Category: MAREA NEAGRĂ

Home / Category: MAREA NEAGRĂ

UCRAINA SE PREGĂTEȘTE PENTRU RELANSARE ECONOMICĂ SAU PENTRU CONTINUAREA RĂZBOIULUI?

February 2, 2024 | MAREA NEAGRĂ, ROMÂNIA, UE | No Comments

Emilian M. Dobrescu

Acordul cu BlackRock

Pe 8 mai 2023, Guvernul ucrainean și fondul american BlackRock au semnat un acord privind crearea Fondului de Dezvoltare a Ucrainei (cf. România Muncitoare, nr. 311, iulie-august 2023, p. 18-20 selectiv): obiectivul oficial este atragerea de investiții în domeniile energiei, infrastructurii și agriculturii. În realitate, este punctul culminant al vânzării principalelor active publice ale Ucrainei, de la pământ până la rețelele electrice. Se pare că așa intenționează Kievul să-și plătească datoriile.

BlackRock este cel mai mare fond de gestionare a activelor din lume. Valoarea sa totală este de 8.594 milioane de dolari. Acţionarii săi sunt asociaţi cu numele celor mai bogate familii din lume: Rockefeller, Rothschild, Dupont, Mellon. Directorii BlackRock includ mai mulți ofițeri CIA pensionați, iar compania însăși finanțează fondul de capital de risc In-Q-Tel despre care presa din SUA susține ca ar fi fondat de CIA.

Cooperarea guvernului Zelensky cu BlackRock a început public în septembrie 2022, când New York Times a raportat despre conversațiile președintelui ucrainean cu directorul companiei, Larry Fink. În decembrie 2022, ambele părți au susținut o videoconferință comună, în cadrul căreia au raportat că s-a ajuns la un acord pentru coordonarea eforturilor investiționale. În cele din urmă, în mai 2023, părțile au instituționalizat acordurile anterioare…

Conform termenilor acordului din 8 mai 2023, BlackRock va administra activele Ucrainei, inclusiv ajutorul internațional. Companiile strategice ucrainene, inclusiv cele care au fost naționalizate, intră sub controlul BlackRock: acest system va fi folosit și pentru a gestiona datoria externă a Ucrainei, care, potrivit Ministerului de Finanțe al țării, se ridică la aproape 124,28 miliarde de dolari echivalentul a 80 la sută din PIB. În punerea în aplicare a acordului sunt implicați oficiali ucraineni care aufost acuzați în mod repetat de corupție. Este cazul fostului director al Băncii Naționale a Ucrainei (BNU), Valeria Gontareva, al unui fost director din Ministerul de Finanțe, Natalia Yaresko (cetățean american) și al administratorului intereselor lui George Soros în Ucraina, Viktor Pinchuk, un miliardar care a scăpat în siguranță din campania anticorupție.

            Lista BlackRock de active ucrainene include următoarele companii: Metinvest, DTEK (energie), MHP (agricultură), Naftogaz, Căile Ferate Ucrainene, Ukravtodor și Ukrenergo. În mai 2022, 17 milioane de hectare de teren agricol ucrainean dincele 40 milioane, desemnate în banca de terenuri a țării erau deținute de trei companii: Cargill, Dupont și Monsanto…

            Aderarea la UE

Costurile financiare ale aderării Ucrainei la UE sunt cuprinse între 130 de miliarde şi 190 de miliarde de euro (https://cursdeguvernare.ro/aderarea-ucrainei-ue-absorbi-17-buget-comunitar.html, postat pe 11 decembrie 2023): aceasta însemană că până la 17% din actualul buget multianual al blocului comunitar până anul 2027, ar trebui alocat Ucrainei, ca ţară beneficiară netă de fonduri europene, conform unei cercetări efectuate de Institutul Economic German (IW): conform analizei IW, între 70 şi 90 de miliarde de euro ar reprezenta valoarea subvențiilor agricole pentru Ucrain, iar între 50 şi 90 de miliarde de euro ar trebui alocați Ucrainei conform politicii de coeziune menite să atenueze decalajele de dezvoltare în interiorul UE. „Având în vedere volumul acestor sume, UE ar trebui să fie dispusă să se reformeze, numai aşa ar putea fi credibilă decizia politică de a lega mai strâns Ucraina, de perspectiva de aderare. Acest lucru este valabil atât la nivel instituţional, cât şi la nivel fiscal”, se arată în studiul IW.

Aderarea Ucrainei la UE necesită „o reorganizare a bugetului UE” pentru alocarea resurselor financiare necesare, arată studiul IW, care sugerează, de exemplu, limitarea acordării fondurilor de coeziune numai către ţările cele mai sărace ale blocului comunitar. În lipsa unei asemenea realocări a fondurilor europene, alternativa ar fi suplimentarea contribuţiilor la bugetul UE, cu condiţia ca statele contributoare să fie de acord.

Iată care este poziția Ungariei față de aderarea Ucrainei la UE: „Ucraina este cunoscută drept una dintre cele mai corupte ţări din lume. Nu este o glumă! Nu putem lua decizia de a începe un proces de negocieri de aderare”, a afirmat Orban într-un interviu publicat pe 8 decembrie 2023 de săptămânalul francez Le Point. Premierul ungar a mai estimat că, dacă Ucraina aderă la UE, atunci Franţa, de exemplu, va trebui să plătească în fiecare an „peste 3,5 miliarde de euro în plus la bugetul comun al Uniunii”.

Preşedintele principalului sindicat  agricol francez (FNSEA), Arnaud Rousseau, a declarat într-un interviu acordat în noiembrie 2023, că intrarea Ucrainei în UE ar fi o ”catastrofă” pentru agricultura europeană. Declarațiile sale au fost făcute după ce Comisia Europeană a recomandat deschiderea negocierilor de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova: „Într-un context de război, este foarte dificil să te pronunţi asupra acestui subiect, pentru că imediat eşti acuzat că nu sprijini Ucraina. Dar, vorbind strict din punct de vedere agricol, o intrare a Ucrainei în Uniunea Europeană ar fi o catastrofă pentru agricultura europeană”, a avertizat liderul sindical francez. Agricultura ucraineană ”nu joacă după aceleaşi reguli”, ea produce aproximativ ”echivalentul unui sfert din agricultura europeană, mai ales în ce priveşte creşterea păsărilor şi marile culturi, dar cu norme de mediu şi standarde de producţie mult sub practicile noastre”, a mai explicat Arnaud Rousseau.

Aprecierea Daily Telegraph

          ”NATO suferă o înfrângere zdrobitoare în Ucraina, Ucraina și mentorii săi nu vor avea de ales decât să facă concesii teritoriale Rusiei – spune Daily Telegraph – chestiune care poate fi descrisă doar ca o înfrângere zdrobitoare” (România Muncitoare, nr. 311, iulie-august 2023, p. 22-23 selectiv): începe să apară oboseala de război, tipică unui război de uzură, stocurile de echipamente și muniții occidentale vor fi reduse și mai vizibil decât în prezent.

            Potrivit ziarului britanic, politicienii occidentali acordă prioritate bugetelor și deficitelor înaintea alegerilor, mai degrabă decât unei Ucraine îndepărtate: „Dacă Kievul eșuează în încercările sale de a împărți coridorul terestru care leagă Crimeea cu restul Rusiei și de a recuceri cea mai mare parte a teritoriului său pentru iarnă, nu numai în Ucraina, ci, probabil și în capitalele occidentale, vor începe să se audă voci stridente care cer concesii teritoriale pentru a obține rezultate politice minore”, spune publicația citată. Kievul încă așteaptă jumătate din echipamentul militar occidental promis în prima jumătate a acestui an. „A fost clar de la început că această aventură istovitoare va dura mai mult decât era pregătit să se aștepte publicul internațional uneori nerăbdător”, adaugă sursa.

Exporturi de arme din România

România ajută masiv militar Ucraina – Romtehnica, cel mai mare exportator în Ucraina, în 2022 și 2023. Romtehnica, compania de import-export a MApN, este în topul exportatorilor români în Ucraina, atât în 2022, cât și în primele cinci luni ale lui 2023 (https://www.stiripesurse.ro/s-a-aflat-abia-acum-romania-ajuta-masiv-militar-ucraina-romtehnica-cel-mai-mare-exportator-in-ucraina-in-2022-si-2023_3081014.html, postat pe 26 septembrie 2023): în top 10, este și Romarm, compania Ministerului Economiei, care are subordonate toate fabricile de muniție și armament de stat.

Prin firme de stat și private, România furnizează Ucrainei echipamente și/sau muniție, reiese din datele oferite Europei Libere România în baza Legii liberului acces la informații publice, de Institutul Național de Statistică (INS). În același timp, toată conducerea politică a țării refuză să spună în ce constă ajutorul militar al României pentru Ucraina. Tonul secretomaniei l-a dat chiar președintele Klaus Iohannis care, pe 12 aprilie 2022, la aproape două luni de la începerea invaziei Rusiei, declara că nu e bine ca ajutorul militar pentru țara vecină să fie explicat în detaliu: „Nu cred, însă, că este foarte bine să facem declarații publice îndelungate cu privire la ce face o țară sau alta concret în acest domeniu”, a spus atunci președintele, întrebat de jurnaliști ce armament trimite România în Ucraina.

La cererea Europei Libere România, INS precizează acum că, atât în 2022, cât și în primele cinci luni ale lui 2023, prima companie în topul exportatorilor din România în Ucraina este Compania Națională Romtehnica. Pe site-ul companiei de stat scrie că unicul acționar al Romtehnica este Ministrul Apărării Naționale. Pe site nu apar date financiare despre activitatea companiei în 2022 sau în 2023.

Topul exportatorilor români în Ucraina, în primele 5 luni ale anului 2023 este următorul: 1. COMPANIA NATIONALA ROMTEHNICA SA; 2. OMV PETROM SA; 3. OSCAR DOWNSTREAM SRL; 4. AUTOMOBILE-DACIA SA; 5. ENERGOCOM S.A.- CHISINAU – SUCURSALA OTOPENI; 6. COMPANIA ROMARM SA-FILIALA SOCIETATEA UZINA DE PRODUSE SPECIALE DRAGOMIRESTI SA; 7. LIBERTY GALATI SA; 8. JETFLY HUB SRL; 9. ROMPETROL RAFINARE SA; 10. COMPANIA NATIONALA ROMARM SA. SURSA: Institutul Național de Statistică

Romtehnica spune că „se bucură de o bună recunoaștere internațională datorită competenței și implicării active, demonstrate pe deplin, prin furnizarea de echipamente în domeniul apărării”. Europa Liberă România a cerut, oficial, Ministerului Apărării date despre exporturile militare în Ucraina, însă până acum nu a primit un răspuns.

Potrivit Institutului Național de Statistică, în topul exportatorilor români în Ucraina se află și ROMARM, o altă companie de stat, aflată în subordinea Ministerului Economiei, care cuprinde 16 filiale care se ocupă de producția de echipamente militare și muniție atât pentru Ministerul Apărării și alte instituții militare, cât și pentru export.

În aprilie 2023, ministrul Economiei de la acel moment, Florin Spătaru, a declarat la one2one de la Europa Liberă că, în 2022, fabricile românești din industria de Apărare au primit comenzi sporite de la principalul lor client, Ministerul Apărării Naționale, dar și de la cumpărătorii străini tradiționali, așa că au produs cantități mult mai mari de muniție și armament; Florin Spătaru a declarat că în România există peste 100 de companii private, unele care au capital străin, care produc muniție și echipamente militare pentru state membre NATO.

În 2022, ROMARM s-a aflat pe locul patru în topul exportatorilor în Ucraina. Înaintea sa au fost, în ordine, Romtehnica, OMV Petrom și Energocom – Chișinău – Sucursala Otopeni. În primele cinci luni ale lui 2023, ROMARM este pe locul 10 în topul exportatorilor români în Ucraina.Curios este că, potrivit INS, pe locul șase în topul exportatorilor români în Ucraina, în perioada ianuarie – mai 2023 se află o filială a ROMARM, în care se fabrică, potrivit companiei, muniții pentru artilerie, bombe de aviație, încărcături explozive pentru minerit sau detonări de suprafață și explozibili pentru uz militar sau poliție. INS nu precizează valoarea exporturilor militare pe care România le-a făcut în 2022 și în 2023 în Ucraina. Premierul Ucrainei, Denis Șmihal, a fost pe 18 august 2023, din nou, în vizită la București, iar cu acea ocazie, premierul Marcel Ciolacu i-a promis omologului din țara vecină că România va ajuta în continuare Ucraina.

În perioada ianuarie-mai 2023, companii de stat și private românești au exportat în Ucraina mărfuri în valoare de peste 850 de milioane de euro. Cantitatea de mărfuri exportată a fost, în același interval de timp, de peste 500 de mii de tone: România a exportat drone și alte vehicule aeriene în Ucraina. În 2022, an în care Rusia a invadat Ucraina, din România a plecat în Ucraina cel puțin un vehicul aerian fără pilot: INS a precizat doar că este vorba despre un export de vehicule aeriene fără pilot în valoare de 432.450 de euro, care are o greutate de 762 de kilograme. Tot în 2022, din România au fost trimise în Ucraina părți de vehicule aeriene încadrate în categoriile comerciale de export „drone, nave spațiale, inclusiv sateliți, și vehicule de lansare suborbitale și spațiale” în valoare de 51.815.820 de euro. O dronă militară Bayraktar, dotată cu muniție costă peste 15 milioane de euro și poate cântări până la 700 de kilograme; exportul a fost realizat, cel mai probabil, de o companie sau mai multe cu acționariat privat, întrucât companiile de stat românești nu produc drone militare – nu se știe nici dacă este vorba despre drone militare sau civile.

Europa Liberă România a întrebat conducerea companiei de stat ROMARM dacă a exportat sau nu drone în Ucraina în 2022 sau în prima parte a lui 2023, însă nu a primit răspuns. În perioada ianuarie-mai 2023, din România au plecat către Ucraina, potrivit INS, drone în valoare de 4.239.810 milioane de euro, care au cântărit peste cinci tone. Nici în acest caz, nu este clar despre ce drone este vorba. Deci, din ianuarie 2022 și până în mai 2023, valoarea totală a exporturilor de drone și piese de vehicule aeriene fără pilot sau din categoria „drone, nave spațiale, inclusiv sateliți și vehicule de lansare suborbitale și spațiale” exportate din România în Ucraina a fost de peste 56 de milioane de euro.

Pe lista exporturilor realizate de companii care își desfășoară cel puțin o parte din activitate în România mai apar și alte obiecte care ar putea avea legătură cu ajutorul militar oferit Ucrainei. De exemplu, INS precizează că, în 2022 din România, s-au exportat în Ucraina și „alte vehicule aeriene (de exemplu, elicoptere, avioane)”.

 

România pe harta mondială a sprijinului oferit Ucrainei invadate

Institutul Kiel pentru Economie Mondială, unul dintre cele mai vechi institute germane de cercetare, arată că România a alocat până în mai 2023 Ucrainei ajutor în valoare de 1.260.000 de euro, din care 1.230.000 de euro ar reprezenta ajutor umanitar. Diferența ar fi valoarea ajutorului militar… Institutul Kiel mai precizează pe site-ul său că aceste date se referă la promisiunile de ajutor anunțate de oficiali guvernamentali, așadar nu includ donații private.

România se află în topul donatorilor pentru Ucraina pe locul 29, după suma totală alocată, într-o ierarhie în care au fost incluse 41 de țări donatoare cunoscute, și pe locul 30, după procentul din PIB alocat sprijinirii țării invadate de Rusia. Astfel, România a alocat 0,049% din produsul intern brut sprijinirii Ucrainei, potrivit Institutului Kiel pentru Economie Mondială. Mult mai sus în top, pe locul 16 din 41, se află România la categoria ajutor umanitar… În topul donatorilor mondiali se află Uniunea Europeană, cu donații și alte tipuri de sprijin în valoare de peste 77 de miliarde de euro, Statele Unite ale Americii, cu ajutoare ce totalizează aproape 70 de miliarde de euro și Germania, care a ajutat Ucraina cu peste 17 miliarde de euro…

Hub-ul de cereale din Kenya

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski şi cel al Kenyey, William Ruto s-au întâlnit pe 21 septembrie 2023, în marja Adunării Generale a Naţiunilor Unite de la New York (Ucraina va crea un hub de cereale în Kenya (stiripesurse.ro). După întâlnie, William Ruto a anunțat că Volodimir Zelenski a promis că va crea un hub de cereale în portul Mombasa (Kenya) pentru a acoperi nevoile alimentare urgente ale ţărilor din estul Africii. Președintele Kenyei a mai menţionat că ţara sa sprijină soluţionarea pe cale paşnică a războiului dintre Rusia şi Ucraina pentru oprirea suferinţelor şi distrugerilor.

În Africa, 25 de ţări importă anual din Rusia şi Ucraina mai mult de o tremie din cantitatea necesară de grâu. Ţările africane, care traversează o perioadă dificilă din cauza creşterii preţurilor la alimente de la începutul războiului dintre Rusia şi Ucraina până în prezent, au lansat o iniţiativă pentru restabilirea relaţiilor dintre cele două ţări.

Preşedintele Comisiei Uniunii Africane, Moussa Faki Mahamat, şi-a exprimat regretul pentru suspendarea Acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră şi a lansat un apel părţilor pentru continuarea acestui acord.

Întreruperea ajutorului financiar și militar american

          Pe 30 septembrie 2023, Camera Reprezentanților a Congresului SUA a votat o măsură de finanțare de urgență pentru a evita paralizia administrației federale: acordul care menține finanțarea guvernului cu încă 45 de zile nu include nici un ajutor suplimentar pentru Ucraina în această perioadă; decizia a fost votată în Camera Reprezentanților cu 335 de voturi pentru şi 91 împotrivă.

            Democrații lui Joe Biden au fost astfel obligați să accepte că va exista o întrerupere a eforturilor contraofensivei ucrainene în lipsa posibilității de a oferi mai mult ajutor militar Ucrainei. Liderul Camerei Reprezentanţilor, republicanul Kevin McCarthy, s-a opus vehement includerii sumei de 6 miliarde de dolari ca ajutoare pentru Ucraina.

            Și parlamentarii din Senat au adoptat proiecul de lege, iar președintele Joe Biden urmează să-l semneze. Ucraina este dependentă de ajutoarele externe pentru a ține piept forțelor ruse și pentru a reuși să străpungă liniile defensive ale inamicului, pentru a-și recâștiga teritoriile pierdute.

Reducerea dobânzii de referință

          Pe 27 iulie 2023, Banca Naţională a Ucrainei a anunţat prima reducere a costului creditului de la începutul războiului, coborând dobânda de bază de la 25%, stabilită în iunie 2023 până la 22%, în ideea de a ajuta la relansarea economică (Banca Naţională a Ucrainei a redus dobânda de bază până la 22% (stiripesurse.ro), postat pe 27 iulie 2023).

            Cu acest prilej, Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei, Andri Pişni, a declarat că economia Ucrainei se dovedeşte rezistentă la noile provocări aduse de invazia declanşată de Rusia în februarie 2022. Această rezistenţă a determinat banca centrală să-şi îmbunătăţească prognoza de creştere economică pentru 2023 până la 2,9%, de la 2% cât estima anterior. În paralel, Banca Naţională a Ucrainei şi-a îmbunătăţit şi prognoza de inflaţie, care ar urma să coboare în 2023 până la 10,6%, faţă de prognoza anterioară de 14,8%.

            Scandal de corupție

Agenţia anticorupţie a Ucrainei îl investighează pe oligarhul Igor Kolomoiski ca suspect într-un dosar penal de deturnare de fonduri ale băncii PrivatBank, a anunţat pe 7 septembrie 2023 un parlamentar ucrainean (Scandal de corupție zguduie Ucraina: Un oligarh care l-a sprijinit pe Zelenski, anchetat în delapidarea a 250 de milioane de dolari (stiripesurse.ro): Biroul Naţional Anticorupţie al Ucrainei (NABU) a emis o declaraţie în care menţionează că şase persoane sunt suspecte pentru delapidarea a 9,2 miliarde de grivne (250 de milioane de dolari) din respectiva bancă.

NABU nu a precizat cine sunt cei şase, dar a postat fotografia blurată a unuia dintre ei, care seamănă cu Kolomoiski. Potrivit aceleiaşi declaraţii, fostul acţionar majoritar al băncii PrivatBank a elaborat la începutul anului 2015 un plan pentru a extrage din această bancă fonduri cu scopul de a spori finanţarea unei companii offshore pe care o controla şi pentru a-şi creşte cota de acţiuni în capitalul băncii.

Noul dosar penal vine după ce un tribunal din Kiev a dispus pe 2 septembrie 2023 plasarea lui Igor Kolomoiski în arest preventiv pentru două luni, în urma unui dosar în care este acuzat de fraudă şi dobândire ilegală de bunuri. În acest dosar procuratura a considerat probat faptul că între anii 2013 şi 2020 el a efectuat în străinătate operaţiuni de spălare de bani în valoare de peste 570 de milioane de grivne, folosind pentru acestea infrastructura instituţiilor bancare aflate sub controlul său.

 

Sprijinul SUA și UE tot mai incert

Europa a intrat într-o perioadă de surmenaj geopolitic în ceea ce privește datoria față de Ucraina, scrie The Economist (https://cursdeguvernare.ro/sprijinul-pentru-ucraina-tot-mai-incert-sua-ue.html, postat pe 4 decembrie 2023): lucrurile sunt la fel de problematice și în SUA, unde Casa Albă avertizează congresmenii republicani că Statele Unite sunt pe cale să-şi epuizeze timpul şi banii în efortul de-a ajuta Ucraina. În UE, opozițai Ungariei față de Ucraina are un nou aliat de dreapta radical: Geert Wilders, care a ieșit pe primul loc în alegerile olandeze din 22 noiembrie 2023. Ca să înrăutățească situația, o încurcătură bugetară în Germania amenință să facă ravagii în finanțele UE, care sunt deja în dificultate.

În ultimele luni din 2023, Europa a fost învăluită de o stare de melancolie și a devenit din ce în ce mai clar cum contraofensiva ucraineană, despre care mulți sperau că va fi de succes, a eșuat. După ce a fost unită în privința Ucrainei, cu excepția Ungariei, în octombrie 2023, UE a căzut în dezbinare și irelevanță, pe măsură ce un nou război a izbucnit în Orientul Mijlociu. Perspectiva revenirii lui Donald Trump la putere în SUA a trecut de la un scenariu de tipul „poți să-ți imaginezi dacă”, la un scenariu de tipul „ce-ar trebui să facem când va fi”.

Dincolo de găzduirea a milioane de refugiați începând cu 2022, principala contribuție a Europei a fost să susțină viitorul Ucrainei. Pentru ca acest lucru să fie credibil, trebuiau să existe bani; aproximativ 50 de miliarde de euro (55 de miliarde de dolari) în numerar din partea UE au fost promiși în iunie 2023, pentru a ajuta la menținerea solvabilității guvernului de la Kiev până la sfârșitul anului 2027.

Summitul din decembrie urma să consacre progresele în ambele domenii. Pe lângă semnătura pentru bani, Ucraina urma să treacă la următoarea etapă a aderării la UE, cea a începerii negocierilor oficiale – opt țări mai mici, inclusiv șase din Balcanii de Vest, se află, de asemenea, în acest proces care durează de ani de zile. Dar, aceste fapte nu s-au mai întâmplat…

Un alt factor este faptul că, de ani de zile, Bruxelles-ul a exclus Ungaria din unele programe de cheltuieli ale UE pe motiv că nu respectă normele democratice, cum ar fi un sistem judiciar independent. Pe de altă parte, la 15 noiembrie 2023, Curtea Constituțională a Germaniei a decis că diversele fonduri extrabilanțiere pe care guvernul le-a folosit pentru a ocoli „frâna de îndatorare” autoimpusă sunt neconstituționale și a solicitat reorganizarea rapidă a finanțelor interne ale țării: acest lucru, la rândul său, pune în pericol o creștere globală planificată a bugetului UE, din care făcea parte și finanțarea acordată Ucrainei. Între timp, nu mai există un consens în ceea ce privește suma separată de 50 de miliarde de euro, solicitată de Comisia Europeană pentru a plăti alte lucruri, cum ar fi salariile personalului de la Bruxelles, care au ca efect reducerea inflației, noi programe de limitare a migrației și așa mai departe. Guvernele cu vederi de dreapta, precum cel olandez sau suedez, au făcut lobby împotriva banilor suplimentari; Germania a fost, de asemenea, sceptică, iar acum nu mai poate face nimic din pricina deciiziei Curții Constituționnale a țării. Separarea celor 50 de miliarde de euro pentru Ucraina de cealaltă sumă de 50 de miliarde de euro nu mai este posibilă și face și mai dificilă o înțelegere asupra întregului pachet de 100 de miloarde euro!

Faptul că Ucraina își va primi, în final banii este aproape imposibil; autoritățile de la Kiev rămân fără bani la începutul anului 2024, iar începerea negocierilor de aderare va fi, de asemenea, amânată, ceea ce va afecta credibilitatea UE. Iar dacă Ucraina nu poate trece cu bine de primele etape ale procesului, acest lucru va fi de rău augur pentru etapele ulterioare dificile, care vor implica convingerea membrilor actuali ai UE că o mulțime din banii pe care-i primeau până acum, trebuie să meargă din 2024 la construirea de autostrăzi și îmbogățirea fermierilor din Ucraina. Unitatea care a permis Europei să  sprijine Ucarina din primele zile ale conflictului cu Rusia, nu mai este la fel de asigurată…

Îngrijorări legate de sprijinirea Ucrainei apar și în SUA, unde directoarea pentru buget a Casei Albe, Shalanda Young, avertizează într-o scrisoare adresată pe 4 decembrie 20223 preşedintelui Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi altor lideri din Congres, că Statele Unite sunt pe cale să epuizeze timpul şi banii în efortul de a ajuta Ucraina să poarte războiul cu Rusia: „Vreau să fie clar: fără acţiune din partea Congresului, până la finele anului vom rămâne fără resurse pentru procurarea de arme şi echipamente suplimentare pentru Ucraina şi pentru furnizarea de echipamente din stocurile armatei SUA; nu avem la dispoziţie o soluţie magică de finanţare în acest moment, nu mai avem bani şi aproape că nu mai avem timp”, a scris Shalanda Young.

