Mihaiu MĂRGĂRIT

  

1. Succintă incursiune în istoria universală a lumii și unele considerații cu privire la apariția și evoluția „știrilor false” în spațiul public .

Cunoașterea lumii, așa cum a fost ea pe întregul parcurs de la apariția primului om pe pământ până în zilele noaste, are o importanță deosebită pentru înțelegerea și explicarea mecanismelor care stau la baza existenței prezentului și estimării viitorului. În acest sens, în lucrarea „Istoria lumii. Din preistorie până astăzi” ¹⁾,Imanuel Geiss  ne demonstrează că, fără o cunoaștere a datelor, istoria rămâne o simplă speculație. Din această perspectivă,  istoricii înțeleg „ civilizația”  în afara explicațiilor și argumentelor cu caracter teleologic, dar și ceva mai mult decât un simplu ritual, o artă, forme incipiente primitive de tehnologii și, evident, mult mai mult decât simpla aglomerare a unor ființe umane. Dar, ei mai spun că nici o definiție din dicționare nu poate fi de vreun ajutor pentru localizarea în istorie a civilizației. „Oxford English Dictionary” ²⁾ definește civilizația ca fiind „ un nivel dezvoltat sau avansat al societății umane”, pe care o consideră de necombătut. Totuși, specialiștii  apreciază această formulare ca fiind atât de prudentă, încât ea devine inutilă în cercetarea științifică a istoriei universale, deoarece  lasă liberului arbitru să precizeze  cât de dezvoltată  sau de avansată ar trebui ea să fie și în ce sens s-a produs.

  Ca urmare, unii istorici au susținut că o societate civilizată diferă de una necivilizată, deoarece are un anumit atribut. Iar din această perspectivă, au sugerat că acest atribut este reprezentat de agricultura incipientă ca îndeletnicire necesară existenței umane, tehnologia aferentă acestui domeniu, schimbul și apoi comercializarea de produse agricole, religia organizată, scrierea, forme convenite de guvernare, constituirea comunităților de tip urban, precum și de comportamentul civic la nivelul sistemului relațiilor de viață și muncă realizat în decursul timpului.  Acestea ar putea fi considerate determinante în ce privește stadiul de dezvoltare al civilizației umane care, în opinia mea, a creat condiții favorabile momentelor apariției „știrilor false” în spațiul public. Iar primele forme de lansare a lor s-au  produs ca simple reacții firești în procesul unei comunicări limitate, desigur, la nivelul relațiilor interumane specifice activităților cotidiene de existență, departe însă de a avea la acel moment vreo anume tentă de amenințare în cadrul comunității. Deci, personal, consider că din punct de vedere istoric,  << geneza „știrilor false” poate fi luată în considerare  odată cu începuturile vieții civilizate. >>.

  În epoca noastră, depășind caracterul  narativ de a prezenta istoria, oamenii de știință au simțit nevoia de a aprofunda tot mai mult cercetările privind marile întrebări despre lume și om, unele rămase încă fără explicații definitive. În acest sens, constatăm că istoricii de azi ne oferă o abordare științifică mult mai determinată  asupra dezvoltării omului în raport cu marile civilizaţii. Lucrările lor științifice au început să fie îndreptate cu prioritate asupra acelor perioade de tranziție și de transformări majore ale comunităților, perioade de accedere și exercitare a puterii personalității omului în cadrul lor și de transfer a influenței acesteia care au determinat progresele, stagnările, involuțiile și chiar disparițiile unora și au modelat lumea aşa cum ne-a fost transmisă  nouă astăzi.

  Așa au apărut lucrări precum „ Istoria lumii. Din preistorie până  în prezent” ^3), semnată de J.M. Roberts și Odd Arne Wesstad  , care prezintă viața oamenilor obişnuiţi și poveștile lor  dar, în esență, ale  acelora care au aspirat să acceadă la putere pe căi oculte sau au obținut-o și vor să o mențină cu orice preț ș.a, surprinzând astfel  „diversitatea  existenţei umane”. Într-un asemenea  context sunt identificate anumite momente și evoluții care, la datele apariției lor, nu erau aşteptate, sau erau atitudini și evenimente incomprehensibile, abateri inexplicabile de comportament civic și social, manipulări ș.a., cărora, acum, încearcă să li se găsească explicații printr-o abordare științifică aprofundată, extinsă și într-un context analitic integrativ motivațional al lor. Apoi, Simon Sebag Montefiore, în cartea sa, „Discursuri care au schimbat lumea” ⁴⁾ , pe lângă osanale, discursuri și imnuri înălțătoare închinate valorilor personalităților și democratiei, dezvăluie defectele de caracter și virtuțile oratorilor respectivi, apreciind că„un discurs celebru nu reflectă doar adevărul epocii sale, ci captează marea minciună”. Iar într-un alt volum al său, intitulat „ Cele mai malefice personalitati istorice, de la Nero la Osama bin Laden” ⁵⁾, își continuă ideea,  prezentând discursuri și ale altor personaje, de data aceasta din cele detestate în istoria lumii – conducători de stat, dictatori, despoți odioși sau criminali în serie – de la Caligula și Ivan cel Groaznic, la Stalin și Hitler, chiar până la Nicolae Ceaușescu.

  În derularea timpului, au fost perioade în care conflictele, schimbarea regimurilor politice și catastrofele au devenit markeri pentru  diseminarea dezinformării. Astfel, Yuval Noah Harari , în volumul „21 de lecții pentru secolul XXI” ⁶⁾ afirmă: „într-o lume invadată de informații irelevante, claritatea înseamnă putere. Cenzura nu înseamnă blocarea fluxului de informații, ci mai curând asaltarea oamenilor cu dezinformări și lucruri care să le distragă atenția”. Apreciind că acest aspect a devenit una din principalele probleme stresante ale lumii actuale digitale și globalizate, în retorica sa apare întrebarea:  „cum facem față epidemiei de știri false?”. În opinia mea, acestei interogații, în mod firesc i se poate atribui și o plus valoare cu semnificație de apel mobilizator pentru contracararea lor, chiar și la scară globală.

  Așadar, din perspectiva unei analize științifice aprofundate a istoriei lumii, în concordanță cu succesiunea riguroasă a evenimentelor și în spiritul lucrărilor menționate mai sus și al altora similare, apreciez că personalitatea  individului, propulsat în istorie conjunctural sau nu, este raportată la marile civilizaţii. Iar această relație binomială „ personalitate – civilizație” este supusă legității revoluției „atitudinilor umane” șiconfirmă geneza  știrilor false menționată mai sus. În acest sens, sunt de părere că  succesiunea perioadelor de timp de la începuturile vieții civilizate până la epoca noastră a intrat în impact în mod inevitabil cu atitudini umane care au produs „situații neprevăzute și confuze, confruntări  violente de tip acțional și verbal, create intenționat, care au generat mituri, zvonuri, acuzații false, declarații ce au excedat realitatea, discursuri fanteziste, lozinci cu efect hipnotic, fapte cu caracter provocator și de inducere în eroare, propagandă deșănțată ș.a”. Într-un final, toate acestea, în decursul istoriei lumii,  într-o măsură mai mare sau mai mică,  au reprezentat, totuși, „ingrediente favorabile unui set de provocări, riscuri, amenințări și vulnerabilități la adresa exstenței umane individuale șî a comunităților ”. Primele momente de impact care au creat situații de acest gen reprezintă conștientizarea caracterului „ opozant, agresiv și amenințător al știrilor false” în viața și activitatea comunității. Evident că, la început, ele reprezentau interese personale și de grup privat mai mult sau mai puțin oculte. De obicei, urmăreau producerea de prejudicii materiale personale, compromitere civică a personalităților importante care s-au impus în viața obștei  și lichidarea /schimbarea radicală a habitatului acestora. În evoluția lor, ele au devenit un „ fenomen social ”, prefigurând și generând scandaluri și confruntări violente publice majore de mare amploare între diferite personalități și între susținătorii lor, precum și războaie fratricide, schimbări ale sistemului de organizare și de conducere  a vieții spirituale, culturale, sociale, economice și politice ale comunității, conflicte armate ș.a., așa cum le găsim detaliate acum , având unele aspecte mai puțin cunoscute în lucrări mai vechi privind istoria milenară a lumii,.

  Așadar, prezentând doar câteva repere extrase din lucrări privind istoria universală a lumii până în zilele noastre, scrise în noua abordare explicată succint mai sus, consider că este ușor de realizat un tablou complex și plin de semnificații suficient de sugestive,  ce pot conduce la formularea unei aprecieri, cu valoarea unei definiții, potrivit căreia,    << generic, „ știrile false” au existat și continuă să existe  ca o atitudine distinctă în mulțmea   „atitudinilor  umane”  ce  se manifestă în orice comunitate civilizată în cadrul relațiilor statornicite între persoane și grupuri de persoane în interiorul și între  toate domeniile existenței umane care, evoluând în timp au devenit un „ fenomen social ” >> . Ca urmare, ele pot fi considerate o expresie a acelor atitudini prin care, autorii lor, din interese și varii motive oculte, le opun intereselor generale ale comunității țintă. Ele îmbracă diferite forme de exprimare și penetrare în public și evoluează aidoma celorlalte atitudini umane, odată cu evoluția de ansamblu a comunității în care apar.

  Încercând să detaliem afirmația evidențiată mai sus din perspectivă istorică, consider că s-a creat un context oportun pentru a lansa invitația la o necesară aducere aminte a unor perioade timp ale istoriei nu prea îndepărtate, în care, interpretările ideologice în rândul majorității populațiilor din diferite țări au exercitat o atracție deosebită. Acestea, cedând în fața marasmului „ discursurilor  fanteziste și lozincilor  cu efect hipnotic” , au fost manipulate prin „ fals și propagandă violentă dusă până la un extremism radical ”, au facilitat instalarea regimurilor totalitare (dictaturile fasciste și bolșevice ) și au provocat războaie devastatoare la nivel global. 

  În perioada Războiului rece, răspândirea știrilor false a fost determinată și dominată de scopuri și obiective total diferite de cele existente anterior lui. Ele au rezultat din confruntarea ideologică, militară și economică bipolară generată de extinderea în lume a regimurilor totalitare comuniste. Liderii celor două tabere,  SUA și URSS, au evitat confruntarea militară directă în Europa. Dar, la început, ei au trimis trupe, angajându-le în „acțiuni de descurajare, intimidare, amenințare”,  pentru a  împiedica aliații din Al Doilea Război Mondial și pe cei de după război să defecteze în cealaltă tabără sau să răstoarne noile guverne instalate. Exemple concrete în sprijinul acestei afirmații sunt arhicunoscute și nu aici este locul a le detalia. Însă, simpla menționare a lor are scopul de a preciza un fapt ce se înscrie în marja de abordare , potrivit căruia acele acțiuni au fost însoțite permanent de o propagandă specială care să „motiveze plauzibil” autohtonilor și opiniei publice internaționale,  prezența trupelor respective pe teritoriul acelor țări.    

  Pe fondul problemei în discuție, mai trebuie  subliniat că liderii celor două alianțe politice și militare adverse, NATO și TV,  și-au format percepții proprii, personalizate și unificate  propriilor ideologii de bloc, specifice confruntării dintre ele, din perspectiva realizării  surprinderii adversarului în toate domeniile existenței umane. În acest scop, știrile false s-au folosit în cadrul elaborării tacticilor și strategiilor subversive, demonstrative, de inducere în eroare,  de amenințare  și chiar ca acțiuni de provocare la o posibilă declanșare a unei confruntări  armate deschise. Din fericire pentru omenire, datorită înțelepciunii părții lucide, reprezentantă a lumii libere, la această confruntare nu s-a ajuns. Am convingerea că pe o asemenea platformă media s-a născut propaganda specifică de confruntare dintre state care și-au asumat ideologia de guvernare, fundamental diferită de a adversarului principal, constituindu-și o forma principală proprie de lansare a știrilor false. Astfel, s-au dezvoltat așa numitul jurnalism de nișă și presa guvernamentală  de stat, saturate cu declarații, demonstrații de orice fel privind superioritatea absolută  a regimului politic și economic asumat, în raport cu cel al adversarului. În timp, ele s-au dezvoltat ca forme și metode  specifice tipologiei războiului informațional și psihologic, desfășurate  de ambele părți,  în acord cu alte diferite interese proprii la nivel global.

   Totodată, oficialii sovietici, cât și cei americani au încurajat proiectarea și producția de noi arme nucleare, declanșând o adevărată concurență în domeniul armamentelor , în general,   și a „înarmării nucleare”, în special . Aceasta a determinat și politici de  anihilare nucleară care, pe fondul expansionismului sovietic, au avut un impact mare asupra vieții interne a SUA și a aliaților ei, determinând proteste de stradă, alimentând temerile  cetățenilor americani de existența unui plan rusesc de a controla lumea. Pe această temă s-au vehiculat în spațiul public relatări și comentarii dintre cele mai diverse, filme despre atrocitățile comunismului care, atunci,  în lumea liberă au îngrozit populația, iar în lumea comunistă erau considerate propagandă de discreditare. Acum, după căderea comunismului în Europa, s- a dovedit întregii lumi că toate acele orori au fost reale.

   În paralel cu ample proteste publice de stradă împotriva înarmării nucleare, tot în SUA, s-a declanșat o adevărată epidemie de filme care prezentau imagini despre dezastrele ce le produc armele nucleare. Oamenii au început atunci să-și construiască adăposturi de bombe în curțile lor. Au desfășurat exerciții de atac în școli și în alte locuri publice. De cealaltă parte, în statele blocului comunist al TV, mașinăria de propagandă dirijată de la Moscova  le prezenta ca fiind reacții publice la politica de război a ideologiei capitaliste. Ele erau însoțite de imagini ale modului de viață occidental, focusate numai pe acele aspecte care să-l compromită și să estompeze opțiunile de evadare în lumea liberă. În acest sens, erau selectate scene ce prezentau toxicomania, mafia și crima organizată, traficul de persoane, discriminarea rasială și sărăcia la periferia societății, precum și multe alte aspecte care să discrediteze ideologia occidentală.    

  În concluzie, miza Războiului rece pe toată durata sa de existență, în opinia mea, a fost „competiția” , transformată în leagăn predilect de lansare a știrilor false,   pe toate fronturile –  economic, tehnologic, militar, social și cultural spiritual, acordându-se prioritate înarmării nucleare, tehnologiilor de vârf,  cuceririi spațiului cosmic ș.a.. În final,  balanța confruntării ideologice s-a înclinat totuși în favoarea lumii libere și democrate. Așadar, când vorbim de acest gen de competiție, sprijinită de propaganda de confruntare, în sensul celor menționate, ne putem întreba: oare filmul bate viața  sau viața bate  filmul ?  Azi  este deja o realitate ce nu mai poate fi contestată că ideologia comunistă a capotat definitiv, ca practică de guvernare a statelor care și-au asumat – o după cea de a doua conflagrație mondială, a fost falimentul comunismului chiar înaintea dezagregării ca stat a liderului care l-a impus cu tancurile.     

