Emilian M. Dobrescu

            Anul 660 î.Hr. este considerat de tradiția japoneză an al nașterii Imperiului Japonez: 660 ani înainte de Isus Hristos – după înfrângerea regatului Yamato, prințul Jimmu Tenno a urcat pe tronul Japoniei şi a fondat imperiului japonez. Conform legendei, Jimmu Tenno este un descendent al zeiţei Soarelui, Amaterasu Omikami, divinitatea centrala a religiei shintoiste, cultul tradițional al japonezilor. Zeița este onorată la celebrul altar Karhishara din prefectura Nara.

            Shinto este un cuvânt care derivă din cuvintele chineze Shen (spirit) și Tao (cale), care,  traduse în japoneză se pronunță Kami nu Michi și înseamnă calea spiritelor. Shintoismul recunoaște prezenţa spiritelor (kami) în elemente ale Naturii, precum lacuri, stânci, peșteri, păduri etc…

            Tradiția spune că toți împărații din Istoria Japoniei descind din Jimmu Tenno, iar actualul împărat Akihito, care a urcat pe tron în 1989, ar fi al 125-lea descendent direct al lui Jimmu Tenno. În 1872, guvernul Meiji a proclamat 11 februarie drept zi a întemeierii Japoniei, zi care a fost comemorată ca sărbatoare Kigensetsu până în 1948;. suspendată după Al Doilea Război Mondial, celebrarea a fost restabilită în 1966. 

            Armata Spațială

            Gunoiul spaţial de pe orbita joasă a Pământului este un pericol pentru sateliţi şi Stația Spațială Internațională (SSI)[1]: o divizie specială a armatei japoneze s-ar putea ocupa de această problemă. Armata japoneză ia în considerare înfiinţarea unei noi divizii, având această sarcină specifică: monitorizarea gunoiului spaţial de pe orbita terestră, care pune în pericol sateliţii şi SSI.

            Iniţiativa are rolul de a stimula cooperarea dintre SUA şi Japonia în domeniul cercetării spaţiale. Ambele ţări pun accentul pe necesitatea de a monitoriza gunoiul spaţial” – norul de deşeuri care înconjoară Pământul, la nivelul orbitei joase a acestuia. Gunoiul spaţial este format din tot felul de resturi provenite de la vehicule şi instrumente spaţiale, de la corpuri de rachete uzate, la mici piese metalice şi fragmente de vopsea; nesupravegheate, aceste resturi se pot ciocni cu sateliţii de telecomunicaţii, cu sondele şi navele spaţiale, chiar cu SSI şi le-ar putea avaria grav.

            Noua divizie spaţială japoneză va fi, cel mai probabil, o ramură a aviaţiei japoneze şi va lucra în cooperare cu Agenţia Spaţială a Japoniei, precum şi cu instituţiile ştiinţifice de profil, monitorizând spaţiul cu ajutorul telescoapelor şi al sistemelor radar şi furnizând armatei SUA informaţii despre norul de deşeuri spaţiale din jurul planetei.

            Cel mai mare fond de pensii din lume

            Fondul Public de Pensii din Japonia (Government Pension Investment – GPIF) a anunţat pe 2 iulie 2021 că a încheiat anul fiscal 2020-2021 cu un randament istoric, în Timp ce activele sale au atins cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată[2]: în anul fiscal menționat, GPIF a realizat un randament de 25% de pe urma investiţiilor sale, respectiv 37.800 de miliarde de yeni (339 de miliarde de dolari), cel mai bun randament înregistrat după ce acest fond a început să gestioneze rezervele de pensii ale Japoniei în 2001.

            Acţiunile din străinătate au fost activele cu cele mai bune performanţe din portofoliul GPIF, cu un randament de 20.700 de miliarde de yeni, urmate de acţiunile japoneze cu 14.700 de miliarde de yeni. Sub conducerea lui Masataka Miyazono, numit în postul de preşedinte al GPIF în aprilie 2020, Fondul Public de Pensii din Japonia nu a înregistrat un trimestru negativ. După cel de al patrulea trimestru consecutiv de creştere, activele totale ale fondului au atins un nivel record de 186.100 de miliarde de yeni (1.670 de miliarde de dolari)!

            Cheltuieli pentru soldații americani

            Potrivit unor surse diplomatice, Japonia îşi va creşte contribuţia financiară pentru menţinerea trupelor americane în arhipelag începând cu anul 2022[3]; Japonia găzduieşte aproximativ 55.000 de militari americani şi personal auxiliar, în majoritate staţionaţi în arhipelagul Okinawa.

            Acordul care va preciza cuantumul majorării a fost convenit înainte ca guvernul premierului Fumio Kishida să prezinte la sfârşitul lunii decembrie proiectul său de buget general pentru anul fiscal care va începe în Japonia pe 1 aprilie 2022. Japonia consideră că este necesar să-şi mărească într-o oarecare măsură contribuţia în cadrul pactului bilateral pentru a suporta costurile desfăşurării trupelor americane pe teritoriul său, care a fost prelungită în 2021, pentru a-şi consolida alianţa în faţa unor posibile ameninţări regionale precum cele din partea Chinei.

            Reprezentanţii ambelor ţări au reluat negocierile în acest sens după vizita premierului Kishida la Washington din noiembrie 2021 şi studiază în prezent valoarea creşterii contribuţiei. Conform condiţiilor actuale ale pactului bilateral, valoarea contribuţiei Japoniei este de 1.785 milioane dolari pentru acoperirea cheltuielilor ce includ servicii publice şi salarii ale personalului japonez din bazele militare americane din arhipelag. Tokio a încercat să evite sau să reducă la minimum orice creştere a acestei contribuţii din cauza situaţiei sale financiare complexe, în Timp ce Washingtonul a cerut o creştere având în vedere reapariţia tensiunilor în regiunea indo-pacifică, în special ca urmare a întăririi puterii Beijingului şi a dezvoltării arsenalului său militar de către regimul nord-coreean.

Experimentul deversării apei radioactive de la Fukushima

Pe 9 iulie 2023, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organismul de supraveghere nucleară al ONU, a aprobat Japoniei planul de descărcare a peste un milion de tone de apă utilizată pentru răcirea componentelor centralei nucleare, distrusă de un tsunami în 2011[4]: compania japoneză a primit aprobarea finală de la Autoritatea de Reglementare Nucleară din Japonia pentru a elibera în mare apa radioactivă de la Centrala nucleară Fukushima. Prin obținerea acestui certificat, compania poate începe procesul planificat.

După ce Japonia a anunțat că va deversa apele radioactive de la Centrala nucleară Fukushima în mare, China a decis să interzică importurile de alimente din Japonia, invocând motive de siguranță. Specialiștii atrag atenția cu privire la planul Japoniei de a deversa apa radioactivă în ocean, deoarece capacitatea de stocare devine din ce în ce mai limitată. După un proces de decontaminare care va îndepărta elementele radioactive, cu excepția tritiului, și după diluare, o parte din apă va fi eliberată în ocean.

Există îngrijorări legate de impactul pe care această strategie îl poate avea asupra vieții marine și a curenților oceanici, deoarece izotopii radioactivi ar putea fi transportați în întregul Ocean Pacific. Experții subliniază faptul că orice deversare în ocean de la Fukushima va avea consecințe care depășesc granițele și generațiile. Cu toate acestea, există și păreri că impactul va fi minim. Comparativ cu eliberarea accidentală masivă de materiale radioactive din 2011, nivelul de radioactivitate din apa deversată planificată este extrem de scăzut, ceea ce face ca un incident periculos să fie puțin probabil. ”Cu toate că nu se așteaptă ca această deversare să distrugă ireparabil Oceanul Pacific, este important să fim îngrijorați și să monitorizăm situația în continuare”, conform declarațiilor radiochimistului marin Ken Buesseler.

          Fenomenul kakeibo

Kakeibo est o filosofie financiară centrată pe cheltuieli și economii conștiente, deliberate, în final, o chestiune de voință[5]: promotorii kakeibo susțin că în acest fel se pot economisi 35% din cheltuielile lunare și se pot înțelege mai bine prioritățile financiare.

Kakeibo își ia numele de la un termen japonez care înseamnă „registru financiar al gospodăriei”. În esență, un kakeibo este un jurnal de cheltuieli bugetare. Utilizatorii răspund la câteva întrebări financiare și stabilesc obiective de economisire. Apoi își urmăresc cheltuielile, își plasează achizițiile în categorii și revizuiesc cheltuielile la sfârșitul fiecărei luni. Nu există descărcări, legături de conturi bancare sau notificări regulate, ci, doar o bună păstrare a evidențelor, cu metode de modă veche. Mai important, kakeibo susține regândirea relației fiecăruia cu banii și de ce se face fiecare achiziție.

În timp ce metoda kakeibo este încă nouă în Statele Unite, este o tradiție în Japonia, unde jurnalistul japonez Hani Motoko a scris despre kakeibo într-o revistă din 1904.  Când scriitorul Fumiko Chiba a publicat ghidul „Kakeibo: arta japoneză de a economisi bani”, în 2018, tendința a fost declanșată și în Occident.