Administraţia Joe Biden a cerut Congresului SUA cca 106 miliarde de dolari pentru a finanţa planuri ambiţioase consacrate Ucrainei, Israelului şi securităţii frontierelor SUA: în timp ce sprijinul pentru Israel este sigur, alocarea de fonduri pentru Ucraina este pusă la îndoială de unii aleşi republicani, în condiţiile în care aceștia controlează Camera Reprezentanţilor cu o majoritate fragilă…

 

Zahărul ucrainean

Importurile de zahăr ucrainean în Uniunea Europeană (UE) au crescut de zece ori în 2022/2023, iar tendinţa de creştere s-a prelungit şi la începutul sezonului actual (2023/2024), în detrimentul Braziliei care este pe cale să-şi piardă poziţia de cel mai mare furnizor de zahăr al blocului comunitar, arată datele publicate pe 1 decembrie 2023 de Eurostat (Zahărul ucrainean ‘invadează’ piețele europene. O treime din exporturi a mers spre România (stiripesurse.ro): conform statisticilor, importurile de zahăr ucrainian în UE au ajuns la 413.000 de tone, în sezonul 2022-2023, care s-a încheiat la 30 septembrie 2023, de la doar 40.000 de tone, în sezonul 2021-2022. La fel ca şi în cazul altor materii prime, UE a eliminat taxele vamale la importurile de zahăr ucrainean, după debutul invaziei ruseşti, ceea ce a generat un val de critici din partea producătorilor locali care se plâng de concurenţa incorectă.

Ponderea ocupată de Ucraina în importurile totale de zahăr ale UE, care a urcat până la 16% în ultimul sezon, a continuat să crească la începutul sezonului actual 2023-2024, ajungând la 38% din importurile totale în octombrie şi primele trei săptămâni din noiembrie 2023. În aceeaşi perioadă, Brazilia, cel mai mare producător de zahăr din lume, a văzut cum cota sa în importurile de zahăr ale UE a scăzut până la 8%, de la 32% în sezon 2022-2023.

Statisticile mai arată că aproape o treime din importurile de zahăr ucrainean, în sezonul 2022-2023, au mers spre România, urmată de Polonia, Italia, Ungaria şi Bulgaria, toate cu cote mai mici. Deficitul de zahăr al UE, care vine după o recoltă slabă de sfeclă de zahăr în blocul comunitar, a dus la creşterea preţurilor zahărului în UE până la un nivel record în ultimul sezon, iar tendinţa de creştere a continuat în octombrie 2023, când a fost atins un nou maxim istoric de 810 euro/tonă, în creştere cu 255 de euro, faţă de situaţia din 2022.

La începutul lunii decembrie 2023, cultivatorii de sfeclă de zahăr din Franţa au cerut ca importurile de zahăr din Ucraina, în creştere, să fie re-exportate în afara Europei, pentru a evita să îi afecteze pe producătorii locali. Importurile de zahăr din Ucraina ale blocului comunitar ar putea ajunge la cca 800.000 de tone, în sezonul 2023-2024, a informat Asociaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din Franţa (CGB): cantitate este aproape dublă faţă de importurile din sezonul precedent: ”Avem nevoie de un răspuns clar din partea Comisiei Europene cu privire la modul cum va gestiona în viitor acest aflux de zahăr”, a subliniat CGB. Solicitările venite de la producătorii de zahăr urmează unor tensiuni similare create de explozia exporturilor de cereale ale Ucrainei, care a determinat mai multe state membre din Europa de Est să interzică achiziţiile de cereale ucrainene pe motiv că acestea afectează preţurile interne…

 

Read More
By admin

ÎNȚELEGERI ÎN TABĂRA (FOȘTILOR) ALIAȚI

October 15, 2023 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ, ROMÂNIA, RUSIA, UE | No Comments

Emilian M. Dobrescu

Acordul privind transportul cerealelor și alte înțelegeri

          Ucraina şi Rusia sunt ambele țări exportatoare de cereale. Rusia a renunţat la acst acord în iulie 2023, la un an după ce a fost intermediat de ONU şi Turcia pentru a combate criza alimentară globală. Exporturile de cereale şi îngrăşăminte ale Rusiei nu fac obiectul sancţiunilor occidentale, dar Moscova a spus că restricţiile privind plăţile, logistica şi asigurările au reprezentat o barieră în calea transporturilor (https://www.stiripesurse.ro/rusia-poarta-deschisa-spre-banii-din-intreaga-lume-o-banca-ar-putea-avea-acces-la-sistemul-swift-in-urmatoarele-zile_3061813.html, postat pe 10 septembrie 2023): o cerere cheie a Rusiei a fost reconectarea Băncii Agricole Ruse, Rosselkhozbank, la sistemul internaţional de plăţi SWIFT; acesta a fost întrerupt de Uniunea Europeană în iunie 2022, după invazia Rusiei în Ucraina din februarie 2022.

            Oficialii ruși au arătat că exporturile de cereale se confruntă cu obstacole şi nu ajung să fie suficiente cerealele ucrainene plecate către ţările care au nevoie de ele, în temeiul Acordului de la Marea Neagră. Ucraina a exportat aproape 33 de milioane de tone metrice de cereale în 2022, pe baza acordului privind transportul cerealelor despre care ONU a spus că a fost în beneficiul statelor sărace, ajutând la scăderea preţurilor alimentelor cu peste 20% la nivel global. Antonio Guterres a subliniat patru măsuri pe care Naţiunile Unite le-ar putea facilita pentru a îmbunătăţi exporturile de cereale şi îngrăşăminte ale Rusiei, în încercarea de a convinge Moscova să revină la acordul care a permis exportul sigur de cereale ucrainene prin Marea Neagră. El i-a spus ministrului de externe rus că ONU este gata să treacă imediat la toate măsurile, ”pe baza înţelegerii clare a faptului că realizarea lor va duce la revenirea Federaţiei Ruse în Iniţiativa Mării Negre şi la reluarea completă a operaţiunilor”.

            O scrisoare de la ONU, din 8 septembrie 2023, anunță Rusia că o filială a Băncii Agricole Ruse (RAB) din Luxemburg poate aplica imediat la SWIFT pentru a permite în mod eficient accesul ei la sistemul internaţional de plăţi, în termen de 30 de zile. SWIFT a confirmat că banca este eligibilă să solicite aderarea şi accesul la SWIFT pentru tranzacţii cu alimente şi îngrăşăminte, pe baza statutului său actual de emitent de titluri de creanţă”, a declarat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ministrului rus de Externe Serghei Lavrov, încă din 28 august 2023.

            Antonio Guterres a spus că, din punct de vedere operaţional, ONU vede filiala RAB din Luxemburg ca acţionând ca un intermediar între instituţiile financiare globale şi RAB din Moscova. Filiala ar putea face schimb de mesaje pe SWIFT cu băncile globale. Apoi ar putea transmite acele mesaje către RAB din Moscova prin sistemul de mesagerie rusesc numit SPFS: ”SWIFT a confirmat deja că un proces accelerat de aplicare ar putea fi posibil, reducând timpul pentru acces efectiv la 30 de zile”, a scris Guterres, care a a mai anunțat că o facilitate de asigurare co-sponsorizată de ONU pentru exporturile de alimente şi îngrăşăminte ruseşti poate fi finalizată cu Lloyd’s of London şi un alt asigurator principal pentru a fi ”gata de operaţionalizare în 4-6 săptămâni. Facilitatea va furniza produse de asigurare cheie pentru exporturile de alimente şi îngrăşăminte ruseşti, începând cu asigurarea mărfurilor şi, potenţial, extinzându-se pentru a include şi cocă de făină şi P&1. Naţiunile Unite sprijină creşterea numărului de participanţi pe piaţă cu scopul final de a reduce costurile de asigurare pentru exportatorii ruşi”. Directorul general al Lloyd’s, John Neal, a declarat pe 7 septembrie 2023, că Lloyd’s este în discuţii cu Naţiunile Unite pentru asigurarea transporturilor de cereale din Ucraina, în cazul în care acordul cu cereale la Marea Neagră poate fi reînviat…

            A patra măsură prezentată de secretarul general al ONU, Antonio Guterres a fost dorinţa ONU de a explora în continuare modalităţi de a facilita accesul în porturile UE pentru navele ruseşti care transportă produse agricole: ”A avut loc deja un angajament cu Comisia Europeană şi cu autorităţi portuare selectate din Germania, Belgia, Spania, Ţările de Jos pentru a evalua starea actuală. ONU poate ajuta la clarificarea procesului de autorizare pentru diferite porturi din UE şi poate colabora cu omologii ruşi pentru obţinerea autorizaţiilor/permiselor înainte de plecarea în curse maritime către porturile respective, dacă este necesar”.

Două discuții private între șefii serviciilor secrete

            În noiembrie 2022, William Burns s-a întâlnit cu Serghei Narîjkin la Ankara (Turcia), ca să avertizeze Rusia în legătură cu consecințele pe care țara va trebui să le suporte dacă, în conflictul din Ucraina, va apela la armament nuclear…

Pe 30 iunie 2023, majoritatea marilor mass-media americane au relatat că șeful Agenției Centrale de Informații (CIA), William Burns i-a telefonat şefului Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narâșkin, după rebeliunea de 24 de ore condusă la 24 iunie 2023 de şeful grupului paramilitar rus Wagner, Evgheni Prigojin, pentru a-l asigura că Statele Unite nu au fost implicate.

            Convorbirea lui Burns, un fost diplomat deseori însărcinat să transmită mesaje mai delicate în Rusia și în alte țări, se înscrie într-o strategie mai largă a Casei Albe, menită să semnaleze lui Putin și apropiaților săi că Statele Unite nu au jucat nici un rol în demersul lui Prigojin și nu urmăresc o agravare a tensiunilor din Rusia. În plan privat, oficialii americani afirmă că nu doresc să îi ofere Kremlinului nici un motiv ca să pună vina revoltei și a consecințelor ei pe umerii inamicilor externi ai Rusiei. Mesajul directorului CIA a fost următorul (Au scurs în presă abia acum – Șeful CIA a sunat de urgență la Moscova după insurecția armată a Wagner (stiripesurse.ro), postat pe 3 iulie 2023): “Statele Unite nu au fost implicate, este o problemă internă a Rusiei”.

            Alte detalii pe tema conversației, care a avut loc după ce Prigojin a oprit brusc marșul spre Moscova al forțelor sale, nu au fost precizate. Casa Albă a mai menționat: “Nu vom face nici un fel de precizări despre discuții diplomatice la nivel individual”.

Tot în cursul lunii iunie 2023, înaintea rebeliunii lui Prigojin, William Burns a făcut o vizită neanunțată în Ucraina pentru discuții cu președintele Volodimir Zelenski și cu oficiali ai serviiilor ucrainene de informații, după cum a informat un oficial American: ”directorul CIA s-a întâlnit cu omologi ai serviciilor ucrainene de informații și cu președintele Volodimir Zelenski, reafirmând hotărârea Statelor Unite de a face schimb de informații ca să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse”.

            Având în spate o carieră diplomatică de 32 de ani, în care se include și perioada de timp când a fost ambasador la Moscova, William Burns a fost deseori interlocutorul preferat al lui Joe Biden în discuțiile sale despre Rusia. Încă din noiembrie 2021, Biden l-a trimis la Moscova, unde Burns a discutat cu Putin pe o linie telefonică securizată în timp ce acesta se afla la Soci, stațiunea preferată a lui Vladimir Putin de pe malul Mării Negre. Burns i-a spus președintelui rus că SUA cred că el se pregătește să invadeze Ucraina și că, dacă va face acest lucru, va trebui să facă față unor sancțiuni dure.

              Pe 12 iulie 2023, Serghei Narâșkin, declara următoarele: ”partea principală a discuției noastre s-a axat pe problemele și evenimentele legate de Ucraina. Ne gândim, discutăm ce să facem în legătură cu Ucraina”. Mai mult, în aceeași declarație, Narîșkin spune că există posibilitatea unei a doua întâlniri, față în față, cu directorul CIA, după cea care a avut loc la Ankara cu trei luni înainte de declanșarea invadării Ucrainei, într-o încercare a SUA și a aliaților săi de a-l convinge pe Vladimir Putin să renunțe la declanșarea războiului.

 

Finalizarea războiului din Ucraina

Ministrul chinez de externe și consilierul lui Joe Biden s-au întâlnit pe 16 și 17 septembrie 2023 în Malta și au avut discuţii „sincere, de fond şi constructive”, a declarat Casa Albă (Se coace marele plan pentru Ucraina? Emisarul Chinei a plecat spre Rusia după negocieri cu SUA (stiripesurse.ro)): ”cei doi au discutat aspecte-cheie din relația bilaterală SUA – China, probleme de securitate globală și regională, războiul Rusiei împotriva Ucrainei și relațiile China – Taiwan, printre alte subiecte”, a informat Casa Albă. O înaltă responsabilă a executivului american, sub protecţia anonimatului, a precizat că reuniunea a durat în total 12 ore, pe parcursul a două zile. Pe de altă parte, în aceste discuţii din Malta, China şi Statele Unite s-au angajat să “desfăşoare consultări” în anumite domenii, în special privind “evoluţiile în domeniul politic şi de securitate din Asia-Pacific”, potrivit sursei de la Casa Albă.

Wang Yi, șeful diplomației chineze, a plecat apoi pe 18 septembrie 2023 în Rusia, unde a rămas patru zile pentru discuții „pe teme de securitate”. Într-un briefing, Ministerul rus de Externe a indicat că Wang Yi și secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, îşi vor “concentra eforturile pe consolidarea colaborării pe scena internaţională. Va avea loc un schimb detaliat de opinii asupra problemelor legate de soluţionarea situaţiei din Ucraina, precum şi a modalităţilor de asigurare a stabilităţii şi securităţii în regiunea Asia-Pacific”, a indicat un purtător de cuvânt.

Aliaţi de lungă durată, China şi Rusia laudă adesea parteneriatul lor “nelimitat” şi cooperarea lor economică şi militară care urmează să se intensifice. Legăturile dintre Beijing şi Moscova s-au strâns şi mai mult de la invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, pe care China a refuzat să o critice. China a căutat să se poziţioneze ca o parte neutră în războiul din Ucraina, oferind în acelaşi timp Rusiei, din ce în ce mai izolată pe scena internaţională, un sprijin diplomatic şi financiar crucial.

Incidentul din septembrie 2022

Un pilot rus a încercat în septembrie 2022, să doboare un avion de supraveghere al armatei britanice după ce a crezut că are permisiunea de a trage (Un pilot a fost aproape să provoace un război între Rusia și NATO. Povestea unui episod mai puțin cunoscut, deasupra Mării Negre (stiripesurse.ro), postat pe 14 septembrie 2023): Rusia a susţinut atunci că incidentul a fost cauzat de o “defecţiune tehnică”, iar Londra a acceptat public explicaţia rusă, dar în septembrie 2023, trei surse occidentale de rang înalt din domeniul apărării au declarat că interceptări ale comunicaţiilor ruseşti realizate chiar din avionul vizat de atac oferă o versiune cu totul diferită faţă de de cea oficială. Avionul britanic – cu un echipaj de până la 30 de persoane – efectua o misiune de supraveghere deasupra Mării Negre, în spaţiul aerian internaţional, la 29 septembrie 2022, când s-a întâlnit cu două avioane de vânătoare ruseşti SU-27: unul dintre piloţii ruşi a tras două rachete în avionul RC-135 Rivet Joint al Forţelor Aeriene Regale (RAF). Prima rachetă şi-a ratat de fapt ţinta, şi nu a fost vorba de o defecţiune, aşa cum s-a afirmat la momentul respectiv.

Comunicaţiile interceptate arată că unul dintre piloţii ruşi a crezut că a primit permisiunea de a ţinti avionul britanic, în urma unei comenzi ambigue primite de la o staţie rusă de la sol. Cu toate acestea, cel de-al doilea pilot rus nu a crezut acest lucru. Acesta a protestat şi şi-a înjurat tovarăşul de zbor atunci când pilotul a tras prima rachetă. Avionul Joint Rivet are senzori pentru a intercepta comunicaţiile, iar echipajul RAF a putut asculta incidentul ce ar fi putut duce la moartea lor.

Ministerul Apărării de la Londra a transmis că nu va face publice detalii despre aceste comunicaţii. Răspunzând la aceste noi dezvăluiri, un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării a declarat: “Intenţia noastră a fost întotdeauna de a proteja siguranţa operaţiunilor noastre, de a evita escaladarea inutilă şi de a informa publicul şi comunitatea internaţională”.

Când cele două avioane SU-27 ruseşti se apropiau de avionul de spionaj al RAF, ele au primit o comunicare de la staţia lor de control de la sol. O sursă occidentală a declarat că vorbele pe care le-au auzit au fost ceva de genul “Aveţi ţinta”. Acest limbaj ambiguu a fost interpretat de unul dintre piloţii ruşi ca fiind permisiunea de a trage. Discuţiile llibere par însă să arate un grad ridicat de neprofesionalism din partea piloţilor, au declarat sursele. Pilotul rus a lansat o rachetă aer-aer. A fost lansată cu succes, dar nu a reuşit să se fixeze pe ţintă. A fost vorba despre o ratare, nu despre o defecţiune. Surse din ministerul britanic al Apărării au declarat că între cei doi piloţi ruşi a izbucnit apoi o ceartă. Pilotul celui de-al doilea SU-27 nu a crezut că i s-a dat permisiunea de a trage. Acesta şi-ar fi înjurat camaradul, întrebându-l ce crede că face. Cu toate acestea, primul pilot a lansat încă o rachetă. La vremea respectivă, s-a spus că cea de-a doua rachetă a căzut pur şi simplu de pe aripă – ceea ce sugerează fie că arma a funcţionat defectuos, fie că lansarea a fost anulată.

Într-o declaraţie făcută în faţa parlamentarilor la 20 octombrie 2022, secretarul apărării al SUA Ben Wallace, a spus că a fost un “angajament potenţial periculos”, dar a acceptat explicaţia Rusiei, spunând: “Nu considerăm că acest incident constituie o escaladare deliberată din partea ruşilor, iar analiza noastră este de acord că s-a datorat unei defecţiuni”. Cu toate acestea, o scurgere de informaţii secrete a dezvăluit că armata americană a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în termeni mai duri: într-o serie de documente, publicate online de Jack Teixera, tânărul care lucra la o bază aeriană a Gărzii Naţionale din SUA şi care a scurs pe internet documente secrete, în prezent fiind arestat, acelaşi incident este descris ca fiind ”un incident în care avionul britanic era cât pe ce să fie doborât. Incidentul a fost mult mai grav decât a fost descris iniţial şi ar fi putut constitui un act de război”.

Este posibil să existe mai multe motive pentru care Ministerul Apărării din Marea Britanie a fost reticent în a oferi toate detaliile. În primul rând, Regatul Unit nu ar fi dorit să facă publică amploarea activităţilor sale de colectare de informaţii şi detaliile comunicaţiilor interceptate. Mai important, nici una dintre părţi nu a dorit o escaladare – una care putea atrage un membru NATO într-o confruntare militară cu Rusia. Dar incidentul arată, încă o dată, cum o greşeală şi un calcul greşit al unei singure persoane pot declanşa un conflict mai amplu.

Nu este însă prima dată când un pilot rus vizează, din nesăbuinţă, un avion NATO în spaţiul aerian internaţional: în martie 2023, un avion rusesc a doborât o dronă americană de supraveghere fără pilot, care zbura, de asemenea, deasupra Mării Negre. În urma acelui incident, pilotul rus a primit o medalie, dar majoritatea experţilor sunt de acord că a fost mai degrabă noroc decât îndemânare sau discernământ.

După septembrie 2022, în ciuda faptului că a fost cât pe ce să aibă un avion doborât, forţele aeriene britanice au continuat să efectueze zboruri de supraveghere deasupra Mării Negre. De la incident, însă, aceste zboruri de supraveghere ale RAF au fost escortate de avioane de vânătoare Typhoon, înarmate cu rachete aer-aer. Marea Britanie este singurul aliat NATO care efectuează misiuni cu echipaj uman deasupra Mării Negre.

Ipoteză privind Istoria Europei de Est după 1989

O explicație a paradoxurilor Istoriei europene după decembrie 1989, pe care o dau ca autor al acestui articol, stă în înțelegerile, încă secrete ale fostei Uniuni Sovietice (reprezentate de Mihail Gorbaciov) și ale SUA (reprezentate de George Bush tatăl), semnate la Malta, în 3 decembrie 1989 și valabile timp de 50 de ani, deci până în decembrie 2049…

Dacă SUA, cu concizia ei bine cunoscută a decis trimiterea la lada de gunoi a Istoriei a Imperiului Austro-Ungar, înainte și după încheierea – așa cum a fost încheiat prin Tratatele de Pace de la Paris – a Primului Război Mondial, tot la fel, după 100 de ani, SUA s-a înțeles cu fosta URSS și cu continuatoarea ei de drept și de facto, Federația Rusă, cum să facă jocurile în Europa (de Est), acum la începutul secolului al XXI-lea, iar Istoria curge așa cum este înscrisă în aceste protocoale secrete de la Malta, de care am uitat prea repede noi europenii și noi, românii.

Principalele întâmpări ale anilor scurși după 1990 stau sub aceste înțelegeri de la Malta, din decembrie 1989: cine și câtă influență are în Bulgaria, în România și în celelalte țări ale Europei Centrale și de Est în perioada la care neferim. Dacă serviciile secrete și oamenii politici ar acorda mai mult atenție procentelor de influență americană și rusă pentru țările din Europa Centralăși de Est, stabilite la Malta din 1989, am înțelege mai repede cum a curs Istoria și pentru cine în acești 33 de ani care au trecut din cei 50 pentru care este valabil încă Tratatul sovieto (ruso) – american de la Malta.

Deci, din păcate, după mai bine de 100 de ani de la scrierea și petrecerea Istoriei la începutul secolului al XX-lea, ea se repetă în spirală, acum la începutul secolului al XXI-lea, inclusiv pentru țara noastră: de aceea, de 33 de ani, suferim influențele celor două imperii defuncte între timp – Țarist și Austro-Ungar – dar, a căror influență se prelungește și azi prin țările care le continuă istoric – Austria, Federația Rusă și Ungaria…

Opinia lui Adrian Sârbu

„Eu cred că nu o să intrăm în Schengen prin nici un fel de lobby al nostru… (Adrian Sârbu, teorie incendiară: ‘Nu vom intra în Schengen decât atunci când Putin și Xi vor primi ceva de la America, de la UE’ (stiripesurse.ro), postat pe 15 septembrie 2023): Europa are niște probleme pe care nu poate să le rezolve și sunt clare: primul lucru e problema războiului în care Europa se află și se face că nu se află. Domnul Scholz, într-un an și jumătate, nu a avut cum să cheltuiască 100 de miliarde: 100 de miliarde i-au dat voie americanii. Germania a primit, în ziua de 26 februarie 2022, duminică, dreptul de a se reînarma, drept care i-a fost tăiat în 1946 și de a deveni liderul militar al Europei. Asta a primit, ăsta a fost mesajul cu suta de miliarde, că trebuia să fie 100 de miliarde pe an. Cred că austriecii sunt niște speakeri ai lui Putin și că noi și bulgarii nu vom intra în Schengen decât în momentul în care Putin și Xi primesc ceva de la americani și de la UE, în așa fel încât Putin să fie obligat să renunțe la strategia lui de a ajunge prin România, Bulgaria și Serbia la Marea Adriatică, deci de a-și crea un punct de sprijin în Marea Mediterană… Dacă Putin nu obține ce vrea sau nu e obligat să se limiteze la mai puțin decât vrea, noi nu intrăm în Schengen și Ucraina va fi ocupată integral, va fi oferită o bucată Ungariei, o bucată Poloniei, ca să le închidă gura. Nouă nu ne dă nimic, Bucovina rămâne tot acolo și culoarul – noul Drum al Mătăsii – va fi de la Moscova la Budapesta, de la Budapesta la Belgrad și de acolo până în Grecia jos și se va întâlni cu infrastructura pe care o fac chinezii pornind din Grecia. Astăzi Putin e mai puternic decât în 24 februarie 2022, azi e mai puternic în relația cu toți adversarii”.

SSI – comentariu al NASA                                

În primele zile ale războiului din Ucraina, în februarie 2022, NASA şi Agenţia Spaţială Rusă (Roscosmos) au confirmat dorinţa lor de a continua să colaboreze la bordul Stației Spațiale Internaționale (SSI), în pofida tensiunilor dintre Moscova şi Washington.

Pe 23 iunie 2023, administratorul NASA, Bill Nelson, a reafirmat într-o conferință de presă că Statele Unite şi Rusia vor continua să colaboreze pe SSI în pofida invaziei ruse din Ucraina. Relaţiile profesionale dintre astronauţii americani şi cosmonauţii ruşi aflaţi la bordul SSI, precum şi legăturile dintre centrele de control ale misiunilor spaţiale din Houston şi Moscova nu se vor schimba şi vor continua „fără nici o problemă. Revenirea pe Terra a astronautului american Mark Vande Hei, alături de cosmonauţii ruşi Anton Şkaplerov şi Piotr Dubrov la bordul unei capsule ruseşti Soyuz, programată pe 30 martie 2023, s-a desfăşurat conform planurilor”, a adăugat administratorul NASA.

 

Read More
By admin

CIPRU: EPOPEEA UNEI REUNIFICĂRI ANUNȚATE

September 14, 2023 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ | No Comments

Emilian M. Dobrescu

            Unul dintre cei mai bătrâni măslini din lume se găsește în satul Ano Vouves din Insula Creta sau Cipru, are cca 4.000 de ani și încă face fructe.

            Anii 1959-1974

            Republica Cipru a devenit stat independent la 16 august 1960, iar o lună mai târziu, membru al Națiunilor Unite. Constituția Republicii, care a intrat în vigoare în ziua independenței, își are rădăcinile în acordurile încheiate între șefii de guverne ai Greciei și Turciei la Zurich la 11 februarie 1959. În aceeași zi, reprezentanții comunităților cipriote grecești și cipriote turce au acceptat documentele în cauză, precum și declarațiile însoțitoare ale celor trei guverne – cipriot, grec și turc – ca „fundamentul convenit pentru soluționarea definitivă a problemei Ciprului”; acordurile au fost concretizate în tratate – Tratatul de stabilire și Tratatul de garanție, semnat de Cipru, Grecia, Turcia și Regatul Unital Marii Britanii, precum și Tratatul de Alianță, semnat de Cipru, Grecia și Turcia.

              Forța de pace a ONU (UNFICYP), creată din 1962 a fost cantonată în Insula Cipru, pentru a limita intențiile de război ale celor două comunități și a preveni orice reluare a luptelor între comunitățile cipriote greacă și turcă. Forța ONU pentru Cipru a rămas pe insulă pentru a monitoriza liniile de încetare a focului, zona tampon, precum și pentru a întreprinde activități umanitare necesare.

