Hindered: a frozen conflict in Ukraine

July 2, 2023 | GEOPOLITICĂ | No Comments

Prof. Dr. Masahiro Matsumura,
Member of IFIMES Council

The destruction of the Nova Kakhovka dam on June 6 has evoked strong moral loathing against Russia, the alleged perpetrator according to major Western international media, and considerably diminished momentum toward a frozen conflict in Ukraine. The incident has spoiled the common understanding in the making across major Western countries that, given the prospect for further conflict protraction, a cessation of hostilities there is prerequisite to an eventual political settlement or at least a formal cease-fire.

1. The Attribution Problem

a) Speculating the motive at operational and tactical levels

Yet, who perpetrated the destruction and which country is answerable for it remain undetermined and will be so without adequate hard evidence solely available at the scene, which is obtainable only after the warfare ends. Until then, it is merely feasible to speculate the perpetrator by conjecturing who and/or which country benefits most on the basis of circumstantial evidence. Certainly, Russia is a highly plausible perpetrator, given the strong confirmation bias against the country that committed unprovoked aggression against Ukraine and the deduction therefrom with operational and tactical circumstances, particularly because Ukraine was about to launch a major counteroffensive against Russian invasion forces. But Ukraine is also a possible perpetrator in terms of a similar reasoning but with different calculations. In addition, either country of the two could have miscalculated or underestimated possible outcomes and impacts of the destruction.

The incident is similar to the Bucha massacre in light of the level and magnitude of psychological shock, as indicated by the fact that both cases were promptly put onto deliberation at the U.N. Security Council. Notably, the massacre also suffers similar confirmation bias amid intensive reports by Western international media, having led to the widely accepted allegation that Russia perpetrated it[3]. The U.N. Security Council had failed to timely dispatch a fact-finding commission under its aegis to the scene for collecting forensic[4] and other hard evidence, despite Russia’s and other countries’ proposals and suggestions[5]. This has precluded an objective and reliable identification of the perpetrator.

Apparently, as seen in the Bucha and Kakhovka cases, there is a pattern of the formation of an established allegation as the consequence of the interplay between allegation, media reports, and attribution.

2. Speculating the motive at the strategic level

At the strategic level, Ukraine could have benefited more from a self-inflicting dam destruction, if international public opinion would converge on the alleged attribution of it to Russia. This would surely render major Western media to portray the country as uncompromisable evil to be defeated in the south Ukraine theater of operations by completely evicting Russian invasion forces from the occupied territories, potentially including the Crimea. Such evolutionary developments would prolong the armed conflict, rather than put an end to it.

Ceteris paribus, however, Ukraine’s armed conflict with Russia is hardly winnable due to their marked unfavorable imbalance of total military power. Thus, conflict protraction will bring Ukraine to bay through attrition of manpower, munition, and logistics. This strategic equation can be reversed only if with sufficient arms transfer and other military assistance from the U.S.-led West. In fact, such Western support is a prime lifeline of Ukraine’s war policy.

However, the lifeline is now in jeopardy because the West’s arms production capacity[6] and willingness[7] for support has considerably declined since the outbreak in February 2022 of the warfare in Ukraine, with strong prospect of further decline thereof. The West’s extensive economic sanctions against Russia have backfired by causing prices for fossil fuels and other commodities to surge, aggravating inflation and public economic hardship and causing labor unrest and undermining democratic legitimacy in the West. As a result, intensifying domestic political and economic pressures interacts with public fatigue toward Ukraine aid[8]. Notably, it has become increasingly difficult even for the Joe Biden administration to continue its strong Ukraine-aid policy, as the approaching presidential election campaign requires it to shift policy priority from foreign to domestic affairs. This is compounded by the intensifying political strife with the Republican-controlled House of Representatives that shares power of the purse with the Senate, with the right to deliberate the budget first.

Most importantly, it seems that the U.S. military circles have become aware of the significant need to put an end to the protracted conflict, which is in sharp discord with the Ukraine policy line of the core Biden administration. The discord is well shown by a RAND Corporation report concluding that “the consequence of a long war － ranging from persistent elevated escalation risks to economic damage － far outweigh the possible benefits”[9]. It also recommends that, “since avoiding a long war is the highest priority after minimizing escalation risks, the United States should take steps that make an end to the conflict over the medium term more likely”[10]

Evidently, there is the intensified pulling and hauling between the two camps of conflict continuation vs. discontinuation, or a longer vs. a frozen conflict. It is natural that Ukrainian jingoists and overseas warmongering interventionists, in pursuit of their creedal, ideological and/or material interests, will take advantage of the dam destruction to tip the balance against their prudential realist opponents by making a propaganda drive to turn strong moral loathing into reinforcement of the current policy line having resulted in conflict protraction. This understanding does not assume any conspiracy that the former is behind the dam destruction, while recognizing that the perpetrator cannot be identified at this stage. In addition, records in contemporary international relations show that the abrupt occurrence of a mass atrocity or a destruction incident in protracted armed conflict arose strong mutual abhorrence and nationalist/ethnic feelings and often closed a valuable window of opportunity to put an early end to hostilities through negotiation, as found in recent ethnic conflicts, such as the Foča ethnic cleansing (April 1992-August 1994) and the Srebrenica massacre in 1995 during the former Yugoslav wars and, most recently, the Bucha massacre.

Hence, it is critically important to grasp some ideational spadework under way toward a frozen conflict in Ukraine, prior to the dam destruction.

3. Exploring an alternative approach to Ukraine policy

Evidently, U.S.-led Ukraine war policy has vainly pursued unidimensional military solution and fallen into an intractable impasse in which the West as a whole has suffered dire boomerang effects of its various and extensive economic sanctions against Russia. The state of affairs has unexpectedly accelerated U.S. hegemonic decline while reinforcing the emerging dynamics toward multipolar world order, which may eventually end up at hegemonic debilitation[11].In the meeting in April this year with Chinese President Xi Jinping in Beijing, French President Emmanuel Macron mentioned the need for a European foreign policy independent of the United States and the importance of a political settlement to the armed conflict in Ukraine in coordination with China, and openly expressed strong scepticism against the Biden administration’s roadmap toward resolving the conflict[12]. While Macron’s move is noticeable, such scepticism runs wider and deeper across major Western democracies, as indicated even by the aforementioned RAND report.

In his most recent speech of May 31 at the GLOBSEC regional security forum in Bratislava, Slovakia, President Macron called for a diplomatic approach to put a temporary remedy to the armed conflict in Ukraine, with implicit criticism on the current U.S. – led Ukraine policy aiming at exclusive military solution, while committed to provide Ukraine with “all means to carry out an effective counter-offensive against Russian forces”. He expects that Ukraine’s counter-offensive against Russia invasion forces may bring limited operational and tactical achievements and then open a window of opportunity for a “lasting peace” through negotiation[13].

In fact, having reflected discussion among U.S. and NATO leaders[14], President Macron suggested to offer Ukraine “tangible and credible security guarantee” until the country formally joins NATO as a full member state according to the organization’s founding treaty. NATO cannot give Ukraine membership because the country is now a party to the armed conflict, the accession of which will automatically lead the organization to extend collective defense action to the country. This will inevitably drag NATO into a war, at worst a thermonuclear one with Russia.

More specifically, the French president referred to “something between the security provided to Israel and full-fledged membership”[15]. The United States has had special relationship with Israel as sole de facto security guarantor, but the relationship is not treaty-bound but only based on a memorandum of understanding (MoU) on security[16] and an MoU on military assistance thereunder to be renewed every ten years[17]. The former provides specific arrangements for “a comprehensive framework for continued consultation and cooperation” in security, particularly on security and economic assistance, while the latter guarantees specific and sizable military aids to Israel. Evidently, there are no mutual security obligations between the two countries but merely a state-to-state administrative compact that involves U.S. ambiguous but seemingly substantial commitment to the security of Israel.

However, details of the discussion on such a compact remain unknown[18], at least in terms of open-source information, while it is sure that the security guarantee to Ukraine under consideration would be more than that to Israel and less than that to a full-fledged NATO member.

4．Concluding remarks

The above exploration of an alternative approach to Ukraine policy constituted the low-profile run-up to the NATO summit to be held in Lithuanian capital Vilnius on July 11-12. Yet, it remains to be seen if a security compact with Ukraine will be put on formal agenda, if it will be an effective instrument for or a springboard toward a frozen conflict there, as devils are in detail, and if it will simply guarantee more arms transfer and military training to the country that will end up a longer conflict there.

There is now growing uncertainty what will and will not happen in the coming NATO summit because major NATO allies are ambivalent about giving Ukraine their “security guarantee” or “security assurance” and vague about their commitments[19]. To make the matter worse, the prospect is now further complicated by the dam destruction that has arisen strong moral loathing in the West against Russia as the alleged perpetrator and made it far more convincing than ever to conduct a longer war with the country until Ukraine evicts Russian invasion forces from the occupied territories, potentially including Crimea.

The world is entering a crossroads if it will have a frozen or a longer conflict in Ukraine, involving grave implications to the dynamics of the already weakened world order.

About the author:
Prof. Dr. Masahiro Matsumura is Professor of International Politics and National Security, Faculty of Law, St. Andrew’s University (Momoyama Gakuin Daigaku). He is Member of IFIMES Council.

The views expressed in this explanatory note are the author’s own and do not necessarily reflect IFIMES

By admin

(Re-)Energising Europe: Tally of Italy

June 24, 2023 | GEOPOLITICĂ, UE | No Comments

by Lorenzo Somigli

Following Enrico Mattei’s vision

Giorgia Meloni’s visit last January to Algeria, Italy’s natural extension on the African continent, opened what may be a new chapter. Italian PM paid homage to Enrico Mattei’s monument. Indeed, in comparison with predatory impulses – new and old – towards Africa, Meloni chose a Republican hero who built an alternative model to neo-colonialism, based on cooperation in the wider Mediterranean. It was a model capable of fuelling a season of peace and stability, in the context of the Cold War.

The stability of energy supplies made the industrialisation of Italy, a country still rural and devastated by the lost war (the GDP per capita had fallen below pre-unification levels) possible, and so the spread of prosperity. Not only that, from the perspective of mutuality, the purchase of gas from the coastal countries led to the stabilisation of those ruling classes that had won the struggle for independence.

That was the first political step to relaunch Italian diplomatic action, which could produce many positive effects, but there are points to be clarified. The context has changed profoundly. Post-WWII, Italy was an emerging regional power. Now, Italy must maintain the degree of development and prosperity it has acquired while interrupting commercial relationships with Russia, previously its major (energy) partner.

Consequently, the ‘Mattei Plan’ starts from the involvement and synergy of national companies such as ENI, ENEL, Snam and Terna and aims at some targets: the transformation of the country into a hub for oil and gas through infrastructure, the complete abandonment of Russian gas and, therefore, its replacement with both LNG and natural gas from Africa.

How to Govern the Scarcity Era?

Italy is managing the phase-out from Russian natural gas: 100 per cent by 2024-2025, at least 80 per cent by 2023, warns ENI’s CEO Claudio Descalzi – he predicted the most complex period in the winter of 2023-2024.

As professor Anis H. Bajrektarevic noted in his luminary “Nuclear Commerce” book: “In an ever evolving and expanding world, there is a constant quest for both more energy and less external energy dependency. With the fossil fuels bound industry setting an alarming trend of negative ecological footprint, there is a clear and urgent must to predict and instruct on alternatives.” And indeed, after the Russian intervention in Ukraine, Europe and Italy had to change strategies increasing imports of liquefied natural gas by over 60% in 2022, explained International Energy Agency (IEA). Because of this, Liquefied Natural Gas (LNG) has reached colossal demands and hence a high price peaks, which are set to remain steadily elevated in the coming years. It is also since the supply to Europe (due to boycott of Russia) will stay weak, and demands strong (due to workings of the global South markets).

To process the new LNG, two new regasification plants are planned, in addition to those already present (Panigaglia, Leghorn, Rovigo): one in Piombino, which has a total processing capacity of 5 billion cubic metres per year (equal to 7% of Italian requirements), built by Snam – the company aims to become the European leader in LNG – and the other in Ravenna (ready in the third quarter of 2024). The Italian strategy is certainly on track and the two LNG terminals will increase the country’s energetic flexibility; so, LNG imports will be around 40% in 2026 when were just 20% in 2021.

After the cut in Russian supplies of natural gas, Italy can count in the meantime on supplies from Azerbaijan via Türkiye thanks to the vituperate TAP (worth around 10% per year) and the Transmed, better known as the ‘Mattei pipeline’, which connects Algeria to Italy via Cape Bon in Tunisia and has a capacity of around 32 billion cubic metres of gas.

ENI and ENEL in Africa

ENI and ENEL, two companies with public government participation, have always guaranteed strategic continuity in relations with African countries and are the key to giving substance to the ‘Mattei Plan’.

ENI has been present in Africa since the mid-1950s and has projects in as many as 14 countries. It is a key player in the diversification of gas supplies, first and foremost thanks to its long-time relationship with Algeria’s Sonatrach. Since the first half of 2022, Algeria has become the first gas supplier, ousting Russia, and already in July of that year, it provided a further 4 billion of gas. ENI is the most important company in the country: in 2021 it produced around 20 million barrels of oil and condensate as well as 1.7 billion cubic metres of natural gas. Proof of ENI’s dynamic commitment in Algeria is the start-up in October 2022 of two new fields in the Berkine South basin.

There is not only Algeria. Another country with which ENI has an established relationship is Egypt, where ENI has been present since 1954 through its subsidiary IEOC. In 2022, ENI produced almost 60% of the gas produced in Egypt. A central infrastructure is the Damietta plant (in operation since 2005), which, after resuming production in 2021, reached its 500th LNG cargo, touching approximately 4 billion € liquefied gas exported in 2022, in large part to Europe. Furthermore, thanks to the agreements with Egas, ENI will finalise exploration campaigns together with those in newly acquired areas such as the Nile Delta.

ENI has also promoted new investments and projects intending to diversify gas source countries. A significant case in point is ‘Coral South’, a floating natural gas liquefaction plant with a capacity of 3.4 million tonnes of LNG, fed by 6 subsea wells, in the Rovuma field in Mozambique, from which the first LNG cargoes left as early as November 2022. The project is a source of new jobs, estimated at around 800 during the operational period.

In Africa, ENEL’s commitment, via ‘ENEL Green Power’, focuses on renewable energy sources. There are already active plants such as those in Morocco (three for a capacity of 210 MG) or those in South Africa where there is both wind and solar power; in other countries, such as Ethiopia, ENEL has presented projects, for example, the photovoltaic plant in Metehara.

After the “Great Chaos”. The Stabilisation and the Italian Role

The Mediterranean mosaic was irrevocably disrupted in 2011, the year of the ‘Arab springs’ that liquidated the ruling classes, inspired by Arab nationalism, with which Mattei had built his geo-energetical policy. After more than ten years, a new phase can start. The relaunch of Italian action is a positive step. Indeed, some pitfalls must be considered.

There are new players: China, which intends to invest in Algeria (to produce phosphates), and Russia itself is firmly established in Syria, with its bases in Tartus and Khmeimim; Türkiye – Erdoğan’s imperial vision triumphed in the ballot – is a reality in the Levant Mediterranean and has become increasingly central in energy flows, like the TAP. Nevertheless, a reorganisation is underway and there is a need for stabilisation.

In recent months, Syria has returned to the Arab League, while Tunisia – notable for its 110 million in funding from Italy – has embarked on a path of complex stabilisation with Kaïs Saïed’s neo-presidential reforms. Likewise, recent agreements brokered by China have ushered in a new chapter in Middle East relations, with Iran firmly stretching its limes right up to Lebanon. Faced with the difficulties of France in Africa, the culture of Italian cooperation may be a reservoir that can still be drawn upon.

Previously (in Italian): https://www.centromachiavelli.com/2023/06/07/africa-verso-il-piano-mattei/

—

Lorenzo Somigli. Columnist: energy & geopolitics; publications Gulf News, IACL, leSfide, Transatlantic Policy Quarterly. Reportage: Lebanon & Türkiye (2021). In Italy parliamentary assistant (2021-ongoing) & media expert (culture, art).

By admin

ÎN CĂUTAREA COLABORĂRII DINTRE CELE DOUĂ COREI

June 24, 2023 | GEOPOLITICĂ | No Comments

Emilian M. Dobrescu

Coreea de Nord trebuie să înceteze să se izoleze

Izolarea fără precedent impusă de Republica Populară Democrată Coreea (RPDC) de la izbucnirea pandemiei de Covid-19 a agravat și mai mult suferința poporului său, a avertizat un expert independent al ONU într-un raport prezentat celei de-a 52-a sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite[1]: Raportorul Special al Națiunilor Unite pentru situația drepturilor Omului în Republica Populară Democrată Coreea, Elizabeth Salmón, a îndemnat comunitatea internațională să acorde o atenție urgentă deteriorării accesului populației din RPDC la hrană, medicamente și îngrijiri medicale. Potrivit expertului independent al ONU, Oamenii au murit înghețati în iarna înregistrată în ianuarie 2023: „Oamenii nu aveau bani pentru a-și încălzi casele sau chiar erau forțați să trăiască pe stradă pentru că și-au vândut casele ca ultimă soluție”, a informat Elizabeth Salmón, profesoară de drept în Peru. Ca răspuns la pandemia de Covid-19, Phenianul a introdus măsuri internaționale de control la frontieră în ianuarie 2020; de atunci, majoritatea personalului internațional al ONU, agențiile umanitare și misiunile diplomatice nu s-au putut întoarce în țară. Acest lucru se întâmplă abia începând din 28 martie 2023…

Elizabeth Salmón a mai îndemnat guvernul nord-coreean să ia măsuri pentru a oferi hrană celor care au cea mai mare nevoie și să solicite asistența comunității internaționale pentru a realiza dreptul fundamental al tuturor Oamenilor de a nu suferi de foame. Mai pe larg, ea și-a exprimat îngrijorarea cu privire la impactul celor trei ani de închidere a frontierelor asupra populației din RPDC, în special asupra femeilor și a persoanelor care trăiesc în sărăcie, a persoanelor în vârstă, a lipsei adăposturilor, dar și pentru “kkotjebi” (copii fără adăpost). Dna Salmón a remarcat, de asemenea, că numărul evadaților care sosesc în Republica Coreea de Sud a scăzut semnificativ, pentru că din cauza acestor închideri de frontieră, peste o mie de nord-coreeni care au fugit totuși din țară sunt reținuți pe termen nelimitat în China, a remarcat Raportorul Special. În plus, a adăugat ea, cei returnați forțat riscă să fie trimiși în lagărele de prizonieri politici (“kwanliso”), iar pedeapsa lor depinde de faptul dacă autoritățile cred sau nu că intenționează să fugă din nou în Republica Coreea de Sud.

Este esențial ca repatrierea forțată de către țările terțe să înceteze, în conformitate cu principiul nereturnării, care este o chestiune de drept internațional cutumiar și se aplică și migranților economici ilegali, indiferent de statutul de refugiat, a mai subliniat doamna Salmón. În încheiere, ea a avertizat că actualul impas în ceea ce privește dialogul și diplomația favorizează nu doar deteriorarea situației drepturilor Omului, ci și dezvoltarea programului de înarmare, în special nuclear: „Comunitatea internațională nu poate închide ochii asupra situației pur și simplu, pentru că nu are acces la ea”, a spus ea, solicitând eforturi sporite pentru a se angaja un dialog în acest sens cu liderii RPDC.

Diplomație și nu izolare

Pe 17 aprilie 2023, Consiliul de Securitate al ONU a analizat evoluțiile la zi din peninsula Coreea, după primul tir de către Phenian cu o rachetă balistică cu combustibil solid cu câteva zile în urmă[2]: „Diplomația, nu izolarea, este singura cale de urmat”, a spus cu acest prilej secretarul general adjunct al ONU, Khaled Khiari, un oficial înalt al Departamentului pentru Operațiuni de Pace, adăugând că „lipsa de unitate și acțiune în cadrul Consiliului de Securitate nu face nimic pentru a încetini traiectoria negativă a Peninsulei Coreene”. Republica Populară Democrată Coreea (RPDC), cunoscută și sub numele Coreea de Nord, „nu are limite și alte părți sunt forțate să se concentreze pe descurajarea militară”, a spus Khiari, pentru care probleme esențiale ale păcii și securității, cum ar fi viitorul în întreaga peninsulă, trebuie să facă obiectul cooperării. RPDC a anunțat prin agenția sa oficială de presă că noua rachetă a fost testată pe 13 aprilie 2023 pentru a confirma „performanța motoarelor cu combustibil solid de mare tracțiune pentru rachete în mai multe etape”.

Secretarul general adjunct al ONU a explicat că rachetele cu propulsie solidă nu trebuie alimentate înainte de lansare, ceea ce înseamnă că pot fi lansate mai repede decât rachetele cu propulsie lichidă, iar pregătirile pentru lansare pot fi mai dificil de detectat în timp util. El a reamintit că Secretarul General al ONU a condamnat cu fermitate lansarea acestei rachete balistice cu rază lungă de acțiune, reiterându-și apelurile adresate Phenianului de a renunța imediat la orice acțiune de destabilizare, de a-și respecta pe deplin obligațiile internaționale în temeiul tuturor rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate și a relua dialogul pentru pace durabilă și denuclearizare completă și verificabilă a Peninsulei Coreene.