Potrivit experților, kakeibo se derulează astfel: copiii primesc bani drept cadou de sărbători și sunt încurajați să-i păstreze pentru cumpărături care merită; se poate folosi orice caiet, în care se calculează venitul lunar și apoi se scad cheltuielile fixe; se stabilește un obiectiv de economii pentru luna în curs; se impart cheltuielile pe categorii – nevoi (elementele esențiale precum locuință, alimentele, plățile pentru mașini sau împrumuturile pentru studenți), dorințe (achiziții plăcute, dar nu total necesare), cultură (orice cheltuieli pentru cărți, taxe de muzeu, bilete la concerte, servicii de streaming TV etc.), cheltuieli neașteptate. Mai departe, se clasifică tot ce se cumpără și se notează suma alocată, iar în final fiecare utilizator al kakeibo își pune patru întrebări (cu registrul în față…): 1. câți bani are; 2. cât vrea să economisească; 3. cât cheltuiește și, 4. ce poate face pentru a-și îmbunătăți situația financiară; ultima întrebare este de natură să determine găsirea unor modalități de reducere a costurilor, cu scopul final de a spori economiile proprii.

Potrivit specialiștilor, acest sistem este foarte potrivit în primul rând pentru cei care cheltuiesc inegal, pentru cei care abia încep să pună bani deoparte, precum și persoanelor care sunt planificatori pe termen lung.

Fiscul japonez îndeamnă tinerii să bea

          Tinerii adulți din Japonia nu mai consumă alcool – ceea ce autoritățile speră să schimbe cu o nouă campanie[6]: în luna august 2022, Agenția Fiscală a Japoniei a lansat, o competiție națională de idei pentru a inversa tendința. Campania „Viva Sake!” ar urma să facă băutura mai atractivă pentru tânăra generație, care bea mai puțin alcool decât părinții lor – o mișcare care a afectat taxele de la băuturi precum sake (vinul de orez). Concursul le cere tinerilor cu vârste între 20 și 39 de ani să împărtășească idei pentru a genera o creștere a cererii de sake japonez, whisky, bere sau vin în rândul colegilor de generație.

            Grupul care conduce competiția în numele autorității fiscale spune că noile obiceiuri – formate parțial în timpul pandemiei de Covid – și o populație îmbătrânită au dus la o scădere a vânzărilor de alcool. Concursul cere concurenților să producă idei pentru promoții, branding, chiar planuri care să implice inteligență artificială; ideile au fost prezentate până la sfârșitul lunii septembrie 2022, iar cele mai bune dintre ele au fost implementate și dezvoltate cu ajutorul experților.

            Site-ul web al campaniei a arătat că piața alcoolului din Japonia este în scădere, iar Japonezii au băut mai puțin în 2020 decât în 1995, cifrele scăzând de la 100 de litri pe an la 75 de litri. Astfel, veniturile fiscale din impozitele pe alcool s-au redus de-a lungul anilor de la 5% din veniturile totale în 1980, până la 1,7% în 2020.

          Măsuri de stimulare a economiei

            Pe 20 noiembrie 2021, Guvernul nipon a adoptat un pachet record de stimulare a economiei, în valoare de 490 miliarde de dolari, pentru a atenua efectele negative ale pandemiei de COVID-19 asupra economiei Japoniei[7]. Măsura este perceputa de specialiști a fi pe contrasens față de acțiunile altor economii mari, care se pregătesc de retragerea măsurilor de sprijin, odată cu revenirea activității economice. Totodată, aceasta va pune o presiune uriașă pe finanțele publice deja fragile ale Japoniei. Pachetul include, printre altele: a) plăţi în numerar de câte 100.000 de yeni şi vouchere pentru copiii de până la 18 ani din gospodăriile cu un venit anual de sub 9,6 milioane de yeni, costurile fiind estimate la aproximativ 2.000 de miliarde de yeni; b) câte 2.000 miliarde de yeni pentru familiile şi studenţii care se confruntă cu dificultăţi; c) subvenţii pentru firmele afectate de pandemie.

            Pe fondul intensificării concurenţei globale în domeniul tehnologiilor de vârf, Guvernul Japoniei va aloca 500 miliarde de yeni pentru a facilita dezvoltarea în domenii cheie, cum ar fi inteligenţa artificială. De asemenea, executivul va sprijini construirea fabricilor producătoare de semiconductori, pentru a asigura livrări suficiente de cipuri pentru computere. Cheltuielile vor fi în principal finanţate dintr-un buget suplimentar pentru 2021, de aproximativ 32.000 miliarde de yeni, restul sumei urmând să fie inclus în bugetul pe 2022. „Vom mobiliza toate instrumentele disponibile pentru a finanţa pachetul, inclusiv emiterea de obligaţiuni; estimăm că măsurile de stimulare vor majora PIB-ul Japoniei cu aproximativ 5,6%” în 2022, a anunţat premierul Fumio Kishida. În 2020, valoarea combinată a măsurilor de stimulare a celei de-a treia economii mondiale s-a ridicat la aproximativ 3.000 de miliarde de dolari, iar nivelul datoriei este de aproximativ 200% din PIB.

Pandemia

Deschiderea granițelor

Turiştii străini care vizitează Japonia sunt obligaţi să poarte măşti sanitare, să-şi procure o asigurare medicală privată şi să fie însoţiţi pe tot parcursul şederii lor de ghizi, a anunţat pe 6 iunie 2022, Guvernul japonez, în contextul în care intenţiona o deschidere treptată după doi ani de restricţii anti-COVID[8]: ”Ghizii ar trebui să reamintească frecvent participanţilor la tur măsurile necesare de prevenire a infecţiilor, inclusiv purtarea şi îndepărtarea măştilor, în fiecare etapă a turului”, a precizat Agenția de Turism a Japoniei (JTA) în noile sale instrucţiuni. Obligativitatea purtării măştii sanitare se va menţine chiar şi în aer liber, în condiţiile în care Oamenii interacţionează în imediata apropiere.

Japonia a impus unele dintre cele mai stricte controale din lume la frontieră pe parcursul pandemiei, interzicând intrarea aproape tuturor persoanelor care nu au cetăţenie japoneză. Pe măsură ce majoritatea statelor renunţă la carantina totală, Japonia îşi relaxează şi ea regulile. Astfel, premierul Fumio Kishida s-a angajat să alinieze măsurile luate la frontieră cu celelalte naţiuni bogate. De la 1 iunie 2022, Guvernul a început să relaxeze măsurile referitoare la purtarea măştii în privinţa publicului larg, deşi majoritatea populaţiei continuă să poarte mască. Cetăţenii japonezi poartă măşti cu scopul de a împiedica răspândirea germenilor şi a evita inhalarea polenului chiar şi înainte de pandemia de coronavirus.

În mai 2022, Japonia a efectuat ”tururi de testare” a unor grupuri de aproximativ 50 de persoane, majoritatea agenţi de turism și doar unul dintre participanţi a fost testat pozitiv cu virusul care provoacă COVID. James Jang, un agent de turism din Australia, care a luat parte la unul dintre tururile de testare, a spus că regulile ar putea descuraja unii Oameni să viziteze Japonia: ”Clienţii vor fi de acord să poarte o mască în interior, dar purtarea ei Timp de 24 de ore este o bătaie de cap”, a declarat Jang și a menţionat că şi costul pentru a avea un ghid alături în orice moment poate descuraja turiştii să viziteze Japonia.

          Valul de COVID-19

            La jumătatea lunii iulie 2022, Japonia a avertizat că un nou val de coronavirus s-a răspândit rapid în toată țara, iar creșterea numărului de cazuri noi a ajuns la niveluri nemaiîntâlnite de la începutul lui 2022[9]: pe 13 iulie 2022, Tokyo a înregistrat 16.878 de cazuri noi, cel mai mare număr din februarie 2022, în Timp ce numărul cazurilor la nivel național a depășit 90.000: „Ieri am avut un total de 94.466 de cazuri noi raportate la nivel național, iar pacienții nou-infectați au crescut de 2,14 ori față de săptămâna trecută și asistăm la o expansiune rapidă”, a declarat secretarul șef al cabinetului primului-ministru, Hirokazu Matsuno. Dar, el a spus că utilizarea paturilor de spital a rămas scăzută, la fel ca și numărul de cazuri grave și decese. Orașul Tokyo a ridicat nivelul de alertă COVID-19 la cel mai înalt nivel. „Numărul de cazuri noi este în creștere în fiecare prefectură din Japonia și pare să se răspândească rapid”, a declarat și ministrul Sănătății, Shigeyuki Goto.

            Statul paravaccinat a înregistrat apoi record după record la spitalizări și decese Covid, situându-se în ianuarie 2023 pe primul loc în lume la numărul de infectări; din octombrie 2022, populația din această țară a beneficiat și de vaccinul adaptat pentru Omicron. Japonia este, oficial, cea mai vaccinată țară din lume. 83% din populație are cel puțin o doză de vaccin anti-Covid, 82%, două doze și 132%, doza a treia și doza a patra, cea din urmă fiind realizată cu vaccinul adaptat pentru varianta Omicron – cu toate acestea, Japonia se confruntă cu o creștere incredibilă a numărului de infectări, spitalizări și decese[10]: astfel, la sfârșitul lunii ianuarie 2022, Japonia ajunsese la peste 100.000 de cazuri pe zi, atingând un vârf de 255.000 de cazuri în august 2022. După o scădere la jumătate a infectărilor în septembrie și octombrie, din noiembrie 2022, numărul de cazuri a rămas, până în prezent, la o medie de 200.000 de cazuri pe zi. Mai grav este însă că au crescut la un nivel record spitalizările și decesele Covid: în 4 ianuarie 2023, spitalizările au ajuns la 44.101, depășind recordul din august 2022, când se raportaseră 38.000 de spitalizați într-o singură zi. În ce privește decesele, acestea au crescut brusc la 489, raportate în 12 ianuarie 2023; în fapt, graficul deceselor din Japonia arată o creștere exponențială odată cu vaccinarea în masă a populației.

