea unui batalion, dar, atunci, nu mai putea presta pentru toți clienții politici și s-ar lasat cu supărare mare. În locul unei astfel de structuri costisitoare și total inaptă în caz de război (unde nu se fac spectacole cu arma, ci se moare cu adevarat) putea fi creată o mare unitate de luptă.

G. Nu avem industrie de apărare. A fost distrusă cu bună știință, dotându-ne cu ce nu mai trebuie altora. Și mai facem și ceremonii când introducem în dotarea armatei române second handurile refurbișate ale altora. Orice încercare de producție internă este strivită în fașă. Importurile sunt prioritare. Și de aici, veșnicele scandaluri și amânări și refaceri ale planurilor de dotare. De exemplu, de peste 20 de ani vrem să dotăm forțele navale cu corvete. A văzut cineva vreuna? Să nu mai vorbim de șpăgile enorme încasate de tot felul de „patrioți” Își mai adduce aminte cineva de generalul Croitoru care a fost demis pentru un motiv de doi lei, dar motivul real era că s-a opus cu tărie achiziționării de avioane second hand. Și exemplele sunt multe.

H. Nu există o concepție de dotare a armatei stabilă și viabilă. Noi ne dotăm funcție de ce ne cer alții, nu de ce avem noi nevoie. Practic, orice schimbare în spectrul politic sau în conducerea armatei, duce la schimbări de opțiuni și, practic, totul se ia de la capăt. Practic, acești decidenți politici și militar își bat joc de apărarea țării. Dacă se răsfoiește istoria modernă a armatei române, se va vedea că politicienii, indiferent de partid, în cârdășie cu unii generali și cu cel din fruntea statului, au subminat apărarea națională. Două războaie mondiale ne-au prins nepregătiți și rezultatul au fost masele mari de militari morți pe câmpul de luptă. Și nimeni nu a plătit pentru această gravă trădare de țară. Cum nu va plăti nici acum. Vinovați vor fi morții.

I. Conducerea armatei este politizată și falsificată. Dacă armata română are, în majoritate, generali meritorii, patrioți și cu conștiință de neam și țară, există o categorie de falși generali, a căror singură rațiune de a exista este de a parveni. Pentru asta, execută orbește decizii politice care sunt evident dăunătoare țării, deși au jurat ca țara și neamul asta amărât să fie stăpânul lor suprem. Aceste false valori se strecoară prin viață și carieră pândind orice oportunitate și valorificând-o la maxim, bineînțeles că numai în interes personal. Orice încercare de a te ridica împotriva lor este sortită eșecului. Scutul politic al acestora, este mai ceva decât cel de la Deveselu.