Phenianul spune că a atins repere semnificative în cadrul planului său pe cinci ani, inclusiv de la ultima sa informare din 20 martie 2023: planul Coreei de Nord include dezvoltarea de focoase multiple, arme nucleare tactice, un satelit militar de recunoaștere, noi sisteme aeriene fără pilot și un „focos cu alunecare hipersonică și prevede, de asemenea, crearea unei noi rachete balistice cu propulsor solid, cu rază de acțiune intercontinentală, pe care RPDC ar fi reușit să o facă la ultima sa lansare”, a adăugat Khaled Khiari, amintind că rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate interzic „orice tragere folosind instrumente balistice și tehnologia rachetelor. În plus, în conformitate cu planul său pe cinci ani, Phenianul și-a crescut semnificativ activitățile de tragere cu rachete în 2022 și 2023, incluzând peste 80 de trageri folosind tehnologia rachetelor balistice, adică sisteme care implică așa-numitele arme nucleare tactice”.

Sistemele, testate pe 13 aprilie, 16 martie și 18 februarie 2023, precum și de două ori în 2022, sunt capabile să lovească majoritatea punctelor de pe Pământ, a avertizat Khiari, adăugând că majoritatea vehiculelor de testare a loviturilor sunt fost capabile să lovească țările din regiunea apropiată Coreei de Nord. Salutând angajamentul Consiliului de Securitate pentru o soluție pașnică, cuprinzătoare, diplomatică și politică a situației din Peninsula Coreeană, dl Khiari a oferit câteva sugestii, iar membrii Consiliului de Securitate au analizat posibile opțiuni. El a spus că pașii practici care ar putea reduce tensiunile, „inversa dinamica periculoasă și crea Spațiu pentru explorarea căilor diplomatice”, includ reluarea imdeiată a dialogului între cele două Coreei, care să conducă la pace durabilă și denuclearizare completă în Peninsula Coreeană, precum și la deschiderea canalelor de comunicare, inclusiv în domeniul militar. În acest sens, Khaled Khiari a spus că, începând cu 7 aprilie 2023, Coreea de Nord a încetat să mai răspundă apelurilor de rutină zilnică prin liniile de comunicații intercoreene. „În plus, reducerea retoricii de confruntare ajută la scăderea tensiunilor politice și crează condițiile pentru a explora căi diplomatice: Rămânem în contact strâns cu toate părțile cheie, inclusiv RPDC, și suntem pregătiți să profităm de oportunități ori de câte ori sunt condițiile potrivite pentru a face diferența”, a mai spus Khiari.

Națiunile Unite sunt pregătite să ajute RPDC să-și satisfacă nevoile medicale și alte nevoi de bază ale populației lor vulnerabile. Salutând întoarcerea diplomaților statelor membre ONU la Phenian pe 27 martie 2023, Khaled Khiari și-a reiterat apelul adresat RPDC de a permite intrarea nestingherită a personalului internațional, inclusiv a coordonatorului rezident al ONU și a proviziilor umanitare, pentru a permite un răspuns rapid și eficient din partea ONU.

Recunoașterea adevărului privind persoanele dispărute în Coreea de Nord

Pe 28 martie 2023, Oficiul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) din Seul a solicitat Coreei de Nord să confirme soarta și locul în care se află persoanele care au dispărut sub regimul său, acuzând Phenianul că a încălcat drepturile victimelor și ale familiilor acestora, de câteva decenii[3]: RPDC ar trebui să recunoască că s-a angajat într-o politică de dispariții forțate începând din 1950 și să ia măsuri imediate pentru a pune capăt acestor încălcări, a declarat Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, într-un raport privind disparițiile forțate și răpirile din Coreea de Nord. Acest document descrie în detaliu suferința actuală a victimelor disparițiilor forțate și răpirilor realizate de către RPDC: Potrivit OHCHR, mărturiile adunate în acest raport arată că generații întregi de familii au trăit în durere neștiind soarta soților, părinților, copiilor și a fraților lor – prin urmare, raportul solicită dublarea eforturilor pentru obținerea adevărului, dreptății, reparații și garanții de recuperare a celor dispăruți: „Suferința, durerea și represaliile de-a lungul mai multor generații, pe care familiile au fost nevoite să le îndure sunt sfâșietoare”, a mai declarat șeful ONU pentru drepturile Omului, Volker Türk

Multe victime ale disparițiilor forțate au fost trimise, deseori pe viață, în lagărele de prizonieri politice, numite “kwanliso” sau în alte locuri de detenție, unde au fost supuse unui regim de izolare și torturii, iar unele persoane au fost executate sumar, fără a fi comunicate vreo informație rudelor, potrivit raportului: „Am aflat că soția și fiul meu fuseseră trimiși separat în diferite lagăre de prizonieri politice. Fiul meu, care era minor, ar fi trebuit să-și încheie pedeapsa de patru ani de închisoare, dar încă habar nu am unde se află. Acest lucru sugerează că el se află încă într-un lagăr politic sau a murit în arest”, a mărturisit o victimă intervievată pentru raport.

Pentru ONU, aceste dispariții forțate constituie o încălcare profundă a multor drepturi, iar responsabilitatea revine statului nor-coreean. Prin urmare, Națiunile Unite solicită RPDC să recunoască aceste încălcări și să ia măsuri pentru a rezolva aceste cazuri. „Aceste povești profund tragice de vieți zdrobite de răpiri și dispariții forțate necesită măsuri de stat”, a adăugat Türk. Raportul OHCHR, bazat pe interviuri cu dezertori, foști răpiți și rude ale victimelor, detaliază disparițiile, inclusiv detențiile arbitrare în Coreea de Nord și răpirea cetățenilor din Coreea de Sud, Japonia și alte țări.

Investigați aceste crime

Înaltul Comisar și-a exprimat hotărârea de a colabora cu guvernul nord-coreean pentru a rezolva problemele bine documentate privind drepturile Omului: „Victimele au dreptul la adevăr și dreptate, la despăgubiri și la garanții de recuperare. Chiar și în cazurile vechi de zeci de ani, nu ar trebui să lăsăm situația neschimbată pentru a căuta responsabilitatea, transparența și a oferi despăgubiri”, a adăugat Turk.

Phenianul a respins în mod repetat acuzațiile de încălcare a drepturilor Omului și a criticat investigațiile ONU cu privire la situația sa, spunând că este un truc de a se amesteca în afacerile sale interne. În 2014, o Comisie de anchetă a Națiunilor Unite privind situația drepturilor Omului în RPDC a concluzionat că natura sistematică și răspândită a răpirilor și a disparițiilor forțate constituie crime împotriva Umanității. Prin urmare, raportul solicită comunității internaționale să continue să sprijine eforturile de investigare a crimelor internaționale comise în Republica Populară Democrată Coreea: acesta indică faptul că cei responsabili ar trebui aduși în fața justiției în instanțe naționale sau internaționale, în special pe baza principiilor recunoscute ale jurisdicției universale sau extrateritoriale. De asemenea, solicită statelor în cauză să sprijine eforturile pentru a garanta victimelor accesul efectiv la justiție și să pună în aplicare programe cuprinzătoare de reparații.

Simularea unui “atac de amploare maximă”

Forţele armate sud-coreene şi americane au început pe 25 mai 2023 cele mai mari exerciţii de tragere din istoria cooperării militare bilaterale, simulând un “atac de amploare maximă” din partea Coreei de Nord[4]: cca 2.500 de militari din SUA și Coreea de Sud au participat la primele acţiuni din cadrul exerciţiilor de cinci zile, la Pocheon, în apropierea frontierei dintre cele două Coreei. Au fost implicate tancuri, obuziere şi avioane de vânătoare: “Exerciţiul a demonstrat capacitatea şi pregătirea armatei noastre de a reacţiona puternic la ameninţările nucleare şi cu rachete ale Coreei de Nord şi la un atac de amploare maximă”, arată un comunicat de presă al ministerului Apărării din Coreea de Sud.

Presa de stat din Coreea de Nord a informat pe 20 mai 2023 cum conducătorul de la Phenian, Kim Jong Un, a aprobat ultimele pregătiri pentru lansarea primul satelit militar de spionaj al ţării. Kim a susţinut că satelitul este necesar pentru contracararea ameninţărilor americane şi sud-coreene. Unii analişti consideră că satelitul va îmbunătăţi capacitatea de supraveghere a Coreei de Nord, permiţând lovirea mai precisă a unor ţinte în caz de război.

Imagini obţinute recent de sateliţi comerciali au indicat progrese la o nouă rampă de lansare de la staţia nord-coreeană de sateliţi, cu activitate la “un nou nivel de urgenţă”, probabil în vederea lansării, a arătat grupul de monitorizare 38 North cu sediul în SUA.

Forțele americane și sud-coreene au efectuat în prima parte a anului 2023 mai multe exerciţii, inclusiv aeriene şi maritime, cu participarea unor bombardiere B-1B ale SUA, după o perioadă în care speranţele în diplomaţie şi restricţiile legate de epidemia de COVID-19 au dus la restrângerea multor manevre militare.

Zona Demilitarizată

Cele două Corei se află tehnic în război, după armistiţiul din 1953, despărţite fiind printr-o Zonă Demilitarizată (DMZ) de 4 km lăţime şi 250 km lungime[5]: DMZ este, în pofida numelui său, unul dintre cele mai fortificate locuri din lume, înţesată de câmpuri de mine antipersonal şi sârmă ghimpată. Ultimul schimb de focuri între cele două tabere a avut loc în mai 2020, când cel puţin patru gloanţe nord-coreene au atins un post de gardă sud-coreean, în partea centrală a DMZ, antrenând o ripostă a Seulului. Militarii Phenianului au tras, de asemenea, într-un transfug, în 2017, însă atunci Sudul nu a replicat…

Pe 28 ianuarie 2023, patru gloanţe reale au fost trase, din greşeală, în Timpul unui exerciţiu, la frontiera cu Coreea de Nord, în provincia Gangwon, declară ofiţeri din cadrul armatei Yonhap: toate gloanţele au rămas la sud de frontieră şi nu au provocat vreo pagubă. Unitatea sud-coreeană a informat imediat Coreea de Nord că aceste focuri de armă au fost neintenţionate şi, de aceea, şi-a sporit atenţia: “Nici un semn particular din Nord nu a fost detectat, iar o anchetă a determinat circumstanţele exacte ale incidentului”.

[1] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2023/03/1133487, postat și vizitat pe 21 aprilie 2023

[2] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2023/04/1134367, postat și vizitat pe 18 aprilie 2023

[3] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2023/03/1133717, postat și vizitat pe 28 martie 2023

[4] Vezi site-ul https://adevarul.ro/stiri-externe/in-lume/sua-si-coreea-de-sud-efectueaza-exercitii-de-2270168.html, postat și vizitat pe 25 mai 2023

[5] Vezi site-ul Un militar sud-coreean trage din greşeală patru focuri de armă, cu mitraliera, în apropiere de frontiera cu Nordul – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri, postatși vizitat pe 29 ianuarie 2023

By admin

POLONIA: ÎN CHINGILE NATO ȘI ALE UNIUNII EUROPENE,O ȚARĂ CARE ȘTIE CE VREA

June 24, 2023 | GEOPOLITICĂ | No Comments

Emilian M. Dobrescu

3-5% echivalent din PIB pentru apărare

Începând din 2023, Polonia va aloca 3% din PIB pentru cheltuielile de apărare, iar ținta finală este de 5%, a anunțat pe 17 iulie 2022, liderul partidului Lege și Justiție (PiS), Jarosław Kaczyński[1]. Polonia cheltuiește acum pentru Apărare 2,4% din PIB, ceea ce înseamnă că a atins deja ținta NATO pentru 2024, așa cum s-a convenit la summitul de la Newport, în 2014. Polonia intenționează să crească în continuare cheltuielile pentru apărare „pentru ca Rusia să nu se gândească să ne atace. Avem nevoie de o armată puternică pentru descurajare”, a spus Jarosław Kaczyński, la un miting de partid la Płock, în centrul Poloniei.

Atingerea unui procent de 5% din PIB ar propulsa Polonia pe primul loc între statele membre NATO în ceea ce privește alocările pentru Apărare, loc ocupat acum de SUA, care alocă 3,5% din PIB-ul său pentru armată, conform estimărilor NATO. Jarosław Kaczyński nu a oferit detalii despre momentul în care Polonia ar putea atinge ținta de 5% din PIB cheltuieli pentru apărare.

O creștere substanțială a cheltuielilor pentru apărare ar forța Rusia să concluzioneze că un atac asupra Poloniei ar fi “nerezonabil și sortit eșecului”, crede liderul PiS: „De aici, marile noastre planuri de înarmare. Războiul din Ucraina ne-a arătat că este naiv să credem că Rusia nu va ataca. De aceea, este esențial să tratăm foarte serios securitatea europeană”, a explicat liderul PiS Jarosław Kaczyński. În iunie 2022, comisia parlamentară de apărare și-a dat avizul pozitiv asupra planului financiar al noului Fond de sprijin militar, care se ridică la 4,28 miliarde euro. Veniturile fondului vor proveni din plata sprijinului militar acordat altor țări, din închirierea terenurilor de antrenament, din servicii militare, dar și alte surse, a informat Ministerul polonez al Apărării.

Cea mai puternică armată terestră din UE

De la invazia Rusiei în Ucraina, Varșovia a angajat ample cheltuieli militare[2]; urmare a acestui fapt a confirmat un acord cu Coreea de Sud prin care va achiziționa aproape 1.000 de tancuri și peste 600 de obuziere. De asemenea, a convenit să achiziționeze 250 de tancuri Abrams noi și alte 116 folosite, din SUA. Spre comparație, Germania are 266 de tancuri de luptă în serviciu, iar Franța 406, potrivit Global Firepower, care adună date despre puterea forțelor militare.

Conform noului Act pentru Apărarea Patriei, adoptat în martie 2022, cu larg sprijin parlamentar, Polonia s-a angajat să-și dubleze dimensiunea forțelor armate, până la 300.000 de militari. În mai 2022, Polonia a lansat o nouă formă plătită de serviciu militar voluntar în efortul de a aduce recruți; conform unei evaluări anuale realizate de Institutul Internațional de Studii Strategice în 2021, Turcia avea 355.200 de militari activi, urmată de Franța cu 203.250 și Germania cu 183.500. Ministrul polonez al Apărării, Mariusz Błaszczak a declarat: „Mulțumită acestor investiții în armata poloneză, vom deveni cea mai puternică forță terestră din Europa”. El a arătat cum cheltuielile de Apărare nu numai că vor crește dimensiunea forțelor armate, ci le vor moderniza prin înlocuirea vechilor echipamente post-sovietice.

De la începutul anului 2022, Polonia a donat Ucrainei peste 240 dintre tancurile sale de producție sovietică, T-72; Ucraina a confirmat că Polonia a furnizat și un număr nespecificat de tancuri PT-91 Twardy, care sunt o versiune îmbunătățită a lui T-72. Polonia este al doilea cel mai mare donator de echipamente militare Ucrainei în 2022, după Statele Unite. Când ministrul Mariusz Błaszczak a vizitat Washingtonul, în aprilie 2022, pentru a discuta despre tranzacțiile cu arme, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a promis că SUA vor ajuta „armata poloneză să devină una dintre cele mai capabile din Europa”. Pe lângă semnarea a două acorduri pentru tancurile Abrams, Polonia a semnat sau va semna acorduri cu SUA pentru livrarea de sisteme de apărare aeriană Patriot, lansatoare de rachete HIMARS, avioane de luptă F-35, elicoptere de atac și drone…

100.000 de polonezi uciși

Anual, pe 11 iulie, în Polonia este sărbătorită Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Genocidului comis de naționaliștii Ucraineni asupra cetățenilor celei de-a Doua Republici Poloneze[3]: „Sărbătoarea este asociată cu aniversarea evenimentelor din 11 și 12 iulie 1943, când Armata Insurgentă Ucrainană (UPA) a efectuat un atac coordonat asupra locuitorilor polonezi din cca 150 de orașe din districtele Vladimir, Horochiv, Kovel și Lutsk. Pe 16 august 2022, Ministrul adjunct al Culturii și Patrimoniului Național, Jarosław Sellin, a spus următoarele: “Ei trebuie să recunoască, pentru că acesta este un fapt. Doar un fapt. S-a luat o decizie politică cu privire la purificarea etnică, la asasinarea întregii minorități naționale poloneze care a trăit acolo Timp de secole și acest fapt s-a realizat. Acesta este genocidul, îndeplinește toate semnele distinctive ale definiției genocidului, deci nu există nici o discuție aici. Acesta este un fapt istoric. Mai devreme sau mai târziu, Ucrainenii vor trebui să recunoască acest lucru”…

Șeful adjunct al Ministerului Culturii din Polonia a reamintit că va fi înființat un grup de lucru polono-ucrainean pentru a elabora proceduri care vizează începerea lucrărilor de căutare a gropilor comune din Ucraina, exhumarea cadavrelor, comemorarea morților, construirea cimitirelor sau ridicarea monumentelor: “Din partea poloneză, a fost definită și propusă componența acestui grup, care a fost trimisă Ministerului Culturii de la Kiev. Așteptăm o propunere similară din partea Ucrainei”. Jarosław Sellin a mai subliniat că există o “adevărată ignoranță a cunoașterii” în rândul societății ucrainene cu privire la activitățile UPA, care se datorează în mare parte politicii istorice ucrainene. “Glorificarea UPA datorită faptului că această formațiune a luptat până în 1956 împotriva sovieticilor și vor să-și amintească în primul rând și să uite ce a mai făcut dincolo de asta, adică asasinarea genocidară a polonezilor”. Potrivit acestuia, Ucrainenii “se vor maturiza mai devreme sau mai târziu cu faptul că o parte din tradiția acestei formațiuni militare și a mișcărilor politice naționaliste care au stat în spatele ei este inacceptabilă, merită condamnată”. El a adăugat că sarcina Polonezilor este de a reconstrui o sensibilitate istorică comună la adevăr.

Acțiunea UPA a fost punctul culminant al valului de asasinare și expulzare a Polonezilor din casele lor, care s-a desfășurat la începutul anului 1943, în urma căruia aproximativ 100.000 de Polonezi au fost uciși în Volânia și Galiția de Est. Autorii masacrului au fost UPA – facțiunea lui Stepan Bandera, Armata Insurgentă Ucraineană subordonată acesteia și populația ucraineană care a participat la asasinarea vecinilor polonezi, o acțiune anti-poloneză.

Canalul spre Marea Baltică

Pentru a ocoli apele teritoriale ale Rusiei, Polonia a construit și a inaugurat pe 17 septembrie 2022 un canal care îi permite accesul la și de la Elblag, unul din porturile sale de la Marea Baltică, fără să mai ceară voie rușilor[4]. Ca să ajungă în largul mării, navele care părăseau Elblag trebuiau să ocolească o peninsulă aparţinând în parte Poloniei şi în parte Rusiei. Era nevoie de autorizarea Rusiei, ceea ce guvernul de la Varşovia a dorit să evite, în contextul actual al agresiunii rusești împotriva Ucrainei.

„Este vorba de a deschide această cale pentru a nu trebui să mai cerem acordul unei ţări care nu ne este prietenoasă”, a declarat preşedintele polonez, Andrzej Duda. Canalul este accesibil, deocamdată, doar navelor mici, dar va permite în final și traversarea de către navele cu lungimea de până la 100 de metri. Lucrări de dragare şi de dezvoltare a diverselor infrastructuri de transport urmează să fie terminate până în septembrie 2023, costul total al proiectului fiind estimat la echivalentul a circa 420 de milioane de euro. Proiectul a suscitat o controversă, în special între susţinătorii noii căi de acces la Marea Baltică şi ecologişti, care au atras atenția cu privire la riscurile pentru fauna şi flora care ar putea fi afectate de evoluţia salinităţii apei din delta respectivă.

Cărbunele revine la putere

În noiembrie 2022, rata șomajului a fost de 12%, ceea ce a agravat criza energetică din Polonia, unde un număr disproporționat de mare de gospodării depind în continuare de cărbune pentru a se încălzi, iar Guvernul are probleme în a acoperi necesarul de aprovizionare[5]: invazia din Ucraina și sancţiunile impuse Rusiei de Uniunea Europeană au dus la scăderea drastică a importurilor de cărbune ale Poloniei, ţară unde 37% dintre gospodării folosesc cărbune pentru a se încălzi și 77% din cei 38 de milioane de locuitori folosesc cărbunele pentru încălzire.

Chiar dacă președintele polonez Andrej Duda și-a asigurat concentățenii că țara mai are cărbune pentru 200 de ani, rezervele s-au diminuat. „Criza actuală ne arată că asta a fost o greşeală”, spune primarul din Walbrzych. Mineritul ilegal nu este ceva nou, pur şi simplu cunoaşte o revenire. Edilii oraşului au început să trimită patrule pentru a verifica zonele care sunt renumite pentru mineritul ilegal.