2.Valurile ”știrilor false”  și amenințările generate de acestea în

perioada post  Război rece.

  Succinta incursiune în istoria universală a lumii a localizat momentul apariției și evoluției știrilor false  în spațiul public, a evidențiat perenitatea existenței lor, caracterul vesatil și imensul potențial de amenințare, comportamentul specific dominant agresiv al protagoniștilor care le-au folosit. În final, am identificat repere pentru a analiza prezentul și a previziona  viitorul din perspectiva stării de securitate în raport cu evoluția  potențialului știrilor false  în măsură a genera amenințări și provocări, precum și a induce vulnerabilități mediilor vizate ca ținte.

   Astfel, paradoxal, personal consider că după prăbușirea regimurilor totalitare din Europa, viața ne demonstrează că lumea liberă la care am aspirat, astăzi, nu este o lume mai sigură, o lume în care evenimentele să fie îndreptate către realizarea păcii și bunăstării tuturor.Este o stare de securitate labilă, pe fondul căreia știrile false  au găsit condiții favorabile de a penetra tot mai amenințător în aproape toate domeniie de existență ale societății, îndeosebi în statele  intrate în tranziție odată cu începerea perioadei post Război rece și chiar în unele țări cu democrație consolidată.

  Abordarea analitică a succesiunii perioadei care a cuprins evenimentele ce au marcat prăbușirea comunismului în Europa și începutul tranziției spre democrație evidențiază „ caracterul de continuitate” a practicii de lansare a știrilor false. Observăm o continuitate ce se realizează însă într-o altă diversitate a existenței umane în raport cu aceea din perioada istorică anterioară, care a fost marcată de confruntarea fundamentată pe baze ideologice. Această nouă diversitate s-a născut dintr-o altă configurație geostrategică, geopolitică, geoeconomică și de securitate mondială. Ele au determinat o repoziționare a statelor, unul față de celălalt, ca parteneri și adversari. Efectele colaterale ale acestora, la un momentdat s-au dovedit a fi de natura erodării și destabilizării chiar și a alianțelor politice militare și politice economice, tradiționale democratice. Deși ele au fost  constituite și au demonstrat anterior că servesc interesul menținerii echilibrului politic și diplomatic internațional, al progresului și bunăstării sociale generale ale popoarelor statelor membre, azi, noii membri sunt supuși „standardelor  duble”  în raport cu celelate state membre. Se teoretizează tot mai mult despre integrarea acestora „pe mai multe viteze” , dar în realitate înseamnă desconsiderare și promisiuni transformate într-o „discriminare mascată” care le situiază în „state de mâna a doua”. Vorbim despre spiritul de coeziune dar în practică dezbatem cu nonșalanță acorduri de tipul  „ exit ” . Azi avem „Brexit, dar putea fi și  „Grexit”. Discutăm în „summituri”  fastuoase despre  „bunăstarea”  tuturor  membrilor UE, darse decid amenințări în baza Articolului 7, adresate unor state membre din rândul celor nou aderate. Prin „forța invizibilă a războiului hibrid” asistăm neputincioși cum se produc victime umane și materiale, modificând configurația granițelor statale, dar liderii unor putri europene fac aranjamente comerciale în culise cu atacatorul, sub acoperirea așa ziselor „sancțiuni economice”  de nimeni respectate. Mai mult, sunt state membre UE care au contracte comerciale uriașe cu el. Atacatorul vizează să destabilizeze  și NATO,  dar nimeni nu îndrăznește să acuze în plen politica lui externă de comercializare de armament către un membru al Alianței, creând astfel un precedent periculos pentru Alianță.     

  În statele foste comuniste europene, diversitatea a apărut și ca urmare a caracterului confruntărilor aprige, „până la un punct, inerente”, acceptate datorită procesului necunoscut până acum de istorie privind tranziția de la totalitarism spre un stat de drept și o democrație autentică, liberalism și economie de piață concurențială. Însă, chiar dacă a făcut istorie dictonul potrivit căruia „în politică nu există morală”, totuși, de la acel punct mai departe, datele problemei trebuie introduse ca „amenințare majoră” în matricea de analiză a provocărilor, riscurilor și amenințărilor la adresa securității persoanei și a comunității.  

  Concret, la începuturile  trecerii în perioada de tranziție a acestor state, în procesul de judecare a comunismului  au fost lansate acuzații nefondate la adresa unor personalități și grupări  ideologice  renăscute din istorie  după un martiriu nemeritat. S-au infiltrat în noile structuri de putere și administrative impostori și oportuniști și au rămas nepedepsiți torționarii. S-a tergiversat la nesfârșit procesul retrocedărilor bunurilor confiscate de comunism și au rămas marginalizate acele categorii sociale aruncate de totalitarism într-o altă ierarhie a valorilor. Toate acestea au favorizat corupția generalizată, leagănul minciunii, propagandei și a știrilor false.

  Tot pe plan intern al statelor foste comuniste și nu numai, observăm cum confruntările politice interne, treptat, sunt dominate de discursuri electorale violente, intoxicate cu „ promisiuni deșarte,  fanteziste”,  „dezinformări”, care sunt false informații răspândite în mod deliberat pentru a înșela electoratul.  Se proliferează cu mare ușurință grave acuzații nefondate, care transformă abuziv termenul „penal” , din justiție, în  „armă politică”. Pe de altă parte, mai constatăm că, în timp, știrile false s-au asociat cu mare ușurință „atitudinilor și retoricilor politice” extremiste, precum și ipocriziei „falșilor arhangheli ai tehnocrației ”,impostori ai „meritocrației”, toțiangrenați în lupta pentru putere.

  Azi, mai mult ca oricând, în această bătălie acerbă pentru a accede la putere cu orice preț, paradoxal și fără excepție, o importantă parte a clasei politice a adoptat un gen de „aparentă și improvizată tehnocrație”, a cărei valoare este evident dominată numai de oportunism și manifestă o apetență sporită pentru „ a pune la încercare” principiile ce privesc respectarea  drepturilor  fundamentale ale omului și ale statului de drept, chiar dacă declarativ se consideră că sunt apărătorii democrației.

   Pe parcursul timpului, știrile false,  de la forma de simple ingrediente ale unor așa zise accidente sociale,  au ajuns la niveluri de amenințare maximizate, trebuind să fie abordate ca și un concept, devenit deja fenomen social cu conotații agresive, semnalat prin cuvintele „manipulare” , „ propagandă” , „dezinformare” , „ideologie” , „afaceri oneroase cu bani”ș.a.  În raport cu una sau mai multe ținte de interes, lansarea în spațiul public a unor asemenea produse a avut și are ca scop principal ascunderea adevărului, deformarea realității și inducerea unor neadevăruri, ș.a. specifice chiar și domeniului concurenței neloiale în afaceri. Constatăm așadar că știrile false continuă să existe ca  fenomen social și lansate în spațiul public fiind acum facilitate și de avantajele oferite de libera și benevola înțelegere și interpretare a adevaratei democrații.

   Pe plan extern, știrile false vizează toate domeniile ce definesc geopolitica și geostrategia internațională în lupta pentru obținerea și menținerea unui loc confortabil într-o nouă ierarhie a ordinii mondiale. În acest sens, trebuie remarcat și faptul că, în  ultimii ani, termenul de „fake news”  („știri false”)  a fost popularizat de către președintele american Donald Trump în campania electorală și, îndeosebi, după instalarea sa la Casa Albă.

  În concluzie „ știrile false” și „faptele alternative ” au intrat în cotidian. Ele, deși au un îndelungat istoric, până în prezent însă, apreciez că nu li s-a acordat importanța cuvenită pentru a fi dezbătute pe măsura nivelului lor real de amenințare. Înțelegerea completă a gravității amenințărilor pe care acestea le emană s-a realizat numai după ce s-a conștientizat rolul important pe care l-a avut folosirea mass mediei și a social mediei în diseminarea rapidă a lor în toate categoriile sociale și extinsă pe toate meridianele lumii. Și, în timp ce semnificația știrilor false,provocările și consecințele lor continuă și azi să fie dezbătute cu mai multă îngrijorare aproape pe întregul mapamond, răspândirea informațiilor false pentru a îndeplini o agendă politică este departe de un concept nou. Potrivit unui studiu  al unor cercetători occidentali ⁷⁾, explorarea percepției fenomenului  „fake news” este esențială pentru combaterea eroziunii mondiale în scopul recâștigării încrederii în mass-media .  Studiul a ajuns la concluzia potrivit căreia  << cu cât oamenii se simt expuși  la „știri false” în mod regulat, cu atât este mai probabil că nu au încredere în mass-media în general >> .

  Este evident faptul că pierderea încrederii populației în mass media afectează ambele părți, cea mai perdantă fiind tot ea. Din această cauză, există tot mai multe preocupări  pentru recâștigarea încrederii populației în mass media. În acest scop, sunt vizate sisteme de identificare a știrilor false  care își propun să ajute utilizatorii în detectarea și filtrarea a cât mai multor știri potențial înșelătoare. Pentru aceasta, se pleacă de la aprecierea  că predicția șanselor ca o anumită știre să fie înșelătoare în mod intenționat, se bazează pe analiza veștilor veridice ca înșelătoare identificate  anterior. Aceasta înseamnă că protecția individuală a fiecărui cetățean trebuie să se bazeze, în primul rând, pe experiența proprie. Apoi, filtrarea și verificarea datelor și informațiilor în toate formatele lor de existență și în toate domeniile cărora le sunt destinate (politic, diplomatic, economic, științific, militar, afaceri ș.a.), consider că trebuie să fie esențiale în preocupările și în responsabilitatea bibliotecilor publice, inclusiv ale celor din sistemele de învățământ de stat și particular, precum și ale  structurilor de documentare din instituții și centre de dezvoltare cercetare, folosind  toate liniile de circulație tradiționale și online. Iar toate aceste  responsabilități împreună cu cele legiferate privind protecția  la nivelul întregii comunității împotriva amenințărilor de orice fel lansate în spațiul public trebuie incluse distinct și explicit în strategii și alte documente programatice ce privesc securitatea națională, a alianțelor și uniunilor de state independente și democratice care îsi unesc eforturile pentru pace și prosperitate

  C a urmare, problema existenței și lansării știrilor false, ca fenomen social, continuă să fie o amenințare majoră și în perioada post Război rece, perioadă mult mai complexă decât cele anterioare, cu evenimente și transformări substanțiale imprevizibile.

  De aici decurge și necesitatea ca procesul de identificare și contracarare a lor să fie construit și să se desfășoare la nivelurile celor mai înalte performanțe umane și tehnice  pe care  trebuie să le aibă serviciile de informații. În plus, acestea trebuie să se bucure de mare credibilitate în relația cu  societatea civilă.  Iar aceasta, la rândul ei, trebuie să le acorde respectul cuvenit pentru privațiunile și sacrificiile solicitate de misiunile pe care le au de îndeplinit. Altfel, în oricare altă situație, scoaterea abilă a serviciilor de informații din ecuația rezolvării provocărilor, riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților, apreciez că tot societatea civilă va cădea în capcana manipulării. Trebuie avut în vedere că  printre țintele alese, propaganda  va viza și negarea existenței știrilor false și minimalizarea prejudiciilor provocate de lansarea  lor în spațiul public. În acest sens, cu toții trebuie să conștientizăm că azi ne aflăm într-o lume în care marea majoritate a mass mediei este captivă. Ca urmare, spre exemplu, este ușor de constatat cum în cadrul unor dezbateri pe multe platforme media, formatori de opinie, așa numiții independenți și chiar „tele-politicieni” manifestă  o lipsă evidentă de reacție față de anumite aspecte negative de interes general puse în discuție. Aceasta se întâmplă în același timp și cadru public în care ele au fost  unanim recunoscute ca fiind consecințe ale unor știri false . Cu mare ușurință sunt  acceptate explicații și motivații, devenite deja ieftine sloganuri, de genul „ sunt simple afirmații politicianiste”sau „sunt opinii și acțiuni singulare care nu trebuie să le generalizăm”. Nu am nici o  rezervă în a afirma ferm că asemenea atitudini, repetate cu obstinație până la penetrarea lor în toate mediile de interes, reprezintă forme mascate de a manipula percepția publică, tentatative de a deruta eserviciile de informații și factorii de decizie politică și administrativă, provocând prejudicii intereselor publice generale.

   Totodată, apreciez că amploarea și circulația actuală  a  știrilor  false  în spațiul public  impun unele schimbări conceptuale în organizarea și funcționarea serviciilor de informații printr-un nou cadru legislativ. Deși ele s-au adaptat amenințărilor apărute  odată cu începuturile  erei cunoașterii, a globalizării și digitalizării,personal consider că  asaltul actual al știrilor false aduce în fața specialiștilor în domeniu noi probleme, cum ar fi: readaptarea misiunilor la actualele amenințări, reconsiderarea competențelor privind  desfășurarea activității specifice în raport cu societatea civilă și în relație instituțională directă cu  organele de aplicarea, respectarea și impunerea legii și a ordinii publice,  mărirea capacități operaționale, creșterea gradului de integrare în cadrul Comunității de Informații și, nu în ultimul rând, o mai mare transparență instituțională. În concret, consider că reconfigurarea „ciclului intell” , ar impune ca procesarea  știrilor false să se realizeze într-un  „ciclu intell separat și complementar” acestuiacare, în conținutul produselor „analizei integrate de  informații multisursă ⁸⁾ săevidențieze distinct și oportun nivelul de amenințare al lor.

  Totalitatea aprecierilor de mai sus reprezintă și argumente pentru care  știrile false , ca fenomen social, din perspectiva serviciilor de informații, pot fi denumite folosind sintagma  „ produse de știri false” . Consider că aceasta sugerează  semnificații mai extinse într-o reformulare adecvată ce poate fi consacrată în terminologia specifică întregului arsenal de amenințări. Apoi, mai pot fi introduse, tot ca elemente de noutate, și alte sintagme și judecăți specifice , considerând că ele pot defini cu mai mare claritate o categorie distinctă și cuprinzătoare de amenințări, precum ar fi << mesaje și acțiuni purtătoare a stigmatului „fals” >> . Consider că această formulare le personalizează ca o nouă armă, ”o nouă tipologie de amenințări” , ceea ce determinăincluderea lor și în tipologia războiului informațional și, respectiv, a războiului hibrid.