J. Există o structură în cadrul Universitații Naționale de Apărare de o nocivitate extraordinară pentru armata nțională, așa zisul Colegiu Național de Apărare. Aici coloneii, predau viitorilor generali pe filiera scurtă, lecții sterile și fără să contribuie cu nimic la formarea unor generali adevărați, ci la formarea unor viitori ocupanți de funcții. Tot aici, găsești cursanți cu diferite ocupații – politicieni, popi, cârciumari, actori etc. Admiterea se face pe baza prezentării unui referat, teoretic, dar, practic, pe baza unei decizii politice. Când hotărăști politic cine va deveni general, este clar că nu vei avea generali, ci slugi sau, în cel mai bun caz, dar tot nefericit, vei avea complici la diferite măgării politice. Aici se incubează viitoare găști care se vor sprijini și ridica unii pe alții pentru a parazita această țară. Aici nu există selecție, ci clientele. Aici nu există școal, ci plimbări de colo colo, chermeze și chefuri, uneori monstruoase și se nasc cumetrii politico-militare. Nu există examene și nu există prezență. Bineînțeles că nu toți viitorii generali care trec pe aici sunt corupți sau coruptibili, mulți dintre aceștia fiind oameni de valoare, dar contactul cu mocirla politică, cu tot felul de interlopi care fac acest colegiu, bineînțeles că alterează. Dau un singur exemplu din mlaștina atât politică, cât și interlopă – Elena Udrea, deși sunt foarte multe exemple. Acești indivizi și individe, după absolvirea acestui colegiu, au dreptul să se înscrie la doctorat în cadrul Universității Naționale de Apărare. Aici intervine fabrica de doctori, care a scos pe bandă rulantă un număr uriaș de falsuri grosolane care nici măcar nu știu titlul tezei lor de doctorat, iar conținutul este făcut de fabricanți de profesie de doctorate și abundă în plagiate și literatură de proastă calitate științifică. Ancheta declanșată în acest sens, cu sunete și trâbițe, nu numai că nu a rezolvat nimic, dar de ani buni nu se mai știe nimic despre ea și, mai ales despre concluziile ei. Aproape toți escrocii politici ar fi rămas fără doctorate și asta nu permite sistemul.
Exista și un Colegiu de Război, unde viitorii candidați la gradul de general erau admiși în baza unui examen extrem de greu și care învățau la greu, dând tot timpul examene și întocmind o mulțime de documente de stat major la nivel strategic, corespunzătoare diferitelor viitoare funcții de acest nivel, până la cea de șef al Statului Major al Apărării. Acum, acest colegiu nu mai există. A ramas numai un curs în cadrul Facultății de comandă și stat major. De ce? Raspunsul este simplu – nu se vrea generali adevărați, ci generali politici.
Normal este ca la un curs de pregătire pentru viitorii generali să predea generali, nu niște colonei care în toata cariera lor s-au ocupat de latura didactică, mulți dintre ei necomandând nici măcar la nivel batalion. Norocul este că armata română are destui ofițeri capabili care sunt în stare să se pregătească singuri, mai ales prin exercitarea practică a comenzii la diferite eșaloane ierarhice. Și, mai ales, are destui oameni cu caracter, cu educație înaltă și care își iubesc țara și poporul necondiționat.
Educația primită în Liceul Militar, care nu a avut nimic politic în ea, nu poate fi dislocată de nicio pregătire politico-militară și adevarul, deși acoperit de gunoiul politic și de ofensiva masivă contra ființei naționale și spiritualității acesteia, va fi păstrat, ocrotit și scos la iveală de acești oameni.
Deși există excepții și acestea se cațără cât mai sus, în cârdășie cu gunoaiele politicii și jefuitorii economici ai țării, adevărul există și va învinge! S-a mers prea departe!

România este singura țară unde se fac avansări ale militarilor aflați în rezervă sau retragere. Ba, mai mult, se dau grade și civililor.

K. Gradele în rezervă se acordă, în toate țările, numai militarilor care parcurg diferite forme de perfecționare, sunt activați pentru o perioadă sau sunt vizați pentru conducerea anumitor structuri în caz de război.
Avem generali fotbaliști, generali tenismeni și generali Onțani. Rivalul din tinerețe al golanului fals general Năstase, americanul Stan Smith, era caporal în armata SUA și așa a rămas. Nastase, care este un analfabet, pur și simplu, a ajuns general. Pe când și Simona Halep general? Că Lipă a ajuns chestor!
Trebuie terminată golănia asta cu generali de operetă. Armata este armată și generalii sunt generali. Pentru sport sunt destule alte recompense. 
Avem o armată de generali în rezervă și retragere, majoritatea dintre aceștia necomandând niciodată o structură al cărui comandant să aibă funcția de general. Nu avem armate, dar avem făcuți, după revoluție, cel puțin 60 de generali de armată. 
Practic, în toată România, nu trebuie să existe decât un general activ cu gradul de general de armată și acela să fie șeful Statului Major al Apărării.
Numai la Cotroceni sunt două funcții de general și ambele cu stele multe, când normal, secretarul CSAT trebuie să fie cel mult general de brigadă, atribuțiile sale fiind profund birocratice, de secretariat. Consilierul pe probleme de apărare națională al președintelui poate să fie orice general în rezervă sau retragere, fiind dreptul președintelui de a-l alege. Am luat exemplul președenției, deoarece peștele de la cap se împute. Și Iliescu a fost primul crap. După care, după el, toți ceilalți.