Cu ce se încălzesc polonezii

În criza energiei amplificată de războiul din Ucraina, polonezii ard orice pot pentru a se încălzi[6]: din pricina preţurilor ridicate la cărbune şi gaze, polonezii au recurs la alternative mai ieftine pentru a se încălzi, inclusiv ambalajele din plastic. Companiile membre ale asociaţiei Polish Recycling spun că disponibilitatea materiilor prime pentru reciclare este în scădere: „Acest lucru poate fi pus pe seama preţurilor în creştere, pentru că atunci când Oamenii îşi reduc cumpărăturile, generează mai puţine reziduuri. Totuşi, în opinia noastră problema reală este că gospodăriile se încălzesc cu orice pot“, arată Szymon Dziak-Czekan, preşedinte al asociaţiei, care mai spune că norii de fum de deasupra locuinţelor din multe localităţi poloneze pot fi explicaţi doar parţial prin cărbunele de calitate scăzută folosit; un efect similar este produs de arderea materialelor plastice. Programul ”Aer Curat” introduce din 2023 noi reguli mai favorabile pentru proprietarii de locuinţe. Aceştia vor putea aplica pentru o subvenţie de două ori mai mare, cei mai săraci urmând să primească până la 135.000 de forinţi pentru a-şi înlocui boilerele vechi şi a-şi creşte astfel eficienţa energetică a clădirilor. Autoritățile locale acordă un bonus financiar pentru locuinţele foarte bine izolate.

Contractul de vaccinare cu Pfizer

Polonia a oprit livrările de vaccinuri Covid-19 de care nu mai are nevoie[7]: într-o scrisoare trimisă către Pfizer, Ministerul Polonez al Sănătății argumentează arătând consecințele războiului din Ucraina asupra economiei sale, pentru a renegocia contractual; ministrul Sănătății, Adam Niedzielski a cerut modificări ale termenilor contractelor cu Pfizer pentru vaccinurile Covid-19 pentru a „ușura povara financiară a țării” și a preveni risipa a mii de vaccinuri.

Polonia conduce o coaliție de țări europene care susțin o renegociere a contractelor cu compania farmaceutică din SUA. În martie 2023, Comisia Europeană a autorizat Polonia să-și renegocieze acordul privind livrările de vaccin. Deși ministrul Sănătății recunoaște că eforturile Pfizer au permis producerea rapidă a unui vaccin distribuit pe scară largă cetățenilor europeni, el nu crede că eforturile Pfizer au fost suficiente: ”Profitul în afaceri ar trebui să aibă, de asemenea, limitele sale”, a spus el. Scopul este reducerea numărului de doze livrate în Polonia, deoarece doar o parte din doze au fost folosite, iar unele au trebuit aruncate deoarece expiraseră. „Este total inutil din perspectiva sănătății publice, deoarece majoritatea dintre ele vor fi distruse din cauza duratei lor limitate de valabilitate și a cererii limitate”, se mai arată în scrisoare. Ministrul subliniază că UE nu poate folosi nici măcar dozele în exces pentru a le dona în alte părți ale lumii, pentru că „nici un guvern nu este interesat în prezent să primească donații de vaccinuri Covid-19” .

Polonia a încercat să negocieze contractul de vaccinare cu Pfizer încă din 2022, invocând costurile de găzduire a refugiaților ucraineni drept principalul motiv pentru care țara nu își mai permite vaccinurile pe care le-a comandat în cadrul achiziției comune a UE: Guvernul polonez a încercat să invoce clauza de forță majoră din contractul cu Pfizer, pe care țara „nu are niciun motiv” să o pretindă, a declarat un oficial al Comisiei Europene în mai 2022. Oficialul a spus că războiul din Ucraina nu a schimbat nimic în ceea ce privește nevoile de vaccinare ale Poloniei, „cu excepția […] vaccinării refugiaților”. În scrisoare, domnul Niedzielski acuză Pfizer că nu are bunăvoință de a ajunge la un acord cu Polonia și alte state membre ale UE. Ministrul a spus că Polonia oferă soluții alternative „cu scopul de a ajunge la un consens cu privire la calea de urmat” și a cerut Pfizer să-și prezinte propriile soluții.

Propunerea companiei include reducerea dozelor de vaccin, dar Pfizer cere în continuare țărilor să plătească o taxă de anulare, care este jumătate din prețul unei doze care nici măcar nu a fost produsă, a insistat domnul Niedzielsky: „În ciuda tuturor dorinței mele de a găsi un compromis, Pfizer nu este pregătită să dea dovadă de un nivel satisfăcător de flexibilitate și să facă propuneri realiste care să răspundă la evoluția situației sănătății din Europa”. Potrivit lui Niedzielski, Pfizer vrea să facă bani din fonduri alocate de statele membre UE pentru protecția sănătății publice. În scrisoarea sa, el îi cere Pfizer să-și schimbe abordarea și să se arate pregătită să încheie un acord satisfăcător atât pentru companie, cât și pentru statele client: „Distrugerea vaccinurilor care poartă sigla Pfizer nu va ajuta pe nimeni să pretindă că soluția a fost găsită ”, a conchis ministrul Sănătății.

Polonia nu este singura țară care se confruntă cu stocuri excesive de vaccinuri, și alte țări au făcut presiuni asupra Comisiei să renegocieze contractele: încă din martie 2022, Bulgaria, Polonia, Lituania și Ungaria au cerut Comisiei Europene să renegocieze contractul cu Pfizer în numele statelor membre…

Creșterea salariului minim

Pe 14 septembrie 2022, Guvernul polonez a anunțat că salariul minim lunar va crește cu 590 de zloți (125 de euro) în 2023, până la 3.600 de zloți (763 de euro) înainte de impozitare[8]. Aceasta este cea mai mare creștere anuală în termeni absoluți anunțată vreodată în Polonia. Majorarea salariului minim lunar se va face în etape: o creștere cu 480 zloți în ianuarie 2023 și alta, de 110 zloți, în iulie 2023. Când a anunțat creșterea, prim-ministrul Mateusz Morawiecki a declarat că guvernul său „restaurează demnitatea muncii”.

Potrivit statisticii poloneze, de majorarea salariului minim se vor bucura aproximativ 3 milioane de angajați. Creșterea anunțată este cea mai mare în termeni relativi din 2008, când salariul minim a crescut cu 20,3%. De asemenea, va fi pentru prima dată din 1997 când salariul minim va fi majorat de mai multe ori în același an, lucru care în Polonia se întâmplă doar atunci când inflația este de peste 5%.

Creșterea propusă de guvern se apropie de așteptările sindicatelor, care au cerut un salariu minim de 3.500 de zloți pentru ianuarie 2023 și de 3.750 de zloți în iulie 2022. Pe de altă parte, angajatorii și-au exprimat dezamăgirea în legătură cu decizia guvernului, subliniind că o astfel de creștere va reprezenta o povară suplimentară pentru afacerile care se luptă deja cu creșterea costurilor, în special cele generate de creșterea prețurilor la energie. O creștere a salariului minim ar putea reprezenta un risc de creștere a presiunilor inflaționiste, în funcție de modul în care piața reacționează. Analiștii de la Pekao Bank, au sugerat totuși că „ultimii ani nu au confirmat temerile că salariul minim în Polonia crește prea repede, ținând cont de scăderea ratelor șomajului” – în iunie și iulie 2022, șomajul în Polonia a fost la cel mai scăzut nivel din 1990, când țara începea tranziția post-comunistă.

În Polonia, muncitorul necăsătorit are o rată medie netă de impozitare de 24,2% în 2021, comparativ cu media OCDE de 24,6%. Cu alte cuvinte, salariul net al unui muncitor necăsătorit, după impozite și beneficii, este de 75,8% din salariul brut, comparativ cu media OCDE de 75,4%. Cota medie netă a impozitului pentru un angajat căsătorit cu doi copii în Polonia a fost de 0,2% în 2021, comparativ cu 13,1% pentru media OCDE. Aceasta înseamnă că un muncitor căsătorit, cu doi copii, are un salariu net, după impozitare și deducerea beneficiilor familiale, de 99,8% din salariul brut, comparativ cu media OCDE de 86,9%.

Plaformă modulară pentru automobile electrice

Grupul chinez Geely Automobile Holdings va furniza companiei ElectroMobility Poland (EMP) o platformă modulară pentru vehicule electrice care va sta la baza gamei sale Izera[9]: “Polonia joacă un rol important în industria auto europeană și sunt convins că acest acord va permite o tranziție mai rapidă către conducerea electrică, creând oportunități economice mai largi în domeniul electromobilității”, a declarat Daniel Donghui Li, directorul general al Geely Holding Group.

Izera va utiliza platforma SEA a Geely, au precizat companiile, fiind prima companie din afara grupului Geely care va face acest lucru. Platforma cuprinde elementele mecanice și software care formează baisul mașinii. Primele vehicule vor fi produse la uzina EMP din Jaworzno, în sudul Poloniei…

Procedura de infringement a Comisiei Europene

Pe 23 decembrie 2021, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, după ce Tribunalul constituțional al Poloniei a contestat supremația legislației UE asupra legislației naționale: în urma unor hotărâri pronunțate de Tribunalul constituțional al Poloniei în iulie și octombrie 2021, care au contestat supremația legislației UE asupra legislației naționale, Comisia Europeană (CE) a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei[10]: “Comisia consideră că aceste hotărâri ale Tribunalului Constituțional încalcă principiile generale ale autonomiei, primatului, eficacității și aplicării uniforme a dreptului Uniunii și efectul obligatoriu al hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene”, a transmis CE. Acțiunea în justiție a Comisiei reprezintă o escaladare a conflictului cu Varșovia legat de statul de drept, care a început atunci când partidul eurosceptic PiS, aflat la guvernare în Polonia, a preluat puterea în 2015.

Comisia Europeană afirmă că instanțele poloneze nu sunt independente de influența politică, fapt pentru care Polonia nu a beneficiat de fondurile de redresare ale UE. Executivul european a mai precizat că a inițiat procedura de infringement și pentru că hotărârile Tribunalului constituțional polonez au privat anumite persoane de dreptul la o protecție judiciară efectivă, prevăzut în Tratatele Uniunii Europene. “De asemenea, Comisia Europeană are îndoieli serioase cu privire la independența și imparțialitatea Tribunalului Constituțional și consideră că acesta nu mai îndeplinește cerințele unui tribunal stabilit anterior prin lege”.

Guvernul polonez a susținut că acțiunea în justiție este un atac la suveranitatea sa: „Comisia Europeană inițiază proceduri și dorește ca tribunalul constituțional din Polonia să fie subordonat dreptului UE; acesta este un atac la adresa constituției poloneze și a suveranității noastre”, a spus adjunctul ministrului justiției, Sebastian Kaleta.

Polonia are la dispoziție lunile ianuarie și februarie din 2022 pentru a răspunde la scrisoarea de infringement. Dacă Executivul European nu este satisfăcut de răspunsul statului membru, aceasta poate trimite Poloniei un aviz prin care îi solicită să se conformeze legislației UE și primește o altă perioadă de răspuns de două luni. Ulterior, Comisia Europeană poate da în judecată Polonia la Curtea Europeană de Justiție, care poate impune amenzi zilnice statului membru până când acesta se conformează…

Opinia lui Jaroslaw Kaczynski

Liderul partidului de guvernământ din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a afirmat pe 24 decembrie 2021 că Germania încearcă să transforme Uniunea Europeană într-un „al patrulea Reich german” federal[11]: în cadrul unui interviu acordat cotidianului polonez de dreapta GPC, șeful partidului Lege și Justiție (PiS) a declarat că unele țări „nu sunt entuziasmate de perspectiva construirii unui al patrulea Reich german pe temelia Uniunii Europene. Dacă noi, polonezii, am fi de acord cu acest tip de supunere modernă, am fi înjosiți în diferite moduri”, a declarat Kaczynski, în vârstă de 72 de ani, care este și unul dintre cei patru vicepremieri de la Varșovia și fratele geamăn al fostului președinte Lech Kaczynski, ucis de ruși în 2010 într-un accident aviatic la Smolensk, transformat într-un al doilea Katyn pentru Polonia. Curtea de Justiție a UE este folosită ca „instrument” pentru ideile federaliste, a adăugat el.

Polonia a fost implicată într-un lung diferend cu Uniunea Europeană, în special în ceea ce privește reformele din justiție pe care PiS le-a promovat din 2015 încoace. Polonia a acuzat UE că „ne atacă suveranitatea” și a promis că va lupta împotriva „birocrației” acesteia, după ce Bruxellesul a lansat o acțiune în justiție împotriva țării pentru că ar fi trecut peste normele Uniunii Europene. Mai exact, pentru că Polonia a decis să nu-și încalce sau modifice Constituția pentru a aplica niște norme supra-naționale atunci când acestea contravin legii naționale fundamentale.

În declarații difuzate la televiziunea națională, premierul polonez Mateusz Morawiecki, în vârstă de 53 de ani, a declarat că decizia UE reflectă o tendință de „centralism birocratic” la Bruxelles care „trebuie oprită”. Decizia de a demara o acțiune în justiție escaladează o dispută de lungă durată între Varșovia și Bruxelles: UE acuză Polonia că nu se aliniază celor mai recente inovații în domeniul justiției și al drepturilor Omului (care mai nou cuprind „drepturi” pentru homosexuali și „dreptul” femeii de a face pruncucidere), pe când Polonia, țară trecută prin comunism, acuză o prea mare dorință de dominație și centralizare din partea Uniunii. Totodată, cultura creștină romano-catolică majoritară face din Polonia o țară deloc dispusă să facă jocul Comisiei Europene, care a declarat „drepturile LGBT” ca „valori europene”, în Timp ce municipalități din Polonia se declarau „zone libere de LGBTism”, după cum, cu câteva decenii în urmă apăreau primele „zone libere de comunism”.

Programul de sprijinire a natalității

Guvernul polonez pregătește o nouă strategie demografică menită să abordeze problema natalității foarte scăzute, una dintre cele mai reduse din Europa[12]. Programul se va baza pe “sprijinirea familiilor”, nu a migrației, a comentat ministrul muncii, familiei și politicii sociale, Marlena Maląg; programul include măsuri pentru a ajuta părinții să combine munca cu viața de familie, precum sprijin locativ și alte stimulente financiare.

Scopul este de a ajuta Polonia “să scape de capcana fertilității scăzute”, prin creșterea ratei natalității la un nivel care să susțină creșterea populației. “Noua strategie se va baza, așadar, în primul rând pe crearea unei politici sistemice, cuprinzătoare, pro-familie, nu pe încurajarea migrației”, a spus ministrul.

Polonia se confruntă cu un deficit demografic în creștere – populația ar putea scădea la 34 de milioane până în 2030, de la aproximativ 38 de milioane în prezent, potrivit estimărilor. În acest context, țara a atras un număr mare de migranți, mai ales din Ucraina, pentru a acoperi decalajul de forță de muncă. De la venirea la putere în 2015, coaliția națională-conservatoare de guvernământ a implementat o serie de politici “pro-familie”, în special programul său emblematic de alocații pentru copii “500 Plus”.

La începutul lui 2022, a fost lansată o nouă schemă suplimentară de alocații pentru copii. În cadrul așa-numitului program “capital de îngrijire parentală”, părinții au dreptul la 12.000 de zloți (2.610 euro) pentru fiecare copil născut după primul copil, cu vârsta cuprinsă între 12 și 36 de luni. Potrivit statisticilor Eurostat, numărul mediu de copii născuți per femeie în Polonia a scăzut la 1,44. Aceasta este una dintre cele mai scăzute cifre din Uniunea Europeană și semnificativ sub așa-numitul nivel de înlocuire, de 2,1, nivel la care se consideră că se nasc suficienți copii pentru a susține nivelul actual al populației. Experții notează că pandemia a exacerbat și problemele demografice preexistente ale Poloniei, populația înregistrând o scădere de 200.000 de persoane numai în 2021.

Reparațiile de război cerute Germaniei

Pe 18 aprilie 2023, Guvernul polonez a adoptat Rezoluția care vizează reglementarea problemei despăgubirilor cerute Germaniei pentru pagubele provocate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial[13]: suma totală calculată pentru pierderile materiale și demografice suferite se ridică la 1.530 miliarde de dolari. Rezoluția se referă la reparațiile și despăgubirile legate de invazia germană a Poloniei în 1939 și ocuparea ulterioară și a fost calculată de Guvernul Poloniei pentru daunele cauzate de agresiunea și ocupația germană între 1939 și 1945. Rezoluția „confirmă oficial că nici în Timpul Republicii Populare (comuniste) Poloneze și nici după recâștigarea suveranității, în 1989, problema reparațiilor, a despăgubirilor și a altor forme de reparare a prejudiciului cauzat Poloniei și polonezilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu a fost pusă în aplicare, soluționată sau închisă în orice fel. Valoarea totală a pierderilor este estimată la 6,22 trilioane zloți sau echivalentul a 1.300 miliarde euro, conform cursului de schimb din 31 decembrie 2021. Această valoare nu reflectă enormitatea distrugerii și este doar un mod economic de cuantificare a pierderilor demografice și materiale”.

Despăgubirile de război solicitate Germaniei au fost o temă continuă în retorica partidului de guvernământ, Lege și Justiție (PiS), de când a venit la putere în 2015: PiS consideră că Berlinul nu a compensat niciodată Polonia pentru daunele cauzate în Timpul războiului și că ar trebui să facă acest lucru. În 2022, Polonia a trimis o Notă diplomatică la Berlin prin care solicitat despăgubiri de 1,3 trilioane de euro (1.300 miliarde euro) pentru pagubele pe care i le-a comis Germania în al Doilea Război Mondial. Aceeași sumă este specificată și în rezoluția din 18 aprilie 2023 a Guvernului polonez, în baza raportului guvernamental privind pagubele produse de Germania, publicat în septembrie 2022.

Berlinul a respins continuu cererile de reparație ale Poloniei, susținând că toate pretențiile financiare legate de cel de-Al Doilea Război Mondial au fost soluționate prin Tratatul 2+4 din 1990, care a permis reunificarea Germaniei. În 1953, Guvernul comunist al Poloniei, sub presiunea Uniunii Sovietice, a renunțat la toate pretențiile la reparații de război. Moscova dorea să elibereze Germania de Est, un alt satelit sovietic, de orice răspundere. Autoritățile poloneze susțin că acordul este invalid, deoarece Polonia nu putea negocia o compensație echitabilă în acel moment.

Ca stat, Polonia nu a primit niciodată compensații financiare semnificative pentru distrugerile cauzate ei de Germania în Al Doilea Război Mondial; Germania a răspuns solicitării reiterând poziția sa conform căreia problema reparațiilor a fost soluționată definitiv în 1953. Guvernul polonez comunist de la acea vreme a renunțat la revendicări materiale la schimb cu acceptul Germaniei de Est legat de preluarea de către Varșovia a unor foste teritorii germane. Germania își mai argumentează poziția prin faptul că nici un guvern polonez post-comunist nu a ridicat problema, iar asta înseamnă o recunoaștere a actului din 1953.

PiS respinge însă această interpretare cu următoarele argumente: a) cele două țări nu au încheiat niciodată vreun tratat bilateral de pace – obligatoriu din punct de vedere juridic sau un acord de lichidare a efectelor celui de-Al Doilea Război Mondial; b) renunțarea din 1953 nu a fost niciodată ratificată oficial și nici măcar publicată; c) întrucât făcea parte din blocul sovietic, Polonia comunistă nu avea la acea vreme suveranitate internațională, deci i s-a impus ce să accepte

Rezoluția din 18 aprilie 2023 anticipează comemorarea a 80 de ani de la Revolta evreilor din Ghetoul Varșoviei, cu cermonii la care participă președintele german, Frank-Walter Steinmeier, și cel al Israelului, Michal Herzog: cca 13.000 de evrei au murit în primăvara anului 1943, în încercarea disperată de a se opune deportării populației evreiești din Polonia în lagărele de exterminare, Treblinka și Majdanek. Revolta s-a încheiat după aproape o lună, pe 16 mai 1943, când naziștii au incendiat ghetoul.

“Ruperea acordurilor cu Comisia Europeană”

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a anunțat pe 29 august 2022 că “acordurile cu Comisia Europeană au fost rupte”, acuzând instituţia europeană că nu a respectat înţelegerea de a debloca Planul Naţional de Redresare al Poloniei în schimbul desfiinţării camerei disciplinare pentru judecători[14]: după îndelungi negocieri cu Comisia Europeană, guvernul polonez a ajuns la un acord cu aceasta în iunie 2022 – Varșovia a promis să desființeze camera disciplinară pentru judecători, iar Bruxelles să aprobe PNRR-ului polonez, în baza căruia Polonia poate accesa circa 35 de miliarde de euro.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat ulterior că, în ciuda dizolvării respectivei camere, încă nu există suficiente garanţii care să protejeze judecătorii, anunţând prin urmare că Polonia încă nu poate accesa fondurile alocate prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă: “Rezultă că, cuvântul dat nu contează pentru Comisia Europeană, pentru reprezentanţii ei şi nici pentru unii politicieni din instituţiile europene. Aceasta este, din nefericire, o realitate brutală”, a afirmat preşedintele polonez. Andrzej Duda a făcut referire directă şi la un anunţ conform căruia patru asociaţii europene ale judecătorilor au contestat decizia Comisiei Europene de a aproba reforma judiciară prezentată de Polonia în iunie. “Aceasta ar trebui să facă să sune alarma şi în alte ţări europene; aşa cum se poate vedea, cercurile judiciare pur şi simplu doresc puterea”, a mai spus preşedintele Poloniei.