            O „linie verde” împarte Nicosia în două de la violențele dintre cele două tabere – greacă și turcă – din anii 1960 și invazia turcă din 1974, în urma unei lovituri de stat susținute de Grecia: la 15 iulie 1974, Garda Națională, condusă de ofițeri greci, a organizat o lovitură de stat împotriva guvernului cipriot. Această lovitură de stat a fost urmată pe 20 iulie 1974 de o operațiune militară turcească de anvergură care a condus la ocuparea principalei enclave turco-cipriote din nordul insulei… O inițiativă de reunificare a eșuat în aprilie 2004 și un plan al ONU, prezentat prin referendum locuitorilor, a fost refuzat de ciprioții greci.

            Așteptări neîmplinite

            Ziua Națiunilor Unite se serbează anual pe 24 octombrie, iar în Cipru în mod tradițional în cea mai apropiată duminică de această dată[1]: Forța ONU de menținere a păcii din Cipru (UNFICYP) a salutat în dimineața zilei de 21 octombrie 2002 participarea importantă a ciprioților la festivitățile organizate pe 20 octombrie la Palatul Ledra din Nicosia cu ocazia sărbătoririi Zilei Națiunilor Unite. Într-o declarație dată cu acest prilej, UNFICYP a spus că aproximativ 7.500 de persoane, dintre care multe au traversat zona tampon, au participat la această festivitate, iar o astfel de participare atestă așteptările poporului cipriot pentru un viitor mai luminos pentru insula lor.

            Pe 8 iulie 2006, între ciprioții greci și turci a fost semnat un prim acord care oferea cadrul procesului politic de soluționare a situației de pe insulă. După un an, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite de atunci regreta „că a trecut un an fără ca acest proces să fi fost lansat”[2]; cu acel prilej, Ban Ki-moon i-a îndemnat pe liderii celor două comunități „să se bazeze pe progresele realizate arătând imaginație și curaj politic necesare pentru a trece de la discuții pe probleme procedurale la o implicare reală pe probleme de fond”. Ex-secretarul general al ONU a reamintit că „responsabilitatea de a găsi o soluție la problema cipriotă revine ciprioților înșiși”, subliniind că Organizația Națiunilor Unite este pregătită să asiste în continuare cele două comunități în această căutare.

            Liderul comunității cipriote grecești Tassos Papadopoulos și liderul cipriot turc Mehmet Ali Tahat, de atunci, au convenit asupra unei alte întâlniri pe 5 septembrie 2007, rămasă, de asemenea, fără rezultate concrete Timp de 10 ani…   

            Conferința de la Crans Montana

          Discuțiile inter-cipriote organizate în Elveția, în perioada 6-16 iulie 2017 au fost încheiate fără un acord cu privire la reunificarea insulei, a anunțat secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres[3]: „Regret profund să vă informez că, în ciuda implicării și angajamentului foarte puternic al tuturor delegațiilor și al diferitelor părți – delegațiile cipriote grecești și turcești, Grecia, Turcia, Regatul Unit, Uniunea Europeană ca observator și, desigur, echipa Organizației Națiunilor Unite au încheiat Conferința asupra Ciprului fără a se ajunge la un acord. Acest lucru nu înseamnă că alte inițiative nu pot fi dezvoltate pentru a rezolva problema Ciprului”…

            Antonio Guterres a reamintit cu acest prilej că ONU joacă un rol de „facilitator” și că este întotdeauna la dispoziția părților care doresc să ajungă la un acord, „dacă ar fi cazul”. Secretarul general a insistat asupra faptului că echipa de negociere a ONU condusă de consilierul său special pentru Cipru, Espen Barth Eide, “a făcut totul pentru a apropia pozițiile diferitelor delegații, între care există o distanță încă semnificativă”, cu privire la o serie de întrebări, ceea ce nu a permis încă să se găsească o soluție la divizarea Ciprului care, potrivit lui, „a durat mult prea mult”.

            Întâlnirea de la Berlin

            Apoi, pe 25 noiembrie 2019, Secretarul general al ONU, António Guterres, a purtat convorbiri informale cu liderul comunității cipriote grecești, Nicos Anastasiades și cu liderul comunității cipriote turcești, Mustafa Akıncı[4]. Reuniunea a fost facilitată de guvernul german și a urmărit “să facă un bilanț” al eforturilor depuse pentru a ajunge la o soluționare cuprinzătoare a problemei Ciprului.

            “Discuțiile noastre au fost concentrate și sincere”, a declarat Guterres într-un comunicat de presă publicat în seara aceleiași zile: în cadrul ședinței, cei doi lideri au salutat angajamentul Secretarului general al ONU de a rezolva problema divizării insulei. Aceștia au reafirmat șefului ONU angajamentul și hotărârea lor de a ajunge la o soluție bazată pe o federație bi-zonală și bi-comunală cu egalitate politică, astfel cum se prevede în rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate al ONU. Liderul cipriot turc și liderul cipriot grec, motivați de un sentiment de urgență, au convenit că o soluționare cuprinzătoare și durabilă a problemei Ciprului într-un orizont previzibil era de cea mai mare importanță pentru bunăstarea viitoare a ambelor comunități.

            Nicos Anastasiades și Mustafa Akıncı și-au reafirmat atașamentul față de declarația comună din 11 februarie 2014 – data reluării negocierilor dintre partea cipriotă greacă și partea turco-cipriotă. De asemenea, aceștia și-au reafirmat angajamentul față de cadrul în șase puncte pe care dl Guterres l-a prezentat pe 30 iunie 2017, în Timpul discuțiilor de la Crans-Montana (Elveția), în vederea realizării unui acord strategic care să deschidă calea pentru o soluționare cuprinzătoare a problemei.

            “Având în vedere aceste discuții, am fost de acord să-mi intensific eforturile pentru a ajunge la un mandat care să servească drept punct de plecare consensual pentru negocieri progresive, constructive și orientate spre rezultate, cât mai curând posibil”, a spus secretarul general al ONU. În această privință, șeful ONU s-a angajat să exploreze împreună cu liderul cipriot turc și cu liderul cipriot grec, dar și cu cele trei puteri care garantează constituția Republicii Cipru – și anume Grecia, Turcia și Regatul Unit – posibilitatea de a convoca o întâlnire informală într-o etapă adecvată”.

            Redeschiderea Varoshei de către ciprioții turci

În perioada 19-20 iulie 2021, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a vizitat partea de nord a Ciprului, inclusiv Varosha, o fostă stațiune la malul mării de la periferia orașului Famagusta, unde a anunțat redeschiderea unor părți ale orașului pentru public[5]. Abandonată în timpul intervenției turcești din 1974 în Cipru, Varosha a fost părăsită de locuitorii săi greco-ciprioți. Orașul a rămas neatins și abandonat: “Orice încercare de a soluționa orice parte a orașului Varosha de către alte persoane decât locuitorii săi este inadmisibilă”, a reafirmat Consiliul de Securitate într-o declarație prezidențială, adăugând că nu ar trebui întreprinsă nici o măsură cu privire la acest oraș fără ca aceasta să respecte rezoluțiile pe care Consiliul de Securitate le-a adoptat în trecut.

Încă din 21 iulie 2021, Secretarul general al ONU și-a exprimat profunda îngrijorare la anunțurile făcute de ciprioții turci și Turcia de a redeschide străzile și plajele orașului Varosha: „Secretarul general al ONU a cerut în repetate rânduri tuturor părților să se abțină de la orice acțiune unilaterală, care ar putea provoca tensiuni și subminează eforturile în curs de a căuta un punct comun între părți pentru o soluționare durabilă a problemei Ciprului”, a declarat apoi purtătorul de cuvânt al acestuia, reamintind că „Poziția ONU cu privire la Varosha rămâne neschimbată și este ghidată de rezoluțiile relevante ale Consiliului de Securitate”.

Consiliul de Securitate a regretat profund „acțiunile unilaterale” ale liderilor turci și ciprioți turci care „merg împotriva rezoluțiilor și declarațiilor anterioare” și a cerut revocarea tuturor măsurilor luate asupra Varoshei, începând din octombrie 2020. Organismul ONU responsabil cu pacea și securitatea internațională a subliniat, de asemenea, necesitatea evitării oricărei noi acțiuni unilaterale care nu este în conformitate cu rezoluțiile sale, care ar putea crește tensiunile pe insulă și ar putea dăuna perspectivelor unei soluționări pașnice a conflictului.

Secretarul general al ONU a cerut tuturor părților să se abțină de la orice acțiune inutilă și să se angajeze „într-un dialog pentru a aduce pacea și prosperitatea pe insulă printr-o soluționare cuprinzătoare”.

Consiliul de Securitate a subliniat, de asemenea, importanța respectării și implementării depline a rezoluțiilor sale, inclusiv transferul Varoshei către administrația ONU și respectarea libertății de circulație a Forței Națiunilor Unite în Cipru (UNFICYP), și-a reafirmat atașamentul față de soluționarea cuprinzătoare și justă a problemei, în conformitate cu dorințele ciprioților greci și turci, bazată pe federații bicomunitare, cu egalitate politică.

            Muzeul subacvatic

            Muzeul Sculpturii Subacvatice din Ayia Napa a fost deschis oficial la începutul lunii august 2021[6]. Jason de Caires Taylor este artistul care a creat 93 de lucrări, plasate la o adâncime de până la 10 m. Acestea sunt realizate din materiale cu PH neutru, nu afectează viața marină și au fost concepute pentru a încuraja turismul în zonă, dar și viața plantelor și animalelor marine.

            Vizita la muzeul subacvatic, plasat la 200 m în largul coastelor Ayia Napa, în zona plajei Pernera, presupune plata unei taxe de scufundare, care este de 20 de euro pentru snorkelling și 60 de euro pentru scufundări. Ideea de a deschide un astfel de muzeu a apărut în 2014, lucrările au început în 2017 și au fost finalizate în 2020, dar deschiderea muzeului a fost amânată din cauza pandemiei. Costul total al creării muzeului subacvatic a fost de circa 1.000.000 de euro. 

            Relansarea dialogului de pace

            Pe 27 aprilie 2021, ciprioții turci și greci s-au întâlnit la Geneva pentru a încerca relansarea dialogului de pace, condus de ONU. Convocând această întâlnire informală 5 + 1 (Cipru, Grecia, Turcia, Regatul Unit al Marii Britanii și ONU) la aproape patru ani de la ultimele discuții de la Crans-Montana (Elveția), cu privire la problema Ciprului”, șeful ONU a relansat aceste discuții[7]: obiectivul acestei întâlniri informale a fost să stabilească dacă există un teren comun care să permită părților să negocieze o soluție durabilă la problema Ciprului în viitorul previzibil.

            Secretarul general al ONU, Antonio Guterres s-a întâlnit separat cu liderul cipriot grec Nicos Anastasiades și cu liderul cipriot turc Ersin Tatar. Seara, șeful ONU a organizat o recepție informală cu cei doi lideri ciprioți și șefii delegației celor trei „garanți” (Turcia, Grecia și Regatul Unit al Marii Britanii, fostă putere colonială) asupra securității insulei, la care au participat Mevlüt Çavușoğlu, ministrul afacerilor externe al Turciei, Nikos Dendia, șeful diplomației grecești și Dominic Raab, ministrul afacerilor externe al Regatului Unit.

            Pe 28 aprilie 2021 s-a desfășurat o ședință plenară cu cele cinci părți la Palatul Națiunilor din Geneva, sediul european al Națiunilor Unite, apoi alte runde de bilaterale după-amiaza, urmate de o cină cu toți cei implicați. Pentru ONU, organizarea acestei întâlniri urmează „consultărilor ținute în ultimele luni în numele domnului Guterres, de către subsecretarul general al ONU, Jane Holl Lute”. Toate discuțiile purtate au fost informale, neoficiale…

            Zidul dintre ciprioți

            Demolarea în noaptea de 8 martie 2007 a zidului străzii Ledra din orașul vechi al Nicosiei este o contribuție foarte binevenită și pozitivă, de o mare semnificație simbolică, nu numai în ceea ce privește deschiderea unui punct de trecere în acest loc istoric, ci și pentru că ajută la crearea unei atmosfere pozitive pentru căutarea unui acord cuprinzător între cele două comunități – greacă și turcă[8]. Forța de pace a Națiunilor Unite (UNFICYP) asistă cele două părți în toate măsurile practice susceptibile să avanseze și să accelereze procesul de pace mult așteptat.

            După demolarea zidului despărțitor, cele două părți au ajuns la un acord cu privire la ce să facă în continuare: UNFICYP a asigurat securitatea generală a zonei pentru a facilita deschiderea pasajului, ceea ce a inclus măsuri pentru consolidarea clădirilor periculoase din zona tampon adiacentă și o extindere a zonei pentru a se asigura că nu există nici un dispozitiv neexplodat.

            Potrivit rapoartelor presei, zidul din strada Ledra, demolat pe 8-9 martie 2007, a simbolizat divizarea Ciprului mai bine de 30 de ani: inițiată de ciprioții greci, această demolare a fost salutată de ciprioții turci. De atunci, progresele realizate în unificarea insulei au fost foarte mici…

            Ex-secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon, și-a transmis felicitările calde pentru deschiderea pasajului Ledra Street din orașul vechi din Nicosia, închis din 1963: „Strada Ledra a devenit simbolul diviziunii Ciprului. Redeschiderea sa astăzi, după mai bine de patru decenii, este simbolul unui nou mediu care dă naștere speranței”, indică un mesaj transmis de purtătorul de cuvânt al ex-secretarului general.

            Între Timp, ciprioții greci și turci s-au angajat într-un nou proces și noi negocieri care vizează reunificarea insulei, ONU  rămâne alături de ei, pe deplin angajați, pentru a-i ajuta să reușească, a spus secretarul general; reprezentantul special al ex-secretarului general al ONU, Elizabeth Spehar, a salutat la rândul său, această „ocazie istorică” și a mulțumit liderilor Demetris Christofias, din comunitatea cipriotă greacă și Mehmet Ali Talat, din comunitatea cipriotă turcă, precum și reprezentanților lor, domnilor Iacovou și Nami.

            Reprezentantul special al secretarului general al ONU în Cipru, care a fost și șeful Forței Națiunilor Unite de menținere a păcii în țară (UNFICYP), Michael Moller a salutat pe 9 martie 2007, distrugerea zidului de la capătul sudic al zonei tampon care împarte strada Ledra, în Nicosia, între cele două părți ale insulei: „Dărâmarea pe Timp de noapte a zidului de pe strada Ledra din orașul vechi din Nicosia este o contribuție foarte binevenită și pozitivă, de mare semnificație simbolică, nu numai în ceea ce privește deschiderea unui punct de trecere în acest loc istoric, ci și pentru că ajută la crearea unei atmosfere pozitive pentru căutarea unui acord cuprinzător”, a spus el într-o declarație emisă din Cipru. “Forța Națiunilor Unite asistă cele două părți în toate măsurile practice susceptibile să avanseze și să accelereze acest proces mult așteptat”, a adăugat reprezentantul special al secretarului general.

De îndată ce, cele două părți vor ajunge la un acord cu privire la următorii pași, Forța va asigura securitatea generală a zonei pentru a facilita deschiderea pasajului. Aceasta este „o chestiune de prioritate și include măsuri de consolidare a clădirilor periculoase din zona tampon adiacentă și o extindere a zonei pentru a fi asigurați că nu există nici un dispozitiv neexplodat”, a mai spus Michael Moller.

[1] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2002/10/17632, postat și vizitat pe 21 octombrie 2021

[2] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2007/08/114702-chypre-les-dirigeants-des-deux-communautes-ont-prevu-une-reunion-le-5-septembre, postat și vizitat pe 21 august 2007

[3] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2017/07/360502-crans-montana-la-conference-sur-chypre-se-termine-sans-accord-sur-la, postat și vizitat pe 6 iulie 2017

[4] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2019/11/1056891, postat și vizitat pe 25 noiembrie 2019

[5] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2021/07/1100572, postat și vizitat pe 23 iulie 2021. Puțini au fost cei care au observat că președintele Turciei a vizitat enclava turcă din Insula Cipru exact la 41 de ani de la ocuparea ei de către armata turcă…

[6] Vezi site-ul https://www.libertatea.ro/lifestyle/cum-arata-primul-muzeu-subacvatic-din-lume-deschis-in-cipru-care-este-taxa-pentru-scufundare-3695464, postat și vizitat pe 18 august 2021

[7] Vesi site-ul https://news.un.org/fr/story/2021/04/1094802, postat și vizitat pe 27 aprilie 2021

[8] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2007/03/106142-chypre-l39onu-salue-la-destruction-d39un-mur-symbole-de-la-division-de-l39ile, postat și vizitat pe 9 martie 2007

Read More
By admin

TURCIA: CONSTRUCȚII DE TOP ȘI PROBLEME CARE SE ÎNMULȚESC

April 18, 2023 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ | No Comments

Emilian M. Dobrescu

Turcia este situată între Europa și Asia, poziția geografică având o influență majoră asupra țării, politicii și culturii locuitorilor săi; Turcia a fost inima Imperiului Otoman, care conținea mare parte din Orientul Mijlociu, Africa de Nord și sud-estul Europei. Turcia are o populație de 83.716.000 de locuitori și controlează una dintre cele mai importante căi maritime din Europa, cele două strâmtori înguste care fac legătura între Marea Neagră și Mediterană. Capitala Turciei este la Ankara.

Alegerile parlamentare și prezidențiale

Pentru alegerile parlamentare și prezidențiale programate în luna iunie 2023, candidatul Alianței Cumhur (Alianța Populară) este actualul președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care va încerca să câștige al treilea mandat, conform unei analize aparținând dr. Ioanei Constantin-Bercean, cercetător științific la Institutul de Studii pentru Relații Internaționale (ISPRI), din cadrul Academiei Româneă[1]: candidatul Alianței Millet este încă necunoscut. Kemal Kılıçdaroğlu, în calitate de lider al principalului partid de opoziție, intenționează să devină candidatul Millet, însă șansele lui par a fi destul de mici în fața lui Recep Tayyip Erdoğan. Meral Akşener, preşedinta Partidului Bun (İyi Parti) – al doilea cel mai mare partid de opoziţie – nu pare să intenționeze să intre în cursa prezidențială. Ekrem Imamoğlu, primarul Istanbulului şi Mansur Yavaş, primarul din Ankara, sunt, de asemenea, posibili candidaţi ai opoziției.

O potențială schimbare de conducere și guvern ar avea ramificații majore pentru Turcia și politica sa externă după două decenii de guvernare a Partidului Justiție și Dezvoltare (AKP), însă șansele ca președintele Erdoğan să piardă aceste alegeri sunt aproape nule. Provocarea pentru viitorul guvern și președinte va fi asigurarea majorității parlamentare, lucru dificil de realizat fără atragerea sprijinului partidului pro-kurd HDP (Partidul Democrat al Popoarelor); astfel, voturile minorităților vor fi esențiale în alegerile din 2023. De asemenea, Turcia se confruntă cu o creștere semnificativă a naționalismului intern, religia continuând să joace un rol important în sfera publică; deși țara, în medie, devine mai puțin religioasă datorită generației tinere mai laice, religia rămâne, totuși, o variabilă semnificativă.

            Cutremurele din 7 februarie 2023

          Circa 23 de milioane de persoane au fost afectate de cutremurele care au zguduit sud-estul Turciei şi nordul Siriei din 7 februarie 2023, a anunţat pe 8 februarie 2023 OMS, care a promis sprijin pe termen lung după trimiterea primelor ajutoare de urgenţă[2]: “Hărţile de ansamblu ale evenimentelor arată că 23 de milioane de persoane sunt afectate, dintre care circa 5 milioane sunt vulnerabile”, a declarat Adelheid Marschang, o reprezentantă a OMS, în cadrul unei reuniuni periodice a Consiliului executiv al organizaţiei. “OMS cunoaşte capacitatea puternică de reacţie a Turciei şi consideră că principalele nevoi nesatisfăcute s-ar putea afla în Siria pe termen imediat şi mediu”, a adăugat ea. În urma cutremurelor, până la 20 martie 2023, mai mult de 57.355 de persoane au fost ucise și peste 121.700 au fost rănite. Directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus cu acelați prilej. “Vom lucra în strânsă colaborare cu toţi partenerii pentru a sprijini autorităţile din Turcia şi din Siria în orele şi zilele critice care urmează, precum şi în lunile şi anii care vor urma, pe măsură ce ambele ţări se recuperează şi se reconstruiesc… Mobilizăm provizii de urgenţă şi am activat reţeaua de echipe medicale de urgenţă a OMS pentru a oferi asistenţă medicală esenţială răniţilor şi celor mai vulnerabili”.

            Tedros Adhanom Ghebreyesus a explicat, de asemenea, că este în curs de realizare o cartografiere a pagubelor, pentru a identifica mai uşor zonele spre care OMS trebuie să îşi concentreze atenţia: “În prezent este o cursă contra cronometru. Cu fiecare minut, cu fiecare oră care trece, şansele de a găsi supravieţuitori în viaţă scad”, a subliniat el, precizând că este “deosebit de îngrijorat de zonele din care nu avem încă informaţii.
Replicile seismice, condiţiile severe de iarnă, pagubele cauzate drumurilor, alimentării cu energie electrică, comunicaţiilor şi altor infrastructuri continuă să îngreuneze accesul şi celelalte operaţiuni de căutare şi salvare”, a subliniat directorul OMS…

            Analiştii încearcă să evalueze impactul exact al cutremurelor asupra economiei Turciei, ţară cu un PIB de 819 miliarde de dolari, care se confrunta deja cu creşterea dezechilibrelor ca urmare a unor politici destinate limitării inflaţiei şi diminuării dobânzilor. Majorarea semnificativă a cheltuielilor statului a devenit evidentă după ce preşedintele Erdogan a vizitat zonele afectate, a spus că lucrările de construcţie vor fi finalizate într-un an şi a anunţat un ajutor de 10.000 de lire (531 de dolari) pentru fiecare familie afectată, urmând ca cei care au rămas fără locuințe să fie transferaţi în hotelurile de pe coastă.

            Sarcina estimării impactului exact al cutremurelor este complicată de rolul regiunii afectate în cadrul economiei Turciei. Pe hârtie, cele 10 provincii cele mai afectate de cutremure au o pondere relativ mică în PIB-ul Turciei, însă, aceste provincii fac parte dintr-un important coridor industrial şi agricol care joacă un rol crucial pentru prosperitatea orașului Istanbul şi a altor mari oraşe. „Un dezastru natural comparabil ar fi inundaţiile din Pakistan, care au anulat între 5% şi 10% din PIB-ul Pakistanului şi au avut un impact negativ asupra vulnerabilităţii contului extern”, a spus Hasnain Malik, analist la Tellimer. Pagubele produse zonelor agricole ar putea produce probleme în aprovizionarea cu alimente şi o majorare a inflaţiei, într-o ţară unde indicele preţurilor de consum a crescut și fără cutremure în 2022, cu 60%!

            Pierderile în domeniul agricol

            Peste 20% din producția agricolă a Turciei a fost afectată în urma cutremurelor devastatoare care au lovit sudul acestei țări și nordul Siriei, a anunțat pe 31 martie 2023, FAO, care și-a reînnoit apelul pentru fonduri necesare ca să intensifice eforturile de a ajuta comunitățile rurale afectate să mențină și să restabilească producția de alimente de bază, deoarece primele evaluări ale impactului dublului cutremur din Turcia indică daune grave aduse agriculturii, inclusiv culturilor, animalelor, pescuitului și acvaculturii, precum și infrastructurii rurale din zonele afectate[3]: cutremurele au afectat grav 11 provincii agricole din Turcia, în care locuiesc aproape 16 milioane de Oameni – regiunea afectată de cutremur este cunoscută sub numele de „semiluna fertilă” a Turciei, reprezintă aproape 15% din PIB-ul agricol și contribuie cu aproape 20% din exporturile agroalimentare ale țării – mai mult de o treime din populația acestor provincii cele mai afectate trăiește în zone rurale și depinde de agricultură pentru existență. Lanțurile de aprovizionare întrerupte și dificultățile financiare exacerbează dificultățile familiilor rurale de a accesa și de a plăti pentru inputuri productive: acest lucru îi împiedică să-și satisfacă nevoile de bază ale propriilor familii, potrivit FAO.

            Evaluări asupra efectelor cutremurelor indică un impact semnificativ asupra agriculturii, cu estimări preliminare de 1,3 miliarde dolari în daune și 5,1 miliarde dolari în pierderi viitoare pentru sector. Daunele corespund costului de înlocuire sau reparare a bunurilor materiale și a stocurilor distruse total sau parțial, precum infrastructura agricolă, animalele și culturile. Impactul economic și productiv al daunelor a contribuit la o disponibilitate redusă a alimentelor și creșterea prețurilor la alimente din cauza pierderii recoltelor depozitate. Cutremurele au dus la clădiri prăbușite și structuri neoperaționale în sectorul alimentar, culturi compromise și instalații de depozitare deteriorate și au lovit zone cheie pentru animale, distrugând hambare și provocând pierderi și răni animalelor. Lipsa unui adăpost, penuria de hrană și întreruperea producției de vaccin au crescut riscul de febră aftoasă și au ridicat îngrijorări cu privire la deteriorarea condițiilor de creștere a animalelor.

            Producția de pește a fost, de asemenea, compromisă în 34 de ferme piscicole și trei porturi de pescuit afectate, precum și la moartea unor specii cheie de pești. Pescarii la scară mică și acvacultorii suferă, de asemenea, pierderi semnificative de venituri din cauza incapacității de a-și relua activitățile; în plus, accesul la inputuri agricole a devenit din ce în ce mai dificil în regiune, iar multe activități agricole și zootehnice au fost întrerupte din cauza pierderilor și penuriei de forță de muncă. Această situație precară ridică și mai multe preocupări pe măsură ce sezonul recoltei de vară se apropie.

            În fața acestei situații îngrijorătoare, FAO a pus în aplicare intervenții imediate pentru a proteja mijloacele de existență ale Oamenilor din regiunile afecatte, care includ furnizarea de numerar, reabilitarea infrastructurii deteriorate la nivel de gospodărie și distribuirea de inputuri de calitate. „Se apropie termenul limită pentru sezonul de plantare, trebuie să sprijinim de urgență fermierii cu îngrășăminte și semințe”, a declarat Viorel Guțu, coordonator subregional FAO pentru Asia Centrală și reprezentant FAO în Turcia: „Aceasta este singura noastră șansă de a menține nivelurile producției agricole în 2023, de asemenea, trebuie să oferim hrană animalelor pentru a-și menține sănătatea și productivitatea”.

            În ceea ce privește finanțarea, FAO are nevoie urgent de 112 milioane dolari pentru a oferi sprijin imediat și pe termen lung comunităților afectate de cutremur din Turcia. Această sumă include 25 de milioane de dolari în cadrul Apelului fulger al Națiunilor Unite pentru Turcia, lansat în februarie 2023, pentru a oferi sprijin rapid în numerar, animale și agricultură pentru 900.000 de oameni care trăiesc în zonele rurale afectate. Până la finalul lunii martie 2023, FAO a asigurat doar 1,5 milioane dolari din aceste nevoi prin Fondul său Special pentru Activități de Urgență și Reabilitare (SFERA), precum și din resursele interne.