L. O altă boală gravă în armata română, este împuternicirea. Invenție pur românescă și de certă sorginte comunistă. O împuternicire durează 6 luni, după care trebuie reânoită sau trebuie făcută numirea pe funcție. Armata română este plină de împuterniciți. Unii sunt la a treia sau chiar a patra împuternicire consecutivă. De ce?
Din trei motive. Unul – Incompetența de a găsi omul potrivit a unor decidenți militari și politici, Doi-neîncrederea în subordonați a unor decidenți militari și politici, derivată din propriile tare de caracter și din incompetență și Trei – teama ca cel numit să nu ia locul decidentului. Toate trei, în concluzie, au ca bază incompetența celor care generează împuternicirea.
Ar mai fi și o a patra variantă, care nu este imposibilă, deși refuz să o accept, și anume aceea a faptului că împuternicitul nu face parte din gașcă (numită frumos echipă) sau nu a înțeles că trebuie să cotizeze, să sensibilizeze decidentul (decidenții)

Articol publicat inițial de www.stiripesurse.ro la 18 martie 2019

Contraamiral de flotilă (r) dr. Romulus HÂLDAN

1. DATE PERSONALE:
• Născut pe data de 4 iulie 1954, municipiul Caracal, jud. Olt;
• Căsătorit, are doi copii.

2. STUDII:
• Liceul Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza, 1969-1973;
• Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Facultatea de Navigaţie, secţia marină militară, Constanţa-1977;
• Academia Militară, Facultatea de arme, specialiatatea marină, Bucureşti-1987;
• Curs postacademic de analişti de stat major, Constanţa-1993;
• FAS Specialised Navy Cours, organizat de Comitetul Internaţional de Cruce Roşie, Constanţa, 2001;
• Curs postuniversitar „Conducerea Marilor Unităţi Operative din Forţele Navale”, Colegiul de Război, Universitatea Naţională de Apărare, Bucureşti-2004;
• Curs postuniversitar „Conducere Strategică”, Colegiul de Război, Universitatea Naţională de Apărare, Bucureşti, 2005;
• Curs de comunicare şi relaţii publice pentru comandanţii de mari unităţi şi comandamente, Bucureşti, 2006.

3. TITLURI ŞTIINŢIFICE:
• Doctor în ştiinţe militare cu teza: „Perspecive în evoluţia dimensiunii navale a acţiunilor militare”, 2008;

4. GRADE MILITARE:
• Locotenent, 1977;
• Contraamiral de flotilă , decembrie 2008;

5. FUNCŢII ÎNDEPLINITE
• Comandant de unitate de luptă navigaţie, radiotehnică, observare şi transmisiuni la Dragorul de Radă 7, din Dn.19 Dragoare de Radă, din Dn.42 Maritimă, 1977-1978;
• Ofiţer secund la Dg.de Bază 13 din Dn 146 dragoare de Bază, din Divizia 42 Maritimă, 1978-1985;
• Ofiţer elev la Academia Miliotară, 1985-1987;
• Comandant al Dg. De Bază 16 şi 13, din Dn. 146 Dragoare de Bază, din Divizia 42 Maritimă, 1987-1989;
• Ofiţer 2 în Biroul Operaţii, din statul major al Diviziei 42 Maritime, 1989-1993;
• Comandant al Fregatei 264, din Dn. 79 Fregate, din cadrul Bg. 56 Nave Antisubmarine, din Flota Maritimă-1993-1994;
• Şef de stat major al Dn. 339 Corvete, din cadrul Bg. 56 Nave Antisubmarine, din Flota Maritimă, 1994-1995;
• Şef de stat major al Dn. 79 Fregate, din cadrul Flotilei 1 Maritime, din Flota maritimă, 1995-1998;
• Comandant al Dn. 79 Fregate, din cadrul Flotilei 1 Maritime, din Flota Maritimă, 1998-2000;
• Şef de stat major al Dn.50 Nave de Patrulare din cadrul Flotilei 1 Maritime, din Flota Maritimă, 2000;
• Şef al Comunicaţiilor şi Informaticii din Comandamentul Flotei, 2000-2001;
• Ofiţer specialist în Grupul de Experţi pentru Forţele Navale, din cadrul Inspectoratului Ministerului Apărării Naţionale, 2001-2003;
• Inspector şef pentru Forţele Navale în cadrul Inspectoratului M.Ap.N. (împuternicit), 2003-2004;
• Şef de stat major al Comandamentului Operaţional Naval, 2004-2006;
• Comandantul Bazei Navale, 2006-2009;
• Şeful Doctrinei şi Instrucţiei, în statul Major al Forţelor Navale., 2009-2010.