La rândul său, premierul polonez Mateusz Morawiecki, aflat în vizită la Paris, a făcut referire la amenzile impuse ţării sale de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în urma disputelor dintre Varşovia şi Bruxelles pe tema reformelor judiciare: “Am citit într-un articol că există două ţări lovite de sancţiuni – Polonia a primit milioane de refugiaţi ucraineni şi, cu toate acestea, este lovită de sancţiuni mai dureroase decât cele împotriva Rusiei”.

Polonia şi Ungaria, ţări conduse de guverne conservatoare pe care Bruxellesul le acuză că încalcă statul de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, reformele în justiţie sau contestarea întâietăţii dreptului european şi a deciziilor Curţii de Justiţie a UE în faţa dreptului naţional, sunt singurele state membre ale UE care nu beneficiază de efectele planului european de relansare post-pandemie sau, altfel spus, de efectele propriilor planuri naționale de redresare și reziliență, care în realitate presupun mari sume de bani pe care statele membre UE le împrumută de la bănci și care, evident, trebuie apoi restituite cu dobânda de rigoare.

[1] Vezi site-ul Polonia alocă 3% pentru Apărare în 2023, cu țintă de 5% în următorii ani (cursdeguvernare.ro), postat pe 18 iulie 2022

[2] Vezi site-ul Polonia își face cea mai puternică forță armată terestră din Europa – anunț ministrul apărării (cursdeguvernare.ro), postat pe 5 septembrie 2022

[3] Vezi site-ul https://www.stiripesurse.ro/polonia-ucrainenii-recunoasca-crime-genocid-volania_2516020.html, postat și vizitat pe 16 august 2022

[4] Vezi site-ul Polonia a construit un canal spre Marea Baltică ca să evite apele rusești (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 7 septembrie 2022

[5] Vezi site-ul Mineritul artizanal ia amploare în Polonia ca urmare a crizei energetice (cursdeguvernare.ro), postat ;I vizitat pe 27 noiembrie 2022

[6] Vezi site-ul https://www.descopera.ro/dnews/20257182-sacrificiile-pe-care-le-fac-ungurii-si-polonezii-pentru-a-manca-si-a-se-incalzi, postat și vizitat pe 25 decembrie 2022

[7] Vezi site-ul https://evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor-4-mai-2023-polonia-versus-pfizer.html, postat pe 4 mai 2023, postat și vizitat pe 4 mai 2023

[8] Vezi site-ul Polonia crește salariul minim cu 125 euro din 2023. Cum e taxat salariul (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 15 septembrie 2022).

[9] Vezi site-ul Polonia alege grupul chinez Geely Automobile Holdings pentru o platformă de vehicul electric – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri, postat și vizitat pe 17 noiembrie 2022

[10] Vezi site-ul Uniunea Europeană a început o procedură de infringement împotriva Poloniei – Forbes.ro, posta și vizitat pe 23 decembrie 2021

[11] Vezi site-ul Vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski: Germania vrea să transforme UE în al IV-lea Reich | ActiveNews, postat și vizitat pe 27 decembrie 2021

[12] Vezi site-ul Polonia lansează un program de sprijinire a natalității (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 4 ianuarie 2022

[13] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/polonia-insista-germania-trebuie-sa-plateasca-despagubiri-razboi.html, postat și vizitat pe 19 aprilie 2023

[14] vezi site-ul Președintele Poloniei anunță ”ruperea acordurilor” cu Comisia Europeană (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 29 august 2022

By admin

2023 Early Parliamentary Elections in Montenegro:

June 11, 2023 | Balcani, GEOPOLITICĂ | No Comments

Victory of anti-Đukanović and anti-DPS block

by IFIMES

In Montenegro, the twelfth parliamentary elections since the introduction of a multi-party system and the sixth since Montenegro gained its independence will take place on 11 June 2023, according to a proportional electoral system in which the entire country is one electoral unit. There are 542,468 eligible voters. At the elections 81 representatives will be elected to the Montenegro’s Parliament. The election threshold is 3%. A total of 15 political subjects will participate in the elections.

On 31 May 2023, the IFIMES international institute published an analysis of the pre-election developments in Montenegro titled “2023 Parliamentary Elections in Montenegro: Young Voters Will Decide the Elections,” link: https://www.ifimes.org/en/researches/2023-parliamentary-elections-in-montenegro-young-voters-will-decide-the-elections/5175?

Election campaign peaceful, short and without old issues – politics as a spectacle

For the first time parliamentary elections in Montenegro are taking place without ethnic tensions, inflammatory rhetoric, raising of the issue of the Serb Orthodox Church. In fact the election campaign is about everyday-life issues and the future of Montenegro, which in addition to being a NATO member also aspires to become an EU member in the near future. There is a smaller number of outdoor rallies than in the previous election processes, while the number of election posters in public space is also smaller. The election campaign moved to the online space and social networks, which is explained by the fact that it is a more popular, cost-effective and efficient media to reach the younger populations of voters – politics as a spectacle.

The upcoming parliamentary elections do not have the status of “crucial” elections, because the regime of Milo Đukanović and the Democratic Party of Socialists (DPS) has been defeated, as well as Đukanović personally at the recent presidential elections.

Montenegro has seen a significant increase in salaries and the standard of living, which resulted in a smaller interest in elections and politics. Political programs are still not fully focused on the citizens, but predominantly remain at the level of populism and declarative promises of achievement of a better standard of living and bigger economic opportunities. In the past 30 years, the DPS and its satellite coalition partners had an opportunity to implement what they are currently making promises about, but did not.

Analysts have assessed that there are no more “old issues” in the campaigns, but that the campaigns are dominated by the promises of political parties about future increases in salaries, pensions, social welfare support, subsidies for procurement of apartments and cars, allowances. However, the political parties are making such promises without specifying from which sources do they plan to fund all these additional expenditures or how they plan to realize their promises. Identity issues and ethnic issues are no longer in the center of the campaign. In fact, the promises are predominantly related to increases of salaries and social welfare support, as well as improved standard of living of the citizens. The election campaigns are centered on the leaders, who are in the focus and adorned with populist messages. Furthermore, the campaigns are conducted without mutual attacks in order to create a bigger space for possible postelection cooperation. The focus is on individual political leaders, who are also used as the main political brand, while the campaigns often boil down to personalization of policy- the political subject is recognized through its leader.

Montenegro to have a record tourist season

In 2022, Montenegro collected a bit under a billion Euros in revenues from tourism. It is expected that in 2023 it will collect record revenues from tourism, which will be at a level of one billion three hundred million Euros. While the tourist potential of Montenegro is at a level of around two billion Euros, it is necessary to undertake additional activities to achieve such a level of revenues.

Analysts believe that in Montenegro the tourist season should last throughout the year, instead of only two to three months. However, this would require additional investments in tourism, reduction of the so-called “gray economy” and strong development of traffic infrastructure. The current government has made major steps forward in the development of tourism in Montenegro. As a result, the annual income of two billion Euros could be achieved in the next couple of years, which would significantly improve the living standard of its citizens.

Ibrahimović leads Bosniak political renaissance

In the 33-year rule by Milo Đukanović and the DPS, minority communities, primarily the Bosniaks and Albanians, were the collateral damage and hostages of his regime. The DPS and its satellites, specifically the Social Democrats (SD) party and the Social-Democratic Party (SDP), were “focused” on minority communities and through the phenomenon of creation of “surplus” people they secured themselves a voting machinery.

People in Montenegro have freed themselves from fear of the DPS and have started to decide on their own about their future. In fact, Montenegro is experiencing a kind of political renaissance. Bosniaks are realizing their political renaissance through the Bosniak Party (BS) and its leader Ervin Ibrahimović, for whom they have waited for the past 30 years. Younger DPS members are using the same methods as their “teacher” Milo Đukanović. Namely, they continue to belittle and insult their political rivals and even make “friendly” threats. At these elections as well, the DPS preys on the Bosniak electorate. Nevertheless, it is expected that the Bosniak Party will achieve a historic result.

Analysts believe that after 30 years of oppression and humiliation the Bosniaks and Albanians have to give their final seal of approval of democratic changes, stop giving their trust and support to the DPS and its satellites of the SD and SDP, and build their future together with democratic political forces, which do not have an embarrassing past. Bosniaks and Albanians must stop voting for the DPS and in such a way put an end the multi-decade fraud by the DPS. For decades the rights of Bosniaks have been marginalized. Representation in institutions and sustainable economic development in the areas of Montenegro where Bosniaks live is of key importance and would help stop the outflow of population.

Prime Minister Abazović in contention for the position of NATO Secretary General

In the past three years Montenegro has been in the center of regional and European developments. Successfully completed democratic changes, the reforms and integration into regional and European space as a reliable partner and ally have created opportunities for so far unimaginable economic and political development of this smallest country in the region with excellent geostrategic position.

The current Government of Montenegro has repositioned the role of Montenegro in regional and international relations. Furthermore, it is also the most transparent government in the region. The efforts by Prime Minister Dritan Abazović (URA) are directed at the youth and its future through resolution of housing issues and stopping of the outflow of population. The Government’s policy of “zero problems” with neighbors is also a major success.

Montenegro is a reliable NATO ally. This was reaffirmed by the highest NATO officials on the occasion of marking of the anniversary of Montenegro’s membership in the Alliance. NATO wishes to strengthen its position in the younger members of the Alliance and put an accent on the enlargement process. Therefore, NATO member countries are considering possible candidates for the next NATO Secretary General. Although the Prime Minister of the Republic of Croatia Andrej Plenković (HDZ) is mentioned as a possible candidate for the position of NATO Secretary General, Montenegro’s Prime Minister Dritan Abazović is also in contention for the position. Plenković has the “mortgage” of being the leader of the Croatian Democratic Union (HDZ), which as a war time party carries the burden of wars, war crimes and judgments of international tribunals convicting HDZ members of gravest war crimes, including criminal joint enterprise against Bosnia and Herzegovina. Furthermore, Plenković is also perceived as the “capo di banda” of the crime and corruption conducted by HDZ officials, as well as individuals and companies close to them.

Analysts believe it is important that Montenegro’s Prime Minister is in contention for the position of the NATO Secretary General, which is a significant recognition for Montenegro and the achievements made in the previous period of three years, in which historic democratic changes were made in a peaceful and democratic manner.

Victory of anti-Đukanović and anti-DPS block

Victory of the anti-Đukanović and anti-DPS block is expected at the upcoming early parliamentary election in Montenegro. It is also expected that democratic processes, which will increase the economic standard of citizens and ensure interethnic harmony, will continue, as well as the efforts to ensure that Montenegro becomes the next EU member.

Analysts also believe that the anti-Đukanović and anti-DPS block will be led by the newly established “Europe Now” Movement, which will include a coalition headed by Dritan Abazović and Aleksa Bečić (Aleksa and Dritan – Hrabro se broji /Bravery counts/-Democrats and URA), Nova srpska demokratija /New Serb Democracy/, and parties from the Bosniak, Albanian and Croat community. The political consensus must be ensured, as well as that the parties that had been the proponents of democratic changes in 2020 do not enter into a coalition with the DPS until the DPS is reformed and free from members who had a major role in crime and corruption – and even war crimes.

Ljubljana/Brussels/Washington/Podgorica, 7 June 2023

Footnotes:
[1] IFIMES – The International Institute for Middle East and Balkan Studies (IFIMES) from Ljubljana, Slovenia, has a special consultative status with the Economic and Social Council (ECOSOC)/UN since 2018. It is also the publisher of the international scientific journal European Perspectives.

By admin

Compromise, communicate and coordinate, for efficient coalition Cooperation

June 11, 2023 | GEOPOLITICĂ | No Comments

by Büsra Öztürk

In the vibrant city of Istanbul, the Future Leaders Executive Program welcomed a distinguished guest, one of the most successful head of government of the Nordic world in decades: H.E. Kjell Magne Bondevik, the former Prime Minister of Norway. With a deep understanding of the interconnectedness of ethics, religion, and politics, Bondevik shared his invaluable insights on the relevance of ethical principles in a successful political career.

Kjell Magne Bondevik is a Lutheran priest and former politician. Since 2006, he is leader of the Oslo Centre for Peace and Human Rights. Excellency Bondevik served as the State secretary from October 1972 to August 1973, at the Office of the Prime Minister, and as the Councillor of State from June 1983 to May 1986 (Chief of the Ministry of Church and Education). He was appointed deputy to the Prime Minister from October 1985 to May 1986. He served as the Norway’s Minister of Foreign Affairs from October 1989 to November 1990. Finally, Excellency Bondevik got the Prime Minister office from October 1997 to March 2000, and from October 2001 to October 2005.

Drawing from his profoundly rich professional and personal journey, Bondevik emphasized three fundamental values that are essential for political leaders to uphold. Firstly, he highlighted the significance of human dignity, which serves as the foundation for human rights as enshrined in the UN Human Rights Declaration. Recognizing the inherent worth of every individual is crucial in shaping policies that promote equality and justice.

Secondly, Bondevik emphasized the commandment of love; highlighting the importance of fostering a sense of compassion and empathy in political leadership. The principle of loving one’s neighbour as oneself holds relevance in private but even more in public domain including the realm of politics, where understanding and cooperation are essential for the well-being of society.

Moreover, Bondevik’s experience as a member of the standing committee on Finance equipped him with valuable skills that he successfully utilized during his tenure as Prime Minister. He stressed the significance of compromise, communication, and coordination—the three C’s—for effective coalition cooperation. Respecting and collaborating with individuals from different political parties is vital in fostering constructive governance.

Human Rights should never be a poster child for empty promises

Reflecting on his own choices and moral convictions, Bondevik recounted an instance where he declined an invitation from former leaders George W. Bush and Tony Blair to join the military intervention in Iraq. He cited two reasons for his decision: a political concern regarding the absence of a UN mandate and the violation of international law, as well as an ethical perspective on the necessity of exhausting peaceful means before resorting to the use of force. He pointed out the injustice of the situation, highlighting those subsequent investigations found no evidence of weapons of mass destruction in Iraq.

Looking towards the future, Bondevik expressed his concern about the possibility of a war between Russia and the rest of the world, emphasizing the importance of diplomatic efforts and peaceful resolutions. While he believes that democracy is the most suitable political system for all nations, he stressed that it cannot be imposed on countries. True democracy extends beyond free and fair elections and includes the fair treatment and inclusion of minority groups. Creating platforms for meaningful dialogue between leaders and the people is vital for fostering a thriving democratic society.

H.E. Kjell Magne Bondevik’s participation in the Future Leaders Executive Program provided an invaluable opportunity for emerging leaders to gain insights into the intersection of ethics and politics. His experiences and wisdom shed light on the essential values and principles that can guide aspiring leaders on their path to success, ensuring a more inclusive, compassionate, and just future.

As the event draw to a close, H.E. K.M. Bondevik and President of ICYF, Taha AYHAN (as a principal host to the event) jointly expressed what all participants had already concluded throughout the day: that the Future Leaders Executive Program offers a unique setting and the winning narrative. Excellency Bondevik and President Taha both agreed that this particular format – in which an established experience meets the new passions, drives, rhythms and colours through cross generational leaders’ talks – represents a once-in-a-lifetime opportunity for emerging leaders from verities of environments: the state, intergovernmental, and corporate sectors of all meridians.

The mesmerising ship of insights and wisdom gets a full swing sail once again. Its spring semester closing port of call awaits before too long, with a serving Prime Minister of Montenegro, Mr. Abazovic, and the International Liberal President, Ms. Al Haité (on 23^rd and 24^th June).

Büsra Öztürk

MA in Political Science | MA in Communication Sciences and Journalism | Research Fellow at OSCE | former Teaching assistant at the Department of Government in Vienna | Student of Law (focusing on Intl Human Rights and Humanitarian Law). Ms. Öztürk is the IFIMES Information Officer that follows the Austrian political affairs as well as the Intl FORAs based in Vienna.

By admin

POLITICA DE APĂRARE COMUNĂ A UE

June 11, 2023 | GEOPOLITICĂ, MILITAR, UE | No Comments

Emilian M. Dobrescu

17 proiecte de apărare europeană comună

Pe 7 martie 2018, 25 de state membre UE au aprobat la Bruxelles, o istă de 17 proiecte în cadrul Cooperării Structurate Permanente (CSP), pactul în domeniul Apărării adoptat în decembrie 2017[1]. Cele trei state care nu participă la CSP sunt Regatul Unit al Marii Britanii, care s-a retras din Uniunea Europeană, Danemarca şi Malta. Marea Britanie a respins totdeauna ideea unei integrări europene în domeniul Apărării. Proiectele aprobate de către miniştrii Apărării ai celor 25 de state membre UE sunt:

Centrul de Comandă Medicală, lider de proiect Germania.
Sistemul European de Comunicații Securizate (ESSOR), lider de proiect Franța.
Rețeaua de hub-uri logistice europene și suport operațional, lider de proiect Germania.
Mobilitate militară, lider de proiect Olanda.
Centrul de antrenamente pentru misiuni UE (EU TMCC), lider de proiect Germania.
Centrul de certificare a pregătirii armatelor europene, lider de proiect Italia.
Funcțiunea operațională energetică (EOF), lider de proiect Franța.
Capacitatea de dislocare a pachetului de ajutor în caz de dezastru militar, lider de proiect Italia.
Sisteme (semi) autonome maritime pentru operațiuni de deminare (MAS MCM), lider de proiect Belgia.
Supraveghere și protecție maritimă și portuară (HARMSPRO), lider de proiect Italia.
Reforma sistemelor de supraveghere maritimă, lider de proiect Grecia.
Platforma comună de informare amenințări cibernetice și răspuns rapid, lider de proiect Grecia.
Echipe de reacție rapidă cibernetică și asistență mutuală, lider de proiect Lituania.
Sisteme strategice de comandă și control a operațiunilor și operațiilor, lider de proiect Spania.
Vehicol blindat pentru infanterie/Vehicol de asalt amfibiu/Vehicol cu blidaj ușor, lider de proiect Italia.
Sprijin indirect de artilerie (EuroArtillery), lider de proiect Slovacia.
Centrul de operațiuni pentru răspuns la crize (EUFOR CROC), lider de proiect Germania.

România participă la următoarele proiecte: Centrul de Comandă Medicală, Sistemul European de Comunicații Securizate, Mobilitate militară, Echipe de reacție rapidă cibernetică și asistență mutuală.

Armata modulară

Uniunea Europeană are în vedere crearea unei forţe militare comune de până la 5.000 de militari până în 2025 pentru a interveni într-o serie de crize şi fără să se bazeze pe Statele Unite, potrivit unui proiect de plan strategic (vezi mai jos, Busola Strategică)[2]: capacitatea de desfășurare rapidă a UE ar trebui să fie alcătuită din componente terestre, maritime şi aeriene care ar putea fi schimbate în orice forţă permanentă, în funcţie de criză, potrivit Busolei Strategice. Miniştrii de externe şi ai apărării din UE au dezbătut pe scurt planul la Bruxelles, şi urmează să continue discuţiile cu intenţia convenirii unui document final până în martie 2022.

La două decenii după ce liderii UE au fost de acord pentru prima dată să înfiinţeze o forţă de 50.000-60.000 de militari, dar pe care nu au reuşit să o operaţionalizeze, proiectul de strategie a şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, este cel mai concret efort de a crea o forţă militară de sine stătătoare care să nu se bazeze pe activele SUA.

„Avem nevoie de mai multă rapiditate, soliditate şi flexibilitate pentru a ne îndeplini întreaga gamă de sarcini militare de gestionare a crizelor”, se spune în proiectul de plan strategic denumit Busola Strategică. „Trebuie să fim capabili să răspundem la ameninţări iminente sau să reacţionăm rapid la o situaţie de criză, de exemplu o misiune de salvare şi evacuare sau o operaţiune de stabilizare într-un mediu ostil”, se arată în proiect. Nu toate cele 27 de state membre ale UE ar trebui să participe, dar aprobarea oricărei desfăşurări ar necesita un consens.

Busola Strategică este documentul UE cel mai apropiat de o doctrină militară, asemănător Conceptului strategic al NATO, care stabileşte obiectivele alianţei. Esenţial pentru UE, Joseph Borrell doreşte ca statele membre să se angajeze să „furnizeze active asociate şi factori strategici necesari”.

Din 2007, UE a menţinut grupuri de luptă de 1.500 de militari, dar acestea nu au fost niciodată folosite, în ciuda eforturilor de a le disloca în Ciad şi Libia. Împărţirea grupurilor de luptă în unităţi mai mici le-ar putea face mai flexibile şi mai dislocabile: „Folosirea modulelor ne va oferi o mai mare flexibilitate pentru a ne adapta forţa la natura crizei… Acest lucru este esenţial dacă dorim să depăşim obstacolele cu care ne-am confruntat în trecut”, se arată în proiectul Busola Strategică.