            La rândul său, Oficiul Națiunilor Unite pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare (OCHA) a oferit o actualizare cu privire la răspunsul umanitar al ONU în Turcia, unde peste 9 milioane de persoane au fost afectate direct și 3 milioane strămutate din pricina efectelor cutremurelor. Agențiile ONU și partenerii lor umanitari au furnizat pentru cca 4 milioane de oameni articole de uz casnic de bază, pentru gătit, dormit și încălzire, precum și îmbrăcăminte: aproape 3 milioane de Oameni au primit ajutor alimentar de urgență. Peste 700.000 de oameni au primit asistență pentru a-și îmbunătăți spațiul de locuit, inclusiv corturi, unități de locuințe de urgență, truse de reparații și prelate. În plus, 1,6 milioane de Oameni au primit apă, asistență sanitară și de igienă, fiind livrați aproape un milion de litri de apă potabilă. „De asemenea, am sprijinit Ministerul Sănătății din Turcia cu 4,6 milioane de doze de vaccinuri, 16 clinici mobile, medicamente și materiale medicale pentru sănătatea reproducerii și limitarea traumelor produse de cutremure”, a declarat într-un comunicat de presă dat la Geneva, Jens Laerke, purtător de cuvânt adjunct pentru OCHA.

          Canalul Istanbul

            Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat că lucrările de construcţie la un canal destinat să facă legătura între Marea Neagră şi Marea Marmara, un uriaş proiect cu o valoare de mai multe miliarde de dolari, au început în iunie 2021, chiar dacă pandemia continua să afecteze economia turcă[4]. Anunţul a venit după un deceniu de când președintele Turciei a lansat acest „proiect nebunesc” privind un canal navigabil cu o lungime de 45 km care să reducă presiunile asupra Strâmtorii Bosfor; într-un raport guvernamental publicat în 2019, preţul estimativ al canalului era de 75 miliarde de lire (13 miliarde dolari). Erdogan mizează pe faptul că acest canal va da naştere la noi oraşe de-a lungul rutei şi va crea mii de locuri de muncă, inversând astfel tendinţa de scădere a popularităţii sale înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024. În cei 18 ani de când conduce Turcia, Erdogan a investit zeci de miliarde de dolari în uriaşe proiecte de infrastructură precum noul aeroport din Istanbul, un nou pod peste Bosfor şi mari spitale.

            Canalul între Marea Neagră şi Marea Marmara ar urma să dea naştere unui nou oraş cu o jumătate de milion de locuitori, iar mai multe poduri vor face legătura între cele două maluri: fundaţia la Canalul Istanbul a fost pusă la finele lunii iunie 2021, cu prilejul unei ceremonii de aniversare a cuceririi Constantinopolului de către Otomani în 1453; „Vom construi două oraşe pe cele două maluri ale Canalului Istanbul. Graţie acestor oraşe, frumuseţea şi importanţa strategică a Istanbulului vor creşte”, a adăugat liderul turc.

            Erdogan a respins îngrijorările exprimate de rivalii săi politici, potrivit cărora proiectul îi va afecta pe contribuabili, va aduce prejudicii mediului şi va viola Convenţia de la Montreux care reglementează navigaţia prin strâmtoarea Bosfor. Erdogan a spus că Turcia nu va părăsi Convenţia de la Montreux din 1936, pentru că navele militare vor putea utiliza noul canal. Primarul oraşului Istanbul, Ekrem Imamoglu, a promis că va folosi toate pârghiile legale pentru a bloca planul lui Erdogan, susţinând că acesta implică riscuri pentru mediu şi infrastructură. Potrivit edilului, construcţia unui asemenea canal riscă să diminueze accesul la apă potabilă pentru cei 16 milioane de locuitori ai Istanbulului.

            Un alt argument invocat de adversarii acestui proiect este că el nu-şi justifică utilitatea în condiţiile în care traficul maritim prin Bosfor a scăzut constant în ultimul deceniu. Conform datelor Ministerului turc al Transporturilor, circa 38.400 de nave au tranzitat Bosforul în 2020, faţă de circa 55.000 în 2006, deşi tonajul total a crescut cu aproximativ 30%.    Canalul Istanbul începe în districtul Kucukcekmece de lângă Marea Marmara, unde există deja un lac interior, se îndreaptă spre rezervorul Sazlidere, după care se termină la Marea Neagră, la nord de localitatea Durusu. Cu o adâncime de 25 de metri şi o lăţime de 400 de metri, noul canal ar urma să fie integrat cu noi porturi şi centre logistice, urmând a include şi trei tuneluri subterane pentru autovehicule.

Cel mai lung pod din lume

            Numit podul Çanakkale 1915, în memoria bătăliei Primului Război Mondial din 1915 care s-a dat aici, această nouă construcție deține recordul mondial pentru cel mai lung pod suspendat: 4.608 m. Înainte de construirea podului Çanakkale 1915, podul suspendat cu cea mai mare lungime între suspensii era Podul Akashi Kaikyo din Japonia, care conecta insulele Honshu și Awaji, având lungimea de 3.962 m.

            „Podurile suspendate sunt structurile care pot permite cele mai mari anverguri”, spune profesorul Brian Brenner de la Universitatea Tufts din Somerville (Massachusetts, SUA). Înălțimea acestuia este de 318 m, cu referire simbolică la data de 18 martie, care nu este doar ziua când a fost deschis acest pod în 2022, dar și data care marchează pierderile navale de la Gallipoli, din Primul Război Mondial.

            Construcția Podului Çanakkale 1915 a costat 2,5 miliarde de euro și a fost efectuată de companii din Turcia și Coreea de Sud. Potrivit președintelui turc, Recep Tayyip Erdoğan, prețul de traversare va fi de 200 de lire turcești, adică undeva la 14 dolari, ceea ce va duce la încasări de 415 milioane de euro pe an.

Cererile pentru Finlanda și Suedia

            Suedia și Finlanda trebuie să extrădeze zeci de oponenți politici pe care Ankara îi consideră teroriști pentru ca Turcia să aprobe candidatura lor comună la NATO, declara pe 15 ianuarie 2023, președintele turc Recep Tayyip Erdogan[5]: „În primul rând, trebuie să extrădeze aproape 130 de teroriști pentru ca, candidaturile lor să treacă de parlamentul nostru; din păcate, încă nu au făcut acest lucru”. Suedia și Finlanda au încheiat câte un acord cu Turcia în iunie 2020 pentru a atenua îngrijorările Turciei cu privire la presupusul lor sprijin pentru organizațiile kurde.

            În decembrie 2023, un tribunal suedez a blocat extrădarea unui jurnalist turc în exil, identificat de Erdogan ca fiind unul dintre cei pe care Stockholm trebuie să-i extrădeze pentru a obține aprobarea Turciei. „Turcia numește uneori persoane pe care și-ar dori să fie extrădate din Suedia, dar este binecunoscut faptul că legislația suedeză este foarte clară: instanțele iau astfel de decizii și nu există loc pentru a schimba asta”, a spus premierul suedez Ulf Kristersson. Apoi, tensiunile dintre cele două țări s-au accentuat, după ce protestatari din Stockholm au “spânzurat” o efigie a lui Erdogan.

            Finlanda nu a primit o nouă listă de persoane pe care Turcia ar dori să le vadă extrădate, a declarat pe 16 ianuarie 2023 ministrul finlandez de externe Pekka Haavisto într-un interviu radio. Haavisto a spus că noile cereri ale Ankarei sunt probabil o reacție la recenta demonstrație de la Stockholm…

            Evenimentele legate de reacția celor două țări la cererile Turciei au dus până acum la aprobarea aderăii la NATO a Finlandei, nu și a Suediei, de către parlamentele tuturor țărilor membre NATO, inclusiv Parlamentul Turciei.

Declarația președintelui Agenției Spațiale Turce

            Serdar Hüseyin Yıldırım, președintele Agenției Spațiale Turce, a afirmat într-un discurs că un cutremur devastator poate fi creat cu ajutorul unor tije din aliaj de titan trimise din Spațiul Cosmic asupra Pământului[6]: aceste cuvinte ale lui Yıldırım au devenit din nou virale după dezastrul seismic cu epicentrul în Kahramanmaraș. În discursul său, președintele Agenției Spațiale Turce spunea: „Există sateliți militari, care pot trimite din Spațiu, tije lungi de 10 metri, confecționate din aliaj de titan către orice țintă doresc! Aceste tije, a căror detectare nu este posibilă, pătrund până la 5 km adâncime în pământ și crează cutremure de 7-8 grade pe scara Richter.

            Născut în 1961 în Üsküdar, lângă Istanbul, Serdar Hüseyin Yıldırım locuiește acum în Rize; după ce a absolvit liceul Kadıköy Anatolian High School, a studiat la Departamentul de Inginerie Aeronautică al Universității Tehnice din Istanbul. În 1980, s-a transferat la Universitatea Tehnică din Berlin, unde a absolvit la Facultatea de Științe ale Transporturilor, Departamentul de Științe Aeronautice și Spațiale.

            În 1989, domnul Yıldırım a intrat în sectorul aviației și, după ce a lucrat Timp de 12 ani în diverse companii aeriene, a călătorit în străinătate și a lucrat ca și consultant de proiecte în diferite țări; de asemenea, a predat „Managementul companiilor aeriene” la Universitatea Kadir Has timp de cinci ani.

            Dpă cutremurele catastrofale din Turcia, de la începutul lunii februarie 2023, a comentat din nou afirmațiile sale, care par desprinse de domeniul SF: „Am primit o mulțime de întrebări cu privire la videoclipul care circulă de câteva zile pe rețelele de socializare. Acest scurt videoclip este un extras dintr-o prelegere pe care am ținut-o la un institut de strategie cu mult Timp în urmă. Am descris un sistem de armament care, atunci când este desfășurat și utilizat pe orbita Pământului, poate șterge de pe hartă un oraș mic…”.

Hagia Sofia

Pe 25 iulie 2021, Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO a cerut Turciei să prezinte până în 2022 un raport privind starea de conservare a fostului muzeu Sfânta Sofia din Istanbul, exprimându-și „profunda îngrijorare” cu privire la consecințele transformării acestei celebre clădiri din perioada bizantină într-o moschee[7]. Comitetul a declarat că “regretă profund lipsa de dialog şi de informare” cu privire la decizia Turciei de a schimba statutul muzeelor Hagia Sofia şi Sfântul Mântuitor din Chora, o altă capodoperă a arhitecturii bizantine.

Cele două edificii sunt proprietăţi de stat şi au fost protejate “cu meticulozitate”, a răspuns Ministerul de Externe de la Ankara, acuzând UNESCO de încălcarea suveranităţii Turciei. Transformarea Muzeului Hagia Sofia în moschee, la 10 iulie 2020, de către autorităţile turce, a declanşat un val de indignare internaţională și a amplificat tensiunile dintre Turcia și Grecia. De asemenea, în august 2020, un decret prezidențial a dispus transformarea într-o moschee a Bisericii Mântuitorului din Chora, numită și Biserica Chora, decorată în special cu fresce din secolul al XIV-lea, reprezentând Judecata de Apoi. Inițiativele au făcut parte din eforturile președintelui Recep Tayyip Erdogan de a-și apropia și mai mult susținătorii săi mai conservatori și naționaliști, deoarece Turcia se confruntă cu dificultăți economice agravate de pandemie. Top of Form

Bottom of Form

Reunit online la Fuzhou (China), sub președinția lui Tian Xuejun, viceministru chinez al Educației și președinte al Comisiei naționale chineze pentru UNESCO, în sesiunea sa anuală, Comitetul Patrimoniului Mondial a solicitat Turciei raportul menționat mai sus. Nu cunoaștem ca Turcia sa fi dat un alt răspuns în afară de cele menționate mai sus, care consfințesc transformarea celor două biserici creștine în moschei…

          Incendiile de vegetație din vara lui 2021

            Numai în perioada 28 iulie-4 august 2021 au fost 222 de incendii active în 47 de oraşe şi provincii ale Turciei[8]: patru focare s-au dezlănțuit în oraşe din jurul regiunii Mării Egee şi unul la Marea Neagră; incendiile au făcut ravagii în special de-a lungul coastelor oraşelor Mugla şi Aydin; în Timpul nopţii, flăcările s-au răspândit în Koycegiz şi în districtul Milas, iar trei cartiere din Mugla au primit ordin de evacuare. Voluntarii s-au alăturat eforturilor pompierilor din Mugla, în Timp ce echipele au continuat să stingă focul şi să evalueze pagubele; alţi salvatori au asigurat adăpost pentru sinistraţi şi hrană pentru animalele afectate.

În mare parte, pompierii au reuşit să ţină sub control incendiile în Antalya şi Marmaris, până la Mugla și Bodrum, stațiuni turistice; 5.250 de pompieri au intervenit în zonele afectate cu 80 de elicoptere, avioane şi drone, dar şi 1.000 de camioane şi alte vehicule. Conform estimărilor realizate de autorități, cel puţin opt persoane au murit şi 100.000 de hectare de pădure şi terenuri au fost distruse.

Inflația ucide tot

Inflația în accepțiunea Președintelui țării

            Creşterea preţurilor a ajuns la 21,3% pe parcursul a 11 luni din 2021, dar această cifră face obiectul unei lupte politice acerbe[9]: opoziţia acuză Oficiul Naţional de Statistică (Tüik) că subevaluează conştient – şi pe scară largă – inflaţia. Produsele de bază, precum uleiul de floarea-soarelui, şi-au văzut preţurile crescând cu 50% pe parcursul unui an. „Am făcut să scadă inflaţia la 4% când am ajuns la putere. Mai devreme sau mai târziu, o vom reduce din nou”, a afirmat Erdogan după închiderea summitului Turcia-Africa. „Dar, nu îi voi lăsa pe concetăţenii mei, poporul meu, să fie zdrobiţi de ratele dobânzilor”, a adăugat el. „Dacă Allah vrea, inflaţia va scădea cât mai curând posibil”, a mai spus Erdogan…

            Lira turcească a atins un nou minim istoric, după o nouă reducere a dobânzii de referinţă, conform indicaţiilor Preşedintelui țării. Banca Centrală a Turciei a coborât dobânda de referinţă cu 100 de puncte de bază, până la 14%, a patra decizie consecutivă de reducere a costului creditului, provocând o nouă prăbuşire a lirei turcești după acest anunţ.

            Inflația reflectată în acțiunile Președintelui

            Pe 12 februarie 2022, președintele turc, Recep Tayyip Erdogan a anunțat reducerea TVA la vânzările de produse alimentare de bază, de la 8% la 1%, în condițiile în care inflația a urcat la cel mai mare nivel din ultimii 20 de ani[10]. Decizia, publicată în Monitorul Oficial, a intrat în vigoare pe 14 februarie 2022 și a inclus produse de bază precum făină, orez, paste, carne, pește, ceai, cafea, apă, lapte și produse lactate, brânză, ouă, uleiuri, zahăr, fructe, legume, nuci și leguminoase: „Combaterea inflației necesită o determinare totală, credință și sacrificiu – toate aceste reduceri vor ajuta în lupta noastră împotriva inflației”, a spus Erdoğan, care a cerut comercianților să reducă prețurile conform noilor scăderi de TVA. El a anunțat, de asemenea, demararea unei campanii de controale pentru verificarea prețurilor și a promis că vor fi aplicate amenzi usturătoare celor care nu scad sau chiar cresc prețurile produselor alimentare.

            Inflația în Turcia a crescut cu 48,7% în ianuarie 2022, față de aceeași lună a anului 2021, iar prețurile la energie au crescut cu cca 50%. În același Timp, lira continuă să piardă din valoare, ceea ce face ca produsele importate să fie mai scumpe. Scăderea vertiginoasă a puterii de cumpărare a cetățenilor turci a crescut nemulțumirea față de regimul lui Erdogan, ceea ce se reflectă și în rezultatele unor sondaje de opinie.

Îmbunătățirea relațiilor cu Grecia

            Canalele de comunicare dintre preşedintele turc Tayyip Erdogan şi premierul grec Kyriakos Mitsotakis sunt deschise și relațiile dintre cele două țări se îmbunătățesc, în pofida dezacordurilor – au convenit cei doi lideri pe 13 martie 2022, potrivit unui anunț al Președinției turce[11]: ambele ţări au o responsabilitate specială în arthitectura de securitate a Europei, care s-a schimbat odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia. Creșterea cooperării celor două țări este benefică pentru regiune și, în ciuda dezacordurilor dintre ele, cele două țări au convenit menţinerea canalelor de comunicare deschise şi îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale; ”Turcia şi Grecia au o responsabilitate specială în schimbarea arhitecturii de securitate europene odată cu atacul Rusiei asupra Ucrainei. Turcia are relaţii bune atât cu Rusia, cât și cu Ucraina și frontiere maritime cu acestea, astfel că s-a oferit să medieze în conflict”, mai spune comunicatul.

            Grecia şi Turcia au convenit în 2021, după o pauză de cinci ani, să reia discuţiile exploratorii pentru a aborda diferenţele de poziție privind problemele din Marea Mediterană, ca și cele de migrație, cu puţine progrese până în martie 2022. Cele două țări sunt în dezacord de ani de zile priovind revendicările zonelor comerciale din Marea Mediterană, mai ales că Grecia susține Ciprul în privința drepturilor disputate și de Turcia.

            La rândul ei, Grecia a spus că ambele părţi au subliniat agenda pozitivă în principal în domeniul economiei, unde speră să facă progrese în perioada următoare: “Cred că am pus bazele pentru îmbunătăţirea relaţiilor noastre”, a spus premierul grec Kyriakos Mitsotakis după întâlnirea cu președintele turc Erdogan.

            Grecia a organizat în toamna lui 2022 o reuniune a Consiliului de Cooperare la Nivel Înalt, un mecanism instituit de cele două ţări în anul 2010 pentru apropierea lor. Cele două țări au ajuns aproape de o confruntare dierctă în 2020, când Turcia a trimis o navă de foraj în apele mediteraneene contestate, dar situaţia s-a atenuat după ce Ankara a retras vasul, iar cele două state vecine au reluat discuţiile bilaterale în ianuarie 2021.

O Istorie tumultuosă

Oamenii au locuit în partea asiatică a Turciei, numită Anatolia, din anii 7000 î.Hr.; Hitiții au invadat regiunea în jurul anilor 2000 î.Hr., iar Grecii și Persanii s-au războit pentru aceste meleaguri, apoi, Romanii au preluat controlul asupra Anatoliei în jurul anului 30 î.Hr.

În Timpul Imperiului Roman, pacea domnea peste Anatolia. În anul 395 d.Hr., Imperiul Roman a fost divizat în Imperiul Roman de Răsărit și Imperiul Roman de Apus. Imperiul Roman de Răsărit a ajuns să fie cunoscut drept Imperiul Bizantin, acesta având capitala la Constantinopol (numit acum Istanbul). Principala religie a Imperiului Bizantin a fost Creștinismul.

Turcii selgiucizi au invadat Anatolia începând cu anul 1040: Selgiucizii erau musulmani din Asia Centrală; în 1071, aceștia au înfrânt armata Bizanțului. Spre sfârșitul anilor 1200, un nou grup de Turci a venit la putere în Anatolia: aceștia au fondat Imperiul Otoman în 1453, când Otomanii au capturat Constantinopolul și au schimbat numele orașului în Istanbul, stabilind aici capitala imperiului.

Până la mijlocul anilor 1500, Imperiul Otoman se întindea peste Africa de Nord, Orientul Mijlociu și sud-estul Europei, apoi a început să piardă din influență, prăbușindu-se la sfârșitul Primului Război Mondial, în 1918. Imperiul Otoman a fost dizolvat pe 1 noiembrie 1922.

După Primul Război Mondial, mulți Turci erau furioși pe guvernul otoman, care pierduse mare parte din teritoriile imperiului. Astfel, liderul militar Mustafa Kemal a format un guvern separat, acesta punând bazele unei noi țări, Turcia, în 1923. Orașul Ankara a devenit noua capitală, iar Mustafa Kemal – un lider influent, inițiat ca franc-mason, a fost numit primul președinte al Turciei contemporane. Mustafa Kemal și-a dorit să transforme Turcia într-o țară modernă: astfel, a închis școlile și tribunalele islamice, a interzis veșmintele tradiționale, precum fesul, iar femeile au primit dreptul de vot[12]. În 1934, Parlamentul Turciei i-a acordat lui Mustafa Kemal, denumirea de Ataturk – „părintele Turcilor”; el a murit în anul 1938.

În anii 1960 și 1980, Armata a preluat controlul asupra Guvernului turc, iar în 1997, Armata a forțat prim-ministrul să-și dea demisia; de fiecare dată, Turcia revenind la democrație. Începând cu anii 1950, Turcia a fost în dezacord cu Grecia în privința insulei Cipru: Turcia a invadat nordul Ciprului în 1974, iar Turcii din Cipru au fost susținuți de Guvernul turc atunci când au format o țară separată în 1983.

Turcia modernă s-a confruntat, de asemenea, cu o perioadă îndelungată de rebeliune din partea Kurzilor din est. Kurzii au luptat cu Guvernul turc începând cu anii 1980, conflictul continuând și în secolul al XXI-lea.

Reducerea rating-ului de țară

            Pe 9 decembrie 2021, Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a coborât perspectiva pentru ratingul suveran al Turciei, de la „stabilă” la „negativă”, ca urmare a deprecierii lirei şi inflaţiei crescute care, în opinia S&P, reprezintă riscuri la adresa unei economii dependente de finanţarea externă[13]. Pentru moment, S&P a menţinut ratingul de ţară al Turciei la „B plus”, o notă din categoria speculativă, dar cu perspectivă „negativă”.

            Rata inflației în Turcia a trecut de 20% în primele 11 luni din 2021, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar lira turcească s-a depreciat cu 30% în raport cu dolarul numai în  lunile octombrie şi noiembrie 2021. Potrivit S&P, reducerea dobânzilor şi deprecierea semnificativă a lirei pun presiune asupra inflaţiei, care, la începutul lui 2022 a urcat, ceea ce a condus la creșterea deficitului bugetar public al Turciei.

Salariul minim

            De la 1 ianuarie 2022, salariul minim a fost majorat cu 50 la sută, la 4.250 de lire, adică aproximativ 275 de dolari[14]. Decizia, contestată de mediul de afaceri, a dus în opinia analiștilor la o creștere și mai mare a inflației care a atins apoi cote alarmante. Președintele Turciei a susținut însă că majorarea salariului minim a avut rolul de a veni în sprijinul persoanelor afectate de creșterea prețurilor.

            Potrivit reprezentanților unei confederații sindicale, zece milioane de persoane, adică aproximativ o treime din forța de muncă totală din Turcia, au de primit această sumă. Situația a condus la creșterea suplimentară a costurilor de producție, în condițiile în care prețurile la producător au urcat deja cu 55 la sută în perioada ianuarie-noiembrie 2021. În acest context, analiștii au atras atenția că multe companii nu vor avea de ales decât să transfere costurile suplimentare către clienți, ceea ce va aduce o inflație și mai mare. Rata anuală a inflației a depășit deja în noiembrie 2021, 21 la sută. „Când salariul minim crește la 4.250 de lire, devine mai costisitor pentru angajator: angajații noștri sunt cu noi de 15-20 de ani. Suntem în afaceri de cca 40 de ani, dar devine greu chiar și pentru noi. Ca să facem față, am redus porția unui doner kebab”, a recunoscut proprietarul unui restaurant din Turcia…

            Se așteaptă ca această creștere abruptă a salariului minim să ducă și la majorarea altor salarii, inclusiv cele din sectorul public, unde lucrează în jur de cinci milioane de persoane. Cheltuielile suplimentare ale statului au pus presiune asupra deficitului bugetar, pe care Ministerul Finanțelor a încercat fără succes să-l țină sub 3,5 la sută din PIB în 2021. Într-un moment în care moneda națională – lira turcească – a atins deprecieri-record, economiștii spun că Turcia trebuie să recâștige încrederea investitorilor, nu să o erodeze. Iar punerea în pericol a finanțelor publice nu este decât o altă modalitate de a alunga investitorii…

Turcia se va numi Turkiye

            Pe 20 ianuarie 2022, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunţat oficial că doreşte să schimbe numele ţării cu unul care „exprimă în cel mai bun mod cultura, civilizaţia şi valorile naţiunii turce. Turkiye reprezintă şi exprimă în cel mai bun mod cultura, civilizaţia şi valorile naţiunii turce”, se arată în declaraţia sa[15].

            „Turkiye” reprezintă, de fapt, numele ţării tradus în limba turcă, Erdogan dorind acum să transfere această denumire pentru recunoaşterea internațională. „În contextul întăririi mărcii Turkiye, în toate tipurile de activităţi şi corespondenţă, în special în relaţiile oficiale cu alte ţări şi instituţii şi organizaţii internaţionale, termenul Turkiye va fi folosit în locul termenilor precum Turcia, Turkei, Turquie şi aşa mai departe”, a mai declarat Recep Erdogan.

[1] Vezi site-ul https://roeu.org/2023/01/01/2023-tendinte-si-perspective/, postat și vizitat pe 1 ianuarie 2023

[2] Vezi site-ul https://www.stiripesurse.ro/avertisment-terifiant-lansat-de-oms-zeci-de-milioane-de-persoane-ar-putea-fi-afectate-se-cutremurele-din-turcia_2780030.html, postat și vizitat pe 8 februarie 2023

[3] Vezi site-ul https://news.un.org/fr/story/2023/03/1133837, postat și vizitat pe 31 martie 2023

[4] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/recep-erdogan-constructia-canalului-istanbul-intre-marea-neagra-si-marea-marmara-incepe-in-iunie.html, postat și vizitat pe 31 mai 2021

[5] Vezi site-ul Erdogan cere Suediei și Finlandei să îi predea 130 de „terorişti” (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 16 ianuarie 2023

[6] Vezi site-ul https://www.activenews.ro/stiri/Presedintele-Agentiei-Spatiale-Turce-afirmatii-incendiare-Exista-sateliti-militari-care-pot-produce-cutremure-de-pamant.-VIDEO-179990, postat și vizitat pe 22 februarie 2023

[7] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/unesco-solicita-turciei-raport-privind-starea-conservare-hagiei-sofia.html, postat și vizitat pe 26 iulie 2021

[8] Vezi site-ul https://pages.md/ro/europa-a-luat-foc-situatia-din-turcia-incepe-sa-scape-de-sub-control-capital/, postat și vizitat pe 4 august 2021

[9] Vezi site-ul Recep Tayyip Erdogan promite să oprească inflația Turciei – Forbes.ro, postat și vizitat pe 20 decembrie 2021

[10] Vezi site-ul Turcia a redus TVA la alimentele de bază la 1% (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 14 februarie 2022

[11] Vezi site-ul Turcia și Grecia au decis îmbunătățirea tensionatelor relații bilaterale în condiţiile invaziei ruse din Ucraina (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 14 martie 2022

[12] un acoperământ pentru cap folosit de bărbați și numit după orașul marocan Fez

[13] Vezi site-ul Standard & Poor’s a coborât perspectiva de rating a Turciei de la „stabilă” la „negativă” – Forbes.ro, postat și vizitat pe 11 decembrie 2021

[14] Vezi site-ul Criza din Turcia se acutizează după ce președintele Erdogan a anunțat că salariul minim va fi majorat – Forbes.ro, postat și vizitat pe 18 decembrie 2021

[15] Vezi site-ul Recep Erdogan: Turcia se va numi Turkiye (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 20 ianuarie 2022

Read More
By admin

Is the end of the Russian-Ukrainian war in sight?