            Tokyo – 50.000 de cazuri

            Cele 31.878 de noi infecții înregistrate pe 21 iulie 2022 au depășit cu mult recordul anterior, înregistrat în februarie 2022, iar multe alte regiuni au raportat, de asemenea, valori maxime; și numărul de cazuri la nivel național din aceeași zi – 186.229 de noi infecții, a fost un record.

            În ciuda numărului redus de cazuri grave și decese, oficialii au avertizat că spitalele încep să resimtă presiunea. În pofida acestei creșteri, oficialii, inclusiv prim-ministrul Fumio Kishida, nu au cerut introducerea de noi restricții pentru limitarea efectelor pandemiei: aproape toți japonezii poartă în continuare măști în interior și mulți le folosesc și în exterior, în Timp ce majoritatea magazinelor le cer.

          Parteneriatul strategic al României cu Japonia

            Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Japoniei, Fumio Kishida, au semnat pe 7 martie 2023 la Tokyo, Declaraţia comună de instituire a Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia, ceea ce va marca avansarea cooperării româno-japoneze la cel mai înalt nivel şi trecerea la o etapă superioară de valorificare a potenţialului bilateral, pe trei dimensiuni-cheie[11]: politica externă şi dialogul pe teme de securitate, cooperarea economică şi în domeniul asistenţei pentru dezvoltare, respectiv cooperarea în domeniile culturii, ştiinţei şi tehnologiei, inovării, cercetării şi dezvoltării.

            Decizia creării Parteneriatului strategic România – Japonia a fost luată în urmă cu cinci ani, în cadrul dialogului de la Bucureşti dintre preşedintele Klaus Iohannis şi fostul premier nipon, Shinzo Abe. Acesta este al doilea parteneriat strategic încheiat cu un stat asiatic, după cel cu Coreea de Sud[12].

            Tot pe 7 martie 2023 a fost semnat la Tokyo şi un memorandum între Ministerul Finanţelor, Eximbank România şi Banca Japoniei pentru Cooperare (JBIC). Cu prilejul vizitei şefului statului român în Japonia a fost semnat şi un memorandum de înţelegere între ELI-NP Măgurele, compania japoneză Okamoto Optics şi Institutul de Inginerie a Laserelor din cadrul Universităţii Osaka. Documentul urmează să faciliteze construirea la Măgurele a unui centru de producţie de optică de mare putere, în sprijinul activităţilor experimentale cu laserii de mare putere de la ELI-NP.

            „Trecem la o etapă nouă, de valorificare a potențialului bilateral, în beneficiul țărilor și cetățenilor noștri, pe trei paliere: politico-securitar, economico-financiar și cultural-științific”, a declarat Klaus Iohannis, ducă semnarea declarației; „La întrevederea cu domnul președinte, am confirmat să ridicăm la nivel de Parteneriat strategic relația bilaterală cu România, cu care împărtășim aceleași valori fundamentale”, a declarat premierul Fumio Kishida. Potrivit acestuia, securitatea Europei și cea din indo-pacific nu trebuie discutate în mod separat, „în contextul în care mediul internațional de securitate devine din ce în ce mai sever”. Klaus Iohannis a reafirmat sprijinul ferm pentru această nouă strategie de securitate a Japoniei.

            Japonia și România vor coopera în acordarea de asistență Ucrainei și Republicii Moldova, iar Japonia a oferit peste 13 milioane de dolari pentru sprijinul refugiaților ucraineni stabiliți în România, a anunțat premierul japonez: „Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu România ca parteneri strategici pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare în diverse domenii, inclusiv securitate, economie, știință și tehnologie și cultură”, a mai declarat premierul Japoniei.

          Poporul Hirota

          O civilizație străveche a deformat în mod deliberat forma craniilor copiilor – dar nimeni nu știe de ce[13]: poporul Hirota, care locuia pe insula sudică a Japoniei, Tanegashima, în jurul anilor 200 până în 600 d.Hr., avea capete mult mai scurte, care erau mai plate pe spate: inițial, arheologii nu au fost siguri dacă forma era o deformare naturală sau deliberată. Datorită flexibilități oaselor din capetelor bebelușilor, care sunt moi atunci când se nasc, părinții au reușit să modeleze craniile copiilor lor legându-le cu pânză sau bucăți de lemn, pentru a le alungi – o practică văzută la multe civilizații de-a lungul Istoriei, chiar și la Omul de Neanderthal. Inițial, practica poate să fi fost neintenționată, având în vedere cât de ușor poate fi modelat craniul, de pildă lăsând copilul să se odihnească pe spate pentru perioade lungi de Timp; aceasta a devenit o practică deliberată și a continuat până în timpurile moderne, când a fost observată în Insulele Vanuatu, în sudul Oceanului Pafific, dar și în alte culturi în ultimii ani.

            Iată ce spune, acum în 2023, conducătorul echipei de cercetare, dr. Noriko Seguchi, de la Universitatea Kyushu (Japonia): ”Situl arheologic Hirota, de pe insula japoneză Tanegashima, din prefectura Kagoshima (Japonia), a fost mult timp asociat cu deformarea craniană. Acesta este un loc de înmormântare al poporului Hirota care a trăit acolo la sfârșitul perioadei Yayoi, în jurul secolului al III-lea d.Hr., până în perioada Kofun, între secolele al V-lea și al VII-lea d.Hr. Situl a fost excavat din 1957, până în 1959 și din nou din 2005 până în 2006. După săpăturile inițiale, am găsit rămășițe cu deformații craniene, caracterizate printr-un cap scurt și un spate aplatizat al craniului, în special osul occipital și părțile posterioare ale parietalului”.

Procesul mecanicului de locomotivă

            Amendat cu 49 de cenți pentru întârzierea unui tren, un mecanic de locomotivă din Japonia și-a dat angajatorul în judecată după ce i s-au reținut 49 de cenți din salariu pentru că a provocat o scurtă întârziere în faimosul sistem feroviar al țării[14]. Compania feroviară JR West l-a amendat pe bărbat după ce o neînțelegere la locul de muncă a cauzat, în iunie 2020, o întârziere de două minute.

            Mecanicul de locomotivă solicită 19.407 de dolari despăgubiri pentru „chinul psihic” la care a fost supus: bărbatul a ajuns la peronul greșit când aștepta să preia ștafeta de la mecanicul anterior. În momentul în care și-a dat seama de greșeală, a ajuns la locul corect, însă schimbul de tură a dus la o întârziere de un minut la plecarea trenului și la o întârziere de un minut când a ajuns. Mecanicul de locomotivă a refuzat să accepte amenda, spunând că întârzierea nu a cauzat nici o perturbare a orarului sau a pasagerilor, deoarece trenul era gol; compania sa a argumentat că în Timpul în care bărbatul a greșit peronul nu a lucrat, așa că l-a sancționat așa cum ar face-o în cazul întârzierii unui angajat sau al unei absențe nemotivate. Sistemul feroviar japonez este recunoscut pentru punctualitatea sa: în 2017, o companie feroviară și-a cerut scuze după ce unul dintre trenurile sale a plecat dintr-o stație cu 20 de secunde mai devreme.

            Re-înarmarea

            În 2022, Guvernul japonez a adoptat revizuirea radicală a doctrinei apărării, cu scopul de a încerca să contracareze puterea militară a Chinei, pe care Tokyo o califică drept o „provocare fără precedent” la adresa securităţii arhipelagului nipon[15]: țara preconizează să-şi crească în mod drastic cheltuielile militare, să-şi unifice comandamentul şi să crească raza de acţiune a rachetelor. În centrul acestei noi Strategii a Securităţii Naţionale, Japonia preconizează să-şi dubleze bugetul anual al apărării – de la aproximtiv 1% din PIB la 2% din PIB, până în 2027 – un lucru care provoacă deja critici cu privire la modul în care va fi finanţată această creştere. Japonia urmează să se alinieze astfel unui angajament similar al statelor membre NATO. În documentele Guvernului se menţionează că vor fi achiziționate 500 de rachete americane de croazieră de tip Tomahawk, dar și rachete cu rază lungă de acţiune, de tip SM-6.

            Prezenţa Forţei de Autoapărare pe insulele cele mai sudice japoneze, cele mai apropiate de Taiwan şi de China, ar urma să crească printr-o triplare a unităţilor de interceptare de rachete balistice. De asemenea, Japonia intenţionează să se doteze cu o „capacitate de contraatc” – un concept care până de curând ar fi fost considerat incompatibil cu Constituţia. Aceasta îi va permite să lovească ţinte care ameninţă arhipelagul de pe teritoriul unor ţări vecine.

            Aceste schimbări sunt susţinute de către opinia publică niponă, dar este vorba și despre un viraj major într-o ţară a cărei Constituţie pacifistă, adoptată imediat după înfrângerea de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, îi interzice în principiu să se doteze cu o armată veritabilă. Dar, Japonia consideră că aceasta este „ultima etapă a unei normalizări lente şi treptate” a poziţiei japoneze în domeniul apărării şi securităţii naţionale, apreciază vicepreşedintele cabinetului de studii Teneo, James Brady.

            Revendicarea insulelor Kurile de Sud

            Guvernul Japoniei și-a reiterat revendicările în disputa teritorială cu Rusia cu privire la insulele Kurile de Sud[16]: Ministrul de externe nipon Yoshimasa Hayashi a descris pe 8 martie 2022 cele patru insule drept ”parte integrantă” a Japoniei; anterior, prim-ministrul Fumio Kishida folosise și el această sintagmă. În urma intervenției ruse în Ucraina, guvernul nipon revine la limbajul pe care predecesorul lui Kishida, Shinzo Abe, îl evitase timp de 10 ani în speranța ajungerii la un acord cu președintele rus Vladimir Putin.