Avertismentul Agenției Europene pentru Apărare

Statele Uniunii Europene ar trebui să cumpere arme în comun pentru a reface stocurile după ce au aprovizionat Ucraina aflată în război cu Federația Rusă, a declarat şeful agenţiei de apărare a blocului european, care a avertizat că Statele Unite s-ar putea să nu fie întotdeauna capabile să protejeze Europa de ameninţări[3]: “Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei demonstrează deficienţele noastre în materie de înzestrare”, a declarat Jiri Sedivy, directorul executiv al Agenţiei Europene pentru Apărare (EDA). EDA se află în discuţii cu firmele europene de armament pentru a stimula producţia, precum şi cu diferite ţări, pentru a se asocia ca să cumpere echipamente şi muniţie. “Ceea ce este important este ca noi, Uniunea Europeană, să fim capabili să devenim un furnizor credibil de securitate, pentru protejarea cetăţenilor”, a mai spus oficialul.

“Statele Unite vor fi inevitabil angajate în regiunea Asia-Pacific şi nu vor fi capabile să furnizeze unele dintre elementele esenţiale, cum ar fi transportul aerian strategic, avioanele de recunoaştere, rachetele ghidate cu precizie şi apărarea aeriană”, a mai arătat directorul EDA, care a subliniat, de asemenea, că ameninţarea terorismului şi a statelor eşuate din Orientul Mijlociu sau Africa de Nord este în creştere.

Europa a avut o abordare fragmentată în materie de apărare, ţările echipându-şi în mare parte armatele pe cont propriu, ceea ce a dus la un mozaic de arme şi echipamente incompatibile. Războiul din Ucraina a pus Europa în faţa celei mai mari provocări din ultima generaţie, expunând diviziuni profunde în ceea ce priveşte modul de a aborda Federația Rusă.

Cheltuielile europene în domeniul apărării au depăşit pentru prima dată 200 de miliarde de euro în 2021, în creştere cu 6% faţă de anul 2020, cea mai mare creştere de când regiunea a început să stimuleze cheltuielile militare în 2015, după anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia. Fără ajutorul SUA, UE ar avea dificultăţi în a se apăra singură, neavând informaţii, avioane de recunoaştere şi apărare antirachetă cu rază medie de acţiune şi nici nave amfibii şi submarine, potrivit unui raport din 2020 al Parlamentului European.

Busola Strategică

Busola Strategică este documentul de strategie militară al Uniunii Europene, care evidențiază pentru prima dată amenințările cu care se confruntă blocul european și tratează modul de gestionare a crizelor, dezvoltarea capacităților de apărare, precum și parteneriatele care sunt menite să „stabilizeze o viziune strategică comună pentru securitatea și apărarea UE în următorii 5-10 ani”[4].

Autonomia strategică și cooperarea cu NATO

Conceptul de autonomie strategică, obiectivul UE de a acționa independent în politica sa externă și de securitate, apare o singură dată în strategia de 28 de pagini: „Recentele schimbări geopolitice ne amintesc că UE trebuie să-și asume urgent mai multă responsabilitate pentru propria sa securitate, acționând în vecinătatea sa și dincolo, cu parteneri ori de câte ori este posibil, și singură atunci când este necesar”, se arată în proiectul de strategie.

În ceea ce privește relațiile UE-NATO, se face referire la viitoarea Declarație comună UE-NATO, prezentată drept element-cheie pentru cooperarea viitoare. Documentul abordează îngrijorările unor state membre ale UE din Europa de Est, care privesc NATO ca principalul lor furnizor de securitate.

Strategia militară europeană se axează pe cooperarea strânsă a statelor membre UE în operațiunile de gestionare a crizelor, în dezvoltarea capacităților militare, prin derularea de exerciții și legiferarea conceptului de mobilitate militară: începând cu 2022, UE intenționează să avanseze un dialog dedicat pe teme de securitate și apărare cu SUA.

Proiectul mai precizează că UE rămâne „deschisă să coopereze cu Regatul Unit în domeniul securității și apărării” și se angajează, de asemenea, să consolideze dialogurile cu Balcanii de Vest, vecinătățile de est și de sud, țări din Oceanele Indian și Pacific, precum și din America Latină.

Strategia mai presupune extinderea prezențelor maritime a UE în zonele de interes, începând cu Oceanele Indian și Pacific, care ar include exerciții maritime cu partenerii regionali Japonia, Coreea de Sud, India, Indonezia și Vietnam.

Evaluarea amenințărilor

Elaborată de către Serviciul diplomatic al UE (SEAE) în colaborare cu agențiile de securitate naționale, prima parte a noului plan militar al UE este menită să acopere riscurile și tendințele de securitate din bloc și din întreaga lume. Pe lângă o listă descriptivă a amenințărilor regionale cu care se confruntă blocul, Rusia și China figurează predominant în document: „Acțiunile Rusiei în vecinătatea noastră comună și în alte teatre contrazic viziunea UE asupra lumii și a intereselor sale”, se arată în proiect, adăugând totuși că „strategia UE urmărește angajarea Rusiei în cooperări pe probleme specifice”, cum ar fi clima.

Mai mulți diplomați UE au afirmat că amenințarea Rusiei ar fi trebuit mai bine precizată prin includerea amenințărilor militare și a ocupației, aprovizionarea UE cu energie și acțiuni hibride. Potrivit proiectului de strategie milatraî a UE, China este descrisă drept „un partener, un competitor economic și un rival sistemic”, care este „din ce în ce mai mult implicat în tensiunile regionale. În ciuda asertivității tot mai mari a Chinei, vom continua să cooperăm în domenii de interes reciproc, cum ar fi combaterea pirateriei, a climei și a securității”, se arată în proiect. Într-o referire la diviziunile interne dintre statele membre despre cum să se ocupe cel mai bine de Beijing, documentul avertizează că acest lucru ar „necesita o unitate puternică” a întregului bloc european.

Agențiile naționale de informații vor revizui analiza amenințărilor UE cu o frecvență de „cel puțin odată la fiecare 5 ani, începând din 2025 sau mai devreme dacă contextul strategic și de securitate în schimbare o impune”.

Capacitatea de reacție rapidă

În urma crizei din Afganistan, statele membre UE au discutat în cursul verii lui 2021, idei pentru crearea unei forțe de intervenție și despre posibilitatea ca aceasta să fie constituită pe bază de cooperare militară ad-hoc între statele membre UE interesate. Potrivit proiectului, forța este menită să „răspundă la amenințări iminente sau să reacționeze rapid la o situație de criză, de exemplu, o misiune de salvare și evacuare sau o operațiune de stabilizare într-un mediu ostil”.

Comanda și controlul forței militare ar aparține fie unui cartier general național prestabilit sau unui organism din cadrul Statului Major Militar al UE (EUMS); grupurile de luptă deja existente ale UE nu au fost niciodată folosite în teren din cauza disputelor privind finanțarea și a reticenței unor state de a le desfășura.

Problema unanimității în decizii

În prezent, orice operațiune militară care ar implica grupurile de luptă europene are nevoie de decizie unanimă de a le desfășura. Pentru a evita procesul dificil de luare a deciziilor, proiectul propune „aranjamente mai flexibile”. Asta înseamnă că o decizie ar putea fi luată de o coaliție de state dornice și capabile să intervină.

Statele membre UE au la dispoziție anul 2022 să specifice clar modul în care articolul 44 al Tratatului UE le-ar putea permite să planifice și să conducă o misiune sau o operațiune militară în cadrul UE. Un diplomat est-european a declarat că unele țări membre UE doresc să discute cum poate fi îmbunătățit procesul de luare a deciziilor, dar și că „unanimitatea trebuie să rămână principiul călăuzitor”.

Fondul European de Apărare

Comisia Europeană a lansat oficial Fondul European de Apărare, dotat cu aproape 8 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027, prima alocare bugetară a UE în Apărare. Fondul are scopul de a co-finanţa proiectele de cooperare între companii de apărare şi consolidării în acest fel a autonomiei europene[5]. „Pentru prima dată, Uniunea Europeană investeşte o parte a bugetului său în apărare”, a declarat comisarul european pentru piaţă internă Thierry Breton. Noul fond este dotat cu 7,95 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027.

Potrivit lui Thierry Breton, “Fondul European de Apărare este o contribuţie absolut esenţială la o mai mare suveranitate europeană”, Uniunea Europeană trebuind să devină “progresiv un actor al securităţii la nivel mondial”. Fondul este menit să finanţeze, împreună cu statele membre, proiecte de cooperare care promovează inovaţii tehnologice şi se adresează atât marilor grupuri din industria apărării, cât şi micilor întreprinderi şi start-up-uri.

Acordul politic preliminar pentru crearea Fondului European de Apărare a fost încheiat încă din februarie 2019 de Parlamentul European, Consiliul și Comisia Europeană după negocieri tripartite.

SUA susțin crearea armatei europene

Oficialii Administraţiei Joe Biden au anunțat pe 21 noiembrie 2021 că susţin planurile Uniunii Europene de consolidare a capabilităţilor strategice și că încurajează înființarea unei armate europene[6]. Preşedintele Joe Biden susţine „în mod absolut” dezvoltarea capabilităţilor militare europene, afirmă Derek Chollet, consilier în cadrul Departamentului de Stat de la Washington. De asemenea, Derek Chollet a exprimat preocupările SUA privind ritmul lent al programelor UE pentru dezvoltarea capabilităţilor militare, avertizând că există riscul apariţiei unui decalaj în raport cu Statele Unite: „Am asistat la multe reuniuni ministeriale în domeniul apărării atât la Pentagon, cât şi la Bruxelles, iar fiecare ministru insista vehement pentru alocarea mai multor fonduri pentru apărare, pentru armate mai capabile. Dar, apoi, toţi aceşti miniştri erau nevoiţi să meargă în parlamentele țărilor lor, la guvernele lor să susţină acele bugete şi nu aveau success”.

În acest context, oficialul american a precizat că Statele Unite manifestă disponibilitatea de a oferi consultanţă aliaţilor europeni pentru dezvoltarea capabilităţilor militare: „Noi manifestăm disponibilitatea, Statele Unite vor să ofere consultanţă, vrem o Europă mai puternică. Este în interesul SUA ca Europa să aibă capabilităţi militare mai dezvoltate. De aceea, administraţiile SUA, preşedinţii din ambele partide, secretarii Apărării au insistat despre alocarea a 2% din PIB ca standard bugetar pentru apărare. Este important să depăşim discuțiile teoretice”, a concluzionat Derek Chollet…

[1] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/pesco-cele-17-proiecte-de-aparare-comuna-la-care-au-aderat-25-de-state-membre-ue.html, postat și vizitat pe 7 martie 2018

[2] Vezi site-ul UE vrea să creeze o armată modulară cu 5.000 de militari, până în 2025, cu care să intervină rapid în crize, fără să se bazeze pe SUA | Digi24, postat și vizitat pe 16 noiembrie 2021

[3] Vezi site-ul Avertismentul agenţiei de apărare UE: SUA nu vor putea proteja tot timpul Europa – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri, postat și vizitat pe 17 decembrie 2022

[4] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/busola-strategica-detalii-din-prima-strategie-militara-a-ue.html, postat și vizitat pe 11 noiembrie 2021

[5] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/fondul-european-de-aparare-lansare-oficiala-prima-alocare-bugetara-ue.html, postat și vizitat pe 1 iulie 2021

[6] Vezi site-ul https://www.forbes.ro/oficial-american-sua-sustin-infiintarea-unei-armate-europene-237842, postat și vizitat pe 21 noiembrie 2021

By admin

POLITICI BANCARE 2020-2023

June 11, 2023 | GEOPOLITICĂ | No Comments

Emilian M. Dobrescu

Banca Centrală Europeană (BCE)

Dobânda de referință era încă 0 (zero) în 2021…

Consiliul guvernatorilor BCE a decis pe 22 iulie 2021 că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare, ca şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare de ultimă instanță şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, respectiv de 0,25% şi de minus 0,50%.

Guvernatorii BCE „se așteaptă ca ratele dobânzilor de referință să rămână la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va vedea că inflaţia se apropie de 2% cu mult înainte de orizontul său de proiecţie şi consideră că progresele privind creşterea inflaţiei de bază sunt suficient de avansate pentru stabilizarea la 2% pe termen mediu.

Totodată, Programul Principal de Achiziții de active (APP) va continua în același ritm de 20 de miliarde de euro lunar, ca și cel de achiziții de urgență legat de pandemia coronavirus (PEPP, cu o anvelorpă totală de 1.850 mld. euro), cel puțin până în martie 2022. „Pandemia continuă să provoace incertitudini privind creșterea inflației și trebuie să conservăm condițiile favorabile de finanțare pentru toate sectoarele economiei în această perioadă – este esențial să transformăm impulsul actual de creștere a inflației într-o creștere durabilă, pentru a contracara impactul negativ al pandemiei”, a declarat Christine Lagarde, președinte a BCE, după sedința de politică monetară a băncii.

Potrivit comunicatului de presă din 28 octombrie 2021, Consiliul Guvernatorilor BCE a decis că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%[1]. ”În sprijinul ţintei sale simetrice a inflaţiei de 2% şi în concordanţă cu strategia sa de politică monetară, Consiliul guvernatorilor anticipează menţinerea ratelor dobânzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale sau la niveluri inferioare până când va observa că inflaţia atinge nivelul de 2% mult înainte de sfârşitul orizontului său de proiecţie şi de o manieră durabilă pentru restul orizontului de proiecţie şi consideră că progresele realizate la nivelul inflaţiei de bază sunt suficient de avansate pentru a fi în concordanţă cu stabilizarea inflaţiei la nivelul de 2% pe termen mediu; aceasta poate implica, de asemenea, o perioadă tranzitorie în care inflaţia se situează moderat deasupra ţintei”, a subliniat BCE.

Politica BCE

Aflată pe 3 noiembrie 2022 la Riga (Letonia), pentru a ține o conferință pe problem bancare, Christine Lagarde, președinta BCE, a recunoscut că BCE a fost „influențată de consecințele” acțiunii Fed pe piețele financiare[2]: „Nu suntem la fel și nu putem progresa nici în același ritm sau sub același diagnostic al economiilor noastre”.

Christine Lagarde a accentuat rolul unui alt instrument de politică monetară, reducerea deținerilor de eurobonduri, cumpărate în vremea în care se căuta creșterea inflației (prea mică până nu demult, pentru a semnala o creștere economică), prin infuzia de lichidități.

„Suntem pregătiți să ne adaptăm toate instrumentele în cadrul mandatului nostru pentru a ne asigura că inflația revine la ținta noastră pe termen mediu: în acest context, în decembrie 2022 vom prezenta principiile cheie pentru reducerea deținerilor de obligațiuni achiziționate în cadrul portofoliilor noastre de politică monetară”, a conchis președinta BCE.

Băncile din umbră sau sectorul non-bancar

Sectorul non-bancar reprezintă în 2023 jumătate din activele întregului sistem financiar mondial şi trebuie mai strâns reglementat, pentru protejarea stabilităţii sale, arată un studiu realizat de economiştii FMI.

La rândul ei, BCE a avertizat că riscurile tot mai mari pe care le prezintă așa-numitele „bănci din umbră” – fondurile speculative, administratorii de active, fondurile de pensii și asigurătorii – care au făcut ca reglementările UE să fie „tot mai insuficiente” pentru a preveni declanșarea unei crize de lichidități mai ample în urma unor noi șocuri pe piețele financiare[3]. Luis de Guindos, vicepreședintele BCE, a declarat că există „riscuri sporite pentru sistemul financiar” din partea băncilor din umbră, care rămân mai puțin reglementate decât băncile tradiționale. „Interconectarea dintre sectorul financiar bancar și cel nebancar rămâne ridicată, ceea ce sporește posibilitățile de contagiune”, a subliniat de Guindos, adăugând că sectorul nebancar este expus în special la creșterea ratelor dobânzilor și la scăderea prețurilor activelor.

În ciuda turbulențelpr bancare din SUA și Elveția, BCE este mai preocupată de riscurile generate de băncile din umbră: sectorul nebancar a crescut rapid în deceniul 2012-2022, mai ales după criza globală din 2008, furnizând în 2022 26% din creditele acordate companiilor nefinanciare din Zona Euro, față de numai 15% în 2008. Activele totale ale sectorului nebancar din Zona Euro au crescut de peste două ori în perioada 2008-2022, ajungând la 31 de miliarde de euro. Această sursă alternativă de finanțare este în avantajul debitorilor corporativi, iar elaborarea de norme pentru funcționarea adecvată a sectorului non-bancar nu a ținut pasul cu riscurile în creștere ale sectorului.

”Băncile din umbră” colaborează cu băncile mici, care dețin 70% din totalul împrumuturilor imobiliare comerciale, a căror creștere a fost mai mult decât triplată după 2021…

Creșterea ratei economisirii în yuani

Aproape o treime din băncile centrale ale lumii intenţionează să includă yuanul, moneda națională a Chinei, în rezervele lor, confirmând puterea celei de a doua cea mai mare economii a lumii, respectiv a monedei acesteia[4]. 30% dintre băncile centrale intenţionează să îşi mărească deţinerile de yuani în următoarele 12-24 de luni, față de nivelul de doar 10% cât era în 2020, potrivit sondajului anual „Global Public Investor”, publicat de institutul de cercetări OMFIF din Londra. Pe de altă parte, 20% dintre băncile centrale intenţionează să-şi reducă deţinerile de dolari în următoarele 12-24 de luni, iar 18% vor să le diminueaze pe cele în euro. Ponderea dolarului în rezervele internațioale a scăzut la sfârșitul lui 2020 la cel mai redus nivel după 1995. Totodată, circa 14% din băncile centrale vor să îşi reducă deţinerile de datorii suverane din Zona Euro, intenție pusă mai ales pe seama dobânzilor negative ale Băncii Centrale Europene.

Numai 59% dintre băncile centrale ar folosi mai mult de 30% din rezervele lor în eventualitatea unui şoc valutar grav, în timp ce 45% dintre fondurile de pensii investesc în aur, cu mult peste proporţia de 30% din sondajul pentru anul 2020.

Tendința de creștere a influenței yuanului este sigură, în ciuda confuntărilor dintre guvernele occidentale şi China. Influența ar putea fi puternică mai ales în Africa, unde aproape jumătate dintre băncile centrale intenţionează să îşi mărească rezervele de yuani.

Pe de altă parte, 75% dintre băncile centrale consideră că politicile monetare au o influenţă excesivă pe pieţele financiare. Totuși, doar 40% dintre băncile centrale cred că aceste politici trebuie să fie regândite în mod activ.

Top of Form

Bottom of Form

Băncile centrale, fondurile suverane şi fondurile publice de pensii controlează active record de 42.700 de miliarde de dolari; rezervele băncilor centrale au crescut ăn 2020 cu 1.300 de miliarde de dolari, la un nou maxim de 15.300 de miliarde de dolari.

Euro digital

Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat cel mai important proiect al său de la introducerea monedei europene: euro digital[5]. Proiectul a început cu o fază de evaluare, urmată de teste. Dacă evaluarea și testarea decurg bine, euro digital ar putea ajunge pe piață în 2025, oferind oamenilor un nou mijloc de plată.

„O Europă suverană are nevoie de soluţii de plăţi inovative şi competitive”, este de părere ministrul german al Finanţelor, Olaf Scholz. Euro digital va lăsa gospodăriile şi companiile să depună în mod direct această monedă într-un cont deschis la banca centrală – acțiune care până acum era rezervată doar băncilor comerciale: banii sunt protejaţi împotriva oricărui risc de pierdere.

Băncile centrale vor să aducă stabilitatea în lumea foarte speculativă a monedelor digitale, ale căror cotaţii au înregistrat fluctuaţii semnificative în ultimul an. „Un euro astăzi trebuie să valoreze un euro mâine, în numerar sau digital”, subliniază BCE.

Integrarea/ignorarea riscurilor climatice

Băncile centrale și autoritățile de supraveghere financiară trebuie să găsească instrumentele analitice, metodele și datele potrivite pentru a integra riscurile climatice în activitatea lor, în conformitate cu responsabilitățile lor, potrivit declarațiilor guvernatorului Mugur Isărescu, la o conferință organizată pe 25 februarie 2021 de Banca Națională a României (BNR) și Banca Europeană de Investiții (BEI)[6].

Guvernatorul BNR a numit trei dintre căile prin care se poate face integrarea riscurilor climatice: 1. evaluarea expunerii sectorului financiar la riscurile climatice, cu includerea unor criterii legate de climă în testele de stres; 2. asigurarea că băncile construiesc strategii de afaceri și cadre de gestionare a riscului de credit corespunzătoare pentru a face față riscurilor legate de climă și, 3. conștientizarea crescândă privind riscurile și oportunitățile pentru economie și sectorul financiar care decurg din evoluția schimbărilor climatice.

”La nivelul Uniunii Europene există consensul privind faptul că relansarea după actuala criză coronavirus trebuie să fie sustenabilă. Pactul Verde European (Green Deal) și fondurile Next Generation oferă o oportunitate unică de a aloca și transforma resursele pentru economia tot mai verzi și mai digitală. Trebuie să fructificăm această oportunitate”, a menționat cu acest prilej Guvernatorul BNR.