February 19, 2023 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ, MILITAR, RUSIA, UE | No Comments

By IFIMES

The Russian invasion of Ukraine began on February 24, 2022. A year after the start of the war, the mystery surrounding its course is more intense than ever. In the first six months of the war Russia had the initiative, and the key questions were when, where and what kind of success it would achieve in attacks on the 2,500 kilometer long frontline. In the next five months, Ukraine took the initiative, and analysts tried to predict the location and possibilities of future counterattacks. It is difficult to predict what might happen and who will advance. Both sides are preparing for new attacks and face increasing losses on the battlefield, while expecting new reinforcements in weapons and manpower.

Russian President Vladimir Putin believes that time is his best ally and that if he continues to destroy Ukraine’s infrastructure and keeps what he has won on the battlefield, he may be able to create the conditions for an end to the war and emerge from it as a relative winner. On the other hand, Ukraine sees time as its enemy, where it must take advantage of the current weakness of Russian forces and the lack of weapons before the arrival of fresh Russian forces, which are mobilized on the battlefield, and before the pace of Russian military production increases. Ukraine is in a race against time, before the Western allies reduce their support for Kyiv for economic and/or strategic reasons, or even force Ukraine to make a partial peace with Russia in which the fate of its territories will be decided.

Western analysts are cautiously optimistic about the development of the situation in Ukraine. So far, the Ukrainians have achieved easy and symbolic victories at the expense of the exhausted Russian army. However, as Russia plans to continue waging war on shorter fronts with larger forces, it will be even more difficult to reclaim every meter of Ukrainian territory occupied by Russian forces. 
 

Changes in American politics


The US, as Ukraine’s biggest ally and donor, is constantly adjusting its strategy for the Ukrainian war. U.S. Secretary of State Anthony Blinken said that the U.S. is committed to helping Ukraine liberate the territories it has lost since February 2022, and not necessarily to regain every centimeter of its occupied territory since 2014. Washington’s goal is the survival of Ukraine as a state capable of defending itself militarily, being politically independent and economically prosperous. Therefore, it does not necessarily include the return of the areas difficult to return under Ukrainian control, such as the Donetsk region or the Crimean Peninsula.

Although these changes in US policy seem to contradict earlier policy, there is a logic to that policy towards war. The US does not want an endless war, because it turns Ukraine into a wasteland and is a burden on the West, economically, militarily and politically. Therefore, the US administration is seeking to help Ukraine increase pressure on Russian forces, and will send additional aid as a means of opening the way for negotiations, after the next round of fighting between the Russians and Ukrainians ends in the spring of 2023.
 

Russian extensive and decisive attacks before the arrival of Western military aid


Military analysts expect a major Russian attack in the spring to break the partial status quo on the fronts, before the promised Western military aid to Ukraine arrives in tanks and possibly planes. Russia used the winter period to reorganize its forces on the ground after the setbacks in Kherson and Kharkiv. Recruiting and sending hundreds of thousands of reservists to the front is the last step before a decisive major offensive. Analysts predict that the potential Russian attack will be on two fronts, in the east where Russia wants to occupy the entire Donetsk region, and in the south especially around the strategic city of Vuhledar. 

The Russian attack will be on several fronts, the goal is to maintain pressure on the Ukrainian forces, which are also preparing to launch a counterattack, in order not to leave them any freedom of action. There will not be a general attack on Ukraine, because Russian President Putin has certainly understood that he is no longer able to occupy the whole of Ukraine and overthrow the government in Kyiv; what is possible is that he will occupy the entire territory of the Luhansk and Donetsk regions.
 

Is the end of the Russian-Ukrainian war in sight in 2023


Uncertainty and preparations for the worst scenario, which is yet to come, are common to all analyses when talking about the prospects of the continuation of the war. Neither side in the conflict has the possibility of military victory and no one has yet managed to force the conflicting parties to sit down at the negotiating table.

What almost all analysts agree on when talking about the perspective of that war in 2023 is the big divergence in the vision of the conflicting parties regarding the end of the war. Russia, as the one who made the decision to start the war, has maximalist demands to stop the armed conflict.

The Russian conditions for stopping the war consist of the following basic demands:

  • Amending the Ukrainian constitution, which would contain a provision on the renunciation of joining any military alliance.
  • Recognition of the sovereignty and independence of the five regions of Crimea, Donetsk, Luhansk, Kherson and Zaporozhye, which joined Russia in 2014 and 2022 as constituent parts of the Russian Federation, and thus the recognition by official Kyiv of the new borders that are emerging between Russia and of Ukraine.
  • The disarmament of Ukraine from heavy weapons and the elimination of “Nazism, nationalism and chauvinism” tendencies there.
  • Constitutional renunciation of the possession and deployment of nuclear weapons and the prohibition of the presence of foreign military bases on its territory.
  • Ensure that the Ukrainian side pays compensation “to all citizens of the Russian Federation, including five new regions, for loss of life, injuries, partial or total destruction of their homes, as well as critical infrastructure, starting from the end of February 2014.”
  • Kyiv to pay all debts and financial, commercial and economic loans borrowed from Russia since 1991 after the collapse of the Soviet Union. 


Ukrainian President Volodymyr Zelensky presented the Ten-Point Peace Plan, which he discussed with US President Joseph Biden, among others, and calls on world leaders to hold a global peace summit based on that plan. Zelensky first announced his formula for peace at the G-20 summit in November 2022, and the plan consists of the following ten conditions[2]:

  • Radiological and nuclear security with a focus on restoring security around Europe’s largest nuclear power plant, the Zaporozhye nuclear power plant in Ukraine, which is currently under Russian control.
  • Food security, including the protection and guarantee of Ukrainian grain exports to the world’s poorest countries.
  • Energy security, focusing on limiting the price of Russian energy resources, and helping Ukraine repair and restore its electricity infrastructure, about half of which has been damaged in Russian attacks.
  • Release of all prisoners and deportees, including prisoners of war and children deported to Russia.
  • The restoration of Ukraine’s territorial integrity and its affirmation by Russia under the UN charter, in a clause that Zelensky said was “non-negotiable”.
  • Withdrawal of Russian forces, cessation of hostilities and restoration of borders between Ukraine and Russia.
  • Justice, including the establishment of a special tribunal to hold war criminals from Russia accountable.
  • Preventing the destruction of the natural environment and the need for environmental protection by focusing on demining and repairing water treatment facilities.
  • Preventing the escalation of conflicts and building a security structure at the Euro-Atlantic level, including guarantees for Ukraine.
  • Confirmation of the end of the war by the signing of the document by all interested parties.


Militarization of Germany in the shadow of the Nazi past


Historically speaking, Germany has played the role of the “sleeping” European giant. It has been reluctant to act as a regional leader, due to its Nazi past. Political analysts, analyzing the policy of German Chancellor Olaf Scholz, believe that it indicates that the Germans are looking for a greater global role in the future and a different role in the struggle for dominance in Europe after a long period of hesitation.

The historical moment when the Russians entered Ukraine can be described as the collapse of the Berlin Wall, because the Germans decided to turn into a European global pillar and it was no longer acceptable for them to hesitate in their attempt to dominate Europe.

In the immediate aftermath of the fall of the Berlin Wall, followed by the collapse of the Soviet Union, Germany turned into the country with the largest economy and demographics in Europe, but suffered many economic problems and challenges arising from the unification, leading The Economist to call it “The sick man of the euro” (1999)[3].

Despite these problems, Germany has become the dominant power in Europe, although it has always emphasized that it will remain a pacified power, relying in its foreign policy on values, which it believes to be unchangeable, such as avoiding the use of military force and supporting European regional integration, Western orientation and multilateral diplomacy. It has also confirmed that the regional role of a united Germany will only be a continuation of the approach established in West Germany after 1949.

Germany continued to play the role of a “sleeping” European giant, unwilling to act as a regional leader due to difficulties in overcoming its Nazi past, because it suffered from structural weaknesses in the sense of high dependence on exports, an increasingly aging population, in addition to a lack of labor force, and “relative” military weakness and unwillingness to increase military expenditures.

After Federal Chancellor Angela Merkel (CDU/EPP) came to power in 2005, Germany began to rise slowly and assume a leading role in Europe. In the decade following 2009 (the start of the euro crisis), the role Germany played in the Greek debt crisis and the intransigence with which it confronted the Greeks and called on them to “temporarily leave the EU, or else submit to its terms”, its influence and power became a reality at the expense of other EU member states, especially France, after the UK left the EU.

Due to the German historical complex, in order not to show dominance, Franco-German cooperation was a kind of modus vivendi in which “France needs Germany to hide its weakness, and Germany needs France to hide its strength” (The Economist 2011)[4].

After the Russian invasion of Ukraine, German Chancellor Olaf Scholz announced the decision to transform Germany into a militarily powerful nation, and the German parliament summarily approved the allocation of 100 billion euros for defense. Germany has committed to allocating 2% of GDP for military expenditures according to NATO requirements. This means that starting this year, Germany will spend around 85 billion euros per year on defense, which positions it in third place in the world after the USA (770 billion), China (254 billion) and ahead of Russia (61 billion). This decision represents a radical shift in German and Western policy, which has prevailed since the end of the Second World War and envisages limiting arming of Germany, as the country that pushed Europe into three major wars in less than a century (the war with France in 1870 and the First and Second World wars). This decision will have major repercussions for Europe and the world, as it changes the balance of power on the “Old Continent” and threatens to return it to the power politics that characterized its modern history.

With this new orientation, the idea of ​​Lebensraum (Living Space), which moved the Germans on the eve of World War II in order to expand and dominate their neighbors, has returned. Lebensraum is a theory, which says that the state is like a living organism; it has its own needs and requirements for life and must expand to meet the needs of its population, if its capabilities exceed its geographical space. This theory was put forward by the German geographer and ethnographer Friedrich Ratzel in his book “Politische Geography 1897”[5], and Adolf Hitler used it to justify German expansionist policy.

Germany’s decision to send 88 Leopard tanks to Ukraine only inflamed the debate about the military status of a united Germany since its unification in 1990. Russian President Vladimir Putin compared Russia’s operation in Ukraine to the fight against Nazi Germany, in a speech marking the 80th anniversary of the end of the bloodiest battle in World War II, the Battle of Stalingrad 1942.

Through the Ukrainian crisis, the US has achieved one of its most important strategic goals in Europe, which is the direct confrontation of Germany with Russia, so that it can devote itself to opposing another, more important threat in the Indo-Pacific region (China) 

Although it is practically impossible for Germany to threaten Europe militarily, Germany’s historical path indicates that it will (economically and militarily) dominate Europe. This is a reality that cannot be ignored and can lead to resistance, which will cause problems within the EU. The question remains, what will be the reaction of France in these new circumstances?

The main question remains: What if there are developments such as economic stagnation (decline in industrial exports and reduced investment… etc.) due to the loss of Russian energy sources and the Russian market for German products? Will Germany return to the idea of ​​living space Lebensraum with sophisticated moves, at least?
 

America’s Strategy: Escalating Conflict to End the War 


The war in Ukraine has entered a new phase in which the American strategy is undergoing radical changes. The fear of a nuclear war is decreasing, and the fear of a long-term war, which will exhaust all allies of Ukraine, is increasing. Therefore, the administration of US President Joseph Biden is increasing its support for Ukraine, hoping that a diplomatic solution to the crisis will later be reached, based on the strategy of “escalation for pacification”. 

The public position of the USA is that diplomacy is the only way to end the war once and for all. Until Russian President Putin changes his position, the best way to improve the prospects for a just and lasting peace is to continue to provide military support to Ukraine, while repeating the words “in accordance with the vision of the Ukrainian president, with the emphasis that the decision to end the war rests with Ukraine“. But, U.S. officials are mulling over what the terms for ending the war might look like when the time comes, far from what President Biden says, that it is up to Ukrainian President Zelensky “to decide how he wants the war to end”. Biden’s statements disregard the fact that without American support the Ukrainian army cannot withstand on the front lines and that the signal to stop the war comes from Washington and Moscow, not from Kyiv.

In early February 2023, the Swiss-German daily newspaper Neue Zürcher Zeitung (NZZ) announced that CIA Director William Burns had secretly traveled to Moscow in January 2023 and that there was a peace proposal presented by the CIA Director on behalf of the White House, offering Russian President Vladimir Putin 20% of Ukrainian territory to end the war. The White House and the CIA responded to the news saying that the information was “completely false”.[6]

At the end of December 2022, the doyen of American diplomacy, Henry Kissinger[7] in an editorial written for the British magazine The Spectator, suggested that Ukraine should establish official ties with NATO, Russia should withdraw from the territory it has conquered since the start of the invasion, and the voice of the people should potentially decide the fate of the territory occupied by Moscow before the current war (Crimea 2014). “I have repeatedly expressed my support for the allied military effort to thwart Russia’s aggression in Ukraine,“ Kissinger wrote and emphasized, “but the time is approaching to build on the strategic changes which have already been accomplished and to integrate them into a new structure towards achieving peace through negotiation.”

In May 2022, Kissinger said the two sides should agree to a “line of demarcation” and a return to the “previous status quo”, essentially asking Ukraine to cede territory including the Crimean Peninsula and parts of the Donetsk region in exchange for peace, adding that the control of those territories will be decided after the cease-fire agreement.

Analysts believe that the American administration expects to reach a critical point in this war when the Russians and Ukrainians realize that there is no winner, and when the Russians are ready to negotiate and not escalate, as well as when the Ukrainians are ready to accept what is offered and possible, and not what they want or deserve. Then the end of the Russian-Ukrainian war will be in sight.

Ljubljana/Washington/Brussels/Kyiv, 15 February 2023                                                                            


Footnotes:
[1] IFIMES – International Institute for Middle Eastern and Balkan Studies based in Ljubljana, Slovenia, has a special consultative status with the Economic and Social Council ECOSOC/UN since 2018.
[2] Proposals for peace by President of Ukraine at the G20 Summit, Bali, Indonesia 15-16.November 2022., link: www.president.gov.ua/en/news/ukrayina-zavzhdi-bula-liderom-mirotvorchih-zusil-yaksho-rosi-79141
[3] The Economist: The sick man of the euro, 03.06.1999., link:  www.economist.com/special/1999/06/03/the-sick-man-of-the-euro
[4] The Economist :Behind the smiles , The meaning of the Franco-German deal to salvage the euro Dec 5th 2011., link:  www.economist.com/charlemagne/2011/12/05/behind-the-smiles
[5] Friedrich Ratzel: An edition of Politische Geographie (1897), link: https://onlinebooks.library.upenn.edu/webbin/book/lookupid?key=ha100364821
[6] Joe Biden Offered Vladimir Putin 20 Percent of Ukraine to End War, link:  www.newsweek.com/joe-biden-vladimir-putin-ukraine-territory-end-war-nzz-report-1778526   
[7] Henry Kissinger: How to avoid another world war, link:  www.spectator.co.uk/article/the-push-for-peace/
 

Read More
By admin

UCRAINA: PROBLEME INSURMONTABILE

February 6, 2023 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ, RUSIA, UE | No Comments

Emilian M. Dobrescu

Ajutorul militar primit

Conform unui studiu realizat de Institutul Kiel, Ucraina a primit de la Occident pentru apărare în primele şapte luni de război 41 miliarde de dolari ajutor militar, cât aproape bugetul Rusiei pentru apărare pe un an întreg[1]. Potrivit reprezentantului permanent al Ucrainei la ONU, Serhiy Kislitsa, acesta este cu 14% mai puţin decât bugetul militar al Rusiei. Datele oferite de Institutul de Economie Mondială de la Universitatea din Kiel estimează că volumul asistenţei militare străine primite de Ucraina în raport cu bugetele de apărare ale statelor aliate depăşeşte pragul de 50%.

Potrivit cercetătorilor de la Institutul de Economie Mondială, Letonia rămâne lider, oferind asistenţă Ucrainei, în valoare de 41% din cheltuielile sale militare. Primele zece țări europene care au oferit ajutor militar includ şi Estonia, Lituania, Polonia, Luxemburg, Cehia, Slovacia, Slovenia, Marea Britanie şi Norvegia. România este la coada acestui clasament, alaturi de Austria, cu doar 0,1% din bugetul apărării alocat Ucrainei. Polonia a transferat 15%, Estonia 37%, iar Bulgaria de 4 ori mai mult ca noi, adică 0,4% din bugetul pt armată.

În ceea ce priveşte volumele absolute de asistenţă militară acordată Ucrainei, Statele Unite conduc cu o marjă uriaşă, iar valoarea totală a asistenţei lor militare se ridică la aproape 20 de miliarde de euro, alţi 30 de miliarde fiind alocaţi pentru 2023. Pe locul doi se află Uniunea Europeană, care a alocat diverse asistenţe în valoare de 29 de miliarde de euro, inclusiv pentru programele umanitare.

Suma de 41 de miliarde de euro, acordați ca ajutor military în primele șapte luni de război este de 7,6 ori mai mare decât întregul buget militar al Ucrainei pentru anul 2022.

De la începutul războiului în Ucraina, Kievul a reuşit să-i alunge pe ruşi din nordul ţării, unde a câştigat bătălia pentru Kiev, din est după ce a eliberat Harkovul, dar şi din vestul  Mării Negre, după ce a eliberat Insula Şerpilor. Din frontul deschis de Rusia pe 24 februarie 2022, de 2.500 km, cele două armate se bat acum pe o linie de 500 km. Armata rusă a trecut la apărare, doar forţele de mercenari Wagner mai duc lupte ofensive în Doneţ, pe direcţia localităţii Bahmut, în timp ce Ucraina se concentrează la sud, pe ofensiva din Herson.

Cu toate acestea, războiul este departe de a se fi încheiat, de la jumătatea lunii octombrie frontul s-a stabilizat, aproape 100.000 de rezervişti mobilizaţi de Federația Rusă au ajuns la unităţile din Ucraina şi alţi 200.000 sunt în centrele de pregătire sau pe drum, iar viitoarea bătălie pentru oraşul Herson, capitala regiunii cu acelaşi nume, va testa abilitatea Ucrainei de a continua acţiunile ofensive.

La începutul lunii decembrie 2022, Polonia a blocat un nou ajutor de 18 miliarde de dolari acordat Ucrainei de UE[2]: statele membre ale UE plănuiau să adopte pachetul de măsuri pe 14 decembrie 2022, dar Polonia a cerut o prelungire a termenului.  Pachetul de sprijin de 18 miliarde de euro are ca scop să ajute Ucraina să plătească serviciile publice esenţiale, să menţină stabilitatea macroeconomică şi să restabilească infrastructura critică distrusă de atacurile ruseşti. 

          Poligon de încercare

            În spatele cantităților uriașe de armament trimise de Occident în Ucraina se mai ascunde și altceva decât ambiții geopolitice[3]: Ucraina a devenit un „laborator” pentru armele occidentale, iar războiul le-a oferit SUA și aliaților săi oportunitatea de a vedea cum se comportă armele lor într-un conflict real cu o mare putere, cum este Rusia; o sursă aflată la curent cu informațiile din Occident pe acest subiect a declarat pentru CNN: „Evident, (Ucraina) este un laborator militar din toate punctele de vedere, deoarece nici unul dintre aceste echipamente nu a mai fost folosit până acum într-un război între două țări industriale dezvoltate. Este un test în condiții de luptă reală”.

            În iulie 2022, ministrul ucrainean al Apărării, Alexei Reznikov, își oferise în mod cinic țara ca ”poligon de ăncercare” pentru producătorii de arme occidentali: „Suntem interesați să testăm sisteme moderne în luptă împotriva inamicului și invităm producătorii de arme să-și testeze noile produse aici”.

            Regimul Zelenski și-a văzut dorința împlinită: SUA și aliații lor au mărit semnificativ cantitățile de echipamente militare din ce în ce mai sofisticate și mai scumpe trimise în Ucraina. Drept răspuns, Rusia a început să lovească obiective din infrastructura energetică ucraineană folosind drone kamikaze foarte ieftine, pentru a căror contracarare și doborâre occidentalii sunt obligați să folosească echipamente cu mult mai scumpe. Consecința este că, în ultimele luni, producătorii de arme occidentali s-au dedicat construirii de echipamente care să permită o apărare mai ieftină în fața dronelor kamizaze, au declarat mai multe surse cu care reporterii CNN au discutat.

            Războiul din Ucraina a devenit pentru armata americană o „incredibilă sursă de informații utile despre propriile sisteme”, au mai afirmat sursele. Pentagonul a descoperit de exemplu că lansatoarele de rachete HIMARS sunt foarte eficiente împotriva forțelor ruse, în vreme ce mortierele M777 s-au dovedit mai puțin eficiente și precise decât se aștepta. De asemenea, războiul din Ucraina este mană cerească pentru producătorii de arme și pentru că a fost revitalizată producția unor articole care păreau depășite – cum ar fi rachetele sol-aer Stinger. Raytheon nu mai producea lansatoare și rachete Stinger de ani de zile, însă acum Pentagonul i-a cerut să-și reia producția, în condițiile în care mii de astfel de echipamente sunt trimise în Ucraina.

          Sărăcia ridică necesarul de finanțare

Atacurile Rusiei asupra infrastructurii civile din orașele ucrainene aflate departe de linia frontului complică situația economică a țării, care a înregistrat pe primele trei trimestre din 2022 o creștere de zece ori a sărăciei, a declarat pe 15 octombrie 2022, Arup Banerji, directorul regional de țară al Băncii Mondiale pentru Europa de Est[4]: acesta a mai declarat că restabilirea rapidă a energiei electrice în Ucraina după atacurile rusești pe scară largă din prima jumătate a lunii octombrie 2022 asupra instalațiilor energetice a ridicat riscurile, iar ”dacă acest lucru continuă, perspectivele vor fi mult, mult mai dificile. Pe măsură ce iarna începe să muște cu adevărat… cu siguranță până în decembrie sau ianuarie, și dacă casele nu sunt reparate… ar putea exista un alt val intern de migrație, de persoane strămutate în interiorul țării”.

Președintele Volodimir Zelenski, a declarat donatorilor internaționali că Ucraina are nevoie de aproximativ 55 de miliarde de dolari – 38 de miliarde de dolari pentru a acoperi deficitul bugetar estimat pentru 2023 și alte 17 miliarde de dolari pentru a începe să reconstruiască infrastructura critică, inclusiv școlile, locuințele și instalațiile energetice. Oficialii ucraineni au subliniat că au nevoie de asistență financiară continuă și previzibilă pentru a menține guvernul în funcțiune, în timp ce încep reparațiile critice și reconstrucția. 25% din populație trăiește în sărăcie în 2022, față de puțin peste 2% înainte de război, a spus el, iar numărul săracilor ar putea crește la 55% din populație până la sfârșitul lui 2023.

Directorul general al FMI, Kristalina Georgieva a spus că partenerii internaționali ai Ucrainei s-au angajat deja să aloce 35 de miliarde de dolari sub formă de granturi și împrumuturi pentru Ucraina în 2022, dar că nevoile sale de finanțare rămân “foarte mari” în 2023. Arup Banerji a declarat că Ucraina și-a redus deja planurile bugetare la minimum, fondurile fiind destinate finanțării salariilor și pensiilor, cheltuielilor militare și serviciului datoriei interne.

Bugetul pe 2023 include doar 700 de milioane de dolari pentru cheltuieli de capital, în timp ce costurile de reconstrucție, estimate de Banca Mondială sunt de 349 miliarde de dolari. În cazul în care Ucraina nu va reuși să obțină un sprijin suficient, va trebui fie să tipărească mai mulți bani, într-un moment în care inflația se situează deja în intervalul de 20 de procente, fie să reducă și mai mult cheltuielile sociale.

”Următorul Afganistan”

            Economistul american Jeffrey Sachs a declarat pe 7 noiembrie 2022, pentru postul de televiziune RTP, din Portugalia că Europa s-ar putea alege, în interiorul granițelor sale, cu un ”nou Afganistan”, adică Ucraina, dacă Europa nu își va schimba actuala poziție în privința Rusiei și nu va reveni la masa negocierilor[5]: ”Europa a fost campioană a diplomației. Acum însă ea adoptă doar linia americană: trebuie să-l învingem pe (președintele Rusiei, Vladimir) Putin! Noi nu negociem! Și așa mai departe… O asemenea abordare este foarte periculosă pentru Uniunea Europeană. Înainte ca acest conflict să înceapă, am spus că, dacă SUA vor continua în același spirit, Ucraina se va transforma în următorul Afganistan. Pentru că noi am iubit atât de mult Afganistanul, încât l-am distrus. Este stilul american”.

            Valul de demisii și corupția ucrainiană

            SUA au creat un institut care să monitorizeze și să investigheze eventuale fraude și acte de corupție care ar putea deturna sprijinul poporului american în Ucraina, scrie presa ucraineană[6]: pe 18 ianuarie 2023, pe site-ul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a apărut documentul „Planul strategic de supraveghere pentru asistența pentru Ucraina”. Documentul amintește că, Congresul SUA a alocat ajutoare în valoare de peste 113 miliarde de dolari pentru a sprijini Ucraina, sprijin care se realizează prin intermediul a 11 organisme și instituții de stat. Textul afirmă că, în supravegherea planificării, Statele Unite caută să „identifice zonele cu cel mai mare risc de fraudă, risipă sau abuz”. În acest scop, a fost creat un Grup de Lucru Interagenții format din organismul de conducere din Ministerul Apărării, Departamentul de Stat și USAID, precum și din alți oficiali guvernamentali.