  Față de aceste propuneri care conduc la creșterea importanței ce trebuie acordată știrilor false, consider că se impun și alte sugestii, precizări și explicații care să personalizeze metodologia de abordare a lor cu o terminologie specifică.

  Așadar, prin denumirea de „ autor ” putem să înțelegem una sau mai multe persoane și structuri independente, cu scopul de a-și realiza obiectivele de interes propriu, în raport cu una sau mai multe ținte, folosind  produse de știri false. De regulă, el se află permanent în umbră, iar forța procesului pe care-l inițiază pentru lansarea produselor sale este dată de importanța pe care o are în ierarhia de putere formală sau informală pe plan național sau mondial. Acești „autori din umbră” – finanțatori și structuri informale specializate din țară și din străinătate – sunt greu de identificat și la fel de greu de probată implicarea lor cu fapte ce ar putea avea o posibilă legătură cu existența produselor de știri false în spațiul public. Importanți sunt și cei care lansează asemenea produse – „activiștii la vedere”, (furnizorii de informații false, propagandiștii și manipulatorii) aflați în solda autorului, independenți, dar și grupați în organizații ale societății civile sub acoperirea  sau nu a unor activități declarate de interes privat. Ei sunt mai mult sau mai puțin prezenți și violenți în  lansarea produselor false în mass media și social media, în funcție de importanța țintei / țintelor prestabilite de autori, de scopurile urmărite și de strategia îndeplinirii lor.

    Activiștii la vedere sunt aleși din medii sensibile la șantaj și manipulare. Ei sunt atrași prin diferite forme de stimulare (financiar, material, oferte de poziții confortabile și de consiliere politică formală în ierarhia sistemului administrativ și de putere), indiferent de valoarea intelectuală, morală, poziție socială și de putere financiară pe care și ei le posedă. Pentru scopul propus, „vulnerabilitățile lor sunt considerate de autorii din umbră drept o virtute”. Ei eludează cu bună știință faptul că unele din aceste vulnerabilități s-au născut pe un fond genetic dezavantajos al naturii umane a individului, precum ar fi, capacitatea nativă cognitivă, emoțională și nivel de pregătire intelectuală dobandit, aflate mult sub valoarea medie a societății. Pentru ei, contează numai tupeul, capacitatea lor de relaționare, pentru a fi cât mai penetranți și violenți. Disponibilitățile lor dovedite exclusiv prin violență vocală susținută și de agresivitate fizică le induc un anume grad fals de autoevaluare și le inoculează un exagerat și facil orgoliu de personalitate, deosebit de nocive în sistemul relațional și de integrare  socială convenit și realizat la.nivelul comunității.  Din aceste medii sunt recrutați și indivizi pentru a-i determina să lanseze și „ delațiuni nefondate juridic”la adresa unor personalități publice și structuri oficiale ale administrației de stat care le sunt incomode, ale căror activități nu corespund scopurilor autorilor din umbră  sau nu acceptă să se alinieze lor.  Totodată, pe lângă atenționarea prezumptivilor „pârâți”, se încearcă de fapt și „intimidarea” și „inhibarea” organelor abilitate cu aplicarea, respectarea și impunerea legii și a ordinii publice care sunt și ei supuși permanent unui bombardament de acuzații și amenințări, la fel de nefondate, sau sunt șantajați cu așanumitele  „ schelete din dulap”. Deci, la timpul potrivit, în viziunea  autorilor din umbră, prin forță, aceste organe sunt obligate să instrumenteze delațiuni pentru care în final „fapta nu există”, dar pentru delator „ținta a fost compromisă politic, profesional,  moral și chiar lichidată fizic”.

  Autorii și activiștii, împreună, urmăresc realizarea unui nivel maxim de credibilitate a produselor lor false, concepute în forme adecvate interesului urmărit, ușor de perceput și făcute în limbajul uzual și al habitatului țintelor și mediilor cărora le sunt adresate, Ei sunt selectați îndeosebi din „ publicul consumator de informații sau / și de senzațional”. Aceasta determină ca, pe alocuri, știrile false să fie împinse să depășească cu mult pragul „realului”, trecând chiar în „legendă” și, uneori,chiar să-l lichideze.  

     Produsele de știri false  s-au dezvoltat şi propagat cel mai bine în timpul unor evenimente sau situaţii limită, cu efecte importante asupra „consumatorilor de informaţie sau / și de senzațional”. Indirect, ele devin o provocare chiar și pentru „furnizorii de informaţii corecte ” din întreaga lume, aceștia fiind „ perdanți colaterali”

    Este știut faptul că, potrivit „psihologiei mulțimilor”  ⁹⁾ , capacitatea manipulatorului de a influența o „mulțime compactă” depinde în special de disponibilitățile sale de livrare vizuală, vocală (ca intensitate) și verbală (ca și conținut), asfixiind  țintele cu produsele lui de știri false. Inițial, miza o constituia „realizarea emoției la primul contact” cu țintele de interes prestabilite de autor și, apoi, obținerea comportamentelor și acțiunilor scontate din partea acestora.  La adresa unei comunități, mesajele și acțiunile purtătoare a stigmatului fals  se impun ca instrumente importante ce vizează crearea de „proteste și psihoze colective”, în principal cele din tipologia „crizelor de încredere” în structurile de decizie și în mecanismele de administrare și funcționare democratică a treburilor obștei. Ele urmăresc inducerea de percepții și atitudini colective potrivnice acestor structuri, încălcând astfel norme elementare de conviețuire socială, proprii oricărei societăți care aspiră la democrație sau se află într-un proces de tranziție și de consolidare a ei.  Dar formele și mijloacele alese pentru diseminare au în vedere să garanteze și să faciliteze receptarea completă și continuă a lor în spațiul public, pentru a pătrunde și rămâne multă vreme în conștiința celor vizați, în măsură a le schimba percepțiile și a le gestiona acțiunile în varianta dorită de autori. În acest sens, notoriul călău german care, în nebunia lui de propagandist nazist, Joseph Goebbels, spunea: „o minciună repetată de o mie de ori rămâne o miciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr  ¹⁰⁾. Oare gândirea acestui diavol criminal de război și a altor “bestii din Belsen” ¹¹⁾,după aproape o sută de ani, oare să fi reușit să inspire politica actuală pe mapamond?

  În ce privește lansarea  produselor de știri  false  în toate mediile de existență a societății umane, trebuie  precizat că existența lor în mediul militar a fost deja aprofundată și inclusă de analiști încă din perioada Războiului rece, ca o componentă distinctă în conceptul de „război  informațional”, pe care nu-l vom mai aborda în acest material. Trebuie menționat însă că aparițiile tot mai frecvente ale lor și în celelalte medii menționate mai sus, simultan sau nu, dar cu o creștere continuă importantă a nivelului de amenințare, cu efecte directe și colaterale distructive majore asupra interesului general, așa cum precizam mai sus, impun o abordare complexă a lor de tipul „analizei integrate de informații  multisursă”,^, realizată în conceptul mult mai cuprinzător, numit generic „ război hibrid”. Această abordare este cu atât mai necesară, cu cât azi, la aproape treizeci de ani de la sfârșitul Războiului rece, confruntările politice cu caracter ideologic la nivel global au fost înlocuite treptat cu o luptă aprigă pentru o nouă ordine mondială, aducând practica lansării în spațiul public  a produselor de știri false  în prim planulrelațiilor politico diplomatice și comerciale între state. Iar descătușarea de comunism a popoarelor din Centrul și Estul Europei, care a declanșat amplul proces de extindere spre Est a UE și NATO  nu a reușit încă să aducă promisiunile de pace, liniște și prosperitate în viața reală a tuturor popoarelor bătrânului continent.

  Oriunde în lume, indiferent de stadiul de dezvoltare al statelor democrate, potrivit tendințelor actuale de evoluție a situației politice și sociale a lor, precum și a geopoliticii internaționale, sunt de părere că fenomenul produselor de știri false va continua să existe chiar și pe termen lung. El se va manifesta în direcția stimulării unei  palete mai largi de amenințări, în forme neașteptate, mult diversificate, mai numeroase și mult mai extinse ca  percepții, teorii și acțiuni false, urmărind scopuri bine definite, dictate de o consolidare tot mai pronunțată a intereselor personale și de grup. Se va ajunge probabil la „obsesii”, „prejudecăți”, „paranoia” și „conspirație”, asfixiate cu produsele lor care bulversează societatea în ansamblul ei și terorizează cetățeanul. Totul depinde de modul în care societatea civilă va  reuși să devoaleze asemenea situații și să reacționeze oportun, ferm și eficient pentru a le diminua la maxim influența lor în viața comunității. De eliminat, nu cred că va fi vreodată posibil de realizat!

    În arhitectura de securitate mondială actuală, precum și națională a oricărui stat de drept și cu democrație consolidată, totuși trebuie luate măsuri de prevenire, identificare și de contracarare eficiente încă de la primele informații obținute cu privire la probabilitatea lansării lor în public. Față de activiștii la vedere dar și de autorii din umbră,  pentru a fi identificați și contracarați, sunt de părere că trebuie să se manifeste „toleranță zero”, atât legislativă, cât și executivă, acțională, indiferent de poziția politică și puterea financiară a lor. Această măsură este impusă și de faptul că în anumite circumstanțe agravante interne create de activiștii la vedere printr-un  „ comportament  implacabil”  în spațiul public, situația se poate degrada până la declanșarea de conflicte sociale de mare anvergură, așa cum menționam, specifice războiului civil  și chiar  războiului  fratricid. Desfășurarea acestora poate evolua cu consecințe devastatoare ce pot duce chiar și la „ destructurarea statală”. Cu siguranță, am convingerea că așa s-au creat atitudinile politice și sociale de nemulțumire totală în rândul populației în unele țări europene care, acumulându-se în timp, s-au amplificat, explodând sub forma așa numitelor „ mișcări antisistem”  ¹¹⁾

   Pe plan extern, mai trebuie precizat că mesajele și acțiunile specifice tipologiei celor purtătoare a stigmatului fals, la fel de iresponsabil, facilitează lărgirea și amplificarea spectrului și agravarea amenințărilor la adresa securității internaționale, generate de jocul periculos pentru o nouă ordine mondială, care azi deja a angrenat aproape întreaga planetă într-o „arenă concurențială economică” ^{13 )} acerbă, uneori împinsă chiar până la declamșarea unui  „război economic”.Miza majoră a acestei concurențe izvorăște din istoria politicii externe, devenită tradițională, de cucerire a  noi zone de influență pentru extinderea pieței de desfacere și acces necondiționat la resurse naturale strategice ale altor state.  

  Evident că, din perspectiva echilibrului, stabilității sociale interne și a securității internaționale necesare, lansarea mesajelor și acțiunilor publice care poartă stigmatul fals trebuie prevenită. În ce privește „securitatea individului”, ele reprezintă o problemă personală a acelora  care nu înțeleg, nu pot sau refuză din varii motive să își facă ” filtre ” proprii prin intermediul unui „ brand de încredere”. De regulă, poate și din neștiință sau comoditate, aceștia optează  pentru o paletă largă de știri, date , opinii, analize ș.a., construită cu o mare ușurință din social media, unde nu sunt „ filtre de adevăr” și nu există „  bariere ” evidente între „realitate”, „ fals”, „ ficțiune” și „legendă”.

  În ce privește „protecția întregii comunități”, în orice stat modern și democrat, existența și exacerbarea inconștientă sau nu și fără limite a manifestărilor publice  prin care, acoperit  sau nu, se lansează produse purtătoare a stigmatului  fals, trebuie prevenită și combătută ferm prin puterea legii. Acestea intră în competența organelor abilitate pentru aplicarea, respectarea și impunerea legii și a ordinii publice, în virtutea responsabilităților stabilite prin legi organice specifice fiecăruia.  Cu toate că, așa cum menționam mai sus,  și ele reprezintă ținte,  lor trebuie să li se asigure dar și să-și păstreze autoritatea acțională neștirbită și independența totală față de întreaga diversitate politică și față de toate mediile vulnerabile corupției, fără nici cel mai mic compromis. Constituțional și instituțional, trebuie să dispună de toate prerogativele și instrumentele de contracarare eficientă a tuturor mesajelor și acțiunilor purtătoare a stigmatului  fals, în cadrul cărora nu trebuie neglijată baza de informații preliminare detaliate despre manifestările violente și implacabile în spațiul public ale acelor activiști la vedere,cunoscuțidin acțiuni anterioare. Ca urmare, previziunea trebuie să ia în calcul și acest „ comportament implacabil” al lor. Altfel, sub presiunea permanentă adusă până la extrem a unui asemenea comportament, „ organele guvernamentale abilitate pot fi intimidate, descurajate și discreditate”, instalându-se astfel „ toleranță repetată” față de încălcarea gravă a normelor elementare de conviețuire în cadrul comunității de către acei  activiști la vedere , care cuteză, cu orice risc, să intre în zona infracționalității în raport cu legea. 

  În concluzie, trebuie menționat faptul că întregul arsenal de forme și mijloace de lansare a   mesajelor și acțiunilor purtătoare a stigmatului fals, însumate cu o violență verbală și acțională aflată într-o continuă creștere, utilizând performanțele de vârf ale tehnologiei informațiilor, construiesc autentice „ strategii de știri false” . Ele sunt elaborate de autori din umbră,  prin mari investiții financiare, folosind metode inovative de spălare a banilor și de corupție până la nivelul cel mai înalt de decizie. Aceste strategii reprezintă vectori determinanți în reușita impunerii percepțiilor dorite de ei în mediile de interes pentru influențarea „ susținerii în orb ” a procesului de  adoptare a deciziilor și chiar pregătirii și eventual declanșării unui autentic război hibridcu autori necunoscuți, cel puțin în faza inițială a lui.

