VA  FI  RĂZBOI. MARE!

Gl. Mr. (ret) Boris POPESCU

          In decembrie 2019, într-un interviu acordat in Biroul Oval, lui Bob Woodward, jurnalist, scriitor și specialist în domeniul științelor politice, DONALD TRUMP a spus: “Am construit un sistem de arme nucleare pe care nimeni nu l-a mai avut în această țară până acum. Avem echipamente cum n-ați mai văzut și nici n-ați mai auzit până acum. Avem echipamente de care Putin și Xi n-au auzit până acum. Nimeni nu le are – ce avem noi este incredibil.” 

          (Probabil că Einstein, Openheimer, Fermi, Teller și ceilalți contributori la nașterea și perfecționarea armelor nucleare s-ar răsuci în  mormânt de invidie)

          Afirmațiile lui Trump cu privire la potențialul  nuclear american induc ideea că se poate câștiga războiul cu noile tehnologii în materie de armament nuclear. Ideea supremației nucleare americane  a sugerat-o recent și generalul David Petraeus. Întrebat ce s-ar întâmpla dacă Putin va decide să folosească arma nucleara in Ucraina, fostul lider al armatei americane și fost director al CIA a spus: “Doar pentru a oferi o ipoteza – am răspunde cu desfășurarea unui efort NATO, un efort colectiv, care ar elimina toate forțele convenționale  rusești, pe care le putem vedea și identifica pe câmpul de lupta din Ucraina și, de asemenea, în Crimeea, precum și toate navele din Marea Neagră.” Dacă vom corobora declarația acestuia cu ce a spus Trump, în mod sigur, nu este vorba de “science fiction”. Problema  care se pune este legată de  tipul de reacție dintre prima lovitura și cea  de a doua lovitură (în teoria strategiei nucleare  – lovitura de răspuns). În această ipoteză putem vorbi de  “Armaghedon”. Fiindcă există un instinct în consumarea oricărui tip de dramă  – când totul este pierdut … nu mai ai ce să pierzi pentru a te salva. Potrivit principiului acțiune/reacțiune  se produce o creștere a amploarei luptei armate și există, astfel, condiții de extindere a conflictului dincolo de teatrul de război pe care se desfășoară la un moment dat acțiunile militare, iar în cazul utilizării armei nucleare se produce catastrofă. 

           Într-un articol anterior semnalam întâmplarea produsă pe timpul Președintelui Carter, în care s-a concluzionat, în urma unui scenariu produs de Pentagon, ca pierderile de vieți omenești în cazul unui conflict  nuclear între cele două puteri  (SUA/Uniunea Sovietică) ar fi chiar, din faza inițială, de sute de milioane de vieți omenești pentru ambele părți, plus pierderile uriașe în infrastructură. Ideea învingătorului într-un conflict nuclear este iluzorie, iar învingătorii nu se vor deosebi de învinși. Nu există război nuclear limitat, în pofida unor elemente din teoria strategică cu privire la acest tip de conflict. Am auzit un “analist”, la un post de televiziune, vorbind despre consecințele folosirii armelor nucleare tactice, că acestea au efect pe o raza de 2-3 kilometri. Mai mult, un profesor (bănuiesc de fizică-chimie) demonstra că efectul radiațiilor beta și gama  este limitat la un spațiu ce poate fi controlat. 

          Mass-media ne-a adus la cunoștință în luna octombrie, 2022, că F. Rusă și NATO au desfășurat aplicații de amploare strategică ce au avut drept scop verificarea potențialelor nucleare  în care tema uneia din părți a fost “Atac nuclear masiv”, ca răspuns a unui atac nuclear asupra F. Ruse, în timp ce exercițiul NATO, timp de două săptămâni se încheia pe 30 octombrie 2022. Acest fapt ne indică preocuparea excepțională a pregătirii pentru un scenariu posibil în cazul escaladării conflictului din Ucraina.

          Trebuie însă specificat faptul că nu există o statistică oficială  a situației acestui tip de armament decât în evaluări aproximative, spre deosebire de armamentul clasic inventariat de  SIPRI, la Stockholm. La nivel global se estimează că, însumate, cele din dotarea statelor care dețin armament nuclear sunt in jur de 20.000 de încărcături nucleare de diferite calibre (tactice și strategice), din care peste 4.500  sunt menținute în stare operațională, gata oricând să fie utilizate. În privința posesorilor și a capacității acestora există însă controverse. Pe măsură ce noile generații de arme nucleare s-au diversificat, unele dintre efectele produse de acestea s-au diminuat sau amplificat în funcție de principiile de construcție, rezultând mai multe tipuri și efecte. Dar în cazul tuturor, efectele distructive  sunt urmarea reacțiilor  încărcăturilor radioactive  ori o combinație dintre acestea și alte tipuri de muniție sau sisteme de armament. bazate pe principii non –clasice.  Așa a apărut noțiunea de “bombă murdară” – o figura de stil pentru definirea unei asemenea combinații.   