            Într-un interviu exploziv, la mai puțin de o săptămână de la demisia sa, fostul consilier al lui Zelenski și șef al propagandei de la Kiev a anunțat catastrofa pentru țara sa[7]: pe 21 ianuarie 2023, Alexei Arestovici a acordat un amplu interviu lui Iuri Romanenko pentru canalul You Tube al Grupului de presă ucrainean Alpha Media. În acest interviu el afirmă nu doar că Ucraina are foarte mici șanse să câștige războiul, dar și că ar putea să dispară ca țară: „Acum sunt o persoană neoficială, pot să spun ce vreau. Dacă lumea crede că vom câștiga războiul cu siguranță, eu vreau să spun că este foarte puțin probabil. Din 14 ianuarie, nu mai este așa. Ce credeți, că declarația făcută de președintele Duda al Poloniei despre lunile decisive (care urmează) și că nu se știe dacă Ucraina va supraviețui ca țară, au fost doar niște vorbe în vânt sau spunea despre asta pe baza unor informații?”.

            În 14 ianuarie 2023, data pe care Arestovici și o serie de experți militari o consideră un moment de cotitură al războiului, trupele ruse au cucerit orașul strategic Soledar, care a deschis calea unei ofensive ample spre vest. De atunci, rușii au înregistrat victorii pe toată linia frontului. Tot pe 14 ianuarie a avut loc și tragedia din orașul Dnepr, când o rachetă rusească a căzut peste un bloc de locuințe, ucigând câteva zeci de persoane. Arestovici a dezvăluit că la originea catastrofei s-a aflat o eroare a antiaerianei ucrainene, care a lovit racheta rusă în timp ce se afla deja deasupra orașului și deviindu-i traiectoria. Din cauza acestei declarații care contrazicea flagrant discursul Kievului – că rușii sunt vinovați -, consilierul preziden’ial a fost for’at s[ demisioneze. De atunci, au urmat mai multe evenimente, care indică apariția unor fisuri în cercul de putere de la Kiev și lupte interne la vârf. Chiar interviul din 21 ianuarie 2023 al lui Arestovici este un indiciu al frământărilor mari care au loc în sânul regimului Zelenski. Este pentru prima dată când un personaj important de la Kiev contrazice discursul triumfalist al puterii ucrainene, adoptat fără rețineri de liderii și presa din Occident.

            Fost lucrător în serviciile secrete, fost șef al propagandei regimului de la Kiev și o adevărată eminență cenușie a acestuia, Arestovici este cu mult mai mult decât un fost consilier, frustrat pentru că a fost obligat să demisioneze în urma unei gafe. Nici măcar nu este sigur că declarația sa despre eroarea antiaerienei ucrainene a fost o gafă și dacă ea nu făcea cumva jocurile unuia din cercurile de interese de la Kiev.

            Înainte de începutul războiului, Arestovici era văzut ca un viitor lider – premier sau chiar președinte. Deci un posibil rival pentru Zelenski. În ceea ce privește declarațiile sale explozive din 21 ianuarie 2023, trebuie precizat că Arestovici nu se lansează aiurea în profeții fără bază. Într-un alt interviu din 2019, dat înainte de alegerea lui Zelenski, el avertiza cu o halucinantă seninătate că prețul intrării Ucrainei în NATO este un „război major” cu Rusia: ”o operațiune militară masivă a Rusiei împotriva Ucrainei, deoarece rușii vor trebui să ne distrugă infrastructura, să devasteze tot teritoriul astfel încât (NATO) să nu ne mai dorească… Nu o să reușim (să intrăm în NATO înainte de invazia Rusiei). Ei (rușii) trebuie să o facă înainte ca noi să intrăm în NATO, astfel încât NATO să nu mai fie interesați de noi. Nu ar mai fi interesați din cauza devastării. Cu o probabilitate de 99,99%, prețul intrării noastre în NATO este un război major cu Rusia. Iar dacă nu intrăm în NATO, ne așteaptă o ocupare de către Rusia în următorii 10 sau 12 ani. Aceasta este răscrucea noastră”.

            Interviul a fost acordat înainte de alegerea lui Zelenski ca președinte, de unde rezultă că războiul a făcut parte de la bun început din „mandatul” echipei din spatele președintelui-actor. Mai mult, faptul că, de la alegerea lui Zelenski, în mai 2019,  până la invazia Rusiei, din februarie 2022, Statele Unite și NATO au încurajat permanent intenția de aderare a Ucrainei demonstrează în mod clar că războiul a fost planificat și asumat de Occident.

            Mai mulți oficiali ucraineni din cercul de apropiați ai lui Zelenski și-au anunțat pe 24 ianuarie 2023 demisiile, pe fondul unui scandal de corupție devastator[8]: într-o singură zi au demisionat trei oficiali de rang înalt. Este vorba de ministrul adjunct al Apărării, Vyacheslav Shapovalov, care a demisionat pe fondul unui scandal legat de achizițiile excesive de produse alimentare pentru armata ucraineană. Apoi, adjunctul șefului biroului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Timoșenko, a anunțat tot pe 23 ianuarie 2023 că i-a cerut cu o zi înainte președintelui Volodimir Zelenski să-l elibereze din funcție; de asemenea, pe 24 ianuarie 2023, procurorul general adjunct Oleksiy Simonenko a fost demis la ordinul procurorului general, Andrey Kostin.

[1] Vezi site-ul https://monitorulapararii.ro/sunt-doua-lucruri-care-explica-victoriile-uimitoare-ale-ucrainei-impotriva-invaziei-ruse-dorinta-de-lupta-pentru-libertate-si-ajutorul-militar-urias-1-46280, postat și vizitat pe 2 noiembrie 2022

[2] Vezi site-ul https://monitorulapararii.ro/politico-polonia-blocheaza-un-pachet-de-masuri-al-ue-inclusiv-un-ajutor-de-18-miliarde-de-euro-pentru-ucraina-1-46974, postat și vizitat pe 15 decembrie 2022

[3] Vezi site-ul CNN recunoaște: Ucraina este un Poligon de Încercare | ActiveNews, postatși vizitat pe 18 ianuarie 2023

[4] Vezi site-ul https://www.stiripesurse.ro/banca-mondiala-spune-ca-in-ucraina-saracia-a-crescut-de-zece-ori-din-cauza-razboiului_2607385.html, postat și vizitat pe 17 octombrie 2022

[5] Vezi site-ul https://www.activenews.ro/stiri/Economistul-american-Jeffrey-Sachs-avertizeaza-„Ucraina-se-va-transforma-in-urmatorul-Afganistan-177270, postat și vizitat pe 7 noiembrie 2022

[6] Vezi site-ul Americanilor le-a ajuns și nu îi mai cred pe oamenii lui Zelenski. Măsuri dure de control anticorupție pentru a evita frauda, risipa și abuzul – Stiri pe surse – Cele mai noi stiri, postat și vizitat pe 29 ianuarie 2023

[7] Vezi site-ul Arestovici aruncă Bomba: Este puțin probabil ca Ucraina să câștige Războiul cu Rusia – Ucraina poate să dispară – Războiul a fost planificat – Legătura dintre Război și COVID | ActiveNews, postat și vizitat pe 22 ianuarie 2023

[8] Vezi site-ul Val de demisii în cercul de apropiați ai lui Zelenski. Trei oficiali și-au dat demisia, marți, iar alți 5 urmează să fie demiși în cursul zilei. Scârțâie Șandramaua? | ActiveNews, postat și vizitat pe 24 ianuarie 2023

Read More
By admin

VA  FI  RĂZBOI. MARE!

February 1, 2023 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ, ROMÂNIA, RUSIA, SUA, UE | No Comments

Gl. Mr. (ret) Boris POPESCU

          In decembrie 2019, într-un interviu acordat in Biroul Oval, lui Bob Woodward, jurnalist, scriitor și specialist în domeniul științelor politice, DONALD TRUMP a spus: “Am construit un sistem de arme nucleare pe care nimeni nu l-a mai avut în această țară până acum. Avem echipamente cum n-ați mai văzut și nici n-ați mai auzit până acum. Avem echipamente de care Putin și Xi n-au auzit până acum. Nimeni nu le are – ce avem noi este incredibil.” 

          (Probabil că Einstein, Openheimer, Fermi, Teller și ceilalți contributori la nașterea și perfecționarea armelor nucleare s-ar răsuci în  mormânt de invidie)

          Afirmațiile lui Trump cu privire la potențialul  nuclear american induc ideea că se poate câștiga războiul cu noile tehnologii în materie de armament nuclear. Ideea supremației nucleare americane  a sugerat-o recent și generalul David Petraeus. Întrebat ce s-ar întâmpla dacă Putin va decide să folosească arma nucleara in Ucraina, fostul lider al armatei americane și fost director al CIA a spus: “Doar pentru a oferi o ipoteza – am răspunde cu desfășurarea unui efort NATO, un efort colectiv, care ar elimina toate forțele convenționale  rusești, pe care le putem vedea și identifica pe câmpul de lupta din Ucraina și, de asemenea, în Crimeea, precum și toate navele din Marea Neagră.” Dacă vom corobora declarația acestuia cu ce a spus Trump, în mod sigur, nu este vorba de “science fiction”. Problema  care se pune este legată de  tipul de reacție dintre prima lovitura și cea  de a doua lovitură (în teoria strategiei nucleare  – lovitura de răspuns). În această ipoteză putem vorbi de  “Armaghedon”. Fiindcă există un instinct în consumarea oricărui tip de dramă  – când totul este pierdut … nu mai ai ce să pierzi pentru a te salva. Potrivit principiului acțiune/reacțiune  se produce o creștere a amploarei luptei armate și există, astfel, condiții de extindere a conflictului dincolo de teatrul de război pe care se desfășoară la un moment dat acțiunile militare, iar în cazul utilizării armei nucleare se produce catastrofă. 

           Într-un articol anterior semnalam întâmplarea produsă pe timpul Președintelui Carter, în care s-a concluzionat, în urma unui scenariu produs de Pentagon, ca pierderile de vieți omenești în cazul unui conflict  nuclear între cele două puteri  (SUA/Uniunea Sovietică) ar fi chiar, din faza inițială, de sute de milioane de vieți omenești pentru ambele părți, plus pierderile uriașe în infrastructură. Ideea învingătorului într-un conflict nuclear este iluzorie, iar învingătorii nu se vor deosebi de învinși. Nu există război nuclear limitat, în pofida unor elemente din teoria strategică cu privire la acest tip de conflict. Am auzit un “analist”, la un post de televiziune, vorbind despre consecințele folosirii armelor nucleare tactice, că acestea au efect pe o raza de 2-3 kilometri. Mai mult, un profesor (bănuiesc de fizică-chimie) demonstra că efectul radiațiilor beta și gama  este limitat la un spațiu ce poate fi controlat. 

          Mass-media ne-a adus la cunoștință în luna octombrie, 2022, că F. Rusă și NATO au desfășurat aplicații de amploare strategică ce au avut drept scop verificarea potențialelor nucleare  în care tema uneia din părți a fost “Atac nuclear masiv”, ca răspuns a unui atac nuclear asupra F. Ruse, în timp ce exercițiul NATO, timp de două săptămâni se încheia pe 30 octombrie 2022. Acest fapt ne indică preocuparea excepțională a pregătirii pentru un scenariu posibil în cazul escaladării conflictului din Ucraina.

          Trebuie însă specificat faptul că nu există o statistică oficială  a situației acestui tip de armament decât în evaluări aproximative, spre deosebire de armamentul clasic inventariat de  SIPRI, la Stockholm. La nivel global se estimează că, însumate, cele din dotarea statelor care dețin armament nuclear sunt in jur de 20.000 de încărcături nucleare de diferite calibre (tactice și strategice), din care peste 4.500  sunt menținute în stare operațională, gata oricând să fie utilizate. În privința posesorilor și a capacității acestora există însă controverse. Pe măsură ce noile generații de arme nucleare s-au diversificat, unele dintre efectele produse de acestea s-au diminuat sau amplificat în funcție de principiile de construcție, rezultând mai multe tipuri și efecte. Dar în cazul tuturor, efectele distructive  sunt urmarea reacțiilor  încărcăturilor radioactive  ori o combinație dintre acestea și alte tipuri de muniție sau sisteme de armament. bazate pe principii non –clasice.  Așa a apărut noțiunea de “bombă murdară” – o figura de stil pentru definirea unei asemenea combinații.   

           Ceea ce este însă cert, în momentul de față nu există niciun mijloc de contracarare a efectelor combinate ale armei nucleare. Acestea pot fi diminuate doar pe termen scurt. Apariția Forțelor Spațiale în structura principalelor puteri militare  ale lumii  amplifică capacitatea de manevră și viteza de reacție a sistemelor de arme nucleare, dar nu asigură combaterea totala  a acțiunilor pe timpul operațiilor strategice ale adversarilor.  “Războiul Stelelor” (Inițiativa de Apărare Strategică) a transferat în spațiul cosmic pericolul nuclear. Scutul antirachetă este  însă depășit în momentul de față.  Protecția nu poate fi făcută  când raportul dintre numărul de lovituri pe unitatea de timp și capacitatea de reacție nu sunt concordante.

           Implicarea  UE, a Marii Britanii și a Statelor Unite în conflictul din Ucraina, prin furnizarea de armamente și sprijin  operațional i-au transformat în cobeligeranți. Oficialii ambelor tabere fac presiuni în limbaj literar: ” Veți plăti un preț mare” sau “Riposta va fi decisivă“. Deocamdată, Ucraina, pe lângă drama pe care o trăiește  a devenit și un poligon  experimental  pentru sisteme de armament și tactici hibride.

           In actualele circumstanțe politico-militare sunt ample   dezbateri asupra unor teme circumscrise războiului din Ucraina, precum și a consecințelor  în planul securității globale. În luna octombrie 2022, mai precis în ziua de 16, un post de televiziune l-a avut ca  invitat principal pe generalul C. Degeratu, personalitate de prim rang in domeniul analizelor de securitate. Evident, tema emisiunii a fost despre conflictul din Ucraina. Întrucât aparițiile sale în spațiul public au fost parcimonioase, prezenta acestuia mi-a trezit interes.  Având în vedere că nu mai face parte din structurile instituționale ale statului roman  ,m-am așteptat  să  fiu martor la o analiză de context de securitate  mai larg și dintr-o perspectiva geopolitică și geostrategică globală. Nu a fost sa fie așa.  Am constatat că profilul și tipul de analiză ale acestuia sunt de influencer NATO,  deși experiența și capacitatea  de analiză i-ar fi permis  să fie obiectiv în evaluarea situației. Mă gândesc la modelul unor experți americani proveniți tot din mediul militar care și-au exprimat o atitudine critică asupra cauzelor desfășurării și consecințelor conflictului. Dar, în mass-media din România nimeni nu a avut acces liber la poziții critice și nu au avut curajul, cu excepția lui Ion Cristoiu, iar cine are altă opinie decât cea oficială este etichetat putinist.  Cele din mediul on line sunt de tip folcloric și au un impact redus în rândul celor care gândesc “problema”.   Sesizez opiniile Generalului Degeratu în doua chestiuni: prima, este cea referitoare la utilizarea probabilă a armelor nucleare de către F. Rusă. La întrebarea moderatoarei ce se va întâmpla, răspunsul  a fost că replica Ucrainei  va fi tot cu arme nucleare.  Al doilea răspuns referitor la încetarea conflictului  a fost ca acest conflict nu poate fi oprit cu instrumente diplomatice. Teza lui Clausewitz ca războiul “este o continuare a politicii cu alte mijloace”, predată și însușită în toate școlile de război, ne învață că politicul poate opri războiul. În cazul conflictului din Ucraina  eșecul diplomației  a condus la drama la care asistăm în prezent, iar societatea europeană, în întregul ei, trece prin chinuitoarele servituți cauzate de voința de a continua războiul cu orice preț.  (În urma celor două abordări ale generalului Degeratu  am înțeles că acesta este cel mai informat cetățean român, privind războiul din Ucraina). 

          Probabil că în cazul demersurilor politice dinainte de izbucnirea conflictului o singură frază în care se formula imperativ că Ucraina va rămâne neutră  și nu va intra în jocul geopolitic al nimănui ar fi dus la evitarea războiului, iar opțiunile privitoare la apartenenta la sistemele de securitate, în condițiile confruntării globale pentru resurse și piețe ale competitorilor pentru supremație ar fi ieșit din calcul, iar soluția problemei era simplă. Acum, mizele războiului din Ucraina depășesc cu mult aspirațiile poporului ucrainean. Propaganda și-a făcut datoria, iar maestrul războaielor din vremea sa, Napoleon s-a pronunțat astfel: “Războiul este o lecție în care națiunile nu trebuie să riște decât mize mici”. Și azi este valabilă reflecția. Acordurile de la Minsk, deși imperfecte, puteau soluționa, în parte, disputele privind statutul Ucrainei. Cobeligeranții din NATO  însă  s-au mobilizat și au promovat prostituția diplomatica ce a atins paroxismul  – subiectul violului este obligat să vrea să fie violat în continuare. Suntem în pragul unui conflict major, cu niște consecințe incalculabile.  Actualele mișcări de dislocare a unor importante structuri militare pe teritorii vecine Ucrainei, precum și de completare a tehnicii livrate  acesteia,  reprezintă, în fapt, manevrele de realizare a dispozitivului strategic, într-o proiecție a unui plan de operații prin care se vor declanșa  acțiuni de amploare  ale confruntării viitoare cu F. Rusă.  Nimeni nu poate încă să estimeze care va fi raportul real de forțe dintre părțile aflate în conflict, iar dacă se va ajunge la un MARE RĂZBOI, s-ar putea să fie și ultimul.

Așa cum este valabil pentru poate postările pe acest blog, opiniile prezentate reprezintă strict părerea autorului și nu reflectă în mod obligatoriu și opiniile blogului.

Read More
By admin

Ukrainian Crisis: Dialogue has no Alternative – View from Tunisia

December 19, 2022 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ, RUSIA | No Comments

by Ambassador Ali Goutali

In view of the dangerous escalation of the conflict in Ukraine and the alarming turn for the worse it took as well as the hysterical war mongering campaign that accompanies it, I deemed it useful to bring some clarifications and personal views concerning this conflict – in addition to the frequent writings on the topic on your pages.

I served for several years as Ambassador of Tunisia to both Russia and Ukraine. Hence, I hold in high esteem the peoples of either of the two. That is why, my point of view is meant to be objective and I am inclined to call earnestly for a rapid diplomatic settlement of this conflict with far-reaching and immeasurable consequences, if it is not quickly contained.

It is first of all worth of notice that this conflict, taking place in Ukraine whose people are being held hostage, is between Russia, which considers it a necessary response to an existential threat and a prelude to the emergence of a new multipolar world order on the one hand and the west under the leadership of the USA on the other. For the latter, beyond the declared objective of defending Ukraine against Russia’s invasion, stakes of this conflict are strategic and decisive for the maintenance of their supremacy and their interests, in a post-Cold War world order which must remain unipolar.

The narrative carefully put forward in the USA and in Europe (officially and in the media) presents Russia as an aggressor country which aims to reconstitute its empire by annexing Ukraine first before invading other European countries. Hence the need to curtail the intentions attributed to Russia and to contain it by all means…

These claims, obviously unsubstantiated, conceal realities that can be summarized as follows:

President Putin has repeatedly stated that Russia respects Ukraine’s sovereignty, but will not tolerate its territory being turned into a bulwark or springboard for possible Western aggression against his country’s territory. Since the fall of the Berlin Wall in the early 1990s, Moscow has not ceased to proclaim loud and clear its opposition to any extension of NATO towards the east towards its borders as well as to the accession of Ukraine to this Organization, considered as an existential red line.

However, despite its (unwritten) commitment to respect this request, NATO has not kept its promise by continuing to expand to the countries of Eastern Europe to include, among others, Poland, Hungary, the Czech Republic (1999), the Baltic countries (2004).. and to grow from 17 to 30 members within it, currently.

In 2008, NATO announced at its summit in Bucharest its intention to integrate Ukraine into this Organization while the USA turned a deaf ear to justified Russian concerns and protests. Such a membership would indeed allow the installation on Ukrainian territory of a NATO anti-missile system as well as its missiles, including nuclear ones, on the border with Russia. Would the US accept Russian military bases with conventional or nuclear missiles on its borders in Mexico or Cuba?! The Monroe doctrine, still in force in the USA, strictly prohibits any deployment of weapons by the great powers in the western hemisphere (the entire American continent).

In 2015, ceasefire agreements sponsored by France and Germany called ”MINSK 1 and Minsk 2 were concluded between Russia and Ukraine. They provide in particular for a status of autonomy for the regions with large Russian population and controlled by pro-Russian separatists in Donbas and a commitment to refrain from integrating Ukraine into NATO. This last condition was quickly rejected by the USA and NATO. President of Ukraine Volodymyr Zelenskyy was later received in Washington in 2021 by newly elected President Joe Biden to assure him of the US’s keenness for Ukraines joining NATO despite the reluctance of France and Germany.

The annexation of Crimea, which has always housed the main Russian naval base, which was part of Russia before being annexed to Ukraine by former Russian President Khrushchev and whose population is mainly Russian, took place in 2014 in response to the coup d’etat by Ukrainian nationalists aided by the West, which overthrew the democratically elected pro-Russian President Viktor Yanukovych. The annexation of this peninsula following a referendum, was to protect the Russian population and preserve the strategic interests of Russia.

The abuses since then against the Russian population in the Donbas by the ultra-nationalist Ukrainian militias are among the reasons that have pushed Russia, one of whose doctrines is the duty to protect the Russians where they are in the world, to annex this region.

This conflict, fueled by the West’s massive military support for Ukraine, is taking place in the context of geopolitical rivalry around a new world order in the making.

The new world order advocated by Russia and its allies (the Brics: Brazil, Russia, India China and South Africa), exalted by the whole planet and fiercely rejected by the West, could be, according to some analysts, either multipolar (with various value, political, cultural and civilizational, economic, financial systems) or tri-polar (USA – Russia – China with their respective allies) or again bipolar (USA and its Western allies on one side, Russia and China with their allies in the East, on the other). No matter the form of the new order, its systems should from Russia’s perspective with the approval of its allies including China, co-exist peacefully and in harmony, supplanting the current unipolar world order deemed unjust and coercive.

In short, Russia favors a Westphalian multipolar world order within the framework of what it likes to call “Sovereign Democracy”. The model of democracy of the West which represents only 12.5% ​​of humanity and only 45% of the world GDP, is considered non-transferable and applicable to all the entire Humanity.

What could be the outcome of this extremely complicated geopolitical imbroglio whose direct and indirect victims include the Ukrainian people in the first place, then the European and Russian peoples as well as the whole planet threatened by the most diverse dangers…?

Most likely, the settlement of the conflict could be neither military nor through sanctions. NATO does not have sufficient military capacity and does not intend to engage directly in an armed confrontation with Russia, which has a strong conventional army and above all the largest nuclear arsenal in the world.

Moreover, a recognized military failure is inconceivable for both sides, as its geopolitical consequences are extremely serious and far-reaching.

The economic sanctions will not have the impact sought by the West, given the multiple assets that Russia has thanks to its immense surface area (1/8 of the surface of the planet) which is full of minerals and natural resources (more 25% of the planet’s natural wealth), its food self-sufficiency as well as in the industrial, defense, medical, technological sectors…

Thus, only negotiations that take into account Russia’s concerns and claims (including Ukraine’s neutral status) and imply guarantees of sovereignty and security demanded by Ukraine could put an end to this conflict and spare the peoples of the region and Humanity untold difficulties and suffering.

In the meantime, and unless “Mandela’s wisdom” to engage in negotiations, perhaps on the initiative and under the aegis of China or the UN (the USA resolutely seeking to weaken Russia and prevent its return as the main geostrategic rival), the World will have to continue to hold its breath and hope that this confrontation does not degenerate into a devastating nuclear conflict or into an all-out world war…

About the author:

Ambassador Ali Goutali served as Ambassador of Tunisia for over 20 years to countries on 4 continents including Russia and Ukraine. He held high ranking posts in Tunisia, particularly as Diplomatic adviser to the President of The Republic, and Director General of the Diplomatic Institute. He is author of a book on decision making in Foreign policy as well as numerous studies on international politics. He lectured in Tunisia and abroad on world politics and is currently senior fellow at numerous national and international research and strategic studies institutions.

He is holder of a Master’s degree and a doctorate in international Relations.

Read More
By admin

NATO LA CUMPĂNA DINTRE ANI

October 30, 2022 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ, MILITAR, ROMÂNIA | No Comments

Emilian M. Dobrescu

5.000 de militari NATO în România

Numărul de militari NATO prezenți în România este de peste 5.000, a declarat pe 6 iunie 2022 șeful Statului Major al Apărării, Daniel Petrescu: “Soldații aliați au luat parte la activități privind consolidarea vigilenței, poliție aeriană și se antrenează alături de soldații români”, a afirmat șeful SMAp, cu ocazia ceremoniei de schimbare a comenzii Comandamentului Multinațional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). Generalul-maior Cristian Dan, comandant al HQ MND-SE în perioada iunie 2020-iunie 2022, a predat comanda generalului de brigadă Dorin Toma, locțiitor al Șefului Statului Major al Forțelor Terestre din aprilie 2020.

Daniel Petrescu a apreciat că existența HQ MND-SE “este mai importantă decât anticipam în 2014, când a fost luată decizia de a crea un comandament aliat în România. Atunci ne confruntam cu provocări structurale, create de Federația Rusă, împotriva echilibrului de securitate european și am fost martori ai provocărilor acesteia care aveau ca scop o nouă ordine mondială; anul acesta (2022-n.n.), echilibrul a fost din nou pus la încercare de brutalitatea atacului Federației Ruse împotriva Ucrainei, iar Aliații au dat dovadă de unitate și hotărâre pentru a proteja pacea din Europa de orice agresiune, NATO luând noi măsuri pentru a crește capacitatea sa de apărare și descurajare”.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a vorbit despre sporirea efectivelor în țara noastră după începerea războiului în Ucraina. “Comandamentul Național de Divizie Sud-Est are misiunea de a fi în măsură să asigure comanda și controlul unei operațiuni NATO de tip articol 5, apărare colectivă, contribuind la consolidarea apărării pe Flancul Sud-Est al Alianței, la asigurarea securității teritoriale și a populației statelor din zona de responsabilitate”.

În cadrul diviziei NATO din țara noastră activează militari din 15 țări, inclusiv România; noul comandant, Dorin Toma, a spus cu acest prilej: “Dislocarea acestor structuri multinaționale pe teritoriul României, contingentele diferitelor națiuni care se instruiesc în comun cu militarii români pregătesc din perspectivă militară inclusiv acest eveniment la nivel politico-militar. Armata României și structurile NATO dislocate pe teritoriul României sunt gata pentru îndeplinirea misiunii oricând”. În privința prezenței aliate la Marea Neagră, Dorin Toma a afirmat că “din perspectiva forțelor terestre există această prezență și misiunile de descurajare sunt vizibile”.