6. LUCRĂRI PUBLICATE:
• A publicat peste 20 de articole de specialitate, în diferite publicaţii militare şi civile.
• Este autorul lucrării „Politici, doctrine şi strategii navale”, Editura Academia Navală ” Mircea cel Bătrîn”, Constanţa, 2009;
• Coautor la „Forţele Navale ale lumii în sec. XXI- evaluare şi perspective”, Editura CTEA, Bucureşti, 2010.

7. APARTENENŢA LA ASOCIAŢII, ORGANIZAŢII:
• Este membru al Asociaţiei Clubului Amiralilor şi Asociaţiei Absolvenţilor Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.

8. DECORAŢII ŞI DISTINCŢII:
• Ordinul Naţional „Virtutea Maritimă” în grad de ofiţer;
• Emblemele de onoare ale Armatei României;
• Emlema de onoare a Statului Major al Forţelor Navale;
• Emlema de onoare a Statului Major al Forţelor Aeriene;
• Emlema de onoare a Statului Major al Forţelor Terestre;
• Emlema de onoare a Comandamentului logisticii, Comunicaţiilor şi Informaţii;
• Alte 15 decoraţii şi distincţii.

9. ALTE DATE:
• A participat la numeroase misiuni desfăşurate în cadrul NATO-PfP şi în cadrul exerciţiilor desfăşurate în comun de către forţele navale din Marea Neagră, în perioada 1994-2001 precum şi o misiune de evaluare a forţelor române din cadrul SFOR şi KFOR, în Kosovo şi Bosnia – Herţegovina, iunie- iulie 2003;
• A deţinut comanda operaţională a grupării BLACKSEAFOR, aprilie 2006;

Cu scuzele de rigoare că un umil fost subofițer îndrăznește să-și dea cu părerea…!” (Sabin Ivan)

 „Fiecare categorie de militari are importanța ei, iar sistemul militar se prezintă ca o construcție. Soldații și gradații sunt temelia, subofițerii și maiștrii structura de rezistență, iar ofițerii și generalii acoperișul. Dacă acoperișul este permeabil, toate celelalte componente ale construcției se vor degrada și invers, dacă fundația și structura de rezistență nu sunt solide totul se va prăbuși.

Soldații și gradații profesioniști se supun legislației muncii naționale pe timp de pace și nu putem să-i transformăm în sclavi, iar faptul că este nevoie să-și mai găsească un al doilea loc de muncă spune ceva despre nivelul de venituri pe care le obțin. Nu spune nimeni nimic că în loc de pregătire militară aceștia trebuie să facă adesea salubrizarea unităților.

Apărarea țării este o chestiune care costă. Dacă legiferăm un sistem alternativ al serviciului militar și acesta va avea avantaje și dezavantaje, avantaje că va crește numărul rezerviștilor cu pregătire militară, dezavantaj pentru că vom ajunge iar la bani, cei chemați sub arme vor trebui cazați, hrăniți, plătite solde și drepturi materiale, iar instruirea militară de asemenea costă.

Nu de oameni trebuie să ne legăm ci de sistemul pe care cu onoare mai marii politicii și ai armatei l-au creat. Până la apariția Legii SGP așa zișii MAC au fost bătaia de joc a unui Ordin OG 10 a cărei formă exactă nici cei mai juriști dintre juriști nu o mai pot dezlega. Rezultatul va fi că nu peste mult timp acei MAC vor ajunge la anii de pensie și vor avea niște pensii mizerabile pentru că au avut solde sub salariul minim și un statut incert printre profesii. Chiar dacă au fost doar niște soldați, acesta să fie respectul țării pentru ei…?!

Oricare sistem este perfectibil, iar rezultatele sistemului sunt generate de modul de organizare a acestuia, soldații și gradații se ocupă mai puțin cu organizarea ei fac ceea ce le permite sistemul…! În loc de atacuri la categorii de personal, cei care se pricep, pot scrie proiecte de reorganizare a sistemului militar, mai performante, pot oferi feedback celor activi în sensul unei organizări mai bune.

Vasile Dâncu

Alegerile europene și mai ales prezenţa ridicată la urne au entuziasmat în toată Europa, dar i-au și îngrijorat pe oamenii care și-au păstrat simţul critic. Politica în viitor nu va fi un marș triumfal și cred că numeroase capcane se arată. Dar în aceste momente de euforie pentru unii, ar trebui să ne uităm și la unele aspecte pe care le-aș numi marile primejdii ale politicii în viitor.