        Note explicative

1. Imanuel GEISS , istoric german, (n. 09.02 1931 – 20. 02 2012), „ Istoria lumii. Din preistorie până astăzi”,  Ediție revizuită și adăugită, traducători: Dragoș Dinulescu, Matei Iagher, Grupul editorial ALL
2. Oxford English Dictionary Online – The Free Dictionary, https://www.thefreedictionary.com/Oxford+English+Dictionary+Online
3.  J.M. ROBERTS & Odd Arne WESST, „ Istoria lumii. Din preistorie până  in prezent”, Editura Polirom, București.  J.M. R. ,istoric britanic, (n.14.04  1928 – d.30.05 2003), O. A.W.  istoric norvegian (n. 05.01 1960)
4.  Simon Sebag MONTEFIORE,  istoric britanic „ Discursuri care au schimbat lumea”,Editura Trei , 2016
5. Simon Sebag MONTEFIORE, istoric britanic,  „Monstri – cele mai malefice personalitati istorice, de la Nero la Osama bin Laden, Editura  Litera, 2013
6. Yuval Noah HARARI, „ 21 de lecții pentru secolul XXI”, Editura Polirom, București, 2018
7. Dani MADRID-MORALES și Herman WASSERMAN  „Fake news,’ diminishing media trust and the role of social media” ,  https://twitter.com/EurekAlert
8. Gheorghe SAVU și Adriean PÂRLOG,  „ Producția de intelligence”, Editura MEDRO, 2008
9. Gustave  LE BON, „ Psihologia Mulțimilor”,  Istoria ideilor politice – traducere și studiu introductiv, Lucian Pricop, Editura Cartex 2000
10. http://autori.citatepedia.ro/ Joseph Goebbels
11.  Comandantul Lagărului de concentrare de la Bergen-Belsen, Josef Kramer,  polițist  nazist, căruia i s-a acordat porecla „Bestia din Belsen”, datorită brutalității pe care a manifestat-o față de prizonieri,  https://ro.wikipedia.org › wiki › Irma_Grese
12. Matei VIŞNIEC, „Epidemia politică anti-sistem din Europa ”,   https://www.rfi.ro › Europa › Special Paris : „ Mişcările anti-sistem se regăsesc pe o platformă comună: Europa este, pentru ele, ţapul ispăşitor ideal. In rest, ele afişează configuraţii ideologice diferite. Din nebuloasa anti-sistem fac parte formaţiuni de extremă stîngă şi formaţiuni de extremă dreaptă, partide populiste de stînga şi partide populiste de dreapta, mişcări suveraniste şi identitare, grupuri care se vor anti-capitaliste sau anti-globalizare, ba chiar şi ecologişti care au multe de reproşat Bruxelles-ului ”.
13.   Mihaiu MĂRGĂRIT, „ Liniște acum vorbește Președintele Donald Trump. Noua Strategie Națională de Securitate a Statelor Unite ale Americii”, Pulsul Geostrategic nr.251,252, ianuarie 2018 , www.ingepo.ro.

Bibliografie selectivă

• „ Istoria lumii. Din preistorie până  în prezent ”, J.M. Roberts & Odd Arne Wesst, Editura Polirom, București, 2018;

-J.M. ROBERTS, istoric britanic(14 Aprilie 1928 – 30 Mai 2003).  Din 1979 până în 1985 a fost vice-cancelar al Universității din Southampton, iar din 1985 până în 1994,  director al Merton College, Oxford.A fost cunoscut și ca autor și prezentator al serialului TV BBC Triumful Occidentului (1985).

-Odd Arne WESST, istoric norvegian (n. 5 ianuarie 1960) , specializat în problematica Războiul Rece și istoria contemporană a Asiei de Est. Este profesor la departamentul de istorie și afaceri globale din Universitatea Yale și la Institutul Jackson pentru afaceri globale. În semestrul de primăvară 2019, Westad a fost președinte al companiei Boeing pentru relații internaționale la Colegiul Schwarzman, Universitatea Tsinghua.

• „ Istoria lumii. Din preistorie până astăzi”; ediție revizuită și adăugită, Imanuel GEISS, istoric german, (n. 09.02 1931 – 20. 02 2012)., Grup editorial ALL, 2012  
• Date cruciale ale istoriei mondiale * Sinteze ale istoriei statelor * Conducători şi oameni politici din cele mai importante state şi formaţiuni istorice * Religiile lumii * Marile familii de limbi * Concilii ale Bisericii * Ordine militaro-călugăreşti * Imperii coloniale * Mari războaie din istoria lumii * Mari crize diplomatice *„ Monstri – cele mai malefice personalitati istorice, de la Nero la Osama bin Laden”,  Simon Sebag MONTEFIORE, istoric britanic, om de televiziune si autor de succes. Este fellow of Royal Society of Literature din Marea Britanie. Carte pentru toți, vol. 70, Editura Litera, 2013
• „ Fake news,’ diminishing media trust and the role of social media”,  Dani MADRID-MORALES and  Herman Wasserman  , Physics Org, august 2019,  https://twitter.com/EurekAlert
• Dr. Dani MADRID-MORALES, este profesor asistent de jurnalism la Școala de comunicare Jack J. Valenti de la Universitatea din Houston. Deține un doctorat și licență în media și comunicare de la Universitatea din orașul Hong Kong, diplomă de master  în relații internaționale (Freie Universität, Berlin) și studii contemporane din Asia de Est (Universitat Autònoma de Barecelona). Dr. Madrid-Morales este capabil să comunice în șapte limbi (în ordinea competenței, catalană, spaniolă, engleză, franceză, italiană, rusă, japoneză și chineză).

-Herman WASSERMAN, profesor la Universitatea din Cape Town , Africa de Sud. Are  peste 20 de ani de experiență internațională în învățământul superior, producție media, jurnalism și consultanță media Este  scriitor, jurnalist, colaborator și editor și redactor-șef al publicației Studii de jurnalism african și membru editorialist la 13 reviste academice internaționale. A publicat peste 70 de articole și numeroase capitole de carte, cu accent pe mass-media din Africa

• „ Discursuri care au schimbat lumea”,  Simon Sebag Montefiore. ”, Editura  Litera,  2013
• „ Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, Best sellers, New York Times,Yuval Noah Harari,  Editura Polirom, București 2017. Yuval Noah Harari este istoric israelian, n. 24 februarie 1976, scriitor și profesor titular la departamentul de Istorie al universității Hebrew University of Jerusalem. Este și autorul cărților de succes internațional Sapiens: A Brief History of Humankind (2014) și Homo Deus: A Brief History of Tomorrow (2015
• „ Inchizitia. O Istorie a terorii în secolele al XV-lea – al XVIII-lea” ,Toby Green, Carte pentru toti, vol. 72, Editura Litera, 2019

Zdzisław ŚLIWA, Anna ANTCZAK

Abstract: Information warfare is an integral part of the struggle between contemporary nations and alliances, making use of a variety of instruments of asymmetric warfare. The Russian Federation employs this type of approach very effectively to influence the minds of foreign decision-makers and populations in targeted countries. The information domain is equally important for Russia’s own domestic objectives of restoring national pride and integrity, as well as preserving trust in national leadership. Military man oeuvres play an important role in information warfare, provoking fear and uncertainty in other countries, while aiming to convince the Russian population to have faith in the special role their nation holds in the global order.

Keywords: Information warfare, ‘Zapad’ series exercises, military affairs, Russian Federation

1. Introduction

After a period of weakness and vulnerability following the collapse of the Soviet Union, the Russian Federation has been consistently striving to restore its former position as a global superpower. This is evidenced by the special emphasis on the development of its military capabilities as an essential constituent element of national power that supports foreign and internal policy. It is manifested in the modernization of its armed forces and an extensive program of military exercises that constitute a part of the information warfare waged against its surrounding neighbors and beyond. This instrument has already been used in Georgia, Ukraine and in Syria, supported by extensive and well-coordinated information campaigns. Each military exercise, new unit and new weapons system is skillfully utilized to influence the mindset of its potential opponents and to incite uncertainty, fear and confusion about Russia’s actual objectives. Likewise, the establishment of ‘non military’capabilities, such as the National Guard of the Russian Federation (Rosgvardia), an independent internal military force that reports directly to the President, and the concentration of all defense – related sectors under one military command and control center (National Defense Control Center, NDCC), indicate that certain messages are also designed for the national audience, including Russian-speaking minorities in other countries, with the aim of fostering their pride in being part of the Russian nation. Large-scale military man oeuvres like the most recent strategic exercise Zapad 2017 serve as evidence of the continuing tug-of-war in the information domain, having been effectively utilized to demonstrate power and to hide weaknesses.

This paper provides an overview of information warfare as a constituent element of the modern struggle among nations within the ‘new generation warfare’ framework. The paper gives an overview of the utilization of the military domain as an integral part of the comprehensive approach to information warfare and highlights some of the tools used. The paper discusses how this important apparatus is used in the context of major military exercises, and also the ways in which it is used to hide shortcomings and demonstrate power to enhance Russia’s image as a major player in regional and global affairs. The assumption is that Russia is effectively using the entire information warfare toolbox and that there is a lack of understanding of such a complex narrative by Western readers, the main reason being that messages are taken at face value. This is related to the current eagerness to quickly publish hot topics without verifying them, inadvertently supporting the way Russian information warfare incites and fuels rum ours, misperception and confusion. In this context, the knowledge, pragmatism and the experiences of the Baltic countries (Estonia, Latvia and Lithuania) are invaluable to counter propaganda and disinformation that constitute a substantial part of information warfare.

2. The Complexity of Information Warfare

In discussing information warfare, it is pertinent to mention the term ‘hybrid warfare’ because that concept includes the parallel and coordinated use of conventional and unconventional means to achieve the desired result. It includes the utilization of information by all available means as a critical component of modern warfare during times of peace, crisis and war. Although the concept is not particularly new[i], hybridity has been more widely discussed after the publication of an article by General Valery Gerasimov[ii], the current Chief of the General Staff of the Russian Armed Forces. His article discusses the “new generation warfare”, focusing on the emergent changes in the ways of conducting warfare against other nations.

Gerasimov has highlighted that “the role of non-military means in reaching political and military goals has increased, in some cases significantly exceeding the power of armed forces”[iii]. The concept has been visualized (Figure 1) as the utilization of conventional and non-conventional means in a sequence of follow-on phases of an operation. The role of non-military measures is distinctly visible throughout all six phases, whereas the role of military power is to maintain constant pressure, uncertainty and readiness but directly engaging only starting from the fourth phase defined as “Crisis”.

Phases I and II include the formation of coalitions and political opposition against the enemy, including internally, potentially leading to ‘color revolution’ type movements. Phases II and III include economic sanctions and diplomatic measures, resulting in a sustained tug-of-war when taking into consideration non-military tools in phases I to III. Information warfare is the overarching tool used across all phases, enabling to sustain constant pressure on the targeted nation. Tactics are constantly adjusted to shape the views of both international and national audiences.

The complexity of ‘hybrid warfare’ is recognized in NATO’s Allied Command Transformation report “Multiple Futures Project. Navigating Towards 2030”[iv]. The NATO report posits that in the future adversaries will be “both interconnected and unpredictable, combining traditional warfare with irregular warfare, terrorism, and organized crime. Psychologically, adversaries will use the instantaneous connectivity of an increasingly effective mass media to reshape or summarily reject the liberal values, ideas, and free markets that characterize the Alliance”[v]. The concept of ‘hybrid warfare’ has also been popularized in academic papers and official documents released by major nations and security-related entities indicating the need for a comprehensive and consolidated approach for applying it for their own purposes and to deny utilization by an adversary.

[vi]In the military domain, effective communication strategies are critical in all phases of engaging with a potential enemy. According to the 2011 Chatham House Report, it comprises “a systematic series of sustained and coherent activities, conducted across strategic, operational and tactical levels that enables understanding of target audiences and identifies effective conduits to promote and sustain particular types of behaviour”[vii]. These strategies are activated during peacetime to influence the mindset of political elites, decision-makers and the whole population of the targeted nation. They include purposefully formulated key messages to influence particular groups that support the aggressor’s ideology, facilitating division in the society and fostering support among locals by promising future benefits. This approach utilizes a variety of tools that are carefully adjusted based on research about the targeted nation and constant feedback about the effects of information operations, ultimately culminating in the development/emergence of a crisis situation because the strategic tools and messages allow the aggressor to justify initiating an attack in any domain of the “new generation warfare” by employing a variety of measures to engage the opponent in order to weaken or even overpower it. The outcome is grounded in a clearly established end state based on the strategy devised for the attacked region, alliance or nation. All the activities in the information sphere are considered as a type of weapon used in the whole spectrum of the engagement space – political, military, economic, social, information and infrastructure. The objective is to support national geopolitical objectives by attacking the opponent using all available instruments of power – political, military, economic and civil[viii].

Information operations supported by psychological operations are usually directed selectively using a multidimensional approach, usually conducted in at least two dimensions, as seen in the case of the war in Ukraine[ix]. In the Ukrainian case, the first dimension addressed international society with the goal of denying or limiting support for Ukraine by employing the narrative of ordinary Ukrainian citizens as victims of an unnecessary war in the eastern part of the country. The second dimension was related to the local population and the tools used were based on the desired effect: to gain support, to foster an impression of weak national and local authorities, to create division among the attacked society, to justify actions based on historical narrative, etc. At the same time, there were also parallel information operations aimed at the Russian population to ensure support for actions taken on Crimea and inside Ukraine. These narratives constitute an integral part of military exercises to verify their effectiveness and to be used later based on gained experiences. When discussing the war in Ukraine during the 2014 NATO Wales Summit, General Philip Breedlove, NATO’s former Supreme Allied Commander Europe (SACEUR), declared Russia’s use of the information domain as “the most amazing information warfare blitzkrieg we have ever seen in the history of information warfare”[x]. This type of information warfare is designed to seize control over public opinion in order to serve the well defined objectives of those who are manipulating it. In the case of Ukraine, one objective was the desire to demonstrate the will to unite an indigenous Russian nation, however, that was not achieved at the expected level. The Ukrainian conflict revealed an important phenomenon related to the information warfare: Western European societies recognized the manipulation and cynicism generated by engineered information, nevertheless, their response was muted[xi]. Their silence gave Russian propaganda an advantage and encouraged further use of such tactics as a successful and effective strategy in other cases as well. According to research led by Vladimir Sazonov for NATO’s Strategic Communications Centre of Excellence, the information warfare in Ukraine was discussed in more detail recognizing that “Russian and Ukrainian security narratives were close, or at least did not contradict each other”[xii]. The research concluded that Russian behavior was rational and well-calculated. The study outlined the lessons learned in Georgia and determined that “Russia’s information activities have played a significant role in the overall military operations”and that information activities tend to be situational and flexible; every narrative is given an individual touch, considering all of its peculiarities”[xiii].