Armata NATO

NATO va crește masiv numărul forțelor sale de înaltă pregătire, de la 40.000 la peste 300.000 de soldați, a declarat pe 27 iunie 2022, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg[1]: „Vom transforma forța de răspuns a NATO și vom crește numărul trupelor de înaltă pregătire la peste 300 de mii; vom face provizii de armament, vom spori capabilitățile de apărare aeriană, vom moderniza planurile de apărare în privința unor aliați”, a declarat Jens Stoltenberg, înaintea summit-ului NATO de la Madrid.

La summitul de la Madrid din 29-30 iunie 2022, NATO și-a schimbat și conceptul cu privire la Rusia, care în ultima strategie a alianței din 2010 era încă descrisă ca un partener strategic. La 25 februarie 2022, cu prilejul summitului extraordinar al NATO, desfăşurat prin videoconferinţă, pe fondul situaţiei militare din Ucraina, liderii Consiliului Nord-Atlantic au stabilit, pentru prima dată în istoria Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, desfăşurarea unor elemente ale Forţei de Reacţie Rapidă a NATO.

Cine greșește: NATO sau Rusia? Diferențe majore în perceperea securității în Europa

”Divergențele dintre NATO și Rusia pe tema Ucrainei vor fi dificil de rezolvat”, a declarat pe 12 ianuarie 2022, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, în urma celor patru ore de discuții în cadrul Consiliului NATO-Rusia care a avut loc la Bruxelles, dar ”este un semn pozitiv că toți aliații NATO și Rusia s-au așezat în jurul aceleiași mese și s-au angajat în discuții pe teme substanțiale”[2]. Cele două părți au convenit să continue discuțiile, dar nu a fost stabilit niciun calendar oficial în acest sens; totodată, niciuna dintre cele două părți nu au făcut concesii față de pozițiile de negociere anunțate anterior. Astfel, NATO a reiterat că nu va renunța la prezența trupelor în flancul estic, dar și-a exprimat disponibilitatea de a se întâlni din nou cu Rusia, de a crește transparența exercițiilor militare, de a discuta politicile nucleare și limitarea amplasării de rachete.

Secretarul general al NATO a mai susținut că țările membre au propus „un set de întâlniri pentru a trata un set de probleme”, lucru la care „Rusia nu a fost în măsură să fie de acord cu această propunere, chiar dacă nu a respins-o”.

”Reuniunea de astăzi (12 ianuarie 2021 –n.n.), a fost dedicată în mod precis analizării factorilor care contribuie la degradarea securităţii europene, pe care noi i-am observat în ultimii ani”, a declarat, la rândul său, reprezentantul Rusiei, Aleksandr Gruşko: discuțiile dintre cele două părți au avut loc în contextul în care Rusia a adunat aproximativ o sută de mii de soldați la granița cu Ucraina, fosta republică sovietică având aspirații de aderare la NATO, în contextul în care NATO a anunțat că va continua amplasarea de rachete cu rază medie de acțiune pe flancul estic al NATO; Rusia a negat orice planuri de invazie și a solicitat o serie de garanții de securitate, legate de extinderea NATO și retragerea forțelor alianței din Europa Centrală și de Est.

NATO și Rusia au reluat dialogul în cadrul Consiliului NATO-Rusia, după doi ani de la ultima reuniune oficială din 2019. Reuniunea, la care delegația rusă a fost reprezentantă de viceministrul de externe, Aleksandr Gruşko, iar cea americană de subsecretarul de stat Wendy Sherman, a fost prezidată de Jens Stoltenberg, celelalte țări membre NATO participând la nivel de ambasadori. Ultimul Consiliu NATO-Rusia a avut loc la 5 iulie 2019, discuțiile de atunci axându-se pe Tratatul privind Forțele Nucleare Intermediare (INF) care și-a încetat efectele în august 2019, după retragerea SUA și Rusiei din acest tratat.

Consiliul NATO-Rusia s-a reunit de zece ori începând din 2016, când a fost convocat pentru prima dată după intervenția rusă în Ucraina în 2014, care a dus la anexarea peninsulei Crimeea. După acest al zecelea Consilu, NATO a decis să-și suspende orice cooperare cu Moscova și a pus în aplicare cea mai importantă consolidare militară a flancului său estic după Războiul Rece, dar a decis să mențină deschise și canalele de dialog.

          Expulzarea a opt diplomați ruși

NATO a expulzat opt diplomați ruși, membri ai Misiunii Rusiei la NATO, acuzându-i că au calitatea de ofițeri de informații[3]. În plus, alianța nord-atlantică a anunțat că reduce la jumătate (de la 20 la 10), începând cu 1 noiembrie 2021, dimensiunea misiunii Rusiei care lucrează în sediul său din Bruxelles. Ultima oară când NATO a luat astfel de măsuri împotriva Moscovei a fost în 2018, când a expulzat șapte diplomați ruși membri ai misiunii ruse ca replică la atacul cu neurotoxină de la Salisbury (Marea Britanie). În replică, oficialii ruși acuză Occidentul că folosește Moscova pe post de sperietoare: „Occidentul, colectiv, își continuă politica de confruntare diplomatică cu Rusia”, a declarat vice-ministrul rus de externe Alexander Grushko.

Expulzările au venit „ca răspuns la presupuse activități rusești, inclusiv crime și spionaj: ”Putem confirma că am retras acreditarea a opt membri ai misiunii ruse la NATO, care erau ofițeri de informații ruși nedeclarați. Politica NATO față de Rusia rămâne consecventă. Ne-am întărit descurajarea și apărarea ca răspuns la acțiunile agresive ale Rusiei, în același Timp rămânând deschiși pentru un dialog semnificativ”, a declarat pentru BBC un oficial NATO.

Leonid Slutsky, președintele Comisiei pentru afaceri externe din camera inferioară a parlamentului rus, a respins acuzațiile formulate împotriva diplomaților și a avertizat că decizia NATO va degrada și mai mult relațiile bilaterale. Slutsky a declarat agenției de știri Interfax că Moscova poate răspunde în represalii, fără să detalieze afirmația sa.

Flancul estic al NATO în 2022

Pe 24 martie 2022, Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a reconfirmat în avanpremiera summit-ului NATO, că Alianța va înființa patru noi grupuri de luptă în România, Bulgaria, Ungaria și Slovacia[4]. Decizia militară a fost luată încă din februarie 2022, comanda grupului din România fiind asumată de Franța. ”Sunt convins că aliații vor decide în unanimitate”, a spus secretarul general când a fost întrebat despre opoziția Ungariei. Cele patru noi grupuri de luptă multinaționale, vor avea în componență fiecare între 1.000 și 2.000 de militari: grupul din România are în componență militari francezi și belgieni. Grupul va primi și militari polonezi și va avea ”o importantă componentă națională”, a explicat Jens Stoltenberg. Aceste patru noi grupuri dublează practic prezența și reacția rapidă a NATO pe flancul de Est, primele patru grupuri fiind deja consolidate în Polonia, Estonia, Letonia și Lituania. Adică în nordul flancului estic: ”Elemente ale noilor grupuri sunt deja stabilite acolo și sunt din ce în ce mai integrate. Este reacția imediată a NATO, iar grupurile vor rămâne pe poziție atât timp cât este necesar: am început resetarea pe termen lung pentru că NATO trebuie să se adapteze unei noi realități”, a spus Jens Stoltenberg.

Precizările secretarului general apar în contextul în care Estonia a cerut public resetarea concentelor NATO și constituirea de grupuri de luptă permanente pe flancul de est al Alianței. Organizația este presată și de Canadă să întărească și flancul nordic din cauză că Rusia a reocupat bazele arctice părăsite după Războiul Rece. În contextul războiului în Ucraina, unii lideri ai țărilor aliate NATO și-au exprimat dorința de a prelungi contractul Secretarului General Jens Stoltenberg cu cel puțin încă un an – până în septembrie 2023. NATO demarase în primăvară campania de identificare a unui succesor. Jens Stoltenberg, fost prim-ministru norvegian, are deja un nou loc de muncă din această toamnă, șef al Băncii Centrale a Norvegiei. Liderii aliați erau așteptați să anunțe un înlocuitor până la sfârșitul lunii iunie, la un summit-ul de la Madrid. Dar războiul Rusiei inițiat parțial din cauza dorinței Ucrainei de a adera la NATO, a modificat calcululele, au declarat diplomați europeni.

Fondul de inovare 2021

Pe 22 octombrie 2021, Aliații au lansat Fondul de inovare al NATO pentru a investi în tehnologii de ultimă oră[5]. Fondul este de așteptat să investească 1 miliard de euro cu inovatorii din cadrul Alianței care lucrează la tehnologii emergente și perturbatoare. În tandem, NATO creează un Accelerator de Inovare în Domeniul Apărării pentru Atlanticul de Nord, cu acronimul DIANA, care va oferi o rețea de centre de testare tehnologică și locuri de accelerare pentru a valorifica mai bine inovația civilă pentru securitatea noastră. 

Miniștrii Apărării NATO au convenit, de asemenea, asupra primei strategii de Inteligență Artificială a Alianței, care include standarde de utilizare responsabilă a Al, în conformitate cu dreptul internațional. Cu ocazia lansării Fondului de inovare, miniștrii apărării din țările membre NATO s-au întâlnit, de asemenea, cu partenerii apropiați ai NATO, Finlanda, Suedia și Uniunea Europeană, pentru a discuta despre provocările globale și despre cum să ne consolidăm în continuare cooperarea. Referitor la cele de mai sus, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg a spus următoarele: ”Mă aștept ca acest fond să investească 1 miliard de euro cu inovatori din întreaga Alianță, care lucrează pe tehnologii emergente și disruptive[6]. Noile tehnologii ne remodelează lumea și securitatea, iar noul Fond al Inovării al NATO va asigura Aliaților să nu rateze cele mai noi tehnologii și capabilități care vor fi esențiale pentru securitatea noastră. Fondul de inovare al NATO este o parte a unui tablou de ansamblu. Un exemplu de astfel de tehnologii este propulsia supersonică, care este dezvoltată şi de China şi Rusia; altele sunt aparatele de zbor autonome, precum şi sistemele robotice. Acordul cu privire la înființarea acestui fond a fost semnat de miniştrii de externe din Belgia, Republica Cehia, Estonia, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia şi Regatul Unit.

Apoi pe 30 iunie 2022, liderii țărilor NATO prezenți la summit-ul alianței de la Madrid au semnat Scrisoarea de angajament privind Fondul de Inovare al NATO, primul fond  multinațional de investiții cu capital  de risc din lume, potrivit unui comunicat al organizației[7]. Fondul va investi 1 miliard de euro în start-up-uri aflate în stadiu incipient și în alte fonduri cu capital de risc, care dezvoltă tehnologii cu dublă utilizare, prioritare pentru NATO. Țintele de plasament sunt start-up-urile care se concentrează pe: inteligența artificială, prelucrarea marilor baze de date, tehnologii cuantice, autonomie, biotehnologie și îmbunătățire umană, materiale noi, energie, propulsie și spațiu.

„Acest fond este unic, timp de 15 ani, Fondul de inovare al NATO va contribui la geneza acelor tehnologii în curs de dezvoltare, care au puterea de a ne transforma în deceniile următoare, consolidând ecosistemul inovației al Alianței și asigurând securitatea miliardului de cetățeni ai noștri”, a spus secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.

„România va participa cu două centre de testare, două institute care au fost selectate de către NATO pe baza criteriilor stabilite. Aceasta înseamnă că şi România va fi implicată în acest proces de modernizare tehnologică, de avans tehnologic al NATO”, a declarat ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu…

Fondul va completa Acceleratorul NATO de Inovare în Domeniul Apărării pentru Atlanticul de Nord  (DIANA), lansat în aprilie 2022, o rețea de laboratoare de cercetare și testare, care reunesc eforturile corporatiste și academice. DIANA va sprijini dezvoltarea și adaptarea tehnologiilor emergente cu dublă utilizare la provocările critice de securitate și apărare.

„Și pentru DIANA s-au înregistrat progrese semnificative la Summit-ul de la Madrid din 2022, unde Aliații au convenit că inovatorii care participă la programele DIANA vor avea acces la o rețea de site-uri de accelerare și peste 63 de centre de testare din Europa și America de Nord”, potrivit comunicatului NATO.

Linia roșie declarată de Rusia în noiembrie 2021

Extinderea infrastructurii militare a NATO în Ucraina reprezintă „o linie roşie”, a declarat președintele rus Vladimir Putin pe 30 noiembrie 2021, înaintea reuniunii miniștrilor de Externe din statele membre NATO, la care s-au discutat tensiunile de pe flancul estic al alianței[8]. De cealaltă parte, NATO și SUA au avertizat că Rusia va plăti un preţ mare pentru orice nouă agresiune militară împotriva Ucrainei; tensiunile au fost în creştere de săptămâni întregi, Rusia, Ucraina şi NATO organizând exerciţii militare pe fondul reproşurilor reciproce.

Vladimir Putin a mers mai departe decât anterior, explicând ”liniile roşii” ale Rusiei referitoare la Ucraina, spunând că va trebui să răspundă dacă NATO va desfăşura sisteme avansate de rachete pe teritoriul vecinei sale. „Dacă pe teritoriul Ucrainei apar sisteme de atac, timpul de zbor către Moscova va fi de 7-10 minute şi de cinci minute în cazul unei arme hipersonice care este desfăşurată. Imaginaţi-vă, ce trebuie să facem într-un astfel de scenariu? Va trebui să creăm apoi ceva similar în raport cu cei care ne ameninţă în acest fel. Şi putem face asta acum”, a spus el, arătând spre testarea recentă de către Rusia a unei arme hipersonice, despre care a spus că ar putea zbura cu de nouă ori viteza sunetului.

Tot pe 30 noiembrie 2021, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a acuzat NATO că a desfăşurat o cantitate semnificativă de echipament militar greu în apropierea graniţelor Rusiei şi a spus că Moscova ar putea să răspundă ameninţărilor de securitate din partea ţările occidentale şi a Ucrainei dacă este necesar.

Oficiali americani, NATO şi ucraineni au tras un semnal de alarmă în luna noiembrie 2021 din cauza a ceea ce spun ei că sunt mişcări neobişnuite de trupe ruseşti în apropierea graniţei cu Ucraina şi au sugerat că Moscova s-ar putea pregăti să lanseze un atac; Moscova a negat orice planuri de a face acest lucru. Ministrul Lavrov a spus că manevrele militare ucrainene şi utilizarea dronelor în estul ţării, deţinut de separatişti proruşi, reprezintă o ameninţare la adresa Rusiei care este gata să răspundă dacă va fi necesar. „Pur şi simplu nu putem exclude posibilitatea ca Kievul să pornească într-o aventură militară”, a declarat el într-o conferinţă de presă la Moscova. „Preşedintele Putin a subliniat că nu avem nevoie de conflict, dar dacă Occidentul nu poate reţine Ucraina – şi dimpotrivă o încurajează – bineînţeles că vom face toţi paşii necesari pentru a ne asigura securitatea”, a mai spus el.

Răspunzând preocupărilor legate de masarea de trupe, Rusia a spus în repetate rânduri că este liberă să şi le mute pe propriul teritoriu şi că astfel de mişcări nu ar trebui să fie un motiv de alarmă. Moscova a informat Washingtonul că nu are nici un plan de agresivitate împotriva Ucrainei, dar că va continua să monitorizeze îndeaproape activitatea trupelor NATO şi ucrainene în apropierea graniţelor Rusiei, a declarat în aceeași zi și Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului Securităţii Rusiei.

Noul concept strategic 2022 al NATO

            A fost lansat la summitul NATO de la Madrid și conține 49 de puncte, structurate în patru capitole mari[9]: scopul și principiile, mediul strategic, obiectivele de bază ale NATO (cu subcapitolele descurajare și apărare, prevenirea și managementul crizelor și securitatea cooperativă) și asigurarea succesului continuu al Alianței.

                  ”În zona euro-atlantică nu este pace”, este propoziția cu care se deschide    capitolul dedicat mediului strategic. ”Federația Rusă a încălcat normele și principiile care           au contribuit la o securitate europeană stabilă și previzibilă. Nu putem ignora posibilitatea      unui atac împotriva suveranității și integrității teritoriale a Aliaților”. Documentul descrie       amenințările și provocările ce decurg din strategiile subversive ale regimurilor autoritare,           precum și tacticilor hibride utilizate tot mai des, de tipul dezinformărilor, a atacurilor          cibernetice sau chiar a coerciției economice.

                  Cu privire la Rusia, documentul prevede că Alianța nu vizează o confruntare           directă cu Federația Rusă, dar aceasta reprezintă cea mai semnificativă amenințare directă            la securitatea, pacea și stabilitatea zonei euro-atlantice: ”Consolidarea militară a   Moscovei, inclusiv în regiunile Mării Baltice, Mării Negre și Mării Mediteraneene, împreună cu integrarea sa militară cu Belarus, ne amenință securitatea și interesele”, se       arată în noul concept strategic.

                  Documentul abordează apoi problema terorismului: ”Conflictul, fragilitatea și        instabilitatea din Africa și Orientul Mijlociu ne afectează în mod direct securitatea și          securitatea partenerilor noștri. Vecinătatea sudică a NATO, în special Orientul Mijlociu,    Africa de Nord și regiunile Sahel, se confruntă cu provocări de securitate, demografice,    economice și politice interconectate. Acestea sunt agravate de impactul schimbărilor       climatice, al instituțiilor fragile, al urgențelor sanitare și al insecurității alimentare;           situația oferă teren fertil pentru proliferarea grupărilor armate nestatale, inclusiv            a          organizațiilor teroriste. De asemenea, permite interferența stabilizatoare și coercitivă a    concurenților strategici”, se arată la punctul 11 din document.

                  China este menționată direct la două dintre cele 49 de puncte strategice. Liderii             NATO susțin că ambițiile și politicile coercitive ale Republicii Populare Chineze (RPC)       afectează ”interesele, securitatea și valorile” Alianței, care avertizează și cu privire la        parteneriatul dintre Beijing și Moscova. ”RPC urmărește să controleze sectoare    tehnologice și industriale cheie, infrastructură critică, materiale strategice și lanțuri de       aprovizionare. Își folosește pârghia economică pentru a crea dependențe strategice și          pentru a-și spori influența. Se străduiește să submineze ordinea internațională bazată pe reguli, inclusiv în domeniul spațial, cibernetic și maritim”, susține noul Concept Strategic NATO.

                  Documentul face referire și la provocările de securitate ce decurg din adoptarea        noilor tehnologii, uneori foarte disruptive. Este semnalată eroziunea mecanismelor de         control a armelor (punctul 18). Este menționat, de asemenea, impactul schimbărilor            climatice, care ”pot exacerba conflictele, fragilitatea și competiția geopolitică”.

                  Subcapitolul ”descurajare și apărare” descrie principiile pe baza cărora își   propune Alianța să asigure securitatea zonei euro-atlantice, prin recalibrarea modului în       care sunt distribuite forțele armate și echipamentele (punctele 20-23). Se face referire la       importanța securității cibernetice, dar și a altor amenințări ”non-militare”. ”Vom lucra       pentru a identifica și atenua vulnerabilitățile și dependențele strategice, inclusiv în ceea           ce privește infrastructura noastră critică, lanțurile de aprovizionare și sistemele de      sănătate. Ne vom spori securitatea energetică și vom investi într-o aprovizionare,        furnizori și surse de energie stabile și fiabile”, se arată la punctul 26: cu privire     la capabilitățile nucleare, se reiterează că acestea sunt menite să asigure pacea.

                  În ceea ce privește prevenirea și managementul crizelor, aliații se angajează să         asigure ”resursele, capacitățile, pregătirea și aranjamentele de comandă și control pentru      desfășurarea și susținerea operațiunilor militare și civile de gestionare a crizelor,          

                  La subcapitolul ”securitate cooperativă”, documentul subliniază sprijinul NATO    pentru ”independența, suveranitatea și integritatea teritorială” a statelor care doresc să       adere la Alianța Nord-Atlantică.

                  Documentul subliniază totodată ”importanța strategică” a Balcanilor de Vest și a regiunii Mării Negre. ”Vom continua să sprijinim aspirațiile euro-atlantice ale țărilor         interesate din aceste regiuni. Vom spori eforturile pentru a le consolida capacitățile de a   aborda amenințările și provocările distincte cu care se confruntă și le vom spori rezistența       împotriva interferențelor și constrângerilor din partea unor terți”, se arată la punctul 45,        care adresează și importanța strategică a Orientului Mijlociu, Africii de Nord și Indo-           Pacificului.

                  Ultimele trei puncte ale documentului se referă la alocarea resurselor necesare          asigurării obiectivelor de securitate menționate, respectiv ”creșterea cheltuielilor            naționale de apărare și finanțarea NATO proporțional cu provocările de securitate”.

          Mandatul și rolul NATO

NATO a fost creat în lumina Războiului Rece și mandatul său ar fi trebuit să se supună Cartei Națiunilor Unite[10]. Deși Războiul Rece s-a terminat, rolul NATO ar fi trebuit și el să se termine. Și totuși ca marile puteri sunt interesate să extindă NATO și mai mult, lucru care ar rezulta în mai multe țări care se înarmează cu arme mortale sub numele de „securitate”. Această expansiune face ca unele companii americane să producă și mai multe arme.

Exista multe motive pentru care NATO nu ar trebui să se extindă. NATO este pur și simplu o nebunie. Contrazice absolut orice viziune a unei lumi în care încercăm să interacționăm ca persoane civilizate, să rezolvam conflictele prin negocieri și respect mutual și să ne dedicăm energiile demilitarizării, societății civile, democrației, justiției, dezvoltării durabile, păcii și co-existenței în diversitate.

NATO nu trebuie lăsată să conducă și să monopolizeze securitatea globală. Prioritățile sale militare și nucleare în particular fac din NATO o parte a problemei Umanității și nu un instrument în explorarea noilor politici pentru pace care ar trebui să se desfășoare în această eră absolut nouă.

            O versiune reorientată a Ghidului de Planificare a Apărării într-un raport al  Pentagonului din 1994-1999 sfătuiește că Statele Unite « trebuie să caute să prevină apariția aranjamentelor de securitate exclusiv europene care ar putea submina NATO… Astfel, este de o importanță fundamentală să se păstreze NATO ca și instrumentul principal al apărării și securității vestice, un canal pentru ca influența și participarea SUA să ajungă la chestiunile europene de securitate.          

NATO a fost de mai multe ori în posibilitatea de a acționa fără autorizarea Consiliului de Securitate al ONU auto-numindu-se forță a păcii. Nici ONU nu este foarte aproape de perfecțiune, are mult mai multă experiențăa în activități de păstrare a păcii, dar a fost în mod constant subminată sau folosită de mai puternicile națiuni atunci când le-a convenit lucrul acesta. În Europa funcționează, de asemenea, Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), compusă din 55 de state membre; aceste două organizații ONU și OSCE – au mai mulți membri decât NATO și, astfel, pot oferi o diversitate mai mare de experiențe.

 NATO ar trebui să rămână sub jurisdicția ONU sau/și OSCE mai mult decât să încerce să le dedubleze, acolo unde surclasează ONU și/sau OSCE la capacitate militară, care nu este de ajuns când este vorba de păstrarea păcii ; ca efect al continuării procesului de globalizare, marile puteri ale lumii își vor folosi adesea suportul militar pentru a-și atinge scopurile globalizatoare și alte interese pentru a-și maximiza profitul de pe urma altor țări.

Planul de acțiune al NATO pentru Femei, Pace și Securitate

Primul Plan de acțiune NATO pentru Femei, Pace și Securitate (WPS) a fost lansat în 2010 pentru perioada 2010-2015[11]: pe 21 octombrie 2021, miniștrii apărării NATO au aprobat al treilea Planul de acțiune al NATO 2021-2025 pentru Femei, Pace și Securitate (WPS).

Plan de acțiune WPS sprijină angajamentul Aliaților NATO, reafirmat la summitul de la Bruxelles din 21-22 ocotmbrie 2021, de a promova în continuare egalitatea de gen și de a integra perspectivele de gen în tot ceea ce face NATO, în structurile politice, civile și militare, de la politici și planificare, instruire și educație, până la misiuni și operațiuni.

În cadrul noului Plan de acțiune, cooperarea cu partenerii, organizațiile internaționale și societatea civilă va fi extinsă și îmbunătățită în continuare. Perspectivele de gen vor fi integrate în domenii precum inovarea și noile tehnologii, schimbările climatice și reziliența. Pregătirea și educarea personalului civil și militar al NATO, a Aliaților și a partenerilor va fi sporită în continuare, în special în prevenirea și răspunsul la violența sexuală legată de conflict, în conformitate cu noua politică aprobată a NATO în această problemă. Planul de acțiune WPS ghidează activitatea personalului din cadrul NATO, precum și a tuturor Aliaților NATO în Timp ce aceștia implementează politica NATO. 

”Războiul de uzură” din Ucraina

Urmează un lung „război de uzură” în Ucraina, iar țările occidentale trebuie să se pregătească, a avertizat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, după întrevederea din 1 iunie 2022, cu preşedintele american Joe Biden, de la Washington[12]. „Trebuie să fim pregătiţi pe termen lung. Pentru că ceea ce vedem este că acest război a devenit acum un război de uzură”, a declarat Jens Stoltenberg. Războiul din Ucraina „s-ar putea termina mâine, dacă Rusia pune capăt agresiunii sale… Dar, nu vedem nici un semn în această direcţie în acest stadiu, a declarat secretarul general al NATO în cadrul unei conferinţe de presă alături de şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken.

Secretarul general NATO s-a aflat în capitala americană pentru a pregăti summit-ul NATO din 28-30 iunie 2022, de la Madrid. Războiul declanşat de Rusia în Ucraina va dura încă „multe luni”, a afirmat la rândul său Antony Blinken. Invazia rusă în Ucraina s-a soldat, până acum, cu preluarea controlului unor regiuni din sudul Ucrainei – cea mai mare parte din Herson şi a unei părți din regiunea Zaporojie. Rușii avansează lent în Donbas după cucerirea portului Mariupol din sud-est.

Relația NATO-Rusia

Jens Stoltenberg a susținut pe 6 octombrie 2021, o conferinţă la Universitatea Georgetown din Washington DC (SUA), în care a afirmat: „Cred că trebuie să conştientizăm că relaţia dintre familia transatlantică şi Rusia se află în punctul cel mai de jos de la sfârşitul Războiului Rece”. Secretarul general al NATO a spus că punctul de cotitură a fost anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia în 2014 şi „destabilizarea care a continuat în estul Ucrainei”. În ultimii ani, Moscova şi-a sporit „semnificativ” cheltuielile militare, iar drept consecinţă a devenit „mai agresivă” în exterior şi mai „represivă” în interior. „Imaginea este gravă”, a avertizat el.