Una dintre cele mai importante primejdii este identitatea politică negativă. Este clar că partidele sunt respinse tot mai mult, își pierd credibilitatea și partizanatul pare tot mai slab. Poate că este tot mai greu ca oamenii să se identifice cu cauze generale sau să viseze la schimbarea lumii sub stindardul unor șefi de partide care parcă au tot mai puţin dimensiuni eroice.

Dar alegerile europene au arătat și la noi că, atunci când motorul votului nu este atracţia, emoţia apartenenţei, inversul acestor identităţi, repulsia, poate aduce chiar mai multă lume la vot. Sociologii au început să numească sentimentul de respingere, chiar ură – drept emoţie negativă, identitate negativă. Identificarea politică negativă îi apropie pe toţi cei care merg să voteze împotriva unui lider politic sau împotriva unui partid. La noi, sloganul principal a fost „La pușcărie”și asta a mobilizat mase mari de oameni. La nivel european, eurobarometrele au măsurat nivelul nucleului mediu de fideli la 6,3%, pe când cel al celor care votează contra a ceva la 48,8%. Mobilizarea identificărilor negative a adus un mare succes în cele mai recente alegeri europene, devenind o bună reţetă. Dar nu cumva această reţetă ascunde o mare capcană? Poţi construi un proiect european sau naţional, dacă ne referim la alte alegeri, doar pe respingere, situaţie în care oamenii dau, de fapt, un vot în alb, pentru că se rezumă doar la a dori eliminarea unui actor politic? Se poate să renască speranţa fără a crea emoţii pozitive și participarea oamenilor la un mare proiect politic?

Ca o consecinţă a identificării negative, ura animă cel mai bine spaţiul public și din România, dar nu doar de aici. Politica a devenit, în ultimii doi ani, o corrida sângeroasă. Șefii de partide se calomniază în direct la televiziune, în prime-time sau își fac dosare penale pentru decizii care ţin de oportunitatea politică. La fel în interiorul partidelor, luptele sunt sângeroase și coaliţiile se fac doar pentru ca șefii să-și păzească spatele. În doi ani, coaliţia actuală de guvernământ a schimbat peste 70 de miniștri, ca un reflex al negocierilor generate de luptele interne și de captarea unor resurse. Președintele României se luptă la fiecare ieșire publică cu guvernul, iar reprezentanţii puterii îl etichetează ca infractor sau nazist. Șefi ai unor partide declară fără să clipească că milioanele de votanţi ai pesediștilor și sutele de mii de membri sunt cu toţii neoameni, corupţi sau o adevărată „ciumă roșie”. Mecanismele de solidaritate colectivă se defectează, coeziunea minimă care poate produce acel „NOI” ca naţiune se rarefiază, fundamentul acţiunii colective devine tot mai fragil. Nu mai suntem capabili de niciun proiect colectiv, de nicio strategie care să se bazeze pe o minimă solidaritate, majoritatea proiectelor se fac cu scop polemic, mai degrabă să separe, decât să adune. Președintele României a lansat ideea și o comisie ale unui proiect de societate, dar de vreo trei ani nu am mai auzit nimic. Proiectul „România educată”, dincolo de intenţii generoase, nu are șanse să schimbe învăţământul dacă nu sunt cooptate toate forţele politice. Nu cu mulţi ani în urmă s-au început descentralizarea și regionalizarea sau schimbarea Constituţiei României, dar totul a rămas în aer. Ura a trecut pe primul loc și toată energia disponibilă se cheltuieşte pentru eliminarea adversarului. Astăzi toate proiectele politice sunt destinate să rezolve mici chestiuni administrative sau crize, orizontul politicii mari s-a înnegurat din pricina urii și actorii politici coboară privirea doar la adversar și la isteria de fiecare zi. Discursurile isterice aduc politicieni isterici peste noapte în atenţia publică, doar pentru că nu au rușine și pot rosti, fără să roșească, cele mai mari vulgarităţi la adresa inamicilor politici. Discursuri ale urii au mai fost și vor fi, de regulă partidele extremiste fac acest lucru, dar acum vorbim de ură ca sentiment predominant în relaţiile politice.