Nici o bancă mare din Zona Euro nu întrunește obiectivele Băncii Centrale Europene (BCE) de management al riscurilor climatice, potrivit unei analize publicate pe 22 noiembrie 2021 de către BCE[7]. Analiza vine în contextul în care banca centrală a Zonei Euro se pregătește de executarea celui mai amplu test de stres privind riscurile climatice din istorie: BCE și-a prezentat așteptările legate de administrarea riscurilor climatice și de mediu în 2020, dar băncile par lente în a le incorpora, reglementatorii europeni solicitând în repetate rânduri accelerarea ritmului de implementare. ”Băncile au făcut primii pași către încorporarea riscurilor legate de climă, dar nici una nu este nici măcar aproape de a îndeplini toate obiectivele de supraveghere”, se arată în comunicatul BCE. Doar o treime dintre bănci au în vigoare planuri care sunt cel puțin în linii mari adecvate, iar jumătate dintre acestea nu vor fi încheiat implementarea planurilor până la sfârșitul anului 2022, reiese din datele centralizate de BCE.

Băncile au făcut progrese în privința solicitărilor BCE legate de organele de conducere, de apetitul la risc și de management al riscului operațional; au eșuat însă în zone precum raportarea internă, managementul lichidităților și testele de stres, spun oficialii băncii centrale. Mai puțin de o cincime din băncile importante din Zona Euro au dezvoltat indicatori-cheie de risc pe care să-i monitorizeze. După cum era de așteptat, băncile care au concluzionat că nu sunt expuse unor riscuri semnificative derivate din evoluțiile climatice și de mediu s-au prezentat și mai prost. BCE plănuiește o revizie în detaliu a în prima jumătate a anului 2022, când va avea loc și testul de stres. Riscul climatic va trebui încorporat ”treptat” în cerințele de capital, ceea ce indică faptul că și creditorii care nu s-au conformat de loc până acum vor fi forțați în cele din urmă să-și consolideze pozițiile de capital.

Monte dei Paschi di Siena

Guvernul de la Roma a salvat de la faliment Monte dei Paschi în 2017, dar trebuia să-și vândă în 2021 participația conform regulilor UE[8]. Au fost analizate mai multe opțiuni inclusiv divizarea băncii și vânzarea ei pe bucăți, dar și prelungirea termenului limită până la care guvernul italian trebuie să iasă din acționariatul Monte dei Paschi, au dezvăluit surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Discuțiile cu privire la o posibilă preluare a Monte dei Paschi de către UniCredit au fost înghețate la începutul anului 2021 pe fondul schimbării guvernului și numirii unui nou CEO la UniCredit. În paralel, Monte Paschi avea un deficit de capital de 2,5 miliarde de euro și a avertizat că ar putea fi nevoită să amâne planurile destinate strângerii de fonduri.

O ultimă opțiune a fost solicitarea prelungirii termenului limită, stabilit de UE pentru finalul anului 2021, până la care autoritățile de la Roma trebuie să iasă din acționariatul Monte dei Paschi.

Profiturile băncilor americane

Profiturile băncilor americane au scăzut cu 36,5% în 2020 față de 2019 din cauza provizioanelor masive, dar industria bancară a dat semne de consolidare în al patrulea trimestru din 2020, pe măsură ce economia americană a început să se recupereze în urma pandemiei[9].

Industria bancară a SUA a înregistrat profituri de 147,9 miliarde de dolari în 2020, o scădere față de profiturile record din 2019, potrivit Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare din SUA (FDIC). Profiturile FDIC au crescut cu 9,1% în al patrulea trimestru din 2020, până la 59,9 miliarde de dolari, după reducerea provizioanelor pentru creditele neperformante. Președintele FDIC, Jelena McWilliams, a declarat că noile date arată că, în ciuda scăderii profiturilor, băncile și-au dovedit rezistența pe fondul pandemiei COVID-19.

De asemenea, președintele Rezervei Federale a SUA (Fed), Jerome Powell, a declarat că banca centrală (Fed) încă dezbate dacă va restabili cerințele de capital mai stricte ale băncilor. Creșterea profitului înregistrată de bănci în al patrulea trimestru din 2020 s-a datorat în principal reducerii rezervelor față de pierderile potențiale; FDIC a declarat că așa-numitele pierderi din provizion au scăzut cu 76,5% la sfârșitul anului 2020, comparativ cu sfârșitul anului 2019, la 3,5 miliarde de dolari, cel mai scăzut nivel din 1995.

FDIC a observat că o provocare iminentă pentru bănci a fost mediul persistent cu rate de referință scăzute. Băncile au experimentat scăderea veniturilor din dobânzi Timp de cinci trimestre consecutive, iar marja medie a dobânzii nete a rămas la minime record până în al patrulea trimestru din 2020.

Banca Națională a României (BNR) și băncile românești

Rata de referință

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR), întrunit în şedinţa din 5 octombrie 2021, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,50 la sută pe an, de la 1,25 la sută pe an, începând cu data de 6 octombrie 2021[10]. Apoi, același Consiliu de Administrație a hotărât majorarea aceleiași rate de referință la 1,75 la sută pe an, începând din 10 noiembrie 2021.

Începând cu 6 octombrie 2022, BNR a ridicat rata de referință la 6,25% pe an, din 9 noiembrie 2022 – la 6,75% pe an. iar din aprilie 2023 era de 7% pe an…

Regândirea strategiei și a modelului de business

În ciuda creșterii puternice a marjelor dobânzilor, mai mult de jumătate dintre băncile din întreaga lume continuă să aibă probleme de profitabilitate și o rentabilitate care se situează sub costul respectiv al capitalului, potrivit celei de-a 12-a ediții a McKinsey Global Annual Banking Review[11]: este și cazul multor bănci din România, care s-ar putea confrunta cu provocări importante în cazul unei perioade viitoare marcată de incertitudine, în care rentabilitatea capitalului propriu la nivel european ar putea scădea sub 6%, conform raportului.

În acest context, băncile din România vor fi forțate să apeleze la măsuri axate pe reziliență și să-și regândească în mod fundamental modelul de business. Majoritatea urmează, în continuare, modelul de bancă universală dar care, în prezent, generează un ROE (Return On Equity) adecvat de peste 12% doar pentru primele cinci bănci din sistemul bancar românesc.

Pe termen scurt, este necesar ca băncile să se pregătească de o perioadă care necesită adoptarea unor măsuri axate pe reziliență (financiară, digitală & tehnologică și organizațională). Pe termen lung, acestea trebuie să investească în priorități strategice care pot îmbunătăți cu adevărat modelul de business și revitaliza profitabilitatea. Deși oportunitățile sunt vaste, de la a concura eficient în zona de online banking până la a finanța proiecte sustenabile sau a oferi servicii adiționale care creează o implicare activă a clienților, efortul poate fi unul semnificativ. La nivel local, peste 85% din jucători trebuie să facă aceste investiții și, totodată, să se concentreze pe viabilitatea modelului lor de afaceri, care se luptă să genereze un ROE peste costul capitalului propriu. În acest sens, rămâne de văzut câte bănci românești vor reuși să se reinventeze și să adopte un model de business care să asigure un avantaj competitiv pe viitor. Băncile românești s-au confruntat cu dificultăți în a atinge un ROE mai mare decât costul capitalului propriu chiar și în anii recenți de creștere.

Băncile din întreaga lume și-au revenit la nivel accelerat după pandemie, cu o medie de creștere ROE de 12% în 2021. În România, băncile au înregistrat venituri de 130 miliarde de euro în 2021, în creștere cu 12,5% față de 2020, iar profitabilitatea a atins un nivel record, cu un ROE de 13,5% în 2021, depășind media Europei Centrale și de Est cu 4,4%. Propulsat de o creștere puternică a ratelor dobânzilor, ROE în T3 2022 a fost de 16,6% comparativ cu 13,6% în aceeași perioadă a anului 2021, potrivit BNR.

Totuși, mai mult de jumătate dintre băncile din lume au continuat în 2022 să aibă un ROE care s-a situat sub costul capitalului (9-11% media globală), iar creșterile marjelor de dobânzi au oferit randamente peste costul capitalului pentru doar 35% dintre bănci. Acesta este și cazul multor bănci din România, care au avut dificultăți în a atinge un ROE mai mare decât costul capitalului propriu. În 2023, pe fondul unei perioade de incertitudine economică, băncile din România se vor confrunta cu provocări fundamentale…

”Un eveniment sistemic”

Andrew Metrick de la Yale University (SUA) și Paul Schmelzing de la Boston College (SUA), au petrecut câțiva ani compilând modalitățile în care guvernele și piețele au răspuns în ultimii 800 de ani, atunci când băncile păreau instabile și anxietatea creștea[12]: din 880 de crize care au afectat 138 de țări, ei au găsit 57 de evenimente similare momentului actual, în care garanțiile guvernamentale și împrumuturile de urgență au fost instrumentele folosite de autoritățile de reglementare pentru a calma apele: „Este un eveniment relativ rar să vezi implementat un astfel de amestec de politici speciale”, spune studiul celor doi.

”Puțin peste jumătate din toate cele 880 de crize s-au dovedit a fi sistemice și de amploare, dar dintre cele 57 de episoade istorice similare – care includ turbulențele financiare ale SUA din anii 2008-2009 – aproape 80% s-au dovedit a fi larg răspândite și sistemice – combinația și dimensiunea intervențiilor din martie 2023 sugerează cu tărie că suntem deja în mijlocul unui eveniment sistemic. Nici faptul că din cele 57 de episoade similare cu situația actuală, aproximativ 20% s-au dovedit a fi relativ benigne nu este tocmai de natură să inspire încredere”, a spus Paul Schmelzing.

Pe de altă parte, potrivit unui sondaj YouGov realizat în SUA la finalul lunii martie 2023, două treimi, adică 66%, dintre americani sunt încrezători că băncile naționale mari sunt în siguranță, iar 68% sunt încrezători că băncile regionale mai mici sunt în siguranță. Aproape 6 din 10 persoane (59%) au spus că o mare parte din vina pentru eșecul Silicon Valley Bank se datorează deciziilor proaste ale directorilor băncii…

[1] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/bce-mentine-dobanzile-zona-euro-cel-mai-scazut-nivel-istorie.html, postat și vizitat pe 28 octombrie 2021

[2] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/nu-urmeaza-de-globalizarea-dar-factorii-geopolitici-vor-influenta-lanturile-de-aprovizionare-christine-lagarde-bce.html, postat și vizitat pe 4 noiembrie 2022

[3] Vezi site-ul Gardienii euro trag alarma: băncile din umbră, riscuri pentru sistemul financiar | Ziarul National, postat și vizitat pe 24 mai 2023

[4] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/bancile-centrale-cesc-rezervele-yuan-moneda-china-reduc-in-dolari-euro.html, postat și vizitat pe 22 iulie 2021

[5] Vezi site-ul https://www.forbes.ro/bce-euro-digital-ar-putea-ajunge-pe-piata-2025-222756, postat și vizitat pe 14 iulie 2021

[6] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/mugur-isarescu-bancile-centrale-3-cai-de-integrare-a-riscurilor-climatice.html, postat și vizitat pe 25 februarie 2020

[7] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/banci-zona-euro-obiective-bce-management-riscuri-climatice.html, postat și vizitat pe 22 noiembrie 2021

[8] Vezi site-ul https://www.forbes.ro/preluare-bancii-monte-dei-paschi-di-siena-de-catre-unicredit-pare-din-ce-ce-mai-putin-probabila-222895?, postat și vizitat pe 15 iulie 2021

[9] Vezi site-ul https://www.forbes.ro/pandemia-taiat-365-din-profiturile-bancilor-americane-2020, postat și vizitat pe 24 februarie 2021

[10] Vezi site-ul https://www.forbes.ro/banca-nationala-romaniei-majorat-rata-dobanzii-de-politica-monetara-la-15-pe-232595, postat și vizitat pe 5 cotombrie 2021

[11] Vezi site-ul McKinsey: Băncile din România vor fi nevoite să își regândească strategia (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 20 decembrie 2022

[12] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/marketwatch-analiza-crizelor-bancare-din-ultimii-800-de-ani-arata-ca-suntem-in-mijlocul-unui-eveniment-sistemic.html, postat și vizitat pe 2 aprilie 2023

By admin

PIAȚA PĂMÂNTURILOR RARE 2018-2023. TENDINȚELE (II)

May 28, 2023 | GEOPOLITICĂ | No Comments

Emilian M. Dobrescu

Inteligența artificială ajută la descoperirea de noi pământuri rare

Elementele pământurilor rare sunt componente cruciale în toate tipurile de produse electronice, de la smartphone-uri și cabluri de bandă largă, la turbine eoliene și mașini electrice[1]: un sistem de inteligență artificială, nou dezvoltat, cu puteri de predicție, ajută la analizarea și interpretarea informațiilor despre pământurile rare. Tipul de inteligență artificială utilizat este învățarea automată. Astfel, un software studiază o bază de date, recunoscând tipare și corelații care îi permit apoi să identifice noi informații pentru respectiva bază de date: „Învățarea automată este foarte importantă, deoarece, atunci când vorbim despre noi compoziții, materialele ordonate sunt bine cunoscute. Cu toate acestea, atunci când adăugați dezordine materialelor cunoscute, este foarte diferit. Numărul de compoziții devine semnificativ mai mare, adesea mii sau milioane de situații și nu poți investiga toate combinațiile posibile folosind teoria sau experimentele”, spune cercetătorul Prashant Singh, de la Laboratorul Ames din cadrul Universității din Iowa (SUA).

În știința materialelor, ordinea și dezordinea se referă la modul în care particulele sunt aranjate în material, ceea ce influențează în mod direct proprietățile și utilizările materialului respectiv. Modul în care a fost construit modelul înseamnă că pot fi testate rapid sute de permutări, iar apoi poate fi evaluată stabilitatea fiecăreia. Astfel, inteligența artificială ia decizii dacă o combinație de pământuri rare este sau nu viabilă.

Datele experimentale sunt introduse apoi în sistemul de învățare automată, îmbunătățind și mai mult acuratețea acestuia și reducând șansele de a face greșeli în găsirea unor noi compuși de pământuri rare; modelul este în curs de evaluare și ajustare, înainte de a trece la sarcina de a căuta efectiv acești compuși.

Investițiile americane din Canada

Pentagonul vrea să mobilizeze fonduri de sute de milioane de dolari pentru a promova exploatarea „made in North America” a metalelor rare, foarte căutate, între care litiu, esențial pentru producerea de baterii pentru mașinile electrice[2]. Această inițiativă arată în ce măsură sectorul minier canadian „se află în centrul unei gigantice bătălii geopolitice” între SUA și China pentru accesul la aceste resurse strategice.

Înainte de Pentagon, Beijingul era foarte interesat de minele canadiene: în ultimii 10 ani, China a participat la achiziția și la investiții în 89 de companii canadiene legate de sectorul minier. Un exemplu este Neo Lithium, un grup minier canadian, care a fost achiziționat pentru un preț estimat de aproximativ 1 miliard de dolari de către rivalul său chinez Zijin Mining. Această achiziție a fost făcută într-un moment în care tensiunile comerciale dintre Beijing și Washington, principalul aliat al Canadei, erau ridicate. Achiziția Neo Lithium ar fi putut da impresia Chinei că, Canada era foarte favorabilă acestor investiții, în ciuda contextului: pentru Beijing, aceasta a fost o veste foarte bună: un semn că nu toți aliații Washingtonului și-au închis încă porțile pentru majoritatea investițiilor chinezești. Cu atât mai mult cu cât Canada este pe harta mondială a metalelor rare, cum sunt litiul și cobaltul.

Canada este încă un actor secundar în comparație cu cei mai importanți producători ai acestor resurse, care sunt esențiale pentru fabricarea bateriilor pentru automobilele electrice, pentru anumite soluții de stocare a energiilor regenerabile și pentru o serie de echipamente militare, cum ar fi sistemele de ghidare a rachetelor. Toate acestea sunt sectoare în care China dorește să joace un rol de lider.

Greii din mineritul metalelor rare sunt China, Rusia și Australia; chiar și țări precum Argentina, Republica Democrată Congo și Filipine produc mai mult decât Canada: dar, Ottawa susține că subsolul Canadei este plin de rezerve care ar putea propulsa țara în rândul marilor furnizori mondiali de litiu, cobalt, nichel și cesiu. Unele provincii canadiene – cum ar fi Ontario – au publicat chiar hărți ale zăcămintelor potențiale care dau impresia unui El Dorado al „pământurilor rare”.

În cazul metalelor rare, China produce deja peste 70% din bateriile cu litiu din lume. Investițiile chineze în minele din Australia, Republica Democrată Congo, Argentina și Canada arată că Beijingul vrea să controleze lanțul de aprovizionare cu metale rare. Investițiile chinezești în minele canadiene au devenit astfel mult mai controversate: Ottawa a fost prima care a devenit dură cu Beijingul. În octombrie 2021, guvernul lui Justin Trudeau a modificat legea pentru a împiedica companiile legate de stat să investească în grupurile miniere canadiene. Apoi, François-Philippe Champagne, ministrul canadian al Industriei, a ordonat la începutul lunii noiembrie 2021 ca trei grupuri chinezești să iasă din capitalul companiilor miniere canadiene.

Interesul Pentagonului pentru minele canadiene este, din acest punct de vedere, o investiție preventivă menită să închidă ușa ambițiilor chinezești pentru subsolul nord-american. Pentru a putea face acest lucru, armata SUA poate apela la un fond de 500 de milioane de dolari creat prin planul de investiții pentru climă promulgat de Joe Biden în august 2022. Planul a fost conceput pentru a stimula o industrie nord-americană a metalelor rare, deja esențială pentru tehnologiile care se află în centrul dezvoltării durabile. Casa Albă a invocat Defense Production Act, o lege din 1950 care permite armatei americane să investească direct pentru a-și crește capacitatea de producție, ca și cum ar fi vorba de vreme de război. Un text care îngrijorează și Canada, deoarece face parte de decenii din baza militară industrială a SUA. Pentru moment, este o manevră defensivă pentru a ține China departe de potențialele viitoare mine canadiene. Dar, Pentagonul a cerut Congresului să îi permită să investească direct în operațiuni cu metale rare în Australia și Marea Britanie.

Parteneriat strategic Ucraina – UE în domeniul pământurilor rare

Pe 5 octombrie 2021, Ucraina a aderat la Alianța Europeană a Bateriilor și Materiilor Prime, în vederea dezvoltării în Ucraina a unui întreg lanț valoric de extracție, rafinare și reciclare a mineralelor care să fie conectat la piața UE a mașinilor electrice și echipamentelor digitale[3]. Vicepreședintele Comisiei Europene Maroš Šefčovič a mers în Ucraina, unde a semnat noul Parteneriat strategic în domeniul materiilor prime cu premierul acestei țări, Denys Shmyhal: “Am decis să deschidem un nou capitol al relațiilor noastre strategice și vom colabora în domeniile materiilor prime și tehnologiilor verzi și digitale”, a spus pe 4 octombrie 2021, Maroš Šefčovič înainte să urce în avionul spre Kiev. Parteneriatul UE – Ucraina în domeniul materiilor prime are o importanță deosebită pentru Kiev în condițiile în care Rusia aproape a finalizat conducta Nord Stream 2 către Germania, iar Kievul va pierde veniturile încasate din tranzitul de gaze către Europa.

Comisia Europeană a sesizat oportunitatea cooperării cu Ucraina în domeniul materiilor prime în condițiile în care UE este dependentă de importurile din China, care furnizează acesteia 95% din elemente extrase din pământuri rare, componente esențiale pentru fabricarea bateriilor de toate tipurile sau a turbinelor eoliene. Pe de altă parte, și Ucraina și-ar asigura o sursă nouă de venituri.

UE a revizuit în septembrie 2020 lista materiilor prime de importanță strategică, listă care conține 30 de materiale, între care pământuri rare, bauxită, litiu și titan. ”Din lista de 30 de materiale esențiale, 21 dintre acestea se găsesc în Ucraina, care extrage 117 dintre cele 120 de minerale utilizate la scară globală. Vorbim de litiu, cobalt, titan, pământuri rare, toate se găsesc în Ucraina, care ne poate fi un partener foarte valoros și care poate consolida noul ecosistem industrial pe care îl construim pe teritoriul Uniunii Europene”, a precizat Maroš Šefčovič.

Comisia Europeană a refuzat să precizeze volumul estimat al comerțului cu materii prime în cadrul acestui parteneriat cu Ucraina, comisarul Šefčovič spunând că volumul depinde de gradul de disponibilitate al partenerilor ucraineni, în special în ceea ce privește respectarea standardelor de mediu, de muncă sau privind drepturile Omului.

Comisia Europeană a stabilit o serie de reguli în ceea ce privește construcția de baterii, afirmând că Europa dorește să fabrice cele mai ”verzi” baterii din lume. ”Fiecare baterie din UE va deține un pașaport digital, care va preciza originea materialelor utilizate precum și garanția că acestea au fost extrase cu respectarea celor mai înalte standarde etice”, a precizat oficialul european. Noul parteneriat strategic cu Ucraina are atașat un pachet financiar, care include și o suplimentare de 750.000 euro a sumei alocate pentru asistență financiară în 2022.