French philosopher Jacques Ellul has argued that strong belief in and continuous use of information warfare has its roots in Soviet thinking. Ellul has posited that “the Communists, who do not believe in human nature but only in the human condition, believe that propaganda is all-powerful, legitimate (whenever they employ it), and instrumental in creating a new type of man”[xiv]. In that context, Ellul has also recognized that “a democracy is generally poorly organized for effective psychological warfare”and further referring to French sources explained that “only the army can engage in psychological warfare, because of its structure” to create “a common perspective about the information warfare that is being performed against Russia and the counteractivities that Russia must take to win the information warfare”[xv]. To achieve the desired effects, “Russia’s strategic

communications do contain a ‘meta’ or grand narrative of sorts, i.e. a series of core themes that consistently appear in most communications eff orts”[xvi]. According to Ieva Berzina, “Russia itself has a sense of being a target of aggressive informative activities coming from the West”[xvii]. Berzina’s research is based on studying the published works of such Russian authors as Sergey Rastorguev, Igor Panarin, Sergey Tkachenko, Andrei Fursov and Aleksandr Dugin. In their conceptual theses and publications, “they acknowledge and develop ideas about informative activities as an important tool for the achievement of the goals of domestic and international politics”[xviii]. For example, Tkachenko recognizes that information warfare is not only an international relations issue but it is also used for domestic purposes, indicating the “elections in Russia as the most obvious example of information warfare performed by the political elite against its own nation”[xix]. Such narratives also include conspiracy theories, corruption, criminality, Western appetite for national resources, denying Russia’s role in history, and the objective of  triggering a ‘colour revolution’ inside the country. Russia’s 2014 Military Doctrine[xx] includes a few other narratives that are more security-oriented. According to Panarin, the Russophobia campaign waged by the West is part of the information warfare against Moscow and is “performed by ‘the agents of anti-Russian forces’– governments of the Baltic countries, Georgia and Poland that have come out with provocative and impudent statements”[xxi]. The term ‘Russophobia’ is not new, having been introduced already back in the 19th century by Czarist statesman Fyodor Tyutchev and later popularized by Russian and Soviet authorities[xxii].

Thus, Russia considers itself to be under attack by Western information warfare, cyber assets, and economic tools supported by political pressure. In that context, external support for the opposition in Russia (which is neither strong nor united) to build broader coalitions, is seen as part of a long-term strategy promoted by rival nations. Such pressure includes, for example, the enlargement of NATO and the EU, seemingly aiming to encircle Russia and to change its neighbors’ perception of the Kremlin. The success of this information warfare is seen in the outbreak of ‘colour revolutions’ aimed at changing the governments of countries that border Russia. American national security analyst Anthony Cordesman has explained that “Russian military officers now tied the term ‘colour revolution’ to the crisis in Ukraine and to what they saw as a new U.S. and European approach to warfare that focuses on creating destabilizing revolutions in other states as a means of serving their security interests at low cost and with minimal casualties. It was seen as posing a potential threat to Russia in the near abroad”[xxiii].

Moscow considers the control over mass media as critical and that desired ‘reality’ is supported by the “hundreds of millions of dollars that it spends on international broadcasters like the rolling, multilingual news channel RT (Russia Today)”[xxiv]. Soviet-born British journalist Peter Pomerantsev estimates that RT is powerful enough to convince Russian society of the power of its government; but, for example, in the United States it is not influential enough to compete with CNN. However, in Europe, “Russian propaganda is more potent, working alongside the Kremlin’s influence over local media as well as economic and energy pressures”[xxv]. This combination of a variety of instruments of power, underpinned by information operations, is orchestrated to achieve synergies to effectively attack modern democracies. Consequently, NATO members are increasingly attacked within the information domain and all recognized vulnerabilities are exploited to weaken their shared unity. According to NATO’s own estimates, the “risks and threats to the Alliance’s territories, populations and forces will be hybrid in nature: an interconnected, unpredictable mix of traditional warfare, irregular warfare, terrorism and organized crime[xxvi]” supported by disinformation and propaganda, leaving them unable to respond in a comprehensive way. To counter these threats, the alliance must “develop a culture where leaders and capabilities are well suited for irregular warfare or the hybrid threat, while simultaneously maintaining NATO’s conventional and nuclear competency”[xxvii]. Therefore, cooperation within NATO and the European Union will be the decisive element in mitigating weaknesses and countering such threats; closer internal consolidation of each individual Alliance member is critical as well. The smaller nations, e.g. the three Baltic states and Poland, are under considerable pressure and too weak to face a complex threat alone. Therefore, it is important for the Alliance to understand that “first, we accept the fact that such external democratic propaganda can be used as a weapon, that what we are dealing with here is psychological warfare, and that we must adapt ourselves to the enemy’s train of thought; and that, proceeding from there, the people that we subject to our propaganda are not those whom we want to see become

democratic but whom we want to defeat”[xxviii]. This requires the development of strategy and tools to counter disinformation and propaganda in order to avert any devastating effects on sovereign nations.

Russia’s 2014 Military Doctrine recognized the West as a threat. As one of the major external threats, the doctrine acknowledges the “build-up of the power potential of the North Atlantic Treaty Organization (NATO) and vesting NATO with global functions carried out in violation of the rules of international law, bringing the military infrastructure of NATO member countries near the borders of the Russian Federation, including by further expansion of the alliance”[xxix]. It also mentions the danger of deploying military capabilities close to borders, deployment of “strategic missile defense systems” and territorial claims toward the Russian Federation. As a result, Moscow issued a warning in the form of its updated definition of war: “a war pursuing limited military-political objectives when military actions take place within the borders of the warring states and affect mainly the interests (territorial, economic, political, etc.) of these states”[xxx]. The two categories of local wars apply to the three Baltic states and Poland, because the deployment of NATO troops on their territories is not acceptable for Moscow. On the other hand, the narrative of the West posing a direct threat to Russia by deploying combat forces close to its national borders is useful for Russian domestic information operations to convince its population that military investments are necessary and strong leadership is justified. In addition, the doctrine highlights the importance of the information space, as the tendency to shift military risks and threats to that space is related to influencing internal affairs[xxxi]. That would enable exploiting all available communication technologies against the Russian population, especially younger generations, to undermine their values and to provoke tensions, radicalism, and extremism, but also to instigate the establishment of illegal armed formations within Russia or its allies. With regard to its allies, the doctrine mentions the Collective Security Treaty Organization (CSTO)[xxxii] that includes Belarus that shares borders with NATO countries and is of special importance to Russia due to its geostrategic location.

In general, the existence of a common threat has a strong unifying power within societies, especially when it is underpinned by historical memory and constant media campaigns taking advantage of all possible broadcasting channels subordinated to the central government. Therefore, it is reasonable to assume that the build-up of military capabilities and the concentration of the military’s top units in the West Military District (WMD) will continue as Russia’s key message within the information domain. It is related to the information warfare focused on Eastern Europe and even on “High North, the region above the Arctic Circle”[xxxiii]. Russia’s Minister of Defense, Sergey Shoygu, has clearly declared to other nations that “we set quite a significant pace in our conquest of the Arctic”, and as a result “we will have deployed the majority of our forces in the region, from Murmansk to Chukotka”[xxxiv]. Nevertheless, the WMD will remain one of Russia’s priorities as it is simply needed by the state now and even more so in the future. In 2015, General Gerasimov estimated that “the main eff ort of the Ministry of Defense will be to enhance the combat capacity of the armed forces, with a strong focus on the Crimean, Kaliningrad and Arctic concentrations”[xxxv]; and that focus could also be seen during the 2017 military exercises. What is more, the importance of Russia’s Kaliningrad exclave between Lithuania and Poland, was highlighted quite often during major military exercises, in particular by the deployment of mobile short-range ballistic missile system 9K720 ‘Iskander’ (in SS-26 ‘Stone’), capable of carrying nuclear warheads, and also by the persistent violation of air spaces and the Economic Exclusive Zones of Estonia, Latvia and Lithuania. Additionally, it constitutes a part of the anti-access/area denial (AA/AD) concept and the consistent display of actual capabilities able to deny NATO freedom of movement and flow of reinforcement in case of rapid aggression, which would give Russia enough time to achieve limited operational objectives. According to Stephen Blank, “it would be relatively easy for Moscow to launch an invasion during one of its vaunted snap exercises without the United States detecting it in time”[xxxvi]. What is more, all activities and decisions are skillfully supported by mass media, demonstrating military capabilities and political will.

The AA/AD potential enlargement must be acknowledged, as “Russia would be capable of not just sealing off the Baltic states in the ‘bubble’ that covers air, sea and land dimensions, but also of fiercely contesting other spaces of critical importance to military operations – in the electromagnetic spectrum, cyberspace, and even outer space (by using anti-satellite capabilities)”[xxxvii]. By reinforcing the Kaliningrad exclave, occupying Crimea and developing Arctic capabilities, Russia is enhancing its AA/AD shield contributing to “an increasingly unpredictable and unstable Euro-Atlantic security environment. In response, NATO has taken defensive measures to protect and assure its members and will continue to do so as long as necessary”[xxxviii]. This constant demonstration of capabilities is an integral part of information warfare, inciting fear and ambiguity and undermining the will of some Western nations to engage with Russia. Estonia, Latvia and Lithuania have been recognized as possible areas that could be the next targets for annexation, according to Russia’s international policy of using military power as a tool. The Chief of Staff of the Estonian Defense Forces, Lieutenant General Riho Terras, has expressed it very directly stating that “in the long term, Russia’s wish is to bring the Baltic Sea and the passages leading to it more and more under its control, and to control it much like it does the Black Sea”[xxxix]. According to former Estonian Minister of Defense, Hannes Hanso, this kind of behavior is a reason “to keep our eyes open in the air, on the water, and everywhere else”[xl].

Douglas Barrie from the International Institute for Strategic Studies has stated that “following Russia’s annexation of Crimea in 2014, the assessment of Moscow’s military modernization and its introduction and deployment of improved conventional systems has been increasingly accompanied by voices within NATO cautioning that an anti-access/area denial (A2/AD) strategy was not just a consideration for the Asia-Pacific or the Gulf regions. In addition to Crimea, the Baltic region is vulnerable or suited – depending on perspective – to such an approach. Senior NATO officials, including General Philip Breedlove, the Supreme Allied Commander Europe, and General Frank Gorenc, Commander of Allied Air Command, have raised concerns over AA/AD in a European context during 2015”[xli]. One example could be the potential advantage to be gained by occupying the Estonian island of Saaremaa to complete the AA/AD shield; thus, isolating the three Baltic countries entirely, while also endangering Sweden and Finland. The threat perception is present in the region and there is a clear understanding that the isolation threat is a real one. Consequently, it is of vital importance to deter Moscow from annexing any part of the Baltic region because fighting back to regain those territories and to restore independent nations would be extremely costly and time-consuming.

3. The Role of Military Might in Supporting Information Warfare

Moscow has been using the ‘hybrid’ approach very skillfully, focusing on the comprehensive use of political and military domains, supported by the fostering of constant uncertainty regarding its military intentions and developments. The ongoing nature of its exercises and large-scale mobilizations is a means to maintain pressure on the West and convince the Russian population that the country is powerful enough to ward off aggression. This strategy is constantly verified and trained in the framework of snap exercises with the goal of conducting all types of operations, including those of a ‘hybrid’nature. Such strategic thinking has the potential to facilitate a comprehensive multi-institutional approach and “if implemented as planned – should greatly improve Russia’s speed of reaction and information exchange, assisting in honing its coordinated capabilities for hostile action still further”[xlii]. The remodeling of Russia’s military command and control system was done through the establishment of four military districts to respond to the evolving security situation resulting from the collapse of the Soviet Union and to redirect the military structure toward new threats. The renewed quality of Russia’s command and control system, as well as the modernization of its armed forces, has been recognized by other nations and there is no intent or attempt to challenge Russia in a conventional manner. The Kremlin is aware that a military attack is unlikely and is more concerned about other countries utilizing non-conventional approaches against it. This could include a foreign attempt to instigate a ‘colour revolution’. Furthermore, NATO is in essence a defensive security organization, meaning it will never attack Russia and this fact is recognized by both sides. However, that does not stop Moscow from provoking and challenging the Alliance. Viljar Veebel, a researcher at the Baltic Defense College, estimates that “Russia’s general aim is to devalue NATO’s credibility and to increase Russia’s negative ‘bargaining power’ in the international arena, as well as to respond to any regional initiatives of the Alliance with its own respective activities and interventions”[xliii].

In addition, Russia has also been modifying its defense force structure, after revising the initial focus on the creation of independent and more powerful battalion task forces and brigades subordinated to military districts. This was exemplified by the recreation of the 1st Guards Tank Army in the West Military District, reorganization of the 20th Army and the decision to create three new divisions based on existing combat, combat support and combat service support units[xliv]. These developments indicate that Russia’s military reform is ongoing and the lessons learned from the snap exercises are implemented to establish structures that meet expectations and operational needs. One of the conclusions of the snap exercises was that brigades do not possess enough combat power and as such, are not able to conduct independent operations in separate avenues of approach. The solution was the professionalization of the armed forces in order to reduce reliance on conscripts and to shift toward contract non-commissioned officers, in conjunction with more time spent during exercises to train soldiers and to consolidate units. Large-scale exercises such as Zapad or Caucasus have proven to be well-suited for that purpose. Nevertheless, the issue is still the optimal number of qualified candidates for military service and dealing with competition as the newly created National Guard has similar needs. The scenarios and scale of the snap exercises have surprised Western observers, as they have incorporated nuclear strike options, as well as rapid deployment and concentration of forces not only within a single military district but also across districts throughout the vast territory of the country. Moreover, the deployment of air and land force units to Syria proved that Russia’s force projection capabilities are growing; and although these capabilities are limited compared to the U.S., they surpass those of European nations. All these developments are supported, despite Russia’s dire economic situation, by consistent funding and the commitment of the national leadership to keeping the pace of this modernization campaign. The creation of the National Guard supports the concept of nonlinear war or hybrid warfare, recognizing that in case of hostilities the entire Russian territory would be under attack using a variety of capabilities. In that case, the National Guard would be responsible for ensuring territorial defense and the security of critical infrastructure, allowing the armed forces to engage the enemy with full combat power.

Russia used its armed forces as a component of information warfare at the end of August 2016 when the unexpected verification of combat power units[xlv] was used as a demonstration against the outcome of NATO’s Warsaw Summit and the Alliance’s decision to deploy four battalions to Eastern Europe. The scale of Russia’s snap check exercises was to prove that the deployment of multinational battalions constitutes a minor combat power compared to the Kremlin’s readiness to mobilize not only military but also non-military capacities in a short time to conduct large-scale operations to achieve the desired end state. From 25 to 31 August, selected units from Russia’s three military districts (Central, Western, Southern MDs), the Northern Fleet, Aerospace Forces and Airborne Troops were put into full combat readiness. It was also a precondition for the strategic level command staff exercise of the Southern Military District codenamed “Caucasus 2016”, in which some 12,500 troops, supported by aviation and heavy equipment, took part. Soon after, in the beginning of October 2016, it was followed by another large-scale four-day exercise to verify the capacity of Russia’s civil defense. The involvement of as many as 200,000 emergency personnel and the co- operation of 40 million civilians nationwide was a test to coordinate a variety of services in emergency scenarios suited for the levels of threat assessment for specific regions. The aim was to be “properly prepared in the event of a nuclear, chemical and biological attack from the West”[xlvi]. This comprehensive approach to operations involving all national assets is supported by the newly created Russian National Defense Control Center[xlvii] (NDCC), comparable to the wartime Stavka[xlviii] from the past.