Ne confruntăm de câţiva ani cu periferizarea politicii, ocuparea centrului de către personaje politice minore, aduse în guvern sau în alte funcţii doar ca premiu pentru anumite victorii electorale. Actul de guvernare nu mai este un act de substanţă intelectual-strategică, unde expertiza și experienţa sunt cele mai importante criterii, ci intervine apartenenţa la un grup sau o organizaţie. Această disoluţie a criteriilor de competenţă duce la cotidianizarea circului și a spectacolului unei continue hărţuieli politice, deoarece astfel politica arată că lucrează, iar politicienii minori că sunt activi.

Dar cea mai mare primejdie este, pentru prezent și viitor, lipsa de participare la politică și guvernanţă consistentă a unei elite intelectuale,  pornită mai ales spre analiză critică, dar și cu apetit al implicării pentru transformarea partidelor. Intelectualii au fost goniţi din partide cu numeroase pretexte, în beneficiul unor lideri politici care nu au avut un proiect, au condus fiecare după intuiţie, sub presiuni ale unor grupuri de interese interne sau externe. Fără a se stabili priorităţi prin consens politic, majoritatea guvernărilor au fost improvizaţii. Reîntoarcerea intelectualilor în politică (chiar dacă unora le este scârbă sau greaţă) este un imperativ necesar și este singura soluţie pentru o infuzie de inteligenţă în creierul mort al politicii minore din ultima perioadă. Liderilor politici care nu se vor înconjura de intelectuali nu le dau nicio șansă să devină lideri semnificativi, transformaţionali.

Din păcate, o schimbare a elitei politice nu are nici condiţii interne care să o favorizeze. Moștenim o cultură oligarhică, partidele sunt mai aproape de ceea ce Sartori numește partide clientelare, iar dintr-o perspectivă ideologică sunt catch all party (fără diferenţe ideologice sau ţinte privilegiate electorale). Instituţiile nu sunt credibile, sunt percepute ca fiind nefuncţionale şi corupte. Prin oamenii care le populează şi prin modul în care se raportează la orizontul de așteptare al publicului, instituţiile nu sunt percepute ca fiind îndreptate spre a servi interesele publicului. Încrederea în instituţiile politice este fundamentul încrederii sociale generale, componentă de bază a capitalului social. România este o ţară cu un potenţial scăzut de capital social, ceea ce conduce la o mare pierdere de populaţie în ultimii ani

Primejdia cea mai mare vine însă și din faptul că, în administraţie și în serviciile către populaţie, avem un capital uman dezamăgit, fără speranţă și care nu are nici măcar curajul de a face o încercare de a se gândi la altceva decât la migrarea externă. Asta se întâmplă mai ales pentru că rezultatul politicilor publice generează percepţia unei mari injustiţii sociale. Românii se simt „victime” ale unui sistem politic şi social inegalitar, ameninţaţi cu sărăcia și excluderea socială. Aproximativ 5 din 10 români consideră că, în ultimii 5 sau 10 ani, inegalităţile dintre oameni, în România, au crescut, iar 44% dintre intervievaţi consideră că, în viitor, inegalităţile dintre români vor crește. Când vine vorba despre principala cauză pentru care unii oameni sunt mai săraci decât alţii, cei mai mulţi dintre intervievaţi consideră că acest lucru se întâmplă din cauza societăţii care nu le oferă șanse – 52%, în timp ce doar 23% cred că este vorba despre cauze care ţin de meritul și talentul lor, iar 20% despre lipsa norocului sau a șansei.

Ce le lipsește liderilor și administratorilor? Pare simplu: autonomia și simţul responsabilităţii, autenticitatea, altfel spus capacitatea de a rămâne fidel unor credinţe și valori reale pe care le împărtășesc, dar și capacitatea de a le transmite echipei, capacitatea de a crea spirit de grup și solidaritate internă, capacitatea de a crea obiective clare. Le lipsește și dorinţa de a încuraja schimbarea, dar și curajul de a aplica soluţii care pot aduce cu ele un mic risc electoral.