            Aflat în dispută de decenii, arhipelagul este situat între peninsula rusă Kamceatka și principala insulă nordică a Japoniei, Hokkaido. El a fost ocupat de URSS în dauna Japoniei în ultimele zile din Al Doilea Război Mondial. Prin capitularea sa necondiționată, Japonia a pierdut de facto insulele Kurile, dar nu s-a împăcat niciodată cu acest fapt… Japonia revendică următoarele insule: Etorofu (Iturup în rusă), Kunashiri (sau Kunashir), Shikotan și grupul Habomai pe linia care desparte Marea Ohotsk de Oceanul Indian. Propunerile anterioare de restituire inițială a două dintre cele patru insule disputate, ca soluție intermediară, au fost respinse de partea rusă.

            Ex-premierul nipon Shinzo Abe renunțase la sintagma ”parte integrantă” a Japoniei în mandatul său pentru a semnala o poziție mai flexibilă în disputa cu Rusia privind insulele Kurile, în speranța unui progres major; revenirea actualului premier Kishida la vechiul limbaj arată că acestaa renunțat la speranța rezolvării diplomatice. Disputa teritorială continuă să împiedice încheierea unui tratat de pace între cele două state, amânat din 1945 până în prezent… 

            Trenurile Maglev

          Japonia testează încă din anii 60 ai secolului trecut, trenurile cu levitație magnetică (Maglev) și a fost nevoie de zeci de ani pentru ca acestea să devină o tehnologie practică, un super tren de ultimă generație, care folosește magneți puternici și o bobină la sol, fapt care îi permite să atingă viteze de 500 de kilometri pe oră[17]: la 1 octombrie 1964, cu mai puțin de o săptămână și jumătate înainte de începerea Jocurilor Olimpice de la Tokyo, cele două trenuri inaugurale, Hikari Super Express Shinkansen, au ajuns la destinațiile lor, Tokyo și Osaka.

            Termenul „shinkansen” înseamnă „noua linie principală”: sute de oameni așteptaseră peste noapte în fiecare terminal pentru a fi martori la acest eveniment istoric, care, ca și Jocurile Olimpice, anunța nu doar recuperarea Japoniei după distrugerile celui de-Al Doilea Război Mondial, ci și începutul a ceea ce avea să fie ascensiunea Japoniei ca putere economică. Până atunci, călătoria cu trenul între cele mai mari două orașe japoneze dura aproape șapte ore. Shinkansenul a făcut posibilă călătoria în patru ore.

            Prima linie de tren comercială de mare viteză din lume a fost construită de-a lungul Tokaido, una dintre cele cinci rute care făceau legătura între interiorul Japoniei și Edo, orașul care, la mijlocul secolului al XIX-lea, a devenit Tokyo; această rețea feroviară a crescut de-a lungul anilor, de la Kagoshima în Insula Kyushu până la Hakodate în Insula Hokkaido. Compania feroviară Central Japan Railway Company a efectuat teste pe aceeași cale ferată de 40 de kilometri în ultimii 20 de ani, dar interesul a crescut vertiginos, de când trenurile Maglev au atins o viteză de peste 500  km pe oră în 2015, stabilind un record mondial.

            Trenurile Maglev circulă pe un sistem de levitație magnetică, care este atins după ce acestea ajung la o viteză mai mare de 130 de km/h. Unul dintre motivele pentru care trenurile Maglev pot călători atât de repede este că nu mai au frecarea roților care rulează pe șine, iar acest lucru se realizează prin utilizarea de electromagneți: electromagneții de pe tren interacționează cu electromagneții de pe șine și propulsează trenul în sus pentru a „pluti” în aer, în Timp ce electromagneții de pe marginea șinei propulsează trenul înainte sau înapoi. Utilizând magneți cu polaritate nordică și sudică alternantă, aceștia pot folosi această atracție pentru a trage trenul înainte și a-l propulsa.

            Wayne Rogers, președinte și director general al The Northeast Maglev (TNEM), compania privată care promovează trenurile de mare viteză, spune că orice sistem Maglev necesită o infrastructură complet nouă, separată de șinele deja existente. Trenurile Maglev reprezintă următoarea etapă tehnologică în evoluția transportului feroviar de mare viteză: Japonia a dus deja această tehnologie dincolo de granițele sale, de exemplu în Dubai, unde a construit deja un tren Maglev, care este una din atracțiile turistice ale emiratului.

[1] Vezi site-ul La 77 de ani de la semnarea actului de capitulare necondiţionată, Japonia ar putea avea o armată spaţială (descopera.ro), postat și vizitat pe 2 septembrie 2022

[2] Vezi site-ul https://www.forbes.ro/fondul-public-de-pensii-din-japonia-avut-un-randament-record-de-339-miliarde-de-dolari-221288, postat și vizitat pe 2 iulie 2021

[3] Vezi site-ul Japonia va majora bugetul pentru menţinerea trupelor americane (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 6 decembrie 2021

[4] Vezi site-ul https://www.stiripesurse.ro/onu-a-aprobat-devarsarea-apei-radioactive-de-la-fukushima-in-ocean-ce-efecte-poate-avea-o-astfel-de-decizie_2985413.html, postat și vizitat pe 9 iulie 2023

[5] Vezi site-ul Kakeibo – educație financiară în stil japonez – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (uzpr.ro), postat și vizitat pe 17 august 2023

[6] Vezi site-ul Viva Sake! / Fiscul japonez îndeamnă tinerii să bea (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 18 august 2022

[7] Vezi site-ul Pe contrasens: Japonia anunță un pachet masiv de stimulare a economiei (cursdeguvernare.ro), postat și vizitat pe 20 noiembrie 2021

[8] Vezi site-ul https://www.stiripesurse.ro/japonia-isi-deschide-granitele-turistilor-dupa-doi-ani-de-pandemie_2418615.html, postat și vizitat pe 6 iunie 2022

[9] Vezi site-ul Japonia se confruntă cu un nou val de COVID-19. Nivelul de alertă, ridicat la maxim (descopera.ro), postat și vizitatpe 16 iulie 2022

[10] Vezi site-ul Paravaccinata Japonie, îngenuncheată de Covid. Record de spitalizări și decese | ActiveNews, postat și vizitat pe 15 ianuarie 2023

[11] Vezi site-ul Cum să nu ratăm a doua tranziție – Webmail – View Message (acad.ro), postat și vizitat pe 7 martie 2023

[12] România are parteneriate strategice încheiate cu Statele Unite ale Americii, Republica Moldova, Franţa, Marea Britanie, Italia, Spania, Polonia, Turcia, Ungaria, Azerbaidjan, Georgia.

[13] Vezi site-ul An ancient civilisation deformed their babies’ heads to make them flat | Tech News | Metro News, postat și vizitat pe 17 august 2023

[14] Vezi site-ul Un mecanic de locomotivă din Japonia deschide un proces pentru că a fost amendat cu 49 de cenți pentru întârzierea unui tren (descopera.ro), postat și vizitat pe 12 noiembrie 2021 

[15] Vezi site-ul Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România » Japonia se înarmează din nou (uzp.org.ro), postat și vizitat pe 19 decembrie 2022

[16] Vezi site-ul Japonia reiterează revendicarea insulelor Kurile de Sud, care au împiedicat-o să încheie un tratat de pace cu Rusia după Al Doilea Război Mondial | ActiveNews, postat și vizitat pe 8 martie 2022

[17] Vezi site-ul Cum arată cel mai rapid tren din lume? Atinge 500 de km/h! (descopera.ro), postat și vizitat pe 9 noiembrie 2022

Emilian M. Dobrescu

Spre deosebire de secolul al XIX-lea când îi foloseau în industria britanică, astăzi băncile britanice folosesc banii în speculații financiare, imobliare și valutare[1]: financiarizarea practicată de Londra a ajutat și ajută la dezindustrializarea țării, deoarece folosește lira sterlină ca pârghie pentru intrarea de bani fierbinți, proveniți din criminalitate, evaziune fiscală și trafic de droguri. În loc să se îndrepte spre Insulele Caraibe, Elveția sau Lichsteinstein, acești bani vin direct sau prin intermediul paradisurilor fiscale britanice către Compania Orașului Londra, sau, pe scurt, Orașul Londra.

            Cu sprijinul tăcut al SUA, paradisurile fiscale britanice au crescut rapid și cu mult timp înainte ca sistemul offshore, care se referă la gestionarea, înregistrarea, desfășurarea sau operarea într-o țară străină, adesea cu avantaje financiare, juridice și fiscale să se dezvolte pe piața financiară, dominantă la nivel global. Puțini sunt conștienți despre cum funcționează această piață, marea majoritate a clienților fiind implicați în tranzacții frauduloase prin intermediul sistemului offshore: astfel, după statistici realizate de specialiști, 99,9% din clienții paradisurilor fiscale – bancheri americani și/sau englezi sau alți specialiști în tranzacții financiare și bancare – folosesc paradisurile fiscale pentru tranzacții ilegale, efectuate adesea și prin conturi din alte paradisuri fiscale precum Insulele Bahamas, Cayman sau statul Panama.  

Jurisdicțiile paradisurilor fiscale sunt folosite masiv pentru tranzacții și activități în zone frauduloase și financiare dubioase, zone în care secretomania nu numai că este dorită, dar este și o necesitate. Activitatea financiară legitimă nu are nevoie de secretizarea oferită de paradisurile fiscale și nici de taxele mari pe care le percep firmele de avocatură și băncile offshore. Astăzi, apropae jumătate din jurisdicțiile secrete de pe glob sunt dependențe britanice – public, aceste jurisdicții pretind că sunt transparente și că sectoarele lor de activitate financiară sunt angajate în activități financiare legitime.