The nuclear aspect was incorporated during many exercises within overall scenarios or just as snap exercises of nuclear strategic forces. This is in line with Russia’s 2014 Military Doctrine, which describes nuclear capabilities as an “important factor of preventing an outbreak of nuclear military conflicts involving the use of conventional arms”[xlix]. The challenge is that nuclear power could be employed in both a large-scale war and in a regional war. Therefore, the nuclear deterrence factor plays a substantial role, having been revealed during military drills that indicate the readiness of the nuclear triad and the existence of political will to use such a weapon when necessary. Additionally, it was visible, but not officially proven, that during Zapad 2009 (and according to Polish newspaper Polska Times also in 2013) a “preemptive nuclear attack on Warsaw is among the variants of the [Russian military] exercises”[l]. Although not confirmed, the message is part of the information warfare causing some concerns, especially considering that the Zapad 2009 exercise took place shortly after the 2008 August War in Georgia and the Caucasus 2016 was conducted shortly before the war in Ukraine. It could be read as a warning in response to any decisive actions from NATO and Western nations towards Russia. In that context, it is important to consider the Russian presence in Syria as it enabled to demonstrate its capabilities, although limited, to deploy troops at short notice out of the country using air and naval assets. It was also a presentation of new weapons systems and offered the opportunity to test them in combat along with verifying tactics in asymmetric and conventional confrontation. Newly developed Unmanned Ground Vehicles (UGVs) were tested there in real combat conditions to gain experience for further development, and the ‘Uran 6’ UGV complex was tested in mine clearing operations in North Caucasus and Palmyra[li]. There is unconfirmed information about the use of the UGVs ‘Platforma-M’ and ‘Argo’ in combat, and if true, it would be a step toward their broader use by the armed forces.

4. Zapad 2017 as Part of Information Operations

Military exercise Zapad 2017 demonstrated Russia’s interest to preserve its influence in its so-called “near abroad” as the exercise scenario was directed towards Belarus. It was also a message to Western nations that Belarus is and will remain within Russia’s sphere of influence. For the Baltic nations, it demonstrated that Russia has proven capacity to employ and deploy significant military capabilities at short notice to both isolate and conquer the Baltics before NATO would be ready to act decisively enough to counter such an attempt. Furthermore, it is significant that the territories of Poland, Latvia and Lithuania were included in the exercise scenario as a source of threat, leading to the destabilization of the scenario’s fictional country that was set within Belarusian borders. That type of scenario is not new: as early as October 2013, during the Collective Security Treaty Organization (CSTO)[lii] exercise “Unbreakable Brotherhood 2013”, illegal groups infiltrated a fictional CSTO member ‘Uralia’. The conflict originated from “historical territorial, interethnic and religious contradictions as well as economic ones”[liii]. It enabled testing antiterrorist scenarios and later, for the concentration of troops close to the Ukrainian border, to practice that scenario in combat[liv]. This military scenario is not likely now, but following Gerasimov’s ‘new generation warfare’ concept[lv], the threat still exists and refers to non-military instruments of power[lvi]. Russia’s military exercise Zapad 2017 served to pressure Eastern Europe into acknowledging that Belarus can potentially be used as a staging area for military operations, which would significantly complicate NATO’s defense abilities and put Poland in a very vulnerable geostrategic position. The challenge is that Russia maintains its right to use nuclear assets not only to respond to a nuclear attack but also “in the event of aggression against the Russian Federation with the use of conventional weapons when the very existence of the state is in jeopardy”[lvii].

The Zapad 2017 exercise comprised several dimensions: it was part of a continued response to NATO’s activities in the vicinity of Russia’s borders; it arose from the need to preserve its influence in its own neighborhood, namely Belarus; and to maintain pressure on the Baltic nations and Poland. The Zapad 2017 exercise scenario officially recognized the threat of a “colour revolution” in the north-west part of Belarus. The radical elements were supposed to come from the current territories of Poland, Lithuania and Latvia and for that purpose, fictional countries were created there as part of the scenario. Politically, this sent a clear message that these nations are recognized as unfriendly towards Moscow. According to the assessment by Stanislaw Koziej, the former head of the National Security Bureau of Poland, “the location of military exercises is always a form of political declaration”[lviii]. Another important element was the clear message aimed at the leadership of Belarus, indicating that Russia will never give up that important nation nor allow it to close ranks with the West. From a geostrategic point of view, it would put Russia in a vulnerable situation, allowing NATO and the EU to encircle its western border. Consequently, Kaliningrad’s role would be significantly complicated and its military significance diminished, causing Russia to lose face, thus thwarting its drive to reinstate itself as a great power. The exercise showed that, in the framework of the CSTO charter, Moscow is in a position to support Minsk “in the spheres of protection of state frontiers”[lix], based on the interpretation of that agreement. The Zapad 2017 exercise put pressure on Eastern Europe by demonstrating Russia’s military capabilities and readiness to initiate operations at short notice. Although the focus of the attention was on the Belarusian aspect of the drills, most of the major deployments during Zapad 2017 were conducted in the Western Military District and in the Arctic[lx]. The official statements focused on the Belarusian leg of the overall drills and it was an important component of information warfare, especially as “it is much more advantageous to use Belarus as a springboard for constant escalation of the situation at the borders with the EU and Ukraine”[lxi]. The message of using Belarus as the exercise area was accepted by academics and the real scale was adjusted after the exercise to include the extent of activities conducted in the Western Military District and the Arctic. One important factor was that the presidents of Rus sia and Belarus observed the exercise separately in their respective countries. Usually such high-intensity military exercises are used to demonstrate unity and cooperation through the joint presence of key political and military leaders during visitors and observers’ day. The fact that Presidents Putin and Lukashenka observed the drills in different locations raises questions about their relationship and is worthy of further examination in the future. The military side of the drills was also of great importance, sending many important signals to the political-military leadership of Western nations. First of all, it was a reminder that Russia has modernized its armed forces and has been training them extensively for a new type of warfare. This warrants serious consideration because this transformation entailed significant eff ort and investments. The exercise clearly demonstrated Russia’s new capabilities and readiness to act decisively outside its territory in a limited timeframe based on a very short chain of command and decision-making cycle, allowing for well-coordinated utilization of all available national assets.

Another important aspect was the demonstration of quite significant progress made in Electronic Warfare (EW) capabilities tested in Georgia, Ukraine, and Syria and presented during the Zapad 2017 exercise. Some 1,500 soldiers from EW units trained using new equipment such as “Sagittarius target acquisition complex and the RB-109A Bylina EW system”[lxii] that is able to influence any electronic equipment far beyond Russia’s western borders. The electronic warfare capabilities were verified in August 2016 during the Elektron 2016 exercise “involving EW forces from across all service branches and arms”[lxiii]. The importance of such capabilities is quite significant and poses a real challenge for NATO, potentially affecting its techno logical advantages. According to Roger McDermott “the paradigm shift in Russia’s approach to warfighting to one similar to NATO’s and the adoption of EW as a key enabler through networked C2 and integration of these very capable threat systems, coupled with advanced Information Warfare, could level the playing field between NATO and Russia very quickly in any future conflict”[lxiv].

Electronic warfare is another important component under the AA/AD umbrella, requiring possession of counter-assets in eastern NATO countries to reduce the threat. The emphasis on using such a sophisticated weapon in “those exercises suggests that EW capabilities are beginning to occupy a growing and qualitatively new role in Russia’s military-strategic thinking after the start of its involvement in Ukraine and Syria”[lxv]. Thus, Zapad 2017 serves as an important example for testing new systems and to integrating them more effectively into operational concepts and all the services. This included the launching of the capable ‘Topol-M’ intercontinental ballistic missiles (NATO name SS-27) and the more advanced SR-24 ‘Yars’ (NATO name SS-27 Mod2) in September 2017[lxvi]. These tests continued in October 2017, demonstrating that any country in Europe is within their range and at risk of direct attack. One ‘Topol-M’ missile was launched from the Plesetsk cosmodrome in northern Russia to hit a target at the Kura military testing range on the Kamchatka Peninsula. Two others were launched from a nuclear powered submarine of the Pacific Fleet located on the Sea of Okhotsk to attack targets in the Arkhangelsk Oblast and another one from a Northern Fleet submarine located on the Barents Sea to reach a target on the Kamchatka Peninsula[lxvii]. These tests revealed the improved accuracy of rocket systems and enhanced targeting procedures and served several objectives: firstly, to test missiles and secondly, to demonstrate nuclear deterrence capabilities based on the principles related to nuclear triad strike potential as outlined in Russia’s 2014 Military Doctrine. The message was strengthened by testing cruise missiles with strategic bombers Tu-160, Tu-95MS and Tu-22M3. These tests, especially with regard to attacking targets in Syria using sea-based ‘Kalibr’ and air-launched KH-55 missiles, are additional proof of powerful deterrence potential. As Russia modernizes its nuclear arsenal and openly demonstrates its capabilities, it is sending a clear message to potential enemies, especially to NATO and China, about its readiness to deter them convincingly in the long-term. The threat of using nuclear or even chemical weapons on the territory of the Baltic countries or Poland is limited, because there is a sizeable Russian minority in those countries and it would run against Russia’s national policy toward its own citizens abroad. Also, these countries are of “territorial proximity and Russia’s most likely further ambition to legitimate the annexation come into play”[lxviii]. Furthermore, the effects of Chernobyl have not faded and St. Petersburg is also not that far away.

5. Maskirovka as a Tool of Deception

The presentation of new or significantly upgraded weapons systems was an important factor in demonstrating the progress made in the modernization of the Russian armed forces, especially considering that progress has been delayed. Such demonstrations are part of the so-called maskirovka, a form of military deception used by Russia, covering a broad range of measures from camouflage to disinformation aimed at misleading the opponents; along with prepared information and officially available data intended to confuse Western experts, and enabling a demonstration of power and progress while concealing actual deficiencies and problems. The delays in the modernization of Russian armed forces have been detectable. For example, the fifth generation aircraft Sukhoi Su-57 is still not in units; T-14 “Armata” will not be available to land forces in the expected numbers; 2S35 ‘Koalitsiya-SV’ is postponed until 2020; there are no plans to purchase major surface navy ships; not to mention other symptoms of deficiencies. Nevertheless, Russia should never be underestimated, because it remains a strong regional actor with global ambitions. Among the new platforms that Russia presented in the framework of the Zapad 2017 exercise, were T-90M tanks armed with T-14 cannons with 125mm 2A82-1M guns (the same as in T-14); ‘Afghanit’ active protection system and fire control system ‘Kalina’. In addition, they showed T-90BVM with GTD-1250TF gas turbine engine and BMPT ‘Terminator’ designed to support tanks and AFV in urban areas. This is an indication of Russia’s capabilities but also reveals some issues as T-90 is a modern variant of T-72 and BMPT has been delayed for some years. T-14 has still not been used in exercises, but has been displayed in military parades, although in smaller numbers as only four tanks participated in the 2018 Victory Day parade in Moscow. Moreover, nuclear shells-capable 2S7 ‘Pion’ self-propelled guns are back in service to ensure long-range artillery capabilities. Also, Russian MRAPs (Mine Resistant Ambush Protected) type KamAZ-63968 “Tajfun-K” or Urał-63095 “Tajfun-U” have been proven to be too expensive, leading to the temporary solution of the Kamaz-5350-379 armored truck. The weapon-related announcements are actually a means for sowing information confusion, one example being the aircraft launched KH-47M2 “Kinzhal” hypersonic complex designed to strike targets located within 2000 km (Figure 2).

Some information was revealed when presenting new strategic systems in March 2018[lxix]. The concept is dangerous, as in combination with ‘Iskander’, ‘Kalibr’, ‘Topol-M’ it could reach all the important military bases, airfields and seaports critical for NATO reinforcements coming from the U.S. However, the information could just be another component of the disinformation campaign as it is not clear at what stage of development the system is, but there are concerns about the necessary capabilities to counteract it, which could be expensive and time-consuming to develop. There is similar uncertainty linked to the anti-ship hypersonic cruise missile 3M22 ‘Tsirkon’, which could be mounted on corvettes and frigates[lxx].

• 

[lxxi]The Zapad 2017 exercise was also clearly a test of Russia’s upgraded military command and control system. From the military perspective, Russian armed forces have established a very clear and direct chain of command, allowing them to launch operations at short notice and denying NATO enough time to react with sufficient capabilities. This is underpinned by Russia’s National Defense Control Center (NDCC) as “a new mechanism in the operation of the state defense”[lxxii]. The NDCC monitors the situation in the country and shares information among all security-related national authorities, making it the key to ensuring early warning indicators and a comprehensive approach to national defense using all instruments of power in a concerted manner. In addition, Russia also utilizes its ‘hybrid warfare’ instruments to destabilize its neighbors on the one hand, and to enhance its own propaganda potential on the other. There are also opinions, based on recent conflicts in the neighboring countries, that “Russia is already using a consistent strategy to ‘test the preparedness’ of its neighbors and to initiate regional conflicts with an interval of only some years”[lxxiii]. Moreover, the “extent of the Russian information campaign related to Zapad 2017 shows that Moscow is continuing an ongoing propaganda war against NATO and Ukraine”[lxxiv].

The deployment of units to Belarus in the framework of the Zapad 2017 exercise, although limited in numbers, proved that Russia has an operational network of roads and railways, enabling the movement of troops across different military districts to rapidly concentrate significant capabilities for conducting offensive operations or to enhance defense combat power in a specific operational direction. The system supports the sustainment of armed forces, facilitating their swift operations, including “technical coverage” such as military roads, evacuation, reparation and repair of defective equipment and weapons, deployment of a field trunk pipeline, as well as areas of mass refueling technology”[lxxv]. Time, as an operational factor, plays an important role as it supports two other factors: space and force, all aimed at curtailing NATO’s reaction time. However, Russia’s real military capabilities remain unclear, because international observers had limited access to exercise sites and the data came mainly from Russian sources, meaning that it could be a part of maskirovka to hide the real potential in that domain.