Din interacţiunea mea destul de prelungită cu sistemul administrativ, dar și din zeci de cercetări empirice pot concluziona: multe dintre eșecurile de management public, inclusiv eșecul absorbţiei de fonduri europene sau cel al construcţiei de autostrăzi, provin și dintr-o tot mai răspândită incompetenţă. Dar ce le lipsește cel mai mult liderilor și administratorilor este formaţia solidă. Majoritatea liderilor aleși, dar și masa liderilor numiţi în funcţii guvernamentale, în administraţia centrală sau locală au o pregătire educaţională precară.

În ultimii ani, în multe ţări, scrutinele au dat o puternică lovitură reperelor simbolice, pietrelor de hotar care sunt stânga și dreapta. Este adevărat, se pare că ultimele alegeri au făcut și mai insignifiantă distincţia stânga – dreapta. Macron a construit primul hibrid politic din bucăţi de stânga și dreapta, aneantizând această distincţie care, chiar dacă nu era prea funcţională, orienta oarecum electoratul și îi obliga și pe politicieni la o anumită disciplină a discursului și a programului, limita populismul posibil. Acum, în haosul creat, temele goale și cuvintele magice ale propagandei pot crea un haos și mai mare și vor multiplica volatilitatea electorală. Elaborarea ideologică este necesară și, în viitor, trebuie pus ceva în loc; fără ideologiile care organizează valorile în proiecte politice și umaniste, orice discursuri devin posibile si aneantizarea eticii de asemenea.

Millennials – o speranţă a salvării?

Despre generaţia celor pe care îi catalogăm drept millennials există în știinţele sociale mai multe stereotipuri, contradictorii uneori, dar ușor de integrat în două clase: vor fi marii reformatori ai politicii, deoarece vor reinventa implicarea civică sau participarea ori, susţin mulţi cercetători, vor fi groparii ei, deoarece sunt individualiști și manifestă un egoism care, din contră, distruge implicarea. Într-o lucrare devenită celebră „Generation Me”, Jean Twenge consideră că indicatorii care operaţionalizează implicarea civică sau capitalul social au valori mai mici decât cei măsuraţi anterior, din generaţiile trecute, prevalând valorile materiale și raportarea la sinele individual.

Nu votul, crede sociologul Anne Muxel, este principala formă a expresiei politice la această generaţie, ci formele participative neconvenţionale: protestele, consumul angajat sau voluntariatul și mobilizarea pentru cauze sociale sau civice. Prezenţa pe reţelele de socializare și manifestarea în aceste reţele sunt considerate de majoritatea tinerilor ca fiind o formă importantă de a face politică.

Politica, așa cum o cunoaștem în acest moment, ca democraţie reprezentativă, și pe care tinerii o resping, nu are cum să fie salvată dacă nu se poate reinventa. Tinerii nu vor accepta să aducă mici reglaje pentru a lăsa ca lucrurile să meargă înainte tot așa. Deocamdată, faţă de cererile lor a apărut o mișcare care a început să câștige voturi în sistemul politic tradiţional: Dacian Cioloş alături de PLUS și USR. Doar că volatilitatea este caracteristica cea mai importantă a politicii celor pe care îi catalogăm ca fiind millennials și nu știm dacă această emoţie colectivă va putea fi susţinută de acești politicieni tineri, care se declară, cel puţin în acest moment, a fi pe contrasensul politicii noastre tradiţionale.

Experienţa europeană a macronismului, cu puternice ecouri și în România, unde Dacian Cioloș, partidul lui și aliaţii din USR sunt câștigătorii ultimelor alegeri, a arătat că entuziasmul electoratului, dar și al tinerilor care au susţinut această mișcare condusă de un om care nu câștigase până atunci niciun vot și o mișcare fără sediu s-a diluat destul de rapid. Macronismul nu a reușit să reseteze sistemul, statul a rămas la fel de obez, cheltuielile publice mai mari, iar inegalitatea mult mai accentuat percepută. Discursurile frumoase și programul ce hibridează teme de stânga și de dreapta au încercat să reinventeze o a treia cale, dar fără proiectele pragmatice și curajoase ale unui Tony Blair sau Gerhard Schroeder.

Părea a fi prima intrare a unei mișcări reformiste a tinerilor în politică, dar, în scurt timp, mișcarea vestelor galbene a arătat limitele acestui proiect, iar ultimele alegeri europene din Franţa au mai arătat un eșec al încercării de înnoire a politicii.