În 2011, jurnalistul Nicholas Shaxson, a lansat cartea ”Insulele Comorii”, despre sistemul offshore. Ca mărime pe glob, Insulele Cayman sunt al cincilea centru financiar, care găduiește 80.000 de companii înregistrate, operează peste trei sferturi din fondurile speculative de pe glob și păstrează 1,9 trilioane (mii de miliarde) de dolari în depozite. Insulele Cayman au 60.000 locuitori, cam cât populația fără adăpost din New York. O amestecătură ciudată de caractere populează lumea offshore: membri ai serviciilor de informații din țările planetei, infractori globali, lorzi, doamne și bancheri din belșug… Nu este o surpriză că paradisurile fiscale britanice și-au dezvoltat propriile mecanisme pentru a împiedica scurgerea de informații, iar mecanismele sunt foarte subtile pentru cei care încearcă să afle informații. În Insula Jersey – o extensie din punct de vedere financiar a Companiei Orașului Londra – circulă o butadă: “Dacă nu te simți bine aici, întotdeauna va fi disponibilă pentru tine o barcă dimineața”… Jersey este locul unde Orașul Londra alege să-și desfășoare majoritatea activităților, care nu au putut fi desfășurate în Londra.

În lumea offshore a Marii Britanii, majoritatea oamenilor politici fac și afaceri, concep lobby-ul afacerii lor și îi promovează interesele; tot ei elaborează, perfecționează și adoptă legislația pentru afaceri a locului respective. Apoi, politicienii fac parte din consiliile de administrație ale companiilor pe care le reglementează: “Nu există loc pentru bani murdari în Marea Britanie și nu ar trebui să existe acest loc nicăieri. Provocarea pe care o lansez fiecărei țări astăzi este aceea de a elimina putregaiul corupției, de a asigura transparență în ceea ce privește activitatea companiilor și de a solicita transparență pentru companiile străine din țările voastre, de asemenea, lucrați pentru a putea promova această trasparență în întreaga lume”, spunea în 2011 fostul premier ale Marii Britanii, David Cameron, citat de jurnalistul Nicholas Shaxson. Același David Cameron a susținut însă pe toată durata mandatului său de premier că eticheta de paradis fiscal pusă pe dependențele de Coroană și teritoriile offshore este nedreaptă.

În public, politicienii britanici pretind că iau măsuri drastice împotriva jurisdicțiilor de secretizare și a corupției, dar în practică ei fac contrariul. Pe vremea când Marea Britanie era stat membru al UE, lobbyiștii britanici la Bruxelles erau la fel de numeroși cât erau toți cei care făceau lobby pentru toate celelalte 27 de state membre UE la un loc, ceea ce vă poate face o idee despre măsura în care politicienii britanici acționează, ei înșiși, ca lobbyști ai Companiei Orașului Londra. Mulți politicieni britanici au legături personale și de afaceri cu Orașul Londra și jurisdicțiile britanice de secretizare: Ian Cameron, tatăl fostului premier britanic David Cameron, a fost expert în fondurile offshore, fiind implicat în activitatea trusturilor offshore în perioada 1980-2010 (anul în care Ian Cameron a murit și fiul său a devenit prim-ministru).

Se știe că oamenii politici și de afaceri sponsorizează partidele, care, astfel, nu au nici un interes să închidă jurisdicțiile offshore. Dacă ar fi vrut să le închidă ar fi putut face acest lucru de mult… Sistemul offshore – recunosc specialiștii care l-au studiat – este un fel de școală publică britanică, ce dăinuiește de secole. Oamenii politici și de afaceri care și-au făcut o nișă profitabilă din lumea offshore s-au transformat din administratori ai Imperiului Britanic pe Națiuni în manipulatori financiari pentru elita globală a lumii și corporațiile transnaționale. Pe măsură ce tot mai mulți bani curg către offshore, societăți din întreaga lume încep să simtă impactul lumii offshore. Realitatea nu este cea care pare, că primul ministru britanic are puterea de a decide asupra viitorului Regatului Unit al Marii Britanii. Puterea este ascunsă în sistemul offshore, unde lipsa transparenței financiare în privința taxării, a proprietății și a corupției a subminat măsura în care guvernele pot elabora politici reprezentative pentru cetățenii lor. Există cazuri extreme de tăinuire a evaziunii fiscale de către persoane din ministerele de finanțe din Grecia, Franța și alte țări și există și acest sistem offshore, care, în general, este orientat către câștiguri care nu se declară nicăieri. Cine vrea să nu se știe cu cine faci afaceri? Cine vrea ca Guvernul să fie condus de Oameni ale căror averi sunt ascunse sau ale căror tranzacții financiare sunt efectutae anonim în paradisurile fiscale? Aceasta este o direcție greșită pentru Omenire…

Avem nevoie ca cetățenii să înțeleagă ce se întâmplă, să înțelegă că ei sunt aceia care poartă toată povara și câțiva indivizi cu putere se exonerează pe ei înșiși de la obligația de a plăti taxele. Oamenii normali plătesc taxe, Oamenii bogați – nu plătesc, ceea ce arată cu claritate că persoanele care conduc lumea nu se ocupă de interesele Oamenilor obișnuiți, ci, doar de interesele lor; în anii 60-70 din secolul trecut, evaziunea fiscală sau îndârjitea împotriva taxării a fost văzută ca o atitudine anti-establishment.

Astăzi, sistemul offshore este calea prin care elitele și corporațiile multinaționale își conduc afacerile. Evaziunea fiscală nu lipsește în nici una din afacerile derulate prin paradisurile fiscale: acest mod de înșelăciune sofisticată necesită o infrastructură imensă, bine ascunsă, activată de indivizi extrem de educați, care cred că dreptul lor este să îi ajute pe alții să înșele societățile. Noua Mafie nu împușcă Oamenii, nu le trage gloanțe în genunchi, dar comerțul său este la fel de mortal și privează Oamenii de posibilitatea de a beneficia de asistență medicală, educație, securitate, justiție, în esență de o viață împlinită.

Contabilii compun coloana vertebrală a sistemului offshore, ei administrează structurile ce permit indivizilor și corporațiilor să-și mute banii în offshore și să evite plata taxelor; sunt cca 2,5 milioane de contabili calificați pe Terra, iar dintre aceștia, 330.000 sunt în Marea Britanie – Oameni extrem de bine cunoscuți, bine îmbrăcați, bine hrăniți, foarte bine plătiți, stau în birourile din centrul orașului și sunt plătiți să alcătuiască scheme de evitare a plătirii de taxe pentru personae individuale și pentru corporații. Guvernul care trebuie votat spune: “Votați pentru noi, vă vom da o mai bună asistență medicală, o mai bună educație, o mai bună securitate” și chiar de a doua zi, contabilii spun, “ne pare rău, Oameni buni, ați ales acest guvern, dar, de fapt, noi avem un sistem de evitare a taxelor și cei de la Amazon, Google sau Microsoft nu vor plăti nici o taxă în jurisdicția voastră. Păcat, ați votat pentru acest guvern, dar veți primi cu totul altceva… ați primit acea parte a mediului de afaceri ale marilor firme de contabilitate, care refuză publicului servicii prin erodarea veniturilor fiscale. Și aceste firme sunt mai târziu răsplătite cu contracte finanțate de guvern și tot aceleași firme, mai târziu sfătuiesc consiliile locale și guvernul central și apoi raportează despre conturile companiei dv și vă spun că totul este în regulă…

În Marea Britanie o nouă specie de funcționari publici se ridică către vârf: Autoritatea Fiscală a Marii Britanii (HMRC) a elaborat o nouă metodă de colectare a taxelor în care înțelegerile sunt negociate în mod individual, în spatele ușilor închise. British Telecom (BT) a fost una din primele companii, care, prin intermediul acestui program a primit o rambursare a taxelor de 1 miliard de lire sterline; cu acest prilej, directorul executiv al BT a spus: “Câștigul per acțiune a crescut cu 14% și este bine de știut că avem 1 miliard de lire credit de Fisc”. Noua metodă de colectare a taxelor de către HMRC este mai eficientă. Măiestria fiscului este să convingă Oamenii să plătească prin puterea argumentelor și altele asemenea. În 2011 au fost mari proteste la Londra pentru plata taxelor de către cetățeni…

La fel cum Mafia a infiltrat statul și firmele de contabilitate au făcut acest lucru. Industria serviciilor financiare din Marea Britanie a infiltrat statul și a început să modeleze legile pentru propriul său beneficiu, iar politicienii au devenit purtătorii de cuvânt ai acestei industrii financiare. Firmele de consultanță asigură locuri de muncă și consultanță pentru potențiali miniștri – indiciu despre structuri corupte în care Oamenii vând și cumpără influențe. Atunci când un fost ministru lucrează pentru o firmă de contabilitate, el nu oferă nici un fel de cunoștințe contabile, doar deschide oportunități politice în țară și peste hotare, astfel că, majoritatea bancherilor, majoritatea firmele de contabilitate și a celor de avocatură sunt angajate într-o conspirație împotriva interesului public.

În Marea Britanie, secretizarea relațiilor dintre Minsterul de Finanțe și Guvern constituie o problemă națională. În paralel cu decăderea Imperiului Britanic pe Națiuni, Orașul Lodra s-a transformat dintr-un centru ce opera mașinăria financiară a Imperiului, într-un centru financiar global. Fostele jurisdicții secrete ale Imperiului au devenit baza pentru un păienjeniș de jurisdicții offshore secrete, care au capturat bogăția de pe întreg globuol și au scurs-o către Orașul Londrei.