6. Conclusions

Russia’s snap military exercises and other provocative military activities, such as conducting maneuvers in the vicinity of other sovereign air spaces and territorial waters, are likely to continue in the near future to continue the demonstration of its military capabilities. The Zapad exercises will play a specific role in terms of size/scope, number of troops and scenarios, continuing to pressure NATO members in Eastern Europe, especially the Baltic states and Poland. This high level of intensity has been evident since Minister of Defense, Sergey Shoygu and Chief of General Staff, Valery Gerasimov took leadership of Russia’s armed forces. The most recent strategic level exercise held in 2017 was a clear message that Russia is ready and capable of conducting joint operations to deny any direct conventional or asymmetric threat coming from its near abroad/neighborhood. It also demonstrated Russia’s capabilities to decisively counter any aggressive move from NATO and confirmed the strategy of the AA/AD umbrella spreading from the Artic down to the Black Sea and even deeper in the South. Moreover, it was linked with concepts of deterrence by denial and by punishment based on openly presented combat power. With regard to its own people, Russia managed to prove that it is not afraid of aggression because of its capable armed forces and keeps spreading the impression of being surrounded by adversaries that are trying to undermine its national integrity using both conventional and hybrid-type methods. The Russian forces deployed to Belarus, the West Military District and the Arctic have established strong coverage of the western national borders facing not only NATO, but also non-NATO countries, causing concern in Finland and Sweden. This, in turn, will influence their decisions to join the Alliance and to allow NATO’s armed forces to use their airspace, seaports and airbases and other infrastructure. Similarly, a strong message is being sent to the Russian diaspora, especially to its radical elements, preserving the narrative about a powerful Russian nation that is capable of seizing control of the whole region at short notice, even when responding to external intervention or real threat. Military exercises like Zapad 2017 include significant elements of maskirovka, or deception, designed to hide weaknesses and to show strengths, creating uncertainty about its real capabilities and intentions, especially since such large-scale exercises like the Zapad series could be easily transformed into aggression along western or southern avenues of approach. Therefore, maskirovka carries not only a military role, but also political intent toward the governments of NATO members, aiming to undermine their unity by showing that they could be challenged any time.

The effect of Russia’s continuous use of the information domain and demonstrations of power are forcing the West to react in order to counter military (NATO) and non-military threats (EU). This is also done in order to convince European societies, especially those in Central and Eastern Europe, that there is unity and the capability to react on time if the probability of aggression increases. The need to counter Russia’s disinformation and propaganda is about winning or losing in the information domain not only within democratic countries but also within political and military alliances. This is related to the need to make decisive and cohesive statements during summits, missions, and official meetings, and correspondingly, the necessity of investing in military capabilities to meet NATO’s 2% spending level. The key counter-messages are NATO’s military presence in Eastern Europe, which includes large-scale joint military exercises, Enhanced Forward Presence task forces and NATO Force Integration Units. However, it is not only about money: it must be underpinned by systematic and prioritized development of capabilities to increase the deterrence effect and supported by resilience in all domains of modern democratic societies. What is more, it should not be forgotten that Russia has significant conventional supremacy and, according to some experts[lxxvi], is capable of occupying the entire Baltic region at short notice and denying NATO’s rapid response. Such a move would slow down readiness for credible defense operations, forcing a shift to costly counteroffensive measures to restore NATO borders and to rebuild its credibility as a security organization. This is why the deployment and constant presence of NATO units is critical for maintaining reliable deterrence, along with the capabilities to rapidly deploy follow-on forces, including suppression of Russia’s multidimensional AA/AD capabilities. It is based on warnings and indicators allowing rapid increase of combat power on NATO’s Eastern flank during crisis, whereas it would prove more complicated in case of outbreak of war. However, those are not easy to predict as snap exercises could rapidly turn into an annexation of the Baltic nations and part of Poland, which would severely limit allied reaction time. In this context, information warfare is of critical importance as the constant and strong messages in the spirit of solidarity will affect any risky move from Russia against any NATO and EU member.

---

[i] For example see: Nemeth, W. 2002. Future War and Chechnya: A Case for Hybrid Warfare. Monterey: Naval Postgraduate School; Hoffman, F. 2009. Hybrid Warfare and Challenges. – Joint Forces Quarterly, 1st quarter, Issue 52. Washington: National Defense University Press; Kofman, M. 2016. Russian Hybrid Warfare and Other Dark Arts. – War on the Rocks, 11 March. <https://warontherocks.com/2016/03/russian-hybrid-warfare-and-other-dark-arts/>(accessed: 21 March 2018).

[ii] Regarding the concepts of General Valery Gerasimov, see: Герасимов, В. 2013. Ценность Науки в Предвидении. Новые вызовы требуют переосмыслить формы и способы веде- ния боевых действий. – Военно-промышленный курьер, No 8 (476), 27  February 2013. Moscow.

<http://www.vpk-news.ru/articles/14632> (accessed: 21 March 2018) [Герасимов 2013]; and also Thomas, T. 2016. Thinking Like A Russian Officer: Basic Factors And Contemporary Thinking On The Nature of War. April 2016. Fort Leavenworth: The Foreign Military Studies Office (FMSO), pp. 16–19.

[iii] Герасимов 2013, op. cit.

[iv] NATO 2009 Multiple Futures Project. Navigating Towards 2030. April 2009. Norfolk: Allied Command Transformation.

<https://www.act.nato.int/nato-multiple-futures-project-documents> [NATO Multiple Futures Project 2009]

[v] NATO Multiple Futures Project 2009, p. 7.

[vi] Selhorst, A. J. C. 2016. Russia’s Perception Warfare: The Development of Gerasimov’s doctrine in Estonia and Georgia and it’s Application in Ukraine. – Militaire Spectator, No 4.

<https://www.militairespectator.nl/thema/strategie-operaties/artikel/russias-perception-warfare>(accessed: 21 March 2018). Figure translated and created by G. Scott Gorman, School of Advanced Military Studies.

[vii] The definition by Steve Tatham quoted in: Cornish, P.; Lindley-French, J.; Yorke, C. 2011. Strategic Communications and National Strategy. A Chatham House Report, September, p. 4. <https://www.chathamhouse.org/publications/papers/view/178465>.

See also: Missiroli, A. et al. 2016. Strategic Communications – East and South. – REPORT No. 30. Paris: EU Institute for Security Studies.

<https://www.iss.europa.eu/content/strategic-communications-%E2%80%93-east-and-south>[Missiroli et al. 2016];

Reding, A.; Weed, K.; Ghez, J. J. 2010. NATO’s Strategic Communications concept and its relevance for France. Paris: RAND Europe.

<https://www.rand.org/pubs/technical_reports/TR855z2.html>.

[viii] NATO defines four instruments of power: military, political, economic, and civil – MPEC. See: Allied Command Operations Comprehensive Operations Planning Directive COPD Interim V2.0. 4 October 2013. Brussels: SHAPE, pp. 1–9. [Allied Command Operations 2013]

[ix] Antczak, A.; Plashkina, I. 2017. Kultowa propaganda. Rosyjski dyskurs komunikowania politycznego w przekazie telewizyjnym stacji Pierwyj kanał. Toruń: Marszalek Publishing, p.55. [Antczak, Plashkina 2017]

[x] Vandiver, J. 2014. SACEUR: Allies must prepare for Russia ‘hybrid war’. – Stars and Stripes, 04 September. <https://www.stripes.com/news/saceur-allies-must-prepare-for-russiahybrid-war-1.301464> (accessed: 10 April 2018).

[xi] Antczak, Plashkina 2017, p. 54.

[xii] Sazonov, V. et al. 2016. Russian Information Campaign against the Ukrainian State and Defence Forces. Riga and Tartu: NATO STRATCOM Centre of Excellence and Estonian National Defence College, p. 39. <https://www.stratcomcoe.org/russian-information-campaign-against-ukrainian-state-and-defence-forces-0>.

[xiii] Ibid., pp. 113–115.

[xiv] Ellul, J. 1965. Propaganda. The Formation of Men’s Attitudes. Vintage Books, p. xvi. [Ellul 1965]

[xv] Ibid., p. 135.

[xvi] Missiroli et al. 2016, p. 7.

[xvii] Berzina, I. 2018. The Narrative of “Information Warfare against Russia” in Russian Academic Discourse. – Journal of Political Marketing, Vol. 7, Issue 2, p. 162. [Berzina 2018]

[xviii] Ibid., pp. 162–164.

[xix] Ibid., p. 165.

[xx] The Military Doctrine of the Russian Federation approved by the President of the Russian Federation on December 25, 2014. The Embassy of the Russian Federation to the United Kingdom of Great Britain and Northern Ireland, section 12a. 29 June.

<https://rusemb.org.uk/press/2029> (accessed: 17 March 2018) [Military Doctrine of the Russian Federation 2014], and Военная доктрина Российской Федерации (Military Doctrine of the Russian Federation), 26 December 2014, Moscow. <http://news.kremlin.ru/media/events/files/41d527556bec8deb3530.pdf> (accessed: 17 March 2018).

[xxi] I. Panarin quoted in: Berzina 2018, p. 170.

[xxii] Darczewska, J.; Żochowski, P. 2015. Russophobia in the Kremlin’s Strategy. A Weapon of Mass Destruction. – Point of View, No. 56, October. Warsaw: Centre of Eastern Studies (OSW), p. 9. <https://www.osw.waw.pl/en/publikacje/point-view/2015-11-02/russophobiakremlins- strategy-a-weapon-mass-destruction>.

See also: Saunders, R. 2014. The Geopolitics of Russophonia: The Problems and Prospects of Post-Soviet “Global Russian”. – Globality Studies Journal, 15 July.

<https://gsj.stonybrook.edu/article/the-geopolitics-of-russophonia-the-problems-and-prospects-of-post-soviet-global-russian/> (accessed: 20 June 2018);

Gigitashvili, G. 2016. The Western Media Caught in the Kremlin’s Russophobia Trap. – LIIA. Latvian Institute of International Affairs, 23 December, Riga.

<http://liia.lv/en/analyses/the-western-media-caught-in-the-kremlins-russophobia-trap-568>(accessed: 20 June 2018).

[xxiii] Cordesman, A. 2014. Russia and the “Color Revolution”. – CSIS. Center for Strategic and International Studies, 28 May.

<https://www.csis.org/analysis/russia-and-%E2%80%9Ccolor-revolution%E2%80%9D>(accessed: 20 April 2018).

[xxiv] Pomerantsev, P. 2014. Russia and the Menace of Unreality. How Vladimir Putin is revolutionizing information warfare. – The Atlantic, 09 September.

<https://www.theatlantic.com/international/archive/2014/09/russia-putin-revolutionizinginformation-warfare/379880/> (20 April 2018).

[xxv] Ibid.

[xxvi] NATO 2009 Multiple Futures Project. Interim Report on Security Implications, April 2009. Norfolk: Allied Command Transformation.

<http://www.act.nato.int/images/stories/events/2009/mfp/081212_-_MFP_Interim_Report_-_Final_Version.pdf> (20 April 2018).

[xxvii] Ibid. p. 9.

[xxviii] Ellul 1965, p. 244.

[xxix] Military Doctrine of the Russian Federation 2014, section 12a.

[xxx] Ibid., section 8f.

[xxxi] Ibid., section 11, 12 l, 13c.

[xxxii] Collective Security Treaty Organization, established in 2002, is an intergovernmental military alliance comprising Russia, Armenia, Belarus, Kazakhstan, Kyrgyzstan, and Tajikistan.

[xxxiii] Sloggett, D. 2015. Arctic Ambitions. – Air Force Monthly, January, p. 47.

[xxxiv] Petrov, A. 2014. Russian Bases to Span Entire Arctic Border by End of 2014. – RIA Novosti, 21 October.

<http://rt.com/news/197936-russia-arctic-military-shoigu/> (accessed: 17 March 2018).

[xxxv] For the priorities, see: Bender, J. 2015b. Russia Is Constructing An Arctic Stronghold 30 Miles From The Finnish Border. – Business Insider, 14 January. <http://www.businessinsider.com/russian-arctic-base-miles-from-finnish-border-2015-1#ixzz3OtUu9PXr> (accessed: 15 April 2018) and

Bender, J. 2015a. Russia Is Reinforcing 3 Crucial Geopolitical Frontlines. – Business Insider, 13 January.

<http://www.businessinsider.com/russia-reinforcing-geopolitical-frontlines-2015-1>(accessed: 15 April 2018).

[xxxvi] Blank, S. 2016. Counting Down to a Russian Invasion of the Baltics. – Newsweek, 01 December. <http://www.newsweek.com/counting-down-russian-invasion-baltics-414877>(accessed: 20 March 2018).

[xxxvii] Clark, W.; Luik, J.; Ramms, E.; Shirreff, R. 2016. Closing NATO’s Baltic Gap. Tallinn: International Centre for Defence and Security, pp. 12–13.

<https://icds.ee/closing-natos-baltic-gap> [Clark et al. 2016]

[xxxviii] NATO 2016 The Secretary General’s Annual Report 2015. 2016. Brussels: NATO, p. 19.

<https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_127529.htm>.

[xxxix] Terras: Russia demonstrating wish to control Baltic Sea area 2016. – Eesti Rahvusringhääling, 07 October. <http://news.err.ee/v/news/2bd72ff4-396e-4e61-897a-d8bfe903e6c8/terras-russia-demonstrating-wish-to-control-baltic-sea-area> (accessed: 21 February 2018).

[xl] Ibid.

[xli] Barrie, D. 2016. Douglas Barrie: Russia and anti-access/area-denial capabilities. – Military Balance Blog. International Institute for Strategic Studies, 08 February 2016.

<http://www.iiss.org/en/militarybalanceblog/blogsections/2016-629e/february-f0ed/russiaand-anti-access-area-denial-capabilities-9b3e> (accessed: 22 February 2018).

[xlii] Giles, K. 2016. Russia’s ‘New’ Tools for Confronting the West Continuity and Innovation in Moscow’s Exercise of Power. March 2016. London: The Royal Institute of International Affairs Chatham House, pp. 26–27.

<https://www.chathamhouse.org/publication/russias-new-tools-confronting-west> (accessed: 22 February 2018).

[xliii] Veebel, V. 2018. NATO options and dilemmas for deterring Russia in the Baltic States. – Defense Studies, Vol. 12, Issue 2, p. 230. [Veebel 2018]

[xliv] For a more detailed discussion see: Carik, J.; Sivinckij, A. 2016. Беларусь в контексте противостояния Россия–НАТО. Minsk: Центр стратегических и внешнеполитических исследований (Center for Strategic and Foreign Policy), c. 5–9.

[xlv] Внезапная проверка объявлена в трех военных округах, Северном флоте, ВКС и ВДВ 2016. – Tass News Agency, 25 August. <http://tass.ru/armiya-i-opk/3565111> (accessed: 12 April 2018).

[xlvi] Payton, M. 2016. Russia launches massive nuclear war training exercise with ‘40 million people’. – The Independent, 05 October.