           Ceea ce este însă cert, în momentul de față nu există niciun mijloc de contracarare a efectelor combinate ale armei nucleare. Acestea pot fi diminuate doar pe termen scurt. Apariția Forțelor Spațiale în structura principalelor puteri militare  ale lumii  amplifică capacitatea de manevră și viteza de reacție a sistemelor de arme nucleare, dar nu asigură combaterea totala  a acțiunilor pe timpul operațiilor strategice ale adversarilor.  “Războiul Stelelor” (Inițiativa de Apărare Strategică) a transferat în spațiul cosmic pericolul nuclear. Scutul antirachetă este  însă depășit în momentul de față.  Protecția nu poate fi făcută  când raportul dintre numărul de lovituri pe unitatea de timp și capacitatea de reacție nu sunt concordante.

           Implicarea  UE, a Marii Britanii și a Statelor Unite în conflictul din Ucraina, prin furnizarea de armamente și sprijin  operațional i-au transformat în cobeligeranți. Oficialii ambelor tabere fac presiuni în limbaj literar: ” Veți plăti un preț mare” sau “Riposta va fi decisivă“. Deocamdată, Ucraina, pe lângă drama pe care o trăiește  a devenit și un poligon  experimental  pentru sisteme de armament și tactici hibride.

           In actualele circumstanțe politico-militare sunt ample   dezbateri asupra unor teme circumscrise războiului din Ucraina, precum și a consecințelor  în planul securității globale. În luna octombrie 2022, mai precis în ziua de 16, un post de televiziune l-a avut ca  invitat principal pe generalul C. Degeratu, personalitate de prim rang in domeniul analizelor de securitate. Evident, tema emisiunii a fost despre conflictul din Ucraina. Întrucât aparițiile sale în spațiul public au fost parcimonioase, prezenta acestuia mi-a trezit interes.  Având în vedere că nu mai face parte din structurile instituționale ale statului roman  ,m-am așteptat  să  fiu martor la o analiză de context de securitate  mai larg și dintr-o perspectiva geopolitică și geostrategică globală. Nu a fost sa fie așa.  Am constatat că profilul și tipul de analiză ale acestuia sunt de influencer NATO,  deși experiența și capacitatea  de analiză i-ar fi permis  să fie obiectiv în evaluarea situației. Mă gândesc la modelul unor experți americani proveniți tot din mediul militar care și-au exprimat o atitudine critică asupra cauzelor desfășurării și consecințelor conflictului. Dar, în mass-media din România nimeni nu a avut acces liber la poziții critice și nu au avut curajul, cu excepția lui Ion Cristoiu, iar cine are altă opinie decât cea oficială este etichetat putinist.  Cele din mediul on line sunt de tip folcloric și au un impact redus în rândul celor care gândesc “problema”.   Sesizez opiniile Generalului Degeratu în doua chestiuni: prima, este cea referitoare la utilizarea probabilă a armelor nucleare de către F. Rusă. La întrebarea moderatoarei ce se va întâmpla, răspunsul  a fost că replica Ucrainei  va fi tot cu arme nucleare.  Al doilea răspuns referitor la încetarea conflictului  a fost ca acest conflict nu poate fi oprit cu instrumente diplomatice. Teza lui Clausewitz ca războiul “este o continuare a politicii cu alte mijloace”, predată și însușită în toate școlile de război, ne învață că politicul poate opri războiul. În cazul conflictului din Ucraina  eșecul diplomației  a condus la drama la care asistăm în prezent, iar societatea europeană, în întregul ei, trece prin chinuitoarele servituți cauzate de voința de a continua războiul cu orice preț.  (În urma celor două abordări ale generalului Degeratu  am înțeles că acesta este cel mai informat cetățean român, privind războiul din Ucraina). 

          Probabil că în cazul demersurilor politice dinainte de izbucnirea conflictului o singură frază în care se formula imperativ că Ucraina va rămâne neutră  și nu va intra în jocul geopolitic al nimănui ar fi dus la evitarea războiului, iar opțiunile privitoare la apartenenta la sistemele de securitate, în condițiile confruntării globale pentru resurse și piețe ale competitorilor pentru supremație ar fi ieșit din calcul, iar soluția problemei era simplă. Acum, mizele războiului din Ucraina depășesc cu mult aspirațiile poporului ucrainean. Propaganda și-a făcut datoria, iar maestrul războaielor din vremea sa, Napoleon s-a pronunțat astfel: “Războiul este o lecție în care națiunile nu trebuie să riște decât mize mici”. Și azi este valabilă reflecția. Acordurile de la Minsk, deși imperfecte, puteau soluționa, în parte, disputele privind statutul Ucrainei. Cobeligeranții din NATO  însă  s-au mobilizat și au promovat prostituția diplomatica ce a atins paroxismul  – subiectul violului este obligat să vrea să fie violat în continuare. Suntem în pragul unui conflict major, cu niște consecințe incalculabile.  Actualele mișcări de dislocare a unor importante structuri militare pe teritorii vecine Ucrainei, precum și de completare a tehnicii livrate  acesteia,  reprezintă, în fapt, manevrele de realizare a dispozitivului strategic, într-o proiecție a unui plan de operații prin care se vor declanșa  acțiuni de amploare  ale confruntării viitoare cu F. Rusă.  Nimeni nu poate încă să estimeze care va fi raportul real de forțe dintre părțile aflate în conflict, iar dacă se va ajunge la un MARE RĂZBOI, s-ar putea să fie și ultimul.

Așa cum este valabil pentru poate postările pe acest blog, opiniile prezentate reprezintă strict părerea autorului și nu reflectă în mod obligatoriu și opiniile blogului.