Întrebat despre posibilitatea extinderii NATO cu ţări precum Georgia sau Ucraina, lucru respins de Moscova, Jens Stoltenberg a spus că aderarea la Alianţa Nord-Atlantică reprezintă o „decizie suverană” a fiecărei naţiuni. Secretarul general al NATO a fost primit pe 25 octombrie 2021 la Casa Albă de preşedintele american Joe Biden, care şi-a exprimat „sprijinul total” faţă de Alianţă şi strategia convenită la summitul din iunie 2021 al ţărilor membre. NATO a decis atunci să demareze un proces de adaptare pentru a-şi îmbunătăţi răspunsul la provocări precum agresivitatea Rusiei, atacurile cibernetice şi schimbările climatice, poziţionând clar China drept o ameninţare la securitatea sa.

Rusia a dorit să intre în NATO

Vladimir Putin și-a dorit, la începutul primului său mandat de președinte al Rusiei, ca țara sa să intre în NATO, dar fără să treacă prin procesul obișnuit de aderare. Lordul George Robertson, fost secretar general al alianței nord-atlantice, a declarat pe 4 noiembrie 2021, că Vladimir Putin a considerat la acel moment inacceptabil ca Rusia să fie obligață să parcurgă procesul de aderare la fel ca ”multe alte țări care nu contează”[13]. Fost ministru laburist al apărării, lordul Robertson, care a condus NATO între 1999 și 2003, a spus că Vladimir Putin i-a transmis clar la prima lor întâlnire că dorește ca Rusia să fie o parte a Occidentului. „Au vrut să facă parte din acel Occident sigur, stabil și prosper în care Rusia nu era în acel moment”.

Lordul George Robertson a vorbit despre una din primele întâlniri cu Vladimir Putin, după ce acesta a devenit președinte, în anul 2000. Putin a întrebat: „Când ne vei invita să ne alăturăm NATO?”, iar Robertson i-a răspuns: „Noi nu invităm Oamenii să adere la NATO, ei solicită să se alăture”. Replica lui Putin a fost: „Ei bine, nu vrem să stăm la coadă cu o mulțime de țări care nu contează”.

Afirmațiile lordului Robertson corespund cu declarațiile făcute de Vladimir Putin într-un interviu acordat lui David Frost pentru BBC, cu puțin timp înainte să-și fi început primul mandat de președinte, în urmă cu 21 de ani: Vladimir Putin a spus atunci că nu exclude aderarea la NATO „dacă și când opiniile Rusiei sunt luate în considerare ca ale unui partener egal”.

Președintele rus mai spunea atunci că „Nu îmi pot imagina ca propria mea țară să fie izolată de Europa și de ceea ce numim adesea lumea civilizată”. Comentariile Lordului Robertson au fost făcute la podcastul One Decision, care este prezentat de Michelle Kosinski, fost jurnalist CNN și de Sir Richard Dearlove, fost șef al M16. Aceste comentarii pun în evidență modul în care viziunea pro-europeană a lui Putin a evoluat în timpul celor 21 de ani de conducere neîntreruptă a Rusiei.

După protestele din timpul Revoluției Portocalii din Ucraina din 2004, Vladimir Putin a devenit din ce în ce mai reticent față de Occident, pe care l-a acuzat de finanțarea ONG-urilor pro-democrație. El a fost și mai deranjat de expansiunea continuă a NATO în Europa Centrală și de Est: România, Bulgaria, Slovacia, Slovenia, Letonia, Estonia și Lituania au ales să se alăture alianței în 2004; au urmat Croația și Albania în 2009; Georgiei și Ucrainei li s-a promis aderarea în 2008, dar au rămas în afara NATO.

Strategia pentru Inteligență Artificială

La întâlnirea din octombrie 2021, miniștrii aliați ai apărării au adoptat în mod oficial o strategie de inteligență artificială pentru NATO[14]. Nu trebuie să privim departe pentru a vedea cum inteligența artificială (AI) – capacitatea mașinilor de a îndeplini sarcini care necesită de obicei inteligență umană – transformă mediul internațional de securitate în care operează NATO. Datorită naturii sale transversale, AI va prezenta un set larg de provocări de securitate internațională, care afectează atât capacitățile militare tradiționale, cât și domeniul amenințărilor hibride și, de asemenea, va oferi noi oportunități de a le răspunde. AI va avea un impact asupra tuturor sarcinilor de bază ale NATO de apărare colectivă, management al crizelor și securitate cooperativă.

AI va avea un impact asupra tuturor sarcinilor de bază ale NATO, așa cum sunt definite în Conceptul strategic 2010 al Alianței, și anume apărarea colectivă, managementul crizelor și securitatea cooperativă.

Având în joc noi oportunități, riscuri și amenințări la adresa prosperității și securității, promisiunea și pericolul asociate cu această tehnologie fundamentală sunt prea mari pentru ca un singur actor să le poată gestiona singur. Ca rezultat, cooperarea este în mod inerent necesară pentru a atenua în mod egal riscurile de securitate internațională, precum și pentru a valorifica potențialul tehnologiei de a transforma funcțiile întreprinderii, sprijinul misiunii și operațiunile.

pe măsură ce concurenții și potențialii adversari investesc în IA în scopuri militare, asigurarea faptului că Aliații dezvoltă răspunsuri comune pentru a asigura securitatea lor colectivă va deveni doar mai urgentă.

Odată cu adoptarea oficială a Strategiei NATO AI, Aliații s-au angajat să coopereze și să colaboreze necesare pentru a face față chiar acestor provocări atât în ​​domeniul apărării, cât și al securității, desemnând NATO drept principalul forum transatlantic. Scopul Strategiei AI a NATO este de a accelera adoptarea IA prin îmbunătățirea factorilor cheie de AI și prin adaptarea politicii, inclusiv prin adoptarea Principiilor de utilizare responsabilă pentru IA și prin protejarea împotriva amenințărilor provenite de la utilizarea rău intenționată a IA de către actori statali și nestatali.

Acționând colectiv prin NATO, guvernele aliate asigură, de asemenea, un accent continuu pe interoperabilitate și dezvoltarea standardelor comune. În ansamblu, având în vedere ecosistemele de inovare care implică diferiți actori și cicluri de viață mai rapide ale tehnologiei decât cele incluse în mod obișnuit în sistemele tradiționale de dezvoltare a capacităților, Strategia NATO AI este, de asemenea, o recunoaștere a faptului că exploatarea IA va necesita noi eforturi pentru a stimula și valorifica potențialul de inovare al Alianței, inclusiv prin noi parteneriate. si mecanisme; luate împreună, aceste eforturi vor întări, la rândul lor, capacitatea Alianței de a continua eforturile de cooperare în materie de securitate și de a se angaja cu parteneri internaționali și alte organizații internaționale în probleme de securitate internațională.

NATO – umbrela implicării SUA în Războiul din Ucraina

Motivul implicării SUA în Războiul din Ucraina a fost explicat de secretarul american pentru Apărare, Lloyd Austin, astfel[15]: „Dorim să vedem Rusia slăbită în asemenea grad încât să nu mai poată face lucrurile pe care le-a făcut invadând Ucraina.”

Printre cuvinte, motivul Washingtonului se putea citi clar: anihilarea capacității de mare putere militară a Rusiei. (Nota Bene: Rusia are cel mai mare arsenal nucear din lume – 6.257 de focoase, față de 5.550 – Statele Unite). Cât de mult este dispusă administrația Biden să se implice în Războiul din Ucraina pentru a-și realiza acest scop? Cât de departe este pregătită să meargă? Cu fiecare zi ce trece, răspunsul devine tot mai evident: foarte departe!

Pe 4 mai 2022, un articol din New Yok Times dezvăluia, citând surse oficiale din comunitatea de informații americană,  implicarea directă a serviciilor SUA în lichidarea de către ucraineni a 12 generali ruși; până atunci, Washingtonul dăduse doar explicații vagi cu privire la natura informațiilor pe care le transmite armatei ucraiene. Acum, pentru prima oară de la începutul războiului, Statele Unite recunosc că este vorba despre informații de primă mână „oferind localizarea și alte detalii privind cartierele generale mobile ale Rusiei, care își schimbă frecvent amplasamentul”.

Era de-abia începutul bombelor de presă: a doua zi, pe 5 mai, NBC News a venit cu o altă deflagrație: „Informații transmise de Statele Unite au ajutat Ucraina să scufunde crucișătorul rus Moskva, au declarat oficiali SUA pentru NBC News, confirmând rolul jucat de americani în, probabil, lovitura cea mai jenantă suferită de Vladimir Putin de la invadarea Ucrainei”. Crucișătorul purtător de rachete teleghidate Moskva, echipat cu rachete S-300 și având la bord un echipaj format din 510 oameni, era nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră. La jumătatea lui aprilie 2022, când Moskva a fost scufundată de ucraineni cu un tir cu rachete Neptun, au existat mai multe voci care s-au îndoit de capacitatea forțelor militare ale Kievului de a realiza singure o asemenea performanță… Opinia a fost confirmată și de alți analiști, care au susținut că un avion de spionaj de tip P-8 al marinei americane a localizat Moskva și a transmis în Timp real informațiile armatei ucrainene.

 Însă, acestea erau doar analize ale unor experți independenți, care, până la urmă, nu dovedeau nimic. Dar, când două zile la rând, presa americană, citând oficiali de la Washington, dezvăluie că Statele Unite au avut o implicare directă în lichidarea a 12 generali ruși și a navei amiral a flotei ruse din Marea Neagră, lucrurile iau o turnură periculoasă. Vladimir Putin a plasat forțele nucleare ale Rusiei în stare de alertă maximă încă din 27 februarie 2022, la câteva zile după ce a început invadarea Ucrainei. După 2020, Vladimir Putin a revizuit politica nucleară a Rusiei – acum, ea permite utilizarea armelor nucleare ca răspuns la o agresiune convențională.

La sfârșitul lui aprilie 2022, ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov, a avertizat că riscul unui război nuclear este „serios”, „real” și „nu trebuie subestimat”. El a estimat acest risc mai mare decât cel din 1962, din timpul crizei rachetelor cubaneze. Cu aceeși ocazie, Lavrov, care este un vulpoi al diplomației și își măsoară foarte bine cuvintele, a acuzat: „NATO poartă practic un război împotriva Rusiei prin interpuși (Ucrainenii)”. Acum, regimul Putin are dovada pentru asta, oferită chiar de adversari.

            Concluzie: dezvăluirea brutală, în cascadă, a implicării Statelor Unite în uciderea celor 12 generali ruși și a scufundării navei amiral ruse Moskva nu poate avea decât două scopuri: 1.   Punerea într-o situație umilitoare a lui Vladimir Putin în preajma zilei de 9  mai (2022 – n.n.) pentru a-l provoca să facă un gest necugetat – utilizarea armelor de distrugere în masă în Ucraina, care să justifice o implicare și mai mare a SUA în război. Aeriană sau chiar terestră. 2.   Pregătirea terenului mediatic pentru o operațiune sub steag fals a Washingtonului în Ucraina, prin care Putin să fie acuzat de folosirea armelor de distrugere în masă. Indiferent de variantă, lui Putin i s-a pregătit soarta lui Saddam Hussein. I s-a pregatit, dar Vladimir Putin nu a fost, nu este și nu mai poate fi Saddam Hussein… pentru că Rușii nu sunt Irakieni.

[1] Vezi site-ul Forța de reacție rapidă a NATO va fi majorată la peste 300.000 de soldați (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 27 iunie 2022

[2] Vezi site-ul Consiliul NATO-Rusia: ”Diferențe majore privind securitatea în Europa” (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 12 ianuarie 2022

[3] Vezi site-ul https://cursdeguvernare.ro/nato-a-expulzat-8-membri-ai-misiunii-rusiei.html, postat și vizitat pe 7 octombrie 2021

[4] Vezi site-ul 4 noi grupuri de luptă NATO pe flancul estic – Alianța își dublează forța de reacție rapidă (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 23 martie 2022

[5] Vezi site-ul https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_187605, postat și vizitat pe 22 octombrie 2021

[6] Vezi site-ul https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_187634.htm, postat și vizitat pe 22 octombrie 2021

[7] Vezi site-ul NATO și-a lansat Fondul de Inovare, de investiții de capital de risc (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 30 iunie 2022

[8] Vezi site-ul Vladimir Putin: Extinderea infrastructurii NATO în Ucraina este o linie roşie (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 1 Decembrie 2021

[9] Vezi site-ul Document / Revoluția Conceptului NATO și noutățile pe care le aduce viitorul deceniu (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 29 inie 2022

[10] Laura Stanciu. Editorial, Jurnalul Pacii, nr. 1, editia a II-a, 31 octombrie 2003

[11] Vezi site-ul https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_187547, postat și vizitat pe 22 octombrie 2021

[12] Vezi site-ul Avertisment NATO: Urmează un lung „război de uzură” în Ucraina (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 3 iunie 2022

[13] Vezi site-ul Vladimir Putin dorea, în 2000, ca Rusia să adere la NATO (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 4 noiembrie 2021

[14] Zoe Stanley-Lockman, Edward Hunter Christie, An Artificial Intelligence Strategy for NATO, pe site-ul https://www.nato.int/docu/review/articles/2021/10/25/an-artificial-intelligence-strategy-for-nato/index.html, postat și vizitat pe  25 octombrie 2021

[15] Vezi site-ul https://www.activenews.ro/opinii/Acum-stim-ce-vrea-America-in-Ucraina-Lui-Putin-i-a-fost-pregatita-soarta-lui-Saddam-Hussein-174208, postat și vizitat pe 6 mai 2022

Read More
By admin

Ukraine 2022:

October 14, 2022 | GEOPOLITICĂ, MAREA NEAGRĂ, MILITAR, RUSIA | No Comments

The International Institute for Middle-East and Balkan Studies (IFIMES)[1] from Ljubljana, Slovenia, regularly analyses developments in the Middle East, the Balkans and around the world. IFIMES has prepared an analysis of the situation eight months after Russian invasion on Ukraine. The most relevant and interesting sections from the comprehensive analysis entitled “Ukraine 2022: Russia’s nuclear sabre-rattling” are published below. 

Russia’s nuclear sabre-rattling 

With the Russian-Ukrainian war entering its eighth month and a stalemate along the front lines, Russian President Vladimir Putin ordered on September 21, 2022, the first military mobilization in the country since World War II, warning the West that if it continued what he called its “nuclear blackmail” Moscow would respond with the might of all its vast arsenal. “If the territorial integrity of our country is threatened, we will use all available means to protect our people – this is not a bluff,” Putin said in in his speech, which was broadcast on Russian television.

Russian Defence Minister Sergei Shoigu presented the new Russian military tactics, with the partial mobilization of 300,000 reservists and the implied use of nuclear weapons during operations in Ukraine.

The escalation of menacing rhetoric started a day after the pro-Russian authorities in the four Ukrainian regions of Luhansk, Donetsk, Kherson and Zaporizhzhia announced that referendums on annexation to Russia would be held from 23 to 27 September 2022. First Vice-Chair of the Foreign Affairs Committee in Russia’s Federation Council Vladimir Dzhabarov responded to the West’ first reaction, which came from Germany, stating that the opinion of the Europeans had no value and that the unification of East and West Germany should be regarded as illegitimate, because there had been no referendum and no one had asked the citizens of East Germany for their opinion.

The “referendums” in the Russian-dominated regions of Ukraine were organized in great haste, and within three days of implementing those measures, Moscow announced that a 99% majority of the population of those regions had voted to join Russia. On September 30, 2022, three days after the referendum, Vladimir Putin announced the annexation of the four regions to Russian federation. At the ceremony Putin said the residents of annexed regions have become “Russian citizens forever”, demanding Ukrainian government (which he described as “the Kyiv regime”) “to respect the will of the people”, or else “We will defend our land with all our strength and all our means.”

Phrases such as “the will of the people” and “the right to self-determination” have no meaning when put aside the pictures of mass graves discovered in areas from where the Russian army has withdrawn and pictures of Russians fleeing mass conscription into any country that accepts them. The statements made by Russian officials have been mainly focused on threats to use nuclear weapons.

Thus, Russian President Vladimir Putin has stated on several occasions during the Russian-Ukrainian conflict that Russia has nuclear weapons and will use them in a moment of extreme necessity, i.e. if the territorial integrity of the Russian Federation is threatened by the West. Putin keeps reminding the world that Russia possesses nuclear weapons, though with an emphasis on Russian nuclear doctrine. This is not a new doctrine, but goes back decades, to the period when the USSR produced its first nuclear bomb, and carried out the first testing on August 29, 1949. Moscow renewed this doctrine on March 1, 2018 when President Putin delivered a speech in which he confirmed that Russia was ready to use its nuclear weapons to defend against any aggression that threatens the existence of Russia and its allies. Among its allies there are also two Arab states: Algeria and Syria.

There were some preliminary indications, such as Russia’s intervention in Syria to prevent the collapse of Bashar al-Assad‘s regime and breakup of the country. Another goal was to provide Algeria with advanced weapons, including Iskander and Kalibr missiles, and S-400 missile systems, as a deterrent against any Western intervention in this North African country after the fall of Muammar Gaddafi‘s regime in 2011, during the “Arab Spring” period, where Russia lost its traditional ally.

In turn, the US promotes a similar nuclear doctrine as Russia: Washington would use nuclear weapons to defend not only the US but also its allies. During his visit to Tokyo in May 2022, US President Joseph Biden stated that the US would defend Japan with nuclear weapons if Japan was attacked.

The nuclear deterrence policy

Russia’s repeated threats to use nuclear weapons is regarded as a part of the deterrence policy it inherited as a result of the new world order that emerged after World War II, when the victors and wartime allies split their paths to become rivals and even potential enemies, dividing the world into the West and the East. At the end of 1940s Washington and London were analysing the possibility of waging a war against Russia in order to eliminate the communist regime. The Commander of the Strategic Air Command, the United States General Curtis LeMay[2]., designed a hellish plan to throw 300 nuclear bombs and 30 000 conventional bombs on Russia and some eastern Europe capitals, to destroy 85% of the industrial power of Russia and the countries in its orbit. The plan was frozen after Moscow carried out its first nuclear test in 1949. Thus for the West nuclear weapons were no longer offensive weapons, but became its capacity for defence and deterrence, while launching a nuclear attack on any country became a difficult, if not impossible task. The use of nuclear weapons would mean the death of millions of people in the first moments and in the following decades, and the destruction of most centres of human civilization. Therefore the use of nuclear weapons remains unfeasible and no country would dare to mobilise them unless its very existence was at stake.

The use of tactical nuclear weapons

However, there is quite high probability of using tactical nuclear arms either by the US, Russia or any other state that possesses tactical nuclear weapons. The destructive power of tactical nuclear weapons is far more limited as they are designed to be used against strong military fortifications, troop formations or large warships, unlike strategic nuclear weapons that destroy entire cities. For example, the US threatened Iran with the use of tactical nuclear arms to destroy underground nuclear laboratories should Tehran continue with its military nuclear programme.

The West believes that Putin’s threat to use nuclear weapons was primarily aimed at targeting military infrastructure in Ukraine, if the West provides the Ukrainian army with ballistic missiles for targeting Russian territory. That means that Moscow would respond with dozens of times larger destructive power should those ballistic missiles be used. The US rushed to calm Kremlin that the West would not provide Ukraine with ballistic missiles. Some European countries refused to send even classic weapons to Ukraine. For example, Germany does not want to provide the Ukrainian army with Leopard tanks.

Western media have been dramatically overemphasizing the situation by talking about Kremlin’s nuclear threats, showing that Russian forces in Ukraine are surrounded and that there is no escape for them except to resort to classic nuclear or at least tactical weapons. Independent analysts believe that nuclear weapons for now remain part of the policy of showing military superiority, deterrence and intimidation (Deterrence theory)[3]. Nevertheless, the question remains whether Russia will use it.

Putin’s messages to the world

Putin has sent two messages to the West. Firstly, he called for the recognition of the referendums in four annexed regions (Luhansk, Donetsk, Kherson and Zaporizhzhia) in order to end the war, and secondly, he mentioned the possibility of expanding this war, especially to eastern Europe. Thorough consideration should be given to the timing of Putin’s escalation of rhetoric, bearing in mind that the US is preparing for elections for the House of Representatives and a third of the Senate seats in November this year, so at this stage it is possible to put pressure on Biden’s administration. Putin’s statements also came about a week after Putin and his Chinese counterpart Xi Jinping announced that they reached an agreement on certain issues during their meeting on 16 September, 2022 on the margins of Shanghai Cooperation Organisation summit at Samarkand. Russia is aware that it lacks the capacities to use force against NATO, but it believes it can undermine the existing global balance (for example in the economy and energy fields). With winter approaching, Europe is already increasingly concerned about the upcoming energy and economic crisis.

From the grain export deal to war prisoners exchange: Can Turkish diplomacy efforts end the Russian-Ukrainian war?

A few weeks after its success in reaching the grain export deal[4] which saved the third world from starvation, Turkish diplomacy managed to implement the largest agreement on the exchange of war prisoners between Russia and Ukraine, amid continued efforts by Turkish President Recep Tayyip Erdoğan to reach a broad ceasefire agreement, which paves the way for a political solution to end Russian war in Ukraine.  The reached agreements bring hope for a diplomatic solution of the conflict. Is it possible to make peace?

Since the beginning of the Russian-Ukrainian war, Türkiye has embarked on a complicated diplomatic journey which requires striking a very precise balance in relations between the two parties to the conflict. Turkish diplomats managed to avoid making a single mistake that could be regarded as biased support to one country to the detriment of another one, despite the fact that Türkiye provided Ukraine with Bayraktar unmanned combat aerial vehicles which have dealt devastating blows to the Russian army. Even though it gave aircraft to Ukraine, condemned the Russian invasion of Ukraine, clearly supported Ukraine’s territorial integrity and condemned the annexation referendums in Russian-occupied parts of Ukraine, Türkiye at the same time took other pro-Russian stands such as “understanding Russian security needs”  and condemning “West’s provocations” against Russia as well as a balanced position on the implementation of obligations from the Montreux agreement[5]on the transit of Russian ships, and even rejection to participate in Western sanctions against Russia.

Besides its “balanced position” Türkiye has taken advantage of its strategic geopolitical position to showcase its importance for all sides, which prevented the two belligerents to enter into any conflict with Türkiye for the fear of losing the benefits they gain from maintaining the political, military and economic channels of communication with Türkiye, which are of vital importance to both Moscow and Kyiv.

After a series of limited agreements related to the opening of humanitarian corridors and ceasefire, Türkiye tried to bring the two belligerents to Istanbul to reach a major political agreement to end the war, but the differences and challenges were much too big, especially as regards the guarantees, even though Ankara stated that it was ready to be a guarantor to an agreement that would be acceptable to both sides.

On September 21, 2022 Türkiye managed to reach the largest agreement on war prisoners exchange since the beginning of the war, liberating about 55 Russian and more than 200 Ukrainian prisoners of war. Having succeeded in reaching agreements on grain export deal and war prisoners swap, Turkish diplomatic efforts are currently targeted at a broader ceasefire agreement which could pave the way for the major political agreement to end the war. However, recent referendums on annexation to Russia render the final solution practically impossible.

Despite Ankara’s success in proving its neutrality towards the two belligerents, and Erdoğan’s excellent relations with the leaders of the two countries, any final solution cannot be completed without the international community’s participation to find a more comprehensive formula between Russia and NATO on expansion and threats to both sides.

However, analysts believe there is a possibility of reaching bilateral agreement if Ukraine concludes that the West did not fully support it and that it lost 15% of its territory, and that the only solution would be to reach bilateral agreement with Russia, far from the wider international strategic goals, especially those of Great Britain and Poland who want to see Russia defeated for historical reasons, going back to the 18th century in the case of Great Britain and to the 16th century in the case of Poland. 

Perhaps the message from the US National Security Advisor Jake Sullivan will bring down high ambitions of Ukrainian President Volodymyr Zelenskyy. On September 30, 2022 he stated that Ukraine’s efforts to join NATO “should be taken up at a different time.” His statement contributes to alleviating Russian fears amidst Putin’s intensifying nuclear rhetoric. 

Analysts believe that Türkiye’s diplomacy should be joined by another two non-aligned countries – Qatar and Serbia.  In the past Qatar’s diplomacy has proven capable of reaching politically impossible agreements, such as the historical Doha agreement[6] of between the US and the Taliban on the withdrawal of foreign troops concluded on February 29, 2020. With the “Open Balkan” initiative developed for the past three years Serbia has managed to bring together some of the states in the region, including some NATO members, on the road to peace, stability and economic prosperity.

Ljubljana/Washington/Brussels/Kyiv, 13 October 2022                                                                

Footnotes:
[1] IFIMES – International Institute for Middle East and Balkan Studies, based in Ljubljana, Slovenia, has a Special Consultative status at ECOSOC/UN since 2018.
[2] Curtis Emerson LeMay (15 November 1906 – 1 October 1990) was an American Air Force general and a right-wing politician. He was one of the most prominent American military leaders during the first decades of the Cold War. LeMay commanded military operations against Japan in World War II when atomic bombs were thrown on Hiroshima and Nagasaki in 1945. He was a fierce advocate of a pre-emptive strike against the USSR, convinced of the American superiority in nuclear weapons, which was eventually rebutted.
[3] Since the consequence of a breakdown of the nuclear deterrence strategy is so catastrophic for human civilisation, it is reasonable to employ the strategy only if the chance of breakdown is zero. Schelling, T. C. (1966), “2”, The Diplomacy of Violence, New Haven: Yale University Press, pp. 1–34.
[4] The Initiative on the Safe Transportation of Grain and Foodstuffs from Ukrainian ports, also called the Black Sea Grain Initiative, is an agreement between Russia and Ukraine with Türkiye and the United Nations made during the 2022 Russian invasion of Ukraine. The documents were signed in Istanbul on July 22, 2022. Link: www.un.org/en/black-sea-grain-initiative .
[5] The Montreux Convention is an international agreement that regulates maritime traffic through the Turkish Straits of Dardanelles and Bosporus. Signed on July 20, 1936 at the Montreux Palace in Switzerland, it went into effect on November 9, 1936, addressing the long running question over who should control the strategically vital link between the Black and Mediterranean seas. Link: https://treaties.fcdo.gov.uk/data/Library2/pdf/1937-TS0030.pdf  .
[6] Agreement for Bringing Peace to Afghanistan between the Islamic Emirate of Afghanistan which is not recognized by the United States as a state and is known as the Taliban-US Agreement. Link:  www.state.gov/wp-content/uploads/2020/02/02.29.20-US-Afghanistan-Joint-Declaration.pdf  .

Read More
By admin
Translate »