Întreprinderile și universitățile din Ucraina sunt invitate să aplice direct pentru finanțare în cadrul programului european de cercetare și inovare Horizon Europe, ce are alocări de 125 milioane euro pentru cercetare în domeniul bateriilor și 1 miliard de euro pentru cercetare în domeniul tehnologiilor pentru hidrogen. Banca Europeană pentru Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare au fost solicitate de către Comisia Europeană să deschidă linii de finanțare a întreprinderilor din Ucraina.

Pământurile rare braziliene

”Appia Rare Earths & Uranium Corp are plăcerea să anunțe că a semnat un Acord de înțelegere cu 3S LTDA și Beko Invest Ltd. pentru a achiziționa o participație de până la 70% în Proiectul PCH, situat în provincia Tocantins a Centurii Fold Brasília, statul Goiás (Brazilia)”[4].

Proiectul Cachoeirinha (Proiectul PCH) este situat în provincia Tocantins din centura de pliere a Brasíliei și se întinde de 17.551,07 ha – terenul de aici este bogat în roci intruzive cu mineralizare anormală a niobiului, unul din pământurile rare foarte cunoscute. Mineralizarea este legată de litologiile alcaline ale Complexului Plutonic Fazenda Buriti și de produsele hidrotermale prezente pe suprafața acestui complex poziționat într-un climat tropical; rezultatele pozitive ale lucrărilor de explorare geochimică efectuate până în prezent indică prezența niobiului în compoziția argilelor din terenul proiectului.

Iată declarația făcută cu acest prilej de Stephen Burega, președintele Appia: ”Argilele de adsorbție ionică sunt principala sursă de metalelor critice/magneți permanent din pământurile rare disprosiu și terbiu. Astăzi, China controlează în esență toată producția acestor metale, inițial datorită exploatării propriilor câmpuri interne extinse de argile de adsorbție ionică și acum prin controlul acelorași tipuri de formațiuni din Myanmar/Burma, o țară din Asia de sud-est. Producția și utilizarea disprosiului și a terbiului pentru a modifica magneții permanenți din pământurile rare astfel încât aceștia să poată rezista la temperaturi extreme fără pierderi semnificative de rezistență magnetică, se află astfel sub control chinezesc. Cea mai bună speranță pentru producătorii non-chinezi de magneți permanenți de pământuri rare pentru uz militar și civil în medii cu temperatură ridicată este descoperirea și exploatarea argilelor de adsorbție ionică care nu se află sub control chinezesc. Acest lucru s-a întâmplat deja în Brazilia, unde o companie privată americană aduce în producție un zăcământ de argilă ionică. Planul său este de a produce aproximativ 2.000 t de metale rare de bază de neodim și praseodymium și 200 t de disprosiu până la sfârșitul anului 2026. Cea mai presantă nevoie este de disprosiu și terbiu. Această nouă descoperire a unui zăcământ de argilă ionică în Brazilia este unul dintre cele mai importante evenimente pentru aprovizionarea cu pământuri rare non-chineze din ultimii ani”.

Argilele ionice produc unele dintre cele mai curate pământuri rare critice, grele și ușoare de pe piață, presupunând pentru exploatarea lor o metalurgie simplă și o expunere radioactivă scăzută sau inexistentă.

Termenii și condițiile acordului

Appia are opțiunea de a câștiga 60% din proprietatea țintă prin emiterea unui total de 2,5 milioane de acțiuni comune ale Appia și Beko, după cheltuirea a 10 milioane de dolari pe proprietatea țintă pe o perioadă de cinci ani. Dacă Appia câștigă cei 60% și Beko 40%, sunt obligate în termen de 90 de zile să emită încă 1.250.000 de acțiuni comune. Ulterior, Appia și Beko vor intra într-o asociere în participație în ceea ce privește explorarea și dezvoltarea ulterioară a proprietății țintă, Appia deținând o participație de 70%, iar Beko de 30% în acest joint-venture. La formarea asociației în participațiune, Beko va avea la dispoziție 90 de zile pentru a alege: a) să participe la societatea în comun și să contribuie cu partea sa de cheltuieli sau să lase totul la dispoziția Appia; b) să vândă întreaga sa participație de 30% în societatea în comun, sub rezerva unui drept de prim refuz în favoarea Appia, sau c) să aleagă ca Appia să-și finanțeze partea proporțională de cheltuieli în temeiul societății în comun, sub rezerva dreptului Appia de a fi rambursată cu 150% pentru cheltuielile efectuate de Appia în numele Beko.

Executarea Acordului de asociere va fi urmată de negocierea cu bună credință a documentației formale, inclusiv a unui acord definitiv între părți, care stabilește termenii detaliați ai tranzacției, inclusiv termenii stabiliți în Acordul inițial de înțelegere, precum și alți termeni și condiții obișnuite pentru tranzacțiile de natura și amploarea avute în vedere în prezentul document. Toată documentația trebuie să fie în formă și conținut satisfăcătoare pentru fiecare parte și avocatul respectiv. Structura finală a tranzacției va fi determinată după ce fiecare parte, Appia și Beko, au avut posibilitatea de a lua în considerare toate elementele juridice, fiscale și de valoare mobiliară ale tranzacției pentru a asigura cea mai eficientă structură pentru fiecare dintre părți și deținătorii de titluri de valoare respectivi. Se anticipează ca, la închiderea tranzacției, proprietatea țintă să fie transferată și deținută de o companie braziliană nou încorporată, Appia rămânând să dețină o participație de 70% în contract și Beko deținând o participație de 30%, cu condiția ca Appia și Beko să respecte prezentul document. Joint Venture-ul va fi guvernat de termenii unui acord unanim al acționarilor Appia și Beko, în relația părților la societatea în comun.

Tranzacția este condiționată de îndeplinirea anumitor condiții anterioare, așa cum se obișnuiește pentru tranzacțiile de această natură, inclusiv respectarea regulilor Bursei canadiene de valori mobiliare. În cazul în care acordul definitiv nu a fost executat până la data închiderii, termenii Acordului de înțelegere vor guverna drepturile părților.

Despre Appia Rare Earths & Uranium Corp (Appia)

Appia este o companie canadiană tranzacționată la bursă în sectorul pământurilor rare și al uraniului. Compania se concentrează în prezent pe delimitarea elementelor critice de pământuri rare de înaltă calitate și a galiului pe proprietatea Lacului Alces, precum și pe explorarea uraniului de înaltă calitate în prolificul bazin Athabasca, pe proprietățile sale Loranger, North Wollaston, Eastside și Otherside. Compania mai deține drepturile de explorare la suprafață pentru 113.837,15 hectare în provincia canadiană Saskatchewan și are, de asemenea, o participație de 100% pentru exploatarea altor 12.545 de hectare cu pământuri rare și depozite de uraniu aflate în componența a cinci zone minerale din jurul lacului Elliot, provincia canadiană Ontario.

Appia are 130,5 milioane de acțiuni comune restante și 153,8 milioane de acțiuni complet diluate.

Notă de precauție cu privire la declarațiile anticipative: acest comunicat de presă conține declarații anticipative care sunt de obicei precedate sau urmate de/incluzând cuvintele “crede”, “așteaptă”, “anticipează”, “estimează”, “intenționează”, “planuri” sau expresii similare. Declarațiile anticipative nu reprezintă o garanție a performanței viitoare, deoarece implică riscuri, incertitudini și ipoteze; nu intenționăm și nu ne asumăm nici o obligație de a actualiza aceste declarații anticipative, iar acționarii sunt avertizați să nu se bazeze în mod nejustificat pe astfel de declarații.

Nici Bursa canadiană de valori mobiliare, nici Autoritatea sa de reglementare a pieței nu își asumă responsabilitatea pentru caracterul adecvat sau exactitatea acestei versiuni.

Penuria de litiu

Planurile UE de a interzice vânzările de mașini noi pe benzină și diesel până în 2035 înseamnă că cererea de litiu va crește de cinci ori până în 2030, ajungând la 550.000 de tone pe an – mai mult decât dublul celor 200.000 de tone pe care UE speră să le producă din zăcămintele proprii, potrivit Benchmark Mineral Intelligence[5].

Problema aprovizionării a fost evidențiată de cel mai mare producător de litiu din lume, Albemarle, care a renunțat la planurile de a extrage litiu în Europa după ce nu a reușit să găsească un amplasament viabil din punct de vedere comercial: „Resursele pe care le cunoaștem în Europa nu sunt de înaltă calitate și sunt relativ mici”, a precizat directorul financiar al grupului, Scott Tozier. În 2023, Europa nu produce substanțe chimice pe bază de litiu pentru bateriile autovehiculelor electrice, 44% din oferta mondială provenind din China.

Deficitul de litiu preconizat pe o piață care suferă deja de penurie la nivel mondial și prețurile ridicate de 62.000 de dolari pe tonă – de peste cinci ori mai mult decât costul mediu de producție, fac din litiu o materie primă de excepție, foarte greu procurat. China care controlează 60% din procesarea globală a litiului, își extinde rapid industria automobilelor electrice și face incursiuni pe piața europeană.

Francis Wedin, directorul executiv al Vulcan Energy Resources, listată la bursă în Australia, una dintre puținele companii care încearcă să extragă litiu în Europa, a declarat că industria auto din regiune nu va putea să-și electrifice viitorul parc auto fără propriul litiu. Unele grupuri auto europene – Stellantis, Renault sau Volkswagen – desfășoară proiecte locale, dar succesul este departe de a fi asigurat din cauza proceselor complicate de extracție, dar și a aprobărilor legate de mediu, foarte greu de obținut.

Poziția Afganistanului

Afganistanul are mai multe rezerve de pământuri rare, precum lantanul, ceriul, neodimul şi aluminiu, aur, argint, zinc, mercur şi litiu. Valoarea metalelor rare din Afganistan a fost estimată în 2020 la 1.000-3.000 de miliarde de dolari, conform lui Ahmad Shah Katawazai, fost diplomat al ambasadei afgane la Washington. Un articol apărut în publicaţia The Hill în 2021 a estimat valoarea metalelor rare din Afganistan la circa 3.000 de miliarde de dolari.

“Ar trebui să existe o iniţiativă internaţională pentru a ne asigura că, în cazul în care o ţară este de acord să exploateze mineralele în numele talibanilor, să o facă numai în condiţii umanitare stricte, în care drepturile omului şi drepturile femeilor sunt respectate”, a declarat Shamaila Khan, director pentru datorii în ţările emergiente la AllianceBernstein, pe 17 august 2021.

Poziția Chinei

China domină piaţa pământurilor rare la nivel global: cca 35% din rezervele globale de pământuri rare se află în China, cele mai mari din lume, potrivit Studiului Geologic al Statelor Unite[6]. China are o rezervă de 44 de milioane de tone de pământuri rare, dar prelucrează peste 90% din pământurile rare ale planetei.

În 2010, ca represalii la un diferend teritorial, China a întrerupt brutal exporturile de pământuri rare către Japonia: companiile de înaltă tehnologie din arhipelag, dependente de vecinul chinez pentru aprovizionare, au fost dur afectate. Pentru a-și proteja resursele amenințate de epuizare, China a stabilit cote de export: SUA, Uniunea Europeană și Japonia au adus dosarul în fața Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care le-a dat dreptate în 2015.

China a folosit pământurile rare ca pe o ameninţare în timpul războiului său comercial cu SUA în 2019, când Beijingul a avertizat că va întrerupe aprovizionarea SUA cu aceste materiale. China este, de asemenea, un mare producător minier de pământuri rae, producând annual cca 120.000 de tone sau 70% din totalul pământurilor rarecare se comercializează pe acastă piață într-un an.

Beijingul a lansat în ultimii ani importante proiecte de pământuri rare în afara Chinei[7]: această strategie este implementată și de grupul Shenghe, care exploatează de la începutul anului 2021 zăcământul Kvanefjeld din Groenlanda, considerat al doilea din lume. Acest grup este, de asemenea, prezent în consorțiul care a permis preluarea exploatării minei din Mountain Pass în Statele Unite, unde o mare parte a producției este destinată exportului spre China.

Poziția SUA

SUA a produs doar 15.000 de tone de pământuri rare în 2018, potrivit aceluiași studiu geologic, dar rezervele SUA sunt scăzute în comparaţie cu China: SUA are un total de 1,4 milioane de tone rezervă de pământuri rare.

SUA au fost puternic dependente de China pentru pământurile rare în 2019, când ţara asiatică exporta 80% din nevoile SUA, potrivit Studiului Geologic al SUA. Semn al vulnerabilității SUA, pământurile rare, ca și medicamentele, au fost excluse din majorările de taxe vamale ale SUA care au vizat cvasitotalitatea produselor chinezești importate în Statele Unite…

Visul Pentagonului

Potrivit unor surse apropiate instituției, Pentagonul vizează să-și mărească stocurile de pământuri rare, cobalt şi litiu[8]; pământurile rare sunt convertite în magneţi şi utilizate în arme de nouă generaţie, în constraucția avioanelor F-35 ale Lockheed Martin, precum şi în muniţiile ghidate cu precizie ale Raytheon Technologies.

Experții în domeniu amintesc faptul că litiul, o componentă cheie folosită la fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice, este vital pentru obiectivul Pentagonului de a reduce la zero emisiile flotei de vehicule netactice. La începutul lunii februarie 2022, Departamentele de Stat, Energiei şi Apărării au semnat un acord ce acoperă materialele selectate, precum şi bateriile mari utilizate în reţeaua electrică.

Resursele românești de materii prime critice

În România, conform datelor publice există următoarele categorii de materii prime critice (https://cursdeguvernare.ro/harta-resurselor-potentiale-de-materii-prime-critice-din-romania.html):

din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice cunoscute și posibilități de exploatare: nisipurile cuarțoase și grafitul;
din categoria resurselor nemetalifere, economic importante, cu rezerve geologice necunoscute: mineralele de bor, fosforitele;
din categoria resurselor metalifere economic foarte importante, cu rezerve geologice necunoscute și cu un potențial moderat: cromul, magneziul, germaniu și telurul;
din categoria resurselor metalifere economic importante, cu rezerve geologice neevaluate și cu un potențial moderat: stibiu (antimoniu), wolfram (tungsten) și pământuri rare (TR).

“Sunt perspective reduse de descoperire a unor resurse de: cobalt, indium, niobium, gallium, minerale din grupa platinei”, se arată în Strategia României pentru Resurse Minerale Neenergetice, orizont 2035; principalii beneficiari ai materiilor prime critice sunt operatorii care activează în domeniul tehnologiilor înalte (aerospațiale, aeronautică, electronică, echipamente medicale, baterii solare, laptop-uri), al tehnologiei semiconductorilor (telefonie mobilă, GPS, internet, fibre optice), al automaticii și electronicii, industriei siderurgice și metalurgice, al preparării minereurilor (prin tehnologii curate), în industria aliajelor, a materialelor refractare și a polimerilor.

În calea explorării și exploatării resurselor de materii prime critice stau investițiile mari necesare (re) deschiderii zăcămintelor și construirii de uzine noi, precum și pierderea know-how-ului și a tehnologiei relevante pentru cercetarea și prelucrarea acestora. Ministerul Economiei a propus realizarea unei baze naționale pentru materii prime critice: “Realizarea evaluării bazei naționale de materii prime critice are o importanță cu totul deosebită, întrucât o astfel de evaluare răspunde necesității de a identifica și exploata resurse de materii prime extrem de valoroase și indispensabile economiei UE, care altfel, ar trebui procurate din alte surse”, se mai arată în Strategia menționată.

[1] Vezi site-ul Inteligența artificială ar putea găsi noi compuși prețioși de pământuri rare (descopera.ro), postat și vizitat pe 19 martie 2022

[2] Vezi site-ul Bătălia SUA-China pe metalele rare. Țara în care va descinde Pentagonul / Washingtonul, trezit în pumni de războiul din Ucraina | Ziarul National, postat și vizitat pe 15 noiembrie 2022

[3] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/parteneriat-strategic-ue-ucraina-in-domeniul-metalelor-si-pamanturilor-rare.html, postat și vizitat pe 13 iulie 2021

[4] Vezi site-ul APPIA SIGNS LETTER AGREEMENT TO ACQUIRE UP TO A 70% INTEREST IN A PROSPECTIVE BRAZILIAN RARE EARTHS IONIC CLAY PROJECT – MINING.COM, postat și vizitat pe 10 martie 2023

[5] Vezi site-ul Penuria de litiu: Europa nu are resurse pentru tranziția la vehiculele electrice | Ziarul National, postat și vizitat pe 2 aprilie 2023

[6] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/china-alianta-talibani-exploatare-metalele-rare-afganistan.html, postat și vizitat pe 18 august 2021

[7] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/posibil-raspuns-al-chinei-in-razboiul-comercial-cu-sua-interdictia-exportului-de-pamanturi-rare.html, postat și vizitat pe 22 mai 2019

[8] Vezi site-ul Pentagonul vizează mărirea propriilor stocuri de cobalt și litiu – Forbes.ro, postat și vizitat pe 19 februarie 2022

By admin

TADJIKISTAN ȘI TURKMENISTAN ȘI UZBEKISTAN: DESTINELE ACTUALE A TREI ȚĂRI FOSTE SOVIETICE

May 25, 2023 | GEOPOLITICĂ | No Comments

Emilian M. Dobrescu

Sufixul ”stan” din numele celor trei țări este un cuvânt care are origini persane și înseamnă pământ, teritoriu. Așadar, prin adăugarea sufixului ”stan” la numele grupului cultural sau etnic aflăm că un anumit pământ/teritoriu le aparține Oamenilor care îl locuiesc. În afară de cel trei țări menționate, mai există încă patru care au sufixul ”stan” în nume: Kazahstan înseamnă pământul (teritoriul) kazahilor, Kârgâzstan – pământul kărgăzilor, Afghanistan – pământul afghanilor și Pakistan – pământul pakistanezilor.

Inițiativa C+C5

În perioada 18-19 mai 2023, s-a desfășurat în orașul Xian, din nord-vestul Chinei, summit-ul China-Asia Centrală, cele cinci țări participante din Asia central fiind Kazahstan, Tadjikistan, Uzbekistan, Kârgâzstan și Turkmenistan[1]. Summit-ul „C+C5” este văzut ca o misiune condusă de Beijing pentru a stimula cooperarea strategică cu Asia Centrală, o zonă aflată tradițional sub influență rusească. Cele cinci țări din Asia Centrală, care au participat la summit-ul din China au făcut parte din fosta Uniune Sovietică și au fost mult Timp considerate zone cheie ale sferei de influență a Rusiei în epoca post-Război Rece.

Dar, aceste cinci state s-au ferit să sprijine deschis agresiunea Moscovei în Ucraina – tot o fostă republică sovietică. Sancțiunile occidentale împotriva Rusiei și schimbările geopolitice globale au creat, de asemenea, un vid economic în regiune pe care Beijingul încearcă să-l umple prin planul său de investiții, Belt and Road. Asia Centrală a câștigat o importanță din ce în ce mai mare din cauza depozitelor sale bogate de resurse naturale și a proximității cu provincia vestică a Chinei, Xinjiang.

Regiunea Xinjiang, în principal musulmană, a fost parte a străvechiului Drum al Mătăsii și s-a bucurat în mod tradițional de legături strânse cu Asia Centrală. În 2022, comerțul dintre China și țările din Asia Centrală a atins 70,2 miliarde de dolari, un nivel record; investițiile străine directe ale Chinei în cele cinci țări au fost de aproape 15 miliarde de dolari la sfârșitul anului 2022, potrivit Ministerului Comerțului din China. De la lansarea sa, acum aproape 10 ani, proiectul Belt and Road al Chinei a susținut în regiune proiecte majore de infrastructură – căi ferate, autostrăzi, centrale electrice și conducte de gaze naturale.

Tadjikistan

Interzis la distracție

Situat în Asia Centrală, Tadjikistanul este, probabil, singurul stat din lume unde sărbătorirea zilei de naștere în afara casei familiei îți aduce o amendă serioasă[2]. În martie 2019, a atras atenția cazul vedetei locale Firuza Khafizova, care a fost amendată cu 5.000 de somoni (aproximativ 480 de euro, echivalentul a patru salarii medii), fiindcă și-a sărbătorit ziua de naștere în compania prietenilor, în afara casei. Potrivit legii tradițiilor și obiceiurilor din Tadjikistan, sărbătorirea zilelor de naștere oriunde altundeva în afară de intimitatea cercului familial este strict interzisă, iar cei care încalcă această lege riscă amenzi uriașe.

Oricât ar suna de ciudat, legea chiar este respectată și autoritățile folosesc pozele și filmările de pe platformele sociale ca dovezi împotriva celor acuzați că o încalcă. În cazul Khafizovei, procurorii au folosit împotriva sa o filmare pe care ea însăși o publicase pe Instagram. Filmarea arăta cum Firuza Khafizova petrecea cu prietenii într-un restaurant și cum cânta cu ei pe scenă, o încălcare flagrantă a legii locale privind tradițiile, sărbătorile și obiceiurile – a fost nevoită să plătească o amendă de 5.000 de somoni pentru greșeala ei.