În România avem câteva lucruri certe. În primul rând, millennials sunt interesaţi de politică, în condiţiile în care aceasta le oferă o experienţă personală, interesantă și generatoare de identitate pozitivă. Nu cred că, în viitor, partidele, indiferent cum se vor poziţiona discursiv, vor reuși să convingă tinerii să militeze activ pentru programe sau proiecte politice formale, în sensul tradiţional, mai ales redistributive: mărim burse, dăm călătorii gratuite pe calea ferată, abonamente gratuite la metrou etc.

În al doilea rând, politica pentru millennials trebuie să fie construită în jurul unor proiecte de intervenţie socială, în numele unor valori, îndreptate înspre reglaje sociale, poate mai apropiate de zona locală, decât a politicii naţionale. Nu patronarea propagandistică trebuie să fie acţiunea politicienilor și partidelor, ci facilitarea discretă, imboldul și crearea de resurse pentru autoorganizarea, oferirea de cadre discrete pentru o politică activă de proximitate, pragmatică și concretă în care dorinţa participativă a tinerilor să se poată manifesta.

În fine, încă millennials sunt permeabili la campanii pe social media, dar caută mereu ceva nou, experienţe cool, mai greu pot fi convinși la fidelizarea faţă de proiecte sau programe pe termen lung, de aceea politica trebuie să se adapteze la ei, altfel este greu să credem că ei se vor adapta politicii. Politica trebuie să devină mai creativă, să aducă în faţă oameni care reprezintă experienţe de succes, domenii de interes și idei interesante. Politrucul tradiţional, aureolat de victorii în alegeri și vechime în administraţie, nu are nicio șansă în a coopta și motiva tinerii să participe la proiectul construirii unei noi politici pentru o altă Românie.

Decepţia lor faţă de politică, sentimentul inadecvării şi dorinţele unei vieţi etice îi fac să caute mereu alternative. În faţa incertitudinilor legate de viitorul lor, acţionează într-un mod neinteligibil pentru partidele politice și consultanţii lor. La singurul miting electoral al Alianţei 2020, realizat la Cluj, unde peste câteva zile vor obţine un mare succes electoral, un prieten din conducerea USR mă întreba contrariat de ce au venit doar câteva sute de participanţi, deși în acest oraș sunt iubiţi și unde frecvent la proteste ieșeau mii de tineri. Nu înţelegea că mitingurile de partid nu transmit ideea de protest, ci, mai degrabă, ideea de loialitate pentru un partid, ceea ce millennials refuză din principiu.

La fel, guvernanţii PSD nu au înţeles de ce nu i-au votat nici tinerii și nici angajaţii la stat, deși au dat burse și salarii mari, au iniţiat programe de tip start-up de antreprenoriat și alte beneficii. Ce nu au înţeles și înţeleg greu politicienii este că oamenii acceptă cu greu să fie cumpăraţi, atunci când văd că asta se face pentru a ascunde neîndeplinirea unor standarde etice.

Tinerii înţeleg că, atunci când primesc gratuităţi sau avantaje în schimbul unei viziuni sau a unui proiect de viitor sunt, de fapt, păcăliţi. Chiar dacă primesc aceste beneficii, văd zilnic o lume care nu-i cuprinde în niciun fel, chiar cuvântul viitor a dispărut din programele politice, modelându-și aspiraţiile diferit de generaţiile trecute. Dacă alte generaţii ale protestului (cum este cea din 1968) au încălzit la piept visul schimbării lumii din temelii, cei de acum vor doar să o îmbunătăţească, să-i repare stricăciunile și inegalităţile. Fiecare vrea să refacă lumea în funcţie de nevoile lui individuale, de valorile lui, nu mai nutresc vise măreţe, revoluţionare, cele care au eșuat de atâtea ori. Nu mai cred în unirea sub stindardul clasei, nici sub drapelul unor partide cu nume pompos, vor doar o viaţă mai bună pentru ei, fiecare în felul lui.

Dacă vor reuși aceste vise mici să fie afluenţii unui mare fluviu care să schimbe lumea vom vedea, deocamdată avem o revoluţie tăcută, care izbucnește ici și colo, dar parcă tot mai des, iar marile primejdii care pândesc politica par să se multiplice.

Articol publicat inițial in Revista Sinteza nr.61/2019 și republicat cu acceptul autorului