Astăzi, 25% din operațiile financiare internaționale se desfășoară pe teritoriul britanic, aproape jumătate din jurisdicțiile secrete de pe glob sunt sub protecție britanică și până la jumătate din averea offshore este tăinuită în paradisurile offshore ale Marii Britanii. Serviciile financiare sunt cele prin care elitele din Marea Britanie își fac averile, iar Marea Britanie este locul în care foști miniștri ai Guvernului, oficiali publici de top și spioni pensionați din MI5 și MI6 primesc poziții lucrative de consultanță după perioada petrecută în serviciul public. Împreună, ei au transformat Regatul Unit al Marii Britanii și dependențele sale în cel mai mare paradis fiscal global, dăunând dezvoltării de pe întreg globul și transformând însăși Marea Britanie într-o țară care servește interesele propriei elite.

[1] Impresii generate de vizitarea site-ului cf. site-ul https://www.offshorecompanycorp.com/ro/ro/faq/what-is-an-offshore-company

Emilian M. Dobrescu

          Ajutorul acordat de FAO și PAM

            Pentru a ajuta fermierii ucraineni să reia producția, cele două agenții ONU au anunțat că își unesc forțele pentru a curăța terenurile agricole de mine și alte rămășițe de război (https://news.un.org/fr/story/2023/06/1136402, postat pe 23 iunie 2023: Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și Programul Alimentar Mondial (PAM) au lansat un program comun în colaborare cu Fundația Elvețiană pentru Deminare (FSD), un partener de acțiune împotriva minelor, pentru a sprijini micii fermieri și familiile rurale cele mai afectate de război. Potrivit celor două agenții ONU, cu sediul la Roma, acest program urmărește să împiedice Ucraina să aibă nevoie de asistență alimentară pe termen lung: „Să faceți pământul sigur și liber de rămășițele explozive ale războiului este primul pas către reconstruirea comunităților rurale reziliente și înfloritoare din Ucraina, care s-au aflat în prima linie a acestui război, și pentru a preveni dependența lor pe termen lung de asistența umanitară” a declarat Denise Brown, Coordonator Umanitar al ONU în Ucraina.

Programul a început în regiunea Harkivska și se va extinde ulterior în regiunile Mykolaivska și Hersonska, concentrându-se pe fermierii ale căror parcele sunt mai mici de 300 de hectare, precum și pe familiile rurale care cultivă alimente pentru consumul propriu. ONU speră că tehnicile de reabilitare, remediere și conservare a solului implementate vor ajuta oamenii să se întoarcă la agricultură și să restabilească mijloacele de trai din mediul rural, ajutând în același timp la susținerea producției agricole din regiune.

Prima etapă a reconstrucției înseamnă obținerea unui teren sigur, fără resturi explozive aduse de război: „Multe familii și mici fermieri din zonele situate în prima linie nu plantează în acest sezon deoarece știu că câmpurile lor sunt periculoase sau își riscă viața plantând pe terenuri minate sau contaminate”, spune Pierre Vauthier, șeful Biroului FAO din Ucraina. Programul este conceput pentru a face terenul sigur și productiv, inclusiv curățarea de mine și alte rămășițe explozive de război, pentru a ajuta la restabilirea mijloacelor de trai în agricultură, pentru a contribui la redresarea economică a Ucrainei și pentru a elimina treptat nevoia de ajutor umanitar pentru mii de familii rurale.

Războiul a afectat agricultura și producția alimentară a Ucrainei, a perturbat lanțurile de aprovizionare și exporturile, a crescut costurile de producție și a provocat contaminarea cu substanțele conținute în minele explozive pe scară largă. Din aceste motive, conform evaluării rapide a daunelor și nevoilor, publicată în februarie 2023, producția ucraineană de cereale și semințe oleaginoase a scăzut cu 37% în 2022. Aproape 90% dintre micii producători agricoli intervievați de FAO în Ucraina au raportat o scădere a veniturilor din cauza războiului, iar unul din patru au declarat că și-au oprit sau și-au redus drastic activitatea agricolă. Fără acțiuni urgente, producția agricolă din Ucraina va continua să se prăbușească, cu consecințe directe pentru securitatea alimentară și potențiale efecte de undă pe piețele regionale și globale. Ca un prim pas și în strânsă coordonare cu comunitățile, autoritățile locale și Ministerul ucrainean al Politicii Agrare, FAO și PAM vor identifica și cartografia terenurile care urmează să fie defrișate folosind imagini din satelit.

În timpul celei de-a doua etape, echipele de deminare vor supraveghea și curăța terenul, îndepărtând minele și alte resturi explozive de război, acordând prioritate parcelelor care pot fi eliberate rapid cu lucrări minime de curățare.

În cea de-a treia etapă, agențiile ONU și autoritățile ucrainene vor analiza solurile pentru a evalua contaminarea cu poluanții lăsați în urmă de armele explozive. FAO și PAM vor chestiona simultan micii fermieri și familiile rurale cu privire la tipurile de inputuri și resurse de care au nevoie pentru a relansa producția agricolă și vor oferi, acolo unde este posibil, asistență directă în natură sau în numerar. „Fără acțiuni urgente, producția agricolă din Ucraina va continua să se prăbușească, cu consecințe directe pentru securitatea alimentară și diversitatea alimentară din țară și cu potențiale efecte de undă pe piețele regionale și globale”, a afirmat reprezentantul PAM în Ucraina, Matthew Hollingworth. În iunie 2023, proiectul de ajutor, care trebuia să fie oferit de FAO și PAM 100 de milioane dolari se confrunta cu un deficit de finanțare de 90 de milioane de dolari. Proiectul mai este susținut de Fondul Ucrainean Umanitar, de un alt fond comun al Națiunilor Unite, precum și de donatori privați.

Angajamentele occidentale

            Valoarea totală a noilor angajamente bilaterale de sprijin față de Ucraina este mai scăzută în primăvara anului 2023, comparativ cu perioade anterioare (https://cursdeguvernare.ro/ajutoare-pentru-ucraina-in-ciuda-ofensivei-angajamentele-occidentale-raman-scazute-mari-diferente-intre-promisiuni-si-livrari-efective.html, postat pe 6 iulie 2023): majoritatea noilor angajamente au fost ajutor militar. În ciuda ofensivei ucrainene, noile angajamente nu sunt la fel de mari ca la începutul anului 2023, dar mai ales livrările de echipamente militare sunt cu mult sub angajamente. Acesta este rezultatul unei analize publicată de Institutul Kiel pentru economie mondială. În perioada 25 februarie – 31 mai 2023, valoarea tuturor angajamentelor înregistrate față de Ucraina a fost de 13 miliarde euro (aproape 9 miliarde euro au fost pentru ajutor militar), ajungând la un total de aproximativ 165 miliarde euro.

            Cel mai mare contributor al Ucrainei sunt Statele Unite (cu 70,7 miliarde dolari). Pe locul doi se află UE, care a majorat Facilitatea Europeană pentru Pace, cu două tranșe suplimentare în valoare de 1 miliard euro fiecare, până la un total de 5,6 miliarde euro. Urmează Marea Britanie (cu 10,74 miliarde), Germania (10,68 miliarde) şi Japonia (6,62 miliarde).

            Între februarie și mai 2023, Germania și-a majorat angajamentele militare cu 3,26 miliarde de euro, până la 7,5 miliarde de euro în total. Ajutorul militar include tancuri de luptă suplimentare, sisteme de apărare aeriană Iris-T și alte arme pentru a consolida capacitățile de apărare aeriană ale Ucrainei. Pentru întregul an 2023, Danemarca a promis sprijin militar în valoare de 1 miliard de euro, inclusiv noi tancuri Leopard-2; Polonia a promis două noi pachete suplimentare de ajutor militar în valoare totală de 581 milioane euro. Unul dintre pachete include promisiunea a 14 avioane de luptă MiG-29, toate fiind deja livrate în Ucraina.

            Slovacia este, alături de Polonia, singura altă țară care a promis și a livrat deja avioane de luptă; în total, ajutorul militar slovac a crescut cu 191 de milioane de euro, mai mult decât triplând angajamentele sale militare față de Ucraina. Islanda este cel mai nou stat care intră pe lista țărilor donatoare. Islanda a furnizat – părți egale de ajutor umanitar, financiar și militar în valoare de 30 de milioane de euro, echivalentul a 0,13 la sută din PIB-ul său.

            În ciuda accentului pus pe angajamentele militare, livrările efective au fost cu mult sub angajamente: doar puțin mai mult de jumătate din armele grele promise au fost livrate Ucrainei. În special partenerii occidentali, cum ar fi SUA, Germania și Regatul Unit, au crescut rapid sumele angajate, dar livrările rămân cu mult sub promisiuni; în schimb, țările din Europa de Est, cum ar fi Republica Cehă, Slovenia, Polonia și Slovacia, au livrat mai mult de 80% din armele grele promise.

          Colpsul acordului pentru cereale

            Prăbușirea coridorului de export al Mării Negre, care a permis exportul a peste 32 de milioane de tone de cereale ucrainene în perioada 1 august 2022-17 iulie 2023, ar trebui să aibă un impact imediat redus, dar pe termen mediu să creeze tensiuni pe piață și să crească prețurile alimentelor (Collapse of Ukraine grain deal to have medium-term impact (msn.com): situația este foarte diferită de cea din februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina și a întrerupt transportul în Marea Neagră, principala rută de export pentru produsele agricole ucrainene.

            Kievul a fost cel mai mare exportator mondial de ulei de semințe de floarea soarelui și al patrulea ca mărime pentru exportul de grâu și porumb, iar ieșirea sa de pe piața globală a dus prețuri record în mai 2022. Deschiderea coridorului de export la 1 august 2022 a contribuit la asigurarea aprovizionării națiunilor importatoare și la scăderea prețurilor, chiar dacă conflictul a redus producția agricolă ucraineană.