<https://www.independent.co.uk/news/world/europe/russia-nuclear-weapon-training-attackradiation-moscow-vladimir-putin-a7345461.html> (accessed: 12 April 2018).

[xlvii] Also known as National Defense Management Center (Russian: Национальный центр управления обороной Российской Федерации) is the supreme command and control center of the Russian Ministry of Defense and the Russian Armed Forces. Vladimir Putin’s massive, triple-decker war room revealed. – Washington Post, 21 November 2015.

<https://www.washingtonpost.com/news/worldviews/wp/2015/11/21/vladimirputins-massivetriple-decker-war-room-revealed> (accessed: 03 March 2018).

[xlviii] High command of the armed forces in the Russian Empire and the Soviet Union.

[xlix] Military Doctrine of the Russian Federation 2014, para 16, 21c, 27.

[l] Polska Times: Belarus to rehearse nuclear attack on Warsaw 2013. – UDF.BY, 05 April. <https://udf.by/english/news-subjects/77732-polska-times-belarus-to-rehearse-nuclear-attack-on-warsaw.html> (accessed: 23 April 2018). [Polska Times 2013]

[li] Warriors of Steel: Meet Russia’s Robot Army 2016. – Sputnik News, 29 May.

<https://sputniknews.com/military/201605291040446567-russian-battle-robots-video/>(accessed: 22 April 2018).

[lii] Collective Security Treaty Organization, established in 2002, is an intergovernmental military alliance comprising Russia, Armenia, Belarus, Kazakhstan, Kyrgyzstan, and Tajikistan.

[liii] Kocera, J. 2013. CSTO Peacekeepers Drill in Russia, Preparing For What? – Eurasianet, 9 October. <https://eurasianet.org/s/csto-peacekeepers-drill-in-russia-preparing-for-what>(accessed: 21 March 2018).

[liv] Stróżyk, J. 2017. Zapad 2017 – kolejne antynatowskie ćwiczenie SZ Rosji. – Fundacja Stratpoints, pp. 2–3.

[lv] Герасимов 2013, op. cit.

[lvi] NATO recognizes four national instruments of power: military, political, economic, and civil – MPEC. See: Allied Command Operations 2013, pp. 1–9.

[lvii] Military Doctrine of the Russian Federation 2014, para 27.

[lviii] Polska Times 2013, op. cit.

[lix] Charter of the Collective Security Treaty Organization, para 8.

<http://www.odkb-csto.org/documents/detail.php?ELEMENT_ID=1896> (accessed: 23 April 2018).

[lx] For example see: Stormark, K. 2017. Russian forces exercised attack on Svalbard. –AldriMer.no, 18 October.

<https://www.aldrimer.no/russian-forces-exercised-attack-on-svalbard/> (accessed: 23 October 2017).

[lxi] How to run Zapad-2017 with 13 000 people: To dispel Russian propaganda theories 2017. – InfoNapalm, 23 September. <https://informnapalm.org/en/run-zapad-2017-13-000-people-dispel-russian-propaganda-theories/> (accessed: 14 May 2018). [How to run Zapad-2017]

[lxii] Boulègue, M. 2017. Five Things to Know About the Zapad-2017 Military Exercise. – Chatham House. The Royal Institute of International Affairs, 25 September.

<https://www.chathamhouse.org/expert/comment/five-things-know-about-zapad-2017-military-exercise#> (accessed: 23 May 2018).

[lxiii] McDermott, R. 2017. Russia’s Electronic Warfare Capabilities to 2025. Challenging NATO in the Electromagnetic Spectrum. September 2017. Tallinn: International Centre for Defence and Security, p. 7. <https://icds.ee/russias-electronic-warfare-capabilities-to-2025-challenging-nato-in-the-electromagnetic-spectrum/>.

[lxiv] Ibid., p. 30.

[lxv] Sukhankin, S. 2017. Russia Tests EW Capabilities Ahead of Zapad 2017. – Eurasia Daily Monitor, Vol. 14, Issue 108, 08 September.

<https://jamestown.org/program/russia-tests-ew-capabilities-ahead-of-zapad-2017/>(accessed: 23 May 2018).

[lxvi] Gady, F. S. 2017. Russia Tests Topol-M Intercontinental Ballistic Missile. – The Diplomat, 28 September.

<https://thediplomat.com/2017/09/russia-tests-topol-m-intercontinental-ballistic-missile/>(accessed: 23 March 2018).

[lxvii] Russia Holds Strategic Forces Drills with Launches of Ballistic Missiles (VIDEO) 2017. – The Sputnik News, 26 October.

<https://sputniknews.com/russia/201710261058575062-russia-nuclear-forces-drills/>(accessed: 23 March 2018).

[lxviii] Veebel 2018, p. 236.

[lxix] Palowski, J. 2018. “Hipersoniczny” Kindżał zagrożeniem dla Europy [OPINIA]. – Defence24, 10 May.

<http://www.defence24.pl/hipersoniczny-kindzal-zagrozeniem-dla-europy-opinia> (accessed: 14 May 2018). [Palowski 2018]

[lxx] Противокорабельная ракета «Циркон» разогналась до восьми скоростей звука 2017. – InfoPortal.ru, 15 April. <https://infoportalru.ru/protivokorabelnaya-raketa-cirkon- -razognalas-do-vosmi-skorostej-zvuka.html> (accessed: 14 May 2018);

3M22 Tsirkon Hypersonic Missile to be Fitted Aboard Russian Navy Corvettes & Frigates 2017. – Navy Recognition, 28 December.

<http://www.navyrecognition.com/index.php/news/defence-news/2017/december-2017-navynaval-forces-defense-industry-technology-maritime-security-global-news/5825-3m22-tsirkonhypersonic-missile-to-be-fitted-aboard-russian-navy-corvettes-frigates.html> (accessed: 14 May 2018).

[lxxi] Palowski 2018.

[lxxii] Vershinin, A. 2016. Russia’s military command center: Sending orders from the heart of Moscow. – Russia Beyond, 04 January.

<https://www.rbth.com/defence/2016/01/04/russias-military-command-center-sending-ordersfrom-the-heart-of-moscow_555889> (accessed: 27 April 2018);

Russia Opens New National Defense Control Center: Tech Savvy and Prompt 2014. – Sputnik News, Military and Intelligence, 01 December.

<https://sputniknews.com/military/201412011015358641/> (accessed: 27 April 2018).

[lxxiii] Veebel 2018, p. 235.

[lxxiv] Dyner, A. M. 2017. The Importance of the Zapad 2017 Exercises. – Bulletin No. 86, 21 September. The Polish Institute of International Affairs, p. 2.

<http://www.pism.pl/files/?id_plik=23564> (accessed: 27 April 2018).

[lxxv] How to run Zapad-2017, op. cit.

[lxxvi] See: Shlapak, David A. 2017. Deterring Russian Aggression in the Baltic States: What it Takes to Win. CT-467. Testimony presented before the United States House of Representatives Armed Services Committee, Subcommittee on Tactical Air and Land Forces on March

1, 2017. <https://docs.house.gov/meetings/AS/AS25/20170301/105608/HHRG-115-AS25- Wstate-ShlapakD-20170301.pdf>; Testimony of David A. Shlapak before the Committee on Armed Services Subcommittee on Tactical Air and Land Forces United States House of Representatives 2017. 1 March, Washington; Praks, H. 2015. Hybrid or Not: Deterring and Defeating Russia’s Ways of Warfare in the Baltics – the Case of Estonia. – Research Paper No 124, December 2015. Rome: NATO Defence College Rome; Clark et al. 2016, op. cit.; Shirreff, R. 2016. War with Russia, London: Coronet Books.

Publicat și preluat de la www.academia.edu

Publicat de Redacția g4media

Banca Internaţională de Investiţii (IIB / BII), condusă de Rusia, urmează să-şi finalizeze reforma complexă cu relocarea sa la Budapesta, capitala Ungariei, în ciuda controverselor diplomatice din jurul băncii, presupusă a avea legături cu agenţiile de spionaj ale Kremlinului, se arată întro analiză publicată pe portalul Al Jazeera, preluată de Rador.

Banca de dezvoltare susţinută de Moscova a anunţat, la sfârşitul săptămânii (trecute) că va avea, în septembrie, primul său consiliu al guvernatorilor reunit după mutarea în Uniunea Europeană, semnalând un început de operare la noua sa bază. Guvernul naţionalist-populist ungar al premierului Viktor Orban susţine că găzduirea IIB va extinde orizonturile economice ale ţării sale şi va promova Budapesta drept centru financiar regional pentru Europa Centrală şi de Est (CEE). Cu toate acestea, criticii spun că banca este un front pentru o operaţiune a serviciilor de informaţii ruseşti, care ameninţă UE şi NATO.

Înviată de preşedintele Vladimir Putin din cenuşa băncii sovietice de dezvoltare Comecon, IIB se mândreşte cu nouă state membre. Cinci – Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă, România şi Slovacia – sunt ţări foste comuniste, acum în UE şi NATO. Cuba, Mongolia, Vietnam şi Rusia constituie restul.

IIB insistă că nu este rusească, în ciuda faptului că Moscova controlează o participaţie de 47% la bancă. Ungaria deţine 12,87%. IIB va fi „prima şi singura bancă multilaterală de dezvoltare cu sediul în regiunea CEE”, potrivit unui blog scris de purtătorul de cuvânt al guvernului maghiar, Zoltan Kovacs, care nu a răspuns la întrebările adresate de Al Jazeera. Banca va oferi companiilor maghiare acces la piaţa internaţională şi o finanţare semnificativă, a scris el.

Criticii susţin, însă, că aceşti bani merg aproape exclusiv la o reţea de oligarhi pe care Orban a înfiinţat-o pentru a controla anumite sectoare economice şi pentru a beneficia de volume uriaşe de finanţare UE, care intră în Ungaria.

Jucând la două capete

Cu un bilanţ estimat la doar 1,3 miliarde de euro (1,4 miliarde de dolari), „banca supranaţională” nu este nici măcar printre cele mai mari 10 instituții financiare din Ungaria, dar va avea un personal de aproximativ 100 de angajaţi. Acest lucru a provocat îngrijorarea că Budapesta nu deschide uşa numai bancherilor.

„Este mai probabil să facă din Budapesta un centru de informaţii rusesc, decât un centru financiar”, a declarat Andras Biro-Nagy, de la Policy Solutions, un think-tank liberal cu sediul la Budapesta.

CEO-ul IIB, Nikolai Kosov, reprezintă o altă îngrijorare. Părinţii lui erau amândoi ofiţeri KGB în Ungaria, pe când sovieticii înăbuşeau revoluţia din 1956 a Ungariei. El este, de asemenea, un confident Putin, potrivit lui Attila Ara Kovacs, membru al Parlamentului European pentru partidul de opoziţie Demokratikus Koalicio, care face parte din subcomisia de securitate şi apărare a PE.

Se presupune că guvernul a acordat IIB statut diplomatic deplin. Personalul şi oaspeţii vor putea intra în statul UE în mod liber, putând submina sancţiunile occidentale asupra Moscovei, pe care Orban le-a criticat atât de des. Autorităţile ungare nu vor avea dreptul să supravegheze activităţile băncii.

Cu toate acestea, Mark Galeotti, un analist pe probleme de securitate rusă, a numit nivelul de îngrijorare „exagerat”. „Dacă IIB devine prea evident cuibul de spioni de care se tem unii, guvernul ungar poate şi probabil va şi riposta”, a afirmat el.

Cu toate acestea, îngrijorarea persistă că sosirea IIB este doar ultimul pas în pivotarea lui Orban spre Est. Primul ministru ungar este privit drept cel mai apropiat dintre toţi liderii UE de Putin, cu care împărtăşeşte ceea ce Orban a catalogat drept „democraţia iliberală”.

„În loc să apere Ungaria împotriva imixtiunilor maligne ruseşti, Orban pare să le salute”, se preciza anul trecut într-un raport al Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului SUA.

În timp ce Orban a încercat, de asemenea, să-l încurajeze pe preşedintele SUA, Donald Trump, cu acordurile recente de arme, diplomaţii şi analiştii raportează că agenţiile de informaţii de la Washington şi NATO au devenit circumspecte privind angajamentul geopolitic al Budapestei, mai ales din cauza dificultăţilor pe care Ungaria le-a creat cu privire la aprofundarea legăturilor cu Ucraina.

Secretarul de stat american Mike Pompeo l-a avertizat pe ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, în privinţa IIB, într-o vizită recentă, a remarcat Daniel Berg din partidul de opoziţie al Ungariei, Momentum. La jumătatea lunii august, presa ungară a raportat că Orban i-a promis în privat ambasadorului SUA, David Cornstein, că îi va supraveghea pe noii săi oaspeţi. Se pare că Washingtonul a blocat planurile pentru ca IIB să se mute peste drum de ambasada sa de la Budapesta. „Orban a încercat să realizeze un delicat echilibru între Est şi Vest, în cea mai mare parte a ultimului deceniu”, a spus Biro-Nagy.

Fără obligaţii

În timp ce admiră politica lui Trump, regimul lui Orban „are nevoie şi de legături financiare şi politice cu regimurile autocratice din Est”, a subliniat o sursă diplomatică de la Budapesta, vorbind în condiţii de anonimat.

UE încearcă să influenţeze o încetinire a eforturilor premierului de a-şi întări pârghia puterii şi ameninţă să reducă subvenţiile pentru Ungaria, care au totalizat 25 de miliarde de euro (27 miliarde de dolari) în perioada de finanţare 2014-2020. Orban doreşte surse alternative de finanţare care nu vin cu asemenea obligaţii ataşate. El a curtat China, de ani buni, şi Turcia este în vizorul său.

Ungaria s-a realăturat IIB nu după mult timp după ce a fost de acord să împrumute 10 miliarde de euro (11 miliarde de dolari) de la Rusia, pentru a extinde singura centrală nucleară a Ungariei, de la Paks.

„NATO a început recent să împărtăşească mai puţine informaţii cu ungurii din cauza temerilor că ei lasă uşa deschisă Rusiei”, a declarat sursa diplomatică.

Orban nu este o „cârtiţă moscovită”, a insistat Galeotti. Cu toate acestea, prietenii care, speră el, îl vor ajuta să-şi construiască propriul mini-imperiu în Europa Centrală, ridică suspiciuni. „Este o prostie să crezi că serviciile de securitate ungare au capacitatea de a le controla în orice fel pe cele ruseşti”, a declarat parlamentarul independent Akos Hadhazy.

Autor: Tim Gosling / Traducerea: Cristina Zaharia, preluare de pe site-ul www.g4media.ro la 4 septembrie 2019