Cetățenii și-au exprimat nemulțumirea pe platformele sociale în ceea ce privește această lege ciudată, numind-o un amestec al statului în viața intmă a oamenilor, însă procurorii au apărat aceste restricții bizare, susținând că sunt în interesul publicului. Procurorii consideră că interzicerea sărbătorilor publice încurajează cetățenii să-și cheltuiască banii pe nevoile familiilor lor și nu pe organizarea de petreceri extravagante.

De asemenea, interdicția este considerată ca fiind o cale de a reduce datoriile acumulate de unii oameni atunci când organizează petreceri extravagante.

Legea tradițiilor și obiceiurilor a fost introdusă în 2007 și modificată în 2017; în 2021 acest act normativ permite statului să impună limite stricte în privința numărului oaspeților și a felurilor de mâncare permise la nunți, înmormântări, botezuri și zile de naștere și reglementează durata unor astfel de evenimente. Legea a devenit o sursă de amuzament în Vest, însă activiștii pentru drepturile omului din Tadjikistan susțin că este o unealtă prin care autoritățile intervin în viețile private ale oamenilor și le restrâng drepturile și libertățile.

În trecut au mai existat cazuri asmănătoare cu cel al Firuzei Khafizova: de exemplu, în 2015, un bărbat a fost amendat cu 4.000 de somoni (380 de euro) după ce a postat pe Facebook o poză cu el însuși la o cafenea, în fața unui tort. Potrivit documentelor de la Curtea Supremă din Tadjikistan, numai în 2018, 648 de oameni au fost amendați pentru că au încălcat această lege – cuantumul amenzilor emise în aceste cazuri se ridică la 3 milioane de somoni (285.000 de euro).

Vaccinare obligatorie

Guvernul Tadjikistanului, țară cu o populație de 9,3 milioane de locuitori, a decretat pe 3 iulie 2021, vaccinarea anticoronavirus obligatorie pentru toate persoanele de peste 18 ani, la doar o săptămână după începerea campaniei naționale, pe 25 iunie 2021[3]:„Vaccinarea împotriva coronavirusului este obligatorie pentru cetățenii de peste 18 ani”, se menționează într-un comunicat difuzat sâmbătă de comitetul guvernamental tadjik, creat pentru a stopa propagarea COVID-19, a informat din Dușanbe agenția rusă Interfax.

În Tadjikistan sunt folosite în prezent două vaccinuri anticoronavirus: AstraZeneca (anglo-suedez) și CoronaVac (chinezesc, cunoscut și ca Sinovac). Administrarea acestora este gratuită și imposibil de refuzat. Potrivit datelor oficiale, fosta republică sovietică a înregistrat până în prezent 13.548 de cazuri confirmate de Covid-19 și 92 de decese asociate bolii.

Turkmenistan

Despre această țară se vorbește foarte puțin la știri[4]. Turkmenia sau Turkmenistan – este o țară din Asia mijlocie. Are o suprafață dublă față de cea a României și o populație de numai șase milioane de locuitori. Este înconjurat numai de țări musulmane: Afganistan, Iran, Kazahstan și Uzebkistan; coasta Mării Caspice se întinde pe o lungime de 1.768 km.

Este o republică prezidențială, în Asia Mijlocie, fiind a patra țară din lume, după rezervele de gaze naturale, unica țară ex-sovietică, care solicită viză de intrare pentru toți cetățenii celorlalte țări ex-sovietice. Turkmenistan este cea mai neutră țară din toate țările membre CSI.

A avut un lider care a fost comparat adeseori cu Kim Jong-Un, din Coreea de Nord. Președintele Saparmurat Niiazov plănuia să creeze/poate chiar a creat o „epocă de aur” a Turkmenistanului, iar în 1991 a dat startul edificării Așhabadului.

Așhabad – capitala țării

Acest oraș este renumit pentru frumusețea, curățenia și clădirile sale impunătoare. Funcționarii de stat, primesc apartamente gratuite de la stat sau le pot cumpăra pe credit acordat pe o perioadă de 30 de ani cu dobândă de 1%. Astăzi, capitala Turkmenistanului este în mare parte un oraș fantomă, în principal din pricina culturii izolaționiste a conducerii țării, fiind unul din locurile cele mai puțin vizitate din lume.

Cea mai reprezentativă construcție se află în centrul orașului și este o statuie a primului președinte turkmen – Saparmurat Niiazov – turnată din aur pur. Așhabad, mai este supranumit Dubaiul Caspicii, fiind orașul cu cele mai multe edificii de marmură din lume – la o suprafața de aprox 4,5 milioane mp are 543 de clădiri realizate din marmură.

Economia

Industria, agricultura, sistemul energetic și infrastructura rutieră, aparțin statului. Turkmenistan exportă în principal gaze naturale și produse petroliere. O altă ramură a industriei locale, este cea a bumbacului. O pereche de blugi de bumbac, aici costă 2 dolari.

Interzicerea termenului cornavirus

Autoritățile din Turkmenistan susțin că pe teritoriul țării nu există nici un caz de infectare cu coronavirus[5]. Dar, dacă se întâmplă să rostești cuvântul „coronavirus” în timp ce aștepți autobuzul în capitală, la Așhabad, sunt șanse mari să fii arestat. Aceasta, din cauza faptului că Turkmenistanul, condus din 2006 de către Gurbangulî Berdîmuhamedov, a interzis folosirea cuvântului „coronavirus”, potrivit organizației media Reporteri fără Frontiere. Citând rapoarte publicate de Chronicles of Turkmenistan (una dintre puținele surse independente de știri din această țară restrictivă și al cărei site nu poate fi accesat din Turkmenistan), organizația pentru libertatea presei spune că guvernul lui Berdîmuhamedov a interzis ziarelor și televiziunilor controlate de stat să scrie sau să rostească în emisie cuvântul „coronavirus”. Mai mult, a fost ordonată eliminarea oricărei referiri la virus din broșurile distribuite în spitale și în școli.

Corespondenții Radio Europa Liberă din Așhabad relatează că ofițerii de poliție îmbrăcați în haine civile pot aresta și persoanele care poartă măști pe față sau discută în public despre pandemie. „Arestează turkmenii pentru orice discuții despre virus, se ascultă conversațiile telefonice, discuțiile Oamenilor din stațiile de autobuz, din autobuz”, a relatat un jurnalist de la Radio Azatlyk. Cetățenii turkmeni au acces doar la informații din țara lor despre epidemia de coronavirus, în Timp ce, potrivit autorităților, până în prezent, nu a fost detectat nici un caz în Turkmenistan.

Președintele, cunoscut și sub titulatura de „părinte protector”, a ordonat pe 13 martie 2020 ca spațiile publice să fie dezinfectate, ca măsură de protecție, cu o plantă numită ”iarbă tătărească”. Situat pe ultimul loc în clasamentul mondial al libertății presei, Turkmenistan este una dintre cele mai închise țări din lume: guvernul controlează toate mijloacele de informare în masă autohtone. Puținii Oameni care au acces la internet pot accesa doar versiuni cenzurate ale știrilor.

Istorie

În secolul al VIII-lea, triburile nomade Oghuz, care vorbeau o limbă din familia turcică, au migrat din Mongolia spre Asia Centrală[6]. După ce s-au islamizat, triburile și-au luat numele de turkmeni. De-a lungul Istoriei, ele au înființat diferite confederații militare, în special cu uzbecii: în 1881, după măcelul de la Geok Tepe, țarii ruși au cucerit teritoriul ocupat de turkmeni: lupta s-a soldat cu peste 10.000 de morți turkmeni, iar Turkmenistan și Uzbekistan au fost anexate Imperiului Rus. În 1924 a fost înființată Republica Socialistă Sovietică Turkmenă. În 1948, un cutremur de 7,3 grade pe scala Richter a provocat moartea a cca 100.000 de turkmeni și a distrus aproape complet capitala țării.

Dictatorul comunist Saparmurat Niyazov a continuat să conducă țara și după declararea independenței în 1991, până la moartea lui în 2006. Comunismul a fost schimbat în naționalism și un extrem cult al personalității lui Niyazov. La următoarele “alegeri” Niyazov a fost “ales” președinte pe viață și așa a rămas, în pofida numeroaselor atentate la viața lui, sprijinite mai ales de statul vecin, Uzbekistan. Regimul condus de el a fost comparat cu regimul nord-coreeanului Kim Il Sung, caracterizat prin totalitarism și cult al personalității duse la extrem.

Moartea subită a lui Niyazov în 2006 a produs un vacuum politic, care a fost până la urmă umplut de fostul său dentist, politician începător, Gurbanguly Berdymukhamedov. Acesta a emis câteva legi de liberalizare și privatizare a economiei, a permis oficializarea mai multor partide politice și a aprobat acordarea de pensii la cca 100.000 de turkmeni vârstnici, care pe vremea lui Niyazov nu aveau nici un sprijin financiar; dar, cu Timpul și el a promovat cultul personalității.

Obiceiuri și nivel de trai

Turkmenii sunt unicul popor din regiune, care nu consumă carne de cal. Pentru ei, acest animal este sacru. Deși salariul unui cetățean de rând, este de aprox. 300 de dolari pe lună, ei nu achită electricitatea, gazele, apa, telefonul sau alte facilități.

Lunar, fiecare turkmen are dreptul să primească 120 de litri de benzină. Dacă acei 120 de litri ce îi revin lunar unui cetățean, nu îi sunt suficienți, la benzinării, un litru de benzină costă 20 de cenți. Stațiile de autobuz din Ashgabad, sunt amenajate în formă de încăperi cu aer condiționat și televizoare.

Din cauza culturii izolaționiste a conducerii țării, Turkmenistanul este una dintre cele mai puțin vizitate țări din lume.

Poarta/Porțile Iadului

Craterul Darvaza, supranumit și Poarta Iadului, este un teren bogat în zăcăminte de gaz natural situat în Turkmenistan[7]. Situl a fost identificat în 1971 de inginerii sovietici, care credeau că solul este bogat în zăcăminte de petrol. Inginerii au început forajele preliminare, dar în scurt Timp au avut o surpriză neplăcută. Terenul s-a surpat, înghițind utilajele de foraj, iar din crater au început să iasă cantități uriașe de gaz.

De teama poluării, inginerii au hotărât să dea foc craterului. Deși toată lumea se aștepta ca gazul să ardă în câteva săptămâni, și acum la 51 de ani de la aprindere, focul arde în continuare. Craterul are un diametru de 70 de metri și nu dă semne că incendiul se va potoli în curând.

Deși craterul a devenit o atracție turistică, președintele țării, Gurbanguly Berdymukhamedov a cerut cabinetului său să găsească o modalitate de a închide „Porțile Iadului”. Viceprim-ministrul Turkmenistanului „a fost însărcinat să adune Oameni de știință și, dacă este necesar, să atragă consultanți străini și să găsească o soluție pentru stingerea incendiului”.

Președintele

Gurbanguly Berdymukhamedov, președintele țării din 2006, este renumit pentru dragostea sa pentru aur și arhitectura de marmură; liderul autocrat se află într-o frenezie a construcțiilor, concentrându-se în primul rând pe capitala Așhabad, dotată cu clădiri guvernamentale gigantice noi, monumente și alte realizări arhitecturale de excepție.

Una dintre cele mai notorii este statuia uriașă de aur a unui câine ciobănesc turkmen, rasa preferată a lui Berdymukhamedov și unul dintre simbolurile oficiale ale țării.

Președintele iubește atât de mult câinii încât a scris o carte despre ei, pe care a oferit-o cadou președintelui rus Vladimir Putin și a stabilit o sărbătoare națională în cinstea câinelui.

Turismul și presa

Turismul este încă o industrie relativ mică în Turkmenistan: numărul de vizitatori străini anuali înainte de pandemie a fost estimat la câteva zeci de mii.

Noul aeroport modern din Așhgabad, cu un terminal gigant în formă de pasăre, a fost deschis în 2006. Proiectul a costat 2,3 miliarde de dolari și avea ca obiectiv creșterea vizibilității internaționale a Turkmenistanului.

Potrivit indexului anual al libertății presei mondiale, întocmit de grupul Reporteri fără frontiere, Turkmenistanul ocupă locul 178 din 180 de țări din lume pentru cenzura mass-media.

Ziua Mamei

Totla inițiativa președintelui țării, din 2009, Ziua Internațională a Femeii se numește Ziua Mamei și a început să fie sărbătorită doar după anul 2008 – sărbătoarea femeilor a fost amânată la 21 martie (ziua echinocțiului de primăvară), combinată cu Navruz – sărbătoarea națională de primăvară și numită Ziua Națională a Primăverii și a Femeii.

În ianuarie 2008, președintele Turkmenistanului, Gurbanguly Berdymukhamedov a modificat Codul Muncii și a ”întors” sărbătoarea în ziua de 8 martie.

Uzbekistan

Necesitatea anchetării manifestațiilor violent oprimate

Michelle Bachelet, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a cerut Uzbekistanului să efectueze fără întârziere o anchetă independentă și transparentă asupra evenimentelor de la început de iulie 2022 din Republica Autonomă Karakalpakstan, care au dus la moartea a cel puțin 18 persoane[8]. Potrivit Procuraturii Generale din Uzbekistan, 18 persoane au fost ucise și 243 au fost rănite, dintre care 94 grav, în Timpul ciocnirilor dintre protestatari și forțele de securitate din orașul Nukus, iar identitatea celor uciși nu a fost încă stabilită.

Potrivit rapoartelor preliminare, oamenii au murit din cauza rănilor prin împușcare, inclusiv în cap, iar numărul real al victimelor, potrivit Oficiului pentru Drepturile Omului al Națiunilor Unite, ar putea fi mai mare: „Rapoartele pe care le primim indică violențe grave, inclusiv crime, și sunt profund îngrijorătoare”, a spus Michelle Bachelet, care a cerut autorităților să exercite cea mai mare reținere. Ea a cerut, de asemenea, ca autorii acestor fapte să fie trași la răspundere și „să se deschidă imediat o anchetă transparentă și independentă cu privire la toate acuzațiile de fapte penale, inclusiv abuzurile din partea forțelor de ordine”.

Protestele în masă în Republica Autonomă Karakalpakstan, care face parte din Uzbekistan, au început după ce rezidenții au luat cunoștință de amendamentele aduse Constituției Uzbekistanului, cu privire la abolirea autonomiei acestei republici, în special, clauza care privează republica autonomă de dreptul de a se separa de Uzbekistan a stârnit indignare. Pe 2 iulie 2022, președintele uzbec a declarat că guvernul său va abandona acest plan. În urma protestelor violente, guvernul a impus starea de urgență în Karakalpakstan, inclusiv a blocat accesul la internet. Peste 500 de persoane au fost arestate în timpul și după proteste: Oficiul Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului și-a exprimat îngrijorarea că unul dintre cei arestați a fost deja acuzat de „conspirație pentru preluarea puterii și schimbarea ordinii constituționale” și riscă până la 20 de ani de închisoare.

„Oamenii nu ar trebui să fie trasi la răspundere penală pentru exercitarea dreptului lor”, a spus doamna Bachelet. Ea a reamintit, de asemenea, că Uzbekistanul face parte din Pactul pentru Drepturile Civile și Politice, un document care oferă tuturor dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la întrunire pașnică și de a participa la viața publică. „Toți deținuții trebuie să aibă acces la un avocat și dreptul lor la un proces complet și echitabil trebuie respectat”, a adăugat Înaltul Comisar.

D-na Bachelet a cerut guvernului să restabilească imediat internetul în Karakalpakstan, menționând că astfel de măsuri nediscriminatorii afectează drepturile unui număr mare de Oameni, inclusiv privarea acestora de dreptul la libertatea de exprimare și de informare. Înaltul oficial a mai reamintit autorităților că toate restricțiile legate de starea de urgență trebuie să respecte dreptul internațional, să fie adoptate doar atunci când este necesar, să fie proporționale și nediscriminatorii.

Orașul Samarkand

Samarkand este unul dintre cele mai vechi orașe ale Asiei Centrale[9]. Cunoscut drept Maracanda în secolul al IV-lea î.Hr., orașul era capitala Sogdiana și a fost capturat de Alexandru cel Mare în anul 329 î.Hr. Orașul a fost mai apoi condus de turcii din Asia Centrală (în secolul al VI-lea d.Hr.), arabi (în secolul al VIII-lea), samanizii din Iran (între secolele al IX-lea și al X-lea), precum și diverse popoare turcice (între secolele al XI-lea și al XIIIlea), înainte să fie anexat de dinastia Khwārezm-Shāh (la începutul secolului al XIII-lea) și distrus de cuceritorul mongol Ginghis Han în 1220. După ce s-a revoltat împotriva conducătorilor săi mongoli în 1365, Samarkand a devenit capitala imperiului Timurid, care a transformat orașul în cel mai important centru cultural și economic din Asia Centrală.

Samarkand a fost cucerit de uzbeci în 1500 și a devenit parte din hanatul Bukhara; până în secolul al XVIII-lea, orașul trecuse printr-un declin, iar între anii 1720 și 1770 a fost nelocuit; doar după ce a devenit o capitală provincială a Imperiului Rus în 1887 și un centru feroviar, orașul s-a recuperat din punct de vedere economic.

Pentru scurt Timp, între 1924 și 1936, Samarkand a fost capitala Republicii Sovietice Socialiste Uzbece; Samarkand de astăzi este alcătuit dintr-un oraș vechi care datează din vremuri medievale și o secțiune nouă construită după cucerirea rusească a zonei în secolul XIX.

Planul orașului vechi include străzi care se îndreaptă spre centru pornind de la șase porți din zidurile lungi 8 kilometri din secolul XI. Zidurile și porțile au fost distruse după ce orașul a fost capturat de ruși, însă planul din perioada medievală este încă păstrat. Orașul vechi conține unele dintre cele mai importante monumente ale arhitecturii din Asia Centrală, între secolele al XIV-lea și al XX-lea, inclusiv numeroase clădiri care datează din Timpul în care Samarkand era capitala imperiului Timurid; orașul vechi a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2001.

Secțiunea mai nouă și rusească a orașului Samarkand, a cărei construire a început în 1871, s-a extins considerabil în timpul perioadei sovietice, iar clădirile publice, locuințele și parcurile au fost reconstruite; există teatre uzbece și rusești, o universitate fondată în 1933 și instituții de studii superioare pentru agricultură, medicină, arhitectură și comerț.

Samarkand și-a dobândit importanța comercială în vremurile antice și medievale datorită faptului că se afla la intersecția rutelor comerciale dintre China și India; odată cu apariția căilor feroviare în 1888, Samarkand a devenit un important centru pentru exportul de vin, fructe uscate și proaspete, bumbac, orez, mătase și piele. Industria de astăzi a orașului este bazată în principal pe agricultură, fructe, vin, piele, îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și tutun. De asemenea, producția de părți de automobile, tractoare și echipamente de cinema este importantă din punct de vedere economic.

[1] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/summit-ul-cc5-cinci-presedinti-din-asia-centrala-la-masa-cu-xi-jinping.html, postat și vizitat pe 9 mai 2023

[2] Vezi site-ul https://incredibilia.ro/in-tadjikistan-e-ilegal-sa-sarbatoresti-ziua-de-nastere-in-public/, postat și vizitat pe 26 mai 2019

[3] Vezi site-ul https://www.activenews.ro/stiri/Tadjikistanul-fosta-republica-sovietica-da-tonul-la-vaccinarea-obligatorie-anti-Covid.-Tuturor-cetatenilor-peste-18-ani-li-se-impune-sa-si-faca-vaccinul-AstraZeneca-sau-cel-chinezesc-167770, postat și vizitat pe 4 iulie 2021

[4] Vezi pesite-ul http://calatorul.net/dar-voi-stiti-cum-e-viata-turkmenistan/, site vizitat pe 4 noiembrie 2017

[5] Vezi site-ul https://incredibilia.ro/turkmenistan-coronavirus/, pistat și vizitat pe 1 aprilie 2020

[6] Vezi site-ul https://baabel.ro/2021/02/o-tara-uitata-din-centrul-asiei/, postat și vizitat pe 11 februarie 2021

[7] Vezi pe site-ul https://incredibilia.ro/7-greseli-banale-dezastre/, postat și vizitat pe 12 iunie 2019

[8] Vezi site-ul Bachelet demande à l’Ouzbékistan d’enquêter sur des manifestations violemment réprimées | ONU Info (un.org), postat și vizitat pe 5 iulie 2022

[9] Vezi site-ul Samarkand, un important centru cultural și economic din Asia Centrală (descopera.ro), postat și vizitat pe 20 decembrie 2021

By admin

Recent News

Category: GEOPOLITICĂ

Cărbunele revine la putere

Victory of anti-Đukanović and anti-DPS block

Election campaign peaceful, short and without old issues – politics as a spectacle

Montenegro to have a record tourist season

Ibrahimović leads Bosniak political renaissance

Prime Minister Abazović in contention for the position of NATO Secretary General

Victory of anti-Đukanović and anti-DPS block

Büsra Öztürk

Autonomia strategică și cooperarea cu NATO

Evaluarea amenințărilor

Capacitatea de reacție rapidă

Problema unanimității în decizii