            Se estimează că producția de grâu va scădea la 17,5 milioane de tone în sezonul 2023-2024 de la 33 de milioane de tone în sezonul 2021-2022. Pentru porumb, producția este de așteptat să scadă la 25 de milioane de tone de la 42 de milioane de tone. „În 2023-2024, Ucraina ar trebui să exporte cu șase milioane de tone mai puțin grâu și cu 10 milioane de tone mai puțin de porumb”, a declarat Gautier Le Molgat, analist la Agritel, care furnizează date și analize privind piețele agricole.

            Pe 17 iulie 2023, secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat că regretă profund decizia Rusiei de a pune capăt Inițiativei Mării Negre, un acord care a permis în special Ucrainei să-și exporte cerealele pe mare și, astfel, să contribuie la menținerea stabilității prețurilor la alimente la nivel mondial.

Raportul Human Right Watch

          Atât forţele ruse, cât şi cele ucrainene au folosit muniții cu fragmentație, care au ucis civili ucraineni, a informat pe 6 iulie 2023, Human Rights Watch (HWW) – o organizație neguvernamentală americană într-un raport, în contextul în care SUA analizează o solicitare de astfel de dispozitive din partea guvernului ucrainean. HRW a făcut apel atât la Rusia, cât şi la Ucraina, să nu mai utilizeze aceste arme şi a îndemnat SUA să nu le mai furnizeze (https://www.stiripesurse.ro/human-rights-watch-arunca-razboiul-in-aer-ucraina-a-folosit-cot-la-cot-cu-rusia-bombe-cu-fragmentatie-asupra-ucrainenilor_2981793.html): peste 120 de ţări au semnat un tratat internaţional care interzice aceste arme, care, în mod tipic se divizează într-un număr mare de bombe mai mici într-o zonă întinsă şi pot provoca moartea civililor timp de luni de zile sau chiar ani după aceea. Rusia, Ucraina şi SUA au refuzat să semneze acest tratat.

            Un oficial de rang înalt de la Pentagon a declarat în iunie 2023 că muniţiile cu fragmentaţie ar fi utile pentru Ucraina în respingerea forţelor ruse, dar a precizat că livrarea acestora către Kiev nu a fost aprobată încă din cauza restricţiilor Congresului şi a preocupărilor din partea Aliaţilor.

            Ucraina a lansat rachete dotate cu muniţie cu fragmentaţie în zona oraşului ucrainean Izium, controlat de Moscova în 2022, după ce Rusia i-a invadat teritoriul, susţine HRW, citând interviuri cu peste 100 de locuitori, martori şi angajaţi ai serviciilor de urgenţă. Atacurile ucrainene au provocat moartea a cel puţin opt civili şi rănirea a cincisprezece la Izium, susţine HRW.

            HRW a informat anterior că utilizarea de către Rusia a muniţiilor cu fragmentaţie a ucis zeci de civili în Ucraina, în timp ce Consiliul ONU pentru drepturile omului a documentat utilizarea unor astfel de bombe de ambele părţi: “Muniţiile cu fragmentaţie folosite de Rusia şi Ucraina ucid civili acum şi vor continua să facă acest lucru timp de mulţi ani”, a declarat într-un comunicat Mary Wareham, directorul HRW responsabil pentru armament. “Ambele părţi ar trebui să înceteze imediat să le folosească şi să înceteze să obţină mai multe astfel de arme care ucid nediscriminatoriu”, a adăugat ea. Guvernul ucrainean a îndemnat membri ai Congresului SUA să facă presiuni asupra administraţiei SUA a lui Joe Biden pentru a aproba livrarea bombelor cu fragmentaţie pentru Ucraina.

Războiul slăbește securitatea internațională

De la invadarea deplină a Ucrainei de către Rusia, în februarie 2022, războiul „a slăbit sistemul internațional de securitate colectivă pe care ne-am angajat cu toții să-l apărăm”, a declarat pe 23 iunie 2023, Rosemary DiCarlo, subsecretarul general al ONU pentru afaceri politice și de construcții în cadrul prezentării situației din Ucraina în fața Consiliului de Securitate al ONU (https://news.un.org/fr/story/2023/06/1136437): „Războiul din Ucraina a creat o catastrofă umanitară și a drepturilor omului, a traumatizat o generație de copii și a accelerat criza globală a alimentelor și a combustibilului. Nu putem exclude alte efecte secundare periculoase”, a avertizat Rosemary DiCarlo, invocând preocupări stringente, de la creșterea numărului de decese până la amenințări nucleare. Impactul escaladării violenței asupra civililor rămâne cea mai mare preocupare a noastră”, a spus ea, adăugând că barajele rusești cu rachete și atacurile cu drone în Ucraina aproape s-au triplat în luna mai 2023: Biroul Înaltului Comisar pentru Drepturile Omului (OHCHR) a înregistrat un total de 24.862 victime civile, dar „cifrele reale sunt probabil mult mai mari”.

De la invazia rusă din februarie 2022, agențiile ONU au monitorizat impactul războiului: Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a confirmat peste 1.000 de cazuri de atacuri asupra sănătății, iar Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) a verificat deteriorarea a 260 de situri, inclusiv 112 situri religioase, 22 muzee, 94 de clădiri de importanță istorică, 19 monumente, 12 biblioteci și un centru al arhivelor istorice.

Dezastrul barajului Kakhovka de la începutul lunii iunie 2023, rămâne o preocupare urgentă, a spus ea. „Există încă oameni la care nu putem ajunge, în special în comunitățile aflate sub controlul Rusiei”, a spus Rosemary DiCarlo, adăugând că Moscova „a refuzat până acum cererea noastră de a merge în aceste zone”. Organizația Națiunilor Unite va continua să se angajeze în asigurarea accesului necesar, a spus ea, îndemnând autoritățile ruse să acționeze în conformitate cu obligațiile care le revin în temeiul dreptului internațional umanitar și să asigure accesul sigur și nestingherit în toate zonele care înregistrează probleme umaniatare.

Subliniind alte preocupări serioase, subsecretarul general s-a referit la avariile raportate la conducta Tolyatti-Odesa, cea mai mare conductă de amoniac din lume, în regiunea Harkov, precum și la anunțarea desfășurării de arme nucleare rusești în Belarus: „Îndemnăm toate părțile implicate să acționeze în mod responsabil și în conformitate cu obligațiile internaționale. Orice amenințare cu utilizarea armelor nucleare este inacceptabilă”.

Rosemary DiCarlo și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la lipsa de progres în implementarea Inițiativei pentru Cereale la Marea Neagră, un acord la care s-a ajuns în 2022 care a permis transportul în siguranță a peste 32 de milioane de tone de alimente din regiune, din care mai mult de jumătate sunt destinate dezvoltării ţării.

În replică la afirmațiile lui Rosemary DiCarlo, referindu-se la declarațiile în care este acuzată Moscova că a interzis accesul pe teritoriul său după dezastrul barajului Herson, ambasadorul Rusiei la ONU, Vassily Nebenzia a spus că Secretariatul ONU „demonstrează o ignoranță incredibilă”. Referindu-se la situațiile invocate de Rosemary DiCarlo, reprezentatntul federației Ruse la ONU a arătat că țara sa a cooperat cu ONU, iar forțele de urgență ruse au salvat peste 2.000 de persoane, au evacuat alte aproximativ 30.000 și vor continua să facă „tot ce este posibil” în această situație. Moscova a atras atenția asupra zonelor împânzite de mine terestre, iar propunerile sale de a crea rute sigure au fost respinse. În ceea ce privește Inițiativa Mării Negre, Vassily Nebenzia a spus că „suntem pregătiți să continuăm să ajutăm țările în curs de dezvoltare”.

La rândul său, ambasadorul ucrainean Sergiy Kyslytsya, a declarat că Rusia a comis „un act de teroare” prin aruncarea în aer a barajului Herson, arătând clar că Moscova este „gata să aplice o tactică de pământ pârjolit ca răspuns la deteriorarea situației militare în teritoriile capturate pe care se îndoiește că le poate păstra”. Rezolvarea crizei din țara sa necesită măsuri puternice menite să reducă capacitatea Moscovei de a face rău și conducă la înfrângerea militară a Rusiei în Ucraina și răspunderea pentru crimele de agresiune, crime de război și crimele împotriva Umanității comise până acum. Opțiunile de liniștire, cum ar fi concesiunile teritoriale, vor servi drept „mine de bifat”, cu detonatorul în mâinile Kremlinului, a avertizat Sergiy Kyslytsya. Deși războiul este la apogeu, „am început deja să lucrăm la redresarea postbelică”, a mai spus acesta, menționând că Ucraina și aliații săi și-au exprimat opinia cu privire la o victorie finală, care va garanta o pace dreaptă și durabilă. „Rusia este mai rea decât Covid-19, regimul lui Putin este un cancer ale cărui celule continuă să se răspândească în întreaga lume și în acest hemiciclu. El trebuie eliminat, alegerea este a Dv. Alegeți viața”, a adăugat diplomatul ucrainean.

Rosemary DiCarlo a spus în final ambasadorilor prezenți, că ONU este pregătită să sprijine toate eforturile semnificative pentru a realiza o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu Carta Națiunilor Unite, dreptul internațional și rezoluțiile relevante ale Adunării Generale a ONU, „așa cum a subliniat și secretarul general al ONU în timpul vizitei sale în Ucraina în martie (2023 – n.n.) și așa cum am repetat (și eu când am vizitat Moscova, la jumătatea lunii iunie 2023 – n.n.). Atacurile împotriva civililor și a infrastructurii civile sunt interzise de dreptul internațional. Toate aceste atacuri trebuie să înceteze imediat, fie pe teritoriul ucrainean, fie pe teritoriul rus”, a insistat doamna DiCarlo.

          Reconstrucția țării

          La începutul lunii iulie 2023, reprezentanți ai întreprinderilor și guvernelor din întreaga lume s-au adunat la Londra pentru a „sprijini redresarea Ucrainei” (https://www.national.ro/politica/razboiul-bun-pentru-afaceri-corporatiile-se-vor-infrupta-din-placinta-ucraineana-798876.html, postat pe 19 iulie 2023): Guvernul de la Kiev a externalizat practic întregul proces de „reconstrucție” postbelică către BlackRock, cea mai mare firmă de gestionare a activelor din lume, iar în februarie 2023, a fost adusă la bord și influenta bancă J.P. Morgan.

            Cele două instituții financiare administrează Fondul de dezvoltare a Ucrainei, care are ca scop atragerea de investiții private în proiecte cu valoare potențială de sute de miliarde de dolari în sectoare precum tehnologie, resurse naturale, agricultură și sănătate: BlackRock și J.P. Morgan ”își donează serviciile”, dar această „activitate le va oferi o privire timpurie asupra unor investiții în țară”.

            Oportunitățile sunt enorme, în special în sectorul agricol: Ucraina posedă un sfert din cernoziomul din lume, un sol extraordinar de fertil, iar înainte de război era principalul producător mondial de făină, ulei și semințe de floarea-soarelui și unul dintre cei mai mari exportatori de porumb și grâu. Vizând câștiguri în mijlocul tragediei, 500 de întreprinderi globale din 42 de țări au semnat deja Pactul de afaceri cu Ucraina pentru a contribui la realizarea potențialului său uriaș. Dar, există companii care sunt pe punctul de a se muta – în special în construcții și materiale, procesare agricolă și logistică.

            Agenda: să deschidă țara și să o facă sigură pentru capitalul occidental prin transformarea ei într-o zonă economică specială. Această terapie de șoc neoliberală ar trebui  să includă consolidarea economiei de piață, descentralizarea, privatizarea, reforma întreprinderilor de stat, reforma funciară, reforma administrației,  integrarea euro-atlantică etc.  Multinaționalele occidentale au pus de mult timp ochii pe bogăția agricolă vastă a Ucrainei, dar un moratoriu din 2001 privind vânzarea de terenuri către străini a reprezentat întotdeauna un obstacol în calea privatizării fără limite.

Pe măsură ce guvernele de după Maidan au apelat din nou la FMI pentru finanțare, ajutorul a fost condiționat de o serie de reforme funciare care ar fi permis în cele din urmă corporațiilor străine să achiziționeze vaste suprafețe agricole ucrainene. Companiile agribusiness din SUA și Europa de Vest au cumpărat deja milioane de hectare de terenuri din Ucraina, 10 companii private controlând, se pare, cea mai mare parte din acestea. În timp ce guvernul ucrainean a simplificat și a accelerat privatizarea întreprinderilor de stat, Zelenski pare să se fi străduit să exprime în mod similar „deschiderea” țării față de capitalul occidental.

by Guido Lanfranchi

In a vibrant city of Istanbul, the Future Leaders Executive Program (FLEP) in its June segment welcomed a distinguished guest, one of the most successful high ranking officials of the United Nations in decades: H.E. David M. Malone, Rector of the Tokyo-based UN University and its Undersecretary General (2013-23). With a profound understanding of the system, global challenges and actions to address them, the distinguished guest mesmerised its audience in a thorough debate.

Talks about international development permeate current debates in academic and policy circles around the world. Yet, decades after its endorsement as one of the international community’s top priorities, the term continues to elude clear and univocal definitions, and it remains a contested concept. Dr. David M. Malone – a top Canadian diplomat – talked about his own take on the historical evolution of international development in an exchange with the FLEP fellows.

Drawing from his profoundly rich professional and personal journey, Dr. Malone noted that the concept of international development has emerged only fairly recently as a major issue on the world stage. The League of Nations, for instance, was not concerned with development, and even the United Nations did not initially devote much attention to this concept. Similarly, development was not on the agenda of the economic institutions established at the 1944 Bretton Woods conference – notably the International Monetary Fund (IMF), whose aim was to ensure monetary stability, and the International Bank for Reconstruction and Development (IBRD, the World Bank’s predecessor), whose focus was on the post-war reconstruction effort.

How did it happen, then, that these institutions gradually took the lead in promoting and sustaining development worldwide? The key factor underpinning this shift – In Dr. Malone brief but comprehensive account – is the process of decolonization, which started in the late 1940s with the independence of India, Pakistan, and Sri Lanka. Having freed themselves from the exploitative rule of colonial powers, these countries first sought to launch their first development programs, which often had a focus on agricultural development and famine prevention. At the time, international support to such efforts was very limited, consisting only of some experimental activities on specific technical issues, but with extremely tight budgets.

Yet, things started to change as a “huge decolonization wave” took off in the late 1950s, creating almost 80 new countries in the span of little more than 15 years. As these countries entered the UN en masse, they soon gained a majority in the organization. Questioning the UN’s single-handed focus on political and security issues, these countries – which were then labelled as “developing countries” – started to advocate for their own interest: the promotion of development throughout the developing world, with support from the international community.

These calls were rather successful. Entities such as the IBRD/World Bank, on a good track to completing their post-war reconstruction mission, soon started to shift their attention towards the developing world, ramping up the scale of their previously meagre technical endeavours. Even more importantly, international support for developmental efforts started to materialize, both through bilateral agreements between countries and in the form of borrowed funds.

While the calls for international support were successful in raising the attention and the funds devoted to the topic of development, the early developmental endeavours were not always as successful. In a number of instances, the lack of adequate infrastructure prevented these endeavours from yielding the expected results, leading leaders to re-think their focus on what – reflecting on his own choices and moral convictions – Dr. Malone termed “wildcat industrialization”. Further on, in their efforts to finance development (and, at times, to amass personal wealth in the pockets of national elites), developing countries piled up an increasingly serious amount of debt, resulting in the debt crisis of the early 1980s.

The reaction of the industrialized world was mixed. Initially, shock and surprise prevailed, coupled with calls for developing countries to repay their debt at any cost. International institutions such as the World Bank and the IMF asked indebted countries to tighten their belt to free up funds for debt repayment. Lacking alternatives, many countries did so; yet, this came at a serious price over the medium to long term. Over time, however, a more realistic outlook on the issue emerged. Creditors organized in two groups – the “Paris Club” for official donors, and the “London Club” for private creditors – and discussed their response. Eventually, the strategy was two-fold: part of the debt was rescheduled, while another part was outright cancelled.

Over the following decades, this major debt-management operation did yield important results – Dr. Malone stressed. By 1995, developing countries were fully out of the debt crisis, and government officials in industrialized countries were less worried about the overall situation. Still, tensions between developed and developing countries persisted, including at the UN. The latter asked the former to contribute to their development as a reparation of past damages under colonialism, while the former accused the latter of mismanagement and claimed full control over the use of their own funds. As of the mid-1990s, this debate had not led anywhere: everyone wanted to move on, and so they did.

The game changer emerged around the turn of the new millennium, when the UN – under the lead of Secretary General Kofi Annan – heavily invested in the creation and promotion of the Millennium Development Goals (MDGs). The goals were narrow but ambitious; and yet, despite this ambition, most (although not all) of them were met by 2015. According to Dr. Malone, this success was made possible by the high growth rates enjoyed by developing countries through the first 15 years of the new millennium – a growth that, among other factors, was enabled by the previous debt-management strategy and by the increasing flow of international capital to the developing world.

The success in achieving the MDGs thus triggered a new process at the UN, which raised the bar and set for the world even more ambitious goals – the Sustainable Development Goals (SDGs). These objectives were underpinned by an assumption that the high rates of growth that had characterized the first decade of the new millennium would continue. As it became clear, however, this assumption was overly optimistic. The 2008 global financial crisis significantly slowed down growth, both in the industrialized world and (albeit to a lesser extent) in developing countries. As a result, international development efforts faced – and still face – increasing challenges. To respond to these challenges, the 2015 Addis Ababa Action plan sought to adopt a more sophisticated strategy to ensure funding for international development efforts. Moving away from a single-handed focus on official development assistance, the plan stressed the importance of multiple funding streams, including remittances and lending instruments. Yet, significant challenges remain as of today, and the path of international development remains uphill.

Looking towards the future, the needs of developing countries will likely be much more compelling that those of their industrialized counterparts. In short, international cooperation and developmental efforts have achieved a lot over the past 78 years, but much more has yet to be achieved. As we enter the new-realities era, the world should be aware of that.

As the event draw to a close, H.E. David Malone and President of ICYF, Taha AYHAN (as a principal host to the event) both expressed what all participants had already concluded throughout the talk: that the Future Leaders Executive Program offers a unique setting and the winning narrative. Excellency Malone and President Taha accorded that this particular format – in which an established experience meets the new passions, drives, rhythms and colours through cross generational leaders’ talks – represents a once-in-a-lifetime opportunity for emerging leaders from verities of environments: the state, intergovernmental, and corporate sectors of all meridians.

The mesmerising FLEP-flagship of insights and wisdom, passion and vison gets a full swing sail once again in the Fall of 2023.   

Guido Lanfranchi is an international affairs specialist based in Den Haag. He studied at the Dutch Leiden University and Sciences Po Paris, and working with the Council of the European Union in Brussels. His research focuses on the EU, Euro-MED